Alan Moore & Kevin O'Neill, "The League of Extraordinary Gentlemen: Century 2009" (2012)

La începutul lunii ianuarie 2014, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la Librăria Engleză Anthony Frost, am achiziţionat nişte romane grafice. În următoarele cîteva zile, după ce parcursesem Century 1910 şi Century 1969, am citit şi ultimul tom din volumul al treilea al Ligii Domnilor Extraordinari - Alan Moore şi Kevin O'Neill, The League of Extraordinary Gentlemen: Century 2009 (Top Shelf Productions, Marietta, şi Knockabout Comics, Londra, 2012).

Şi iată ce am aflat:

Orlando, în versiune masculină, dar pe cale să se transforme din nou în femeie, luptă într-o ţară exotică, Q'Mar, apoi revine la Londra. Din Lumea Arzătoare, ducele Prospero îl contactează şi îl anunţă că pe lume a sosit Anticristul (din cauza maşinaţiunilor organizaţiei oculte a lui Oliver Haddo), iar Orlando are misiunea de a-i regăsi pe membrii Ligii şi de a împiedica sfîrşitul lumii.

Orlando contactează un cadru superior din serviciile secrete britanice, află unde este internată Wilhelmina Murray şi o eliberează, iar împreună pleacă în căutarea Anticristului. Allan Quatermain nu le poate fi de folos de această dată, căci a devenit un vagabond dependent de heroină. Cele două femei călătoresc cu un tren-fantomă printr-un tărîm paralel devastat, ajung la un colegiu ruinat şi, pe baza unui dosar, îl depistează pe un anticrist care seamănă teribil de mult cu... Harry Potter. Urmează o confruntare apocaliptică în care se implică pînă şi Allan Quatermain (numai pentru a pieri eroic), iar Anticristul este distrus de un personaj care arată ca Mary Poppins şi se poartă de parcă ar fi încarnarea divinităţii. Cu ajutorul unor doamne din serviciile secrete, Mina Murray şi Orlando călătoresc spre Africa de Est, unde îl înmormîntează pe Allan Quatermain, apoi pleacă spre izvorul vieţii veşnice.

Şi Century 2009 conţine ca apendice un episod dintr-un foileton ilustrat despre aventurile pe Lună ale Minei Murray în 1964, cu trimiteri intertextuale la Primii oameni în Lună de H.G. Wells, De la Pămînt la Lună de Jules Verne şi Luna e o învăţătoare aspră de Robert A. Heinlein. Finalul foiletonului îl integrează elegant în intriga benzii desenate care îl precede.

Şi Century 2009 conţine o puzderie de conexiuni culturale. Dacă în tomul precedent apăreau personaje care îi caricaturizau pe Keith Richards sau pe Mick Jagger, de această dată personajele episodice amintesc de Margaret Thatcher, Sir Roger Moore sau Daniel Craig. Pe alocuri se văd diverse încarnări ale protagonistului din Doctor Who, versiuni caricaturale ale lui Elizabeth Taylor, Debbie Harry, Pierce Brosnan, iar ultima planşă trimite la Regele leu. Pe lîngă pastişa extinsă a seriei Harry Potter - remixată aici cu Apocalipsa Sfîntului Ioan - apar şi referiri la seria James Bond, personaj care în acest univers are atît un corespondent "real", măcinat de ciroză şi de boli venerice, cît şi reprezentări mediatice pentru marele public, cu nume de cod precum J3 sau J6. Şi, ca să fie tacîmul complet, formaţiile pop-rock care cîntă pe alocuri în fundal au texte despre personajele principale din Ligă, în vreme ce ducele Prospero vorbeşte engleză elisabetană în pentametru iambic.

Pe ansamblu, acest al treilea volum din Liga Domnilor Extraordinari a fost o lectură interesantă - în ciuda faptului că a fost extins în trei tomuri - iar bogăţia şi diversitatea conexiunilor sale intertextuale, de la literatura clasică la cultura populară contemporană, reprezintă o adevărată provocare. În mod ironic, misiunea domnilor extraordinari este în cele din urmă dusă la îndeplinire de către nişte doamne - Mina Murray şi fetele Bond, plus Orlando în versiune feminină - iar aventura, deşi adusă în prezent, e departe de a se fi încheiat. Căci Alan Moore şi Kevin O'Neill au lansat o subserie dedicată unui personaj al Ligii de o popularitate perenă.

Dar despre acea subserie am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Alan Moore & Kevin O'Neill, "The League of Extraordinary Gentlemen: Century 1969" (2011)

La începutul lunii ianuarie 2014, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la Librăria Engleză Anthony Frost, am avut ocazia să achiziţionez nişte romane grafice. Aşa se face că, după ce am citit Century 1910, în aceeaşi zi am parcurs un alt album de Alan Moore şi Kevin O'Neill, The League of Extraordinary Gentlemen: Century 1969 (Top Shelf Productions, Marietta, şi Knockabout Comics, Londra, 2011).

Şi iată ce am aflat:

Într-un 1969 dintr-o istorie altfel decît o ştim noi, un membru al unei formaţii rock and roll este înecat în propria piscină de către agenţii unei organizaţii oculte. Wilhelmina Murray, Allan Quatermain şi Orlando sînt debarcaţi la Londra de către descendenţii Căpitanului Nemo, iar un detectiv particular, Carter, începe să investigheze moartea vedetei rock. Oliver Haddo, conducătorul organizaţiei oculte, muribund, îşi transferă prin metode magice mintea în trupul unui adept tînăr. Ulterior, acesta caută să treacă mai departe în trupul vocalistului unei formaţii celebre, Purple Orchestra, în mijlocul unui concert memorial. Din fericire, Mina, prezentă la concert, are o experienţă psihedelică extracorporală şi împiedică transferul, iar spiritul malefic intră într-un spectator obişnuit. Mina ajunge într-un ospiciu. Şapte ani mai tîrziu, în plină eră punk, Orlando şi Allan Quatermain renunţă să o mai caute şi se despart.

Şi Century 1969 conţine un apendice cu un episod dintr-un foileton ilustrat despre călătoria Wilhelminei Murray în Lună. De această dată, textul are conexiuni intertextuale cu Frankenstein de Mary Shelley şi cu Primii oameni în Lună de H.G. Wells.

După cum vă aşteptaţi, acest tom din seria Ligii Domnilor Extraordinari cuprinde numeroase referinţe la cultura (şi contracultura) anilor 1960. Formaţia Purple Orchestra e o caricatură a grupului Rolling Stones, personajul Carter are trăsăturile lui Sir Michael Caine, protagoniştii discută la un moment dat cu Jerry Cornelius (din romanele lui Michael Moorcock), iar dacă unele cadre se referă clar la pace, iubire şi muzică, altele trimit la sex, droguri şi rock and roll. În acelaşi spirit, episoadele care se petrec în 1969 sînt viu colorate, cu bandane şi mărgele şi flori, în vreme ce finalul din 1977 este în tonuri de gri, cu piele neagră şi oţel inox.

Fireşte, chiar dacă Century 1969 este o ucronie (iar pe alocuri se fac referiri la evenimentele distopice din Black Dossier), cu siguranţă nu este steampunk. Cu toate acestea, cum toate cele bune sau rele sînt trei, am parcurs şi ultimul tom, Century 2009.

Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Michael Swanwick, "Jack Faust" (1997)

Vreme de douăzeci de ani, din 1990 pînă în 2010, am avut o activitate susţinută de colecţionar de cărţi la mîna a doua. De la unii buchinişti aflaţi la scările rulante din pasajul subteran al Pieţei Universităţii sau din anticariate, de la anticari precum Lucian Cristian Oancea sau de la alţi colecţionari precum Horia Nicola Ursu, am tot adunat volume de buzunar în engleză şi în franceză - cele mai multe dintre ele cu literatură fantastică sau SF. Fiecare achiziţie era o mică victorie, o bucurie pentru cineva care îşi amintea cum, în anii 1980, o asemenea carte de buzunar reprezenta un bun de preţ luat cu împrumut din biblioteca altcuiva.

(Au fost şi cîteva ocazii în care, mai degrabă decît să achiziţionez un volum sau două, am cumpărat o duzină sau două dintr-un foc. Dar despre asta am să vă relatez cu alt prilej.)

După cum probabil bănuiţi, unele dintre aceste volume cumpărate la mîna a doua erau într-o stare mai bună, altele erau mai deteriorate. Pe unele trebuia să le dreg cu puţin lipici sau chiar cu cîte o bucată-două de carton subţire. Altele erau ca noi, iar bucuria colecţionarului era cu atît mai mare...

Tocmai într-o asemenea condiţie excelentă am găsit, prin 2003, la Anticariatul Ex-Libris de pe Strada Doamnei, un exemplar dintr-o ediţie britanică de buzunar a romanului lui Michael Swanwick Jack Faust (Editura Orion, Londra, 1998). L-am cumpărat, l-am îmbrăcat în plastic, l-am parcurs, ba chiar i-am făcut şi un rezumat, însă abia în mai 2013 am ajuns să vă relatez şi dumneavoastră despre această ucronie fantastică. (Mi-oi fi amintit de Jack Faust după ce am citit volumul Modificatorii sau romanul Chestionar, nu-mi dau seama.)

În această versiune a mitului faustic, în secolul al XVI-lea, la Wittenberg, Faust îşi arde cărţile pe motiv că acestea ar conţine neadevăruri, apoi ia legătura cu o creatură compozită dintr-un univers paralel, mult mai fierbine şi mai rapid. Creatura compozită, Mephistopheles, îi arată protagonistului o viziune a viitorului cu lagăre de concentrare şi camere de gazare, apoi îi promite că-i va furniza orice informaţii ştiinţifice şi tehnologice va dori, cu condiţia să asculte.

După ce e ignorat de savanţi şi urmărit de creditori, Faust fuge la Nurnberg, se îndrăgosteşte de Margarete Reinhardt şi creează tot felul de proiecte tehnologice, inclusiv pentru arme de foc cu repetiţie, maşini de cusut, cinematografe şi răcitoare. Unul dintre cei interesaţi de prototipurile sale este un spion englez, Will Wycliffe.

După o epidemie devastatoare, familia Reinhardt devine bogată, iar Margarete administrează intreprinderile clanului, în vreme ce Faust e excomunicat pentru publicarea unui volum, Originea speciilor, şi e nevoit să se refugieze în Anglia protestantă. Nu după mult timp, e implicat în respingerea unei tentative de invazii spaniole - cu vapoare cuirasate.

Din păcate, Mephistopheles îl împinge pe Faust să-i scrie scrisori Margaretei şi s-o îndemne la desfrîu, iar ea trece printr-o întrerupere de  sarcină, printr-o arestare şi o instrumentare de proces. Rămasă fără opţiuni, se sinucide.

După ce traversează Franţa revoluţionară cu automobilul, Faust ajunge în Sfîntul Imperiu Roman de Neam Germanic şi, devastat de pierderea Margaretei, se lasă în voia disperării. Ca urmare, decide să-l ajute pe Mephistopheles să aducă la îndeplinire proiectul instituirii unei societăţi totalitare şi exterminării rasei umane.

Cel mai memorabil aspect al acestui roman fantastic este dozarea precisă a dezvoltării tehnologice. Pentru a sublinia creşterea exponenţială a tehnologiei în ultimii cinci sute de ani, autorul a comprimat acest progres în numai cîteva decenii dintr-o istorie alternativă. Progresul, lent şi imperceptibil la început, se accelerează pe măsură ce romanul se apropie de final, pînă cînd societatea descrisă devine de nerecunoscut.

Alt aspect demn de adus în discuţie este cel al diferenţei dintre idealismul protagonistului şi reorientarea fiecăruia dintre proiectele sale către aplicaţii militare şi distructive. Această deturnare sistematică, destul de asemănătoare cu aservirea cercetării ştiinţifice faţă de complexul militaro-industrial din lumea reală, îl duce pe Faust la disperare.

Ar mai fi de menţionat faptul că Michael Swanwick a introdus o mulţime de anacronisme amuzante, care fac deliciul cititorilor. Astfel, înainte de a pleca din Wittenberg, Faust ţintuieşte pe uşa unei biserici Tabelul Periodic al Elementelor, în vreme ce instrucţiunile despre avort pe care le primeşte Margarete sînt sub forma unui poem elisabetan rimat - asta ca să nu mai amintesc referirile presărate prin roman la evoluţionism, la marxism şi la teoria relativităţii.

Pe ansamblu, Jack Faust reprezintă o ucronie interesantă şi o lectură antrenantă - poate în mai mare măsură decît unul dintre romanele anterioare ale lui Michael Swanwick, Stations of the Tide. Dar despre acela vom discuta altă dată...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Liviu Radu, "Chestionar..." (2011)

În noiembrie 2011, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou, cu dedicaţie şi autograf, un exemplar dintr-un roman al său, Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbaţi foarte cumsecade (Editura Eagle, Bucureşti, 2011). Cu toate că romanul fusese publicat într-o prezentare destul de atrăgătoare, l-am pus la raft şi nu l-am citit decît în mai 2013, după ce parcursesem multe alte lucrări ale aceluiaşi autor. Într-un fel, poate a fost mai bine aşa.

Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Probabil că, dacă aţi citit volumele Constanţa 1919 şi Modificatorii, sau lucrarea de nonficţiune Manipularea maselor, v-aţi dat seama că domnul Liviu Radu are o pasiune pentru istorie şi un interes pentru acel subgen al literaturii ştiinţifico-fantastice numit "ucronie" - un set de istorii alternative care nu s-au petrecut aievea, dar puteau să se întîmple. Iar romanul Chestionar este tocmai o asemenea ucronie plasată în nişte decenii foarte frămîntate ale secolului al douăzecilea.

Sau poate m-am grăbit puţin cînd am etichetat Chestionarul drept roman. Un termen mai adecvat ar fi cel de "metaroman", şi încă unul postmodernist. În Chestionar nu există o voce narativă heterodiegetică, obiectivă şi demnă de încredere, care să le spună cititorilor ce se întîmplă, ce fac, spun, simt şi gîndesc personajele. Dimpotrivă, cartea se prezintă ca o sumă de mărturii a trei personaje de importanţă istorică cu totul secundară - trei secretare ale unor oameni de stat din Germania anilor '30, '40 şi '50 - Lena Humper, Brünhilde Steinbein şi Greta Schroeder. Ca şi în alte lucrări literare postmoderniste, cititorii nu iau contact cu un punct de vedere obiectiv, ci cu mai multe puncte de vedere subiective, nu cu un ansamblu unitar, ci cu fragmente disparate, nu cu une grande histoire, ci cu trei petites histoires, nu cu o perspectivă centrală, ci cu trei perspective periferice.

Dată fiind forma romanului (răspunsurile detaliate date de trei pensionare la un chestionar trimis de o agenţie a administraţiei de stat), unele întrebări, cum ar fi dacă personajele vor supravieţui cu bine diverselor încercări şi momente de criză, au răspunsul în subtext încă de pe prima pagină. Punctul de interes pentru cititori este selectarea dintre datele oferite de personajele-narator a acelor informaţii care să le permită reconstituirea, fie şi incompletă, a evenimentelor majore care constituie marea istorie, pe lîngă care vieţile personajelor principale sînt simple note de subsol.

Şi aici intervin pe de o parte pasiunea pentru istorie a lui Liviu Radu, iar pe de alta talentul său de autor SF. Pentru că istoria cea mare pe care cititorii o reconstituie treptat din frînturi este altfel - similară, dar nu identică - cu cea învăţată de noi de prin manuale şcolare şi tratate.

Astfel, în această versiune a istoriei, apropierea idelogică dintre Partidul Naţional-Socialist German şi Partidul Comunist Unit Sovietic este mult mai pronunţată, colaborarea secretă dintre Uniunea Sovietică şi Germania este mult mai de durată, iar Al Doilea Război Mondial durează din 1939 pînă în 1954. Prin această istorie alternativă se perindă atît figuri cunoscute, precum Adolf Hitler, Iosif Stalin, Rudolf Hess, Nikita Hruşciov sau doctorul Mengele, cît şi necunoscuţi ca Al Smith, primul preşedinte american catolic.

Abordarea aceasta ucronică îi permite autorului să joace un joc intelectual interesant cu cititorii. Astfel, unele evenimente din această istorie imaginară sînt foarte similare cu cele din istoria noastră (ca războiul de iarnă din Finlanda), în vreme ce altele sînt exact pe dos decît le ştiam noi (şi n-am să vă stric plăcerea lecturii spunîndu-vă care anume). Pînă şi "îngerul morţii" arată altfel decît îl ştiţi dumneavoastră din poze...

Pe de altă parte, dincolo de dramele mărunte ale personajelor principale şi de evenimentele majore puse la cale de către mai-marii lumii, în Chestionar se regăseşte un subtext foarte bogat şi... înfiorător, o ţesătură de referiri la statele totalitare, la propagandă, delaţiuni, legi abuzive, confiscări de proprietate, arestări în miez de noapte, deportări, detenţii, execuţii sumare, lagăre de concentrare - totul însoţit de efecte psihologice foarte plauzibil descrise, de la anxietate la neîncrederea în persoanele din jur şi de la teroare la pierderea voinţei de a trăi. Pentru generaţiile mai tinere de cititori, toate astea ar putea eventual să pară rodul imaginaţiei autorului. Pentru generaţiile mai vîrstnice, subtextul acesta rezonează probabil cu experienţele trăite în alte decenii, în alt mileniu.

Mare parte din impactul romanului Chestionar asupra cititorului rezultă tocmai din această încărcătură subtextuală, precum şi din oferirea fără comentarii, fără concluzii a declaraţiilor celor trei personaje. În privinţa complexităţii, stilului şi dozării efectelor, Chestionar reprezintă o încununare a carierei de scriitor a domnului Liviu Radu.

Aş mai adăuga faptul că romanul a apărut într-un format agreabil (A5), cu o copertă creată de Cristian Homeucă, cu o tehnoredactare îngrijită şi pe hîrtie de foarte bună calitate. Pe alocuri am întîlnit şi unele probleme de redactare literară, însă nu ştiu cui să atribui acele mici scăpări - pentru că pe pagina tehnică nu apare nici un redactor literar. Cine ştie? Poate că se vor remedia şi acestea la cea de-a doua ediţie.

Deoarece Chestionar merită cu prisosinţă o a doua ediţie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Liviu Radu, "Modificatorii" (2010)

Pe 19 noiembrie 2010, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, am achiziţionat un exemplar dintr-un roman modular al domnului Liviu Radu, Modificatorii (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2010). A doua zi am participat la o dublă lansare alături de autor (cealaltă carte lansată fiind o lucrare de nonficţiune a subsemnatului, Art Wasn't Quite Crime), aşa încît am primit o dedicaţie cu autograf.

De citit, însă, am apucat să citesc Modificatorii abia în mai 2013, imediat după Manipularea maselor. Într-un fel, a fost mai bine, pentru că am descoperit nişte paralele interesante între cele două cărţi în privinţa conţinutului. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Prima secţiune a volumului se intitulează "Lumina trebuie să vină dinspre răsărit" şi are dimensiuni de nuvelă. Acţiunea este plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, numai că, progresiv, cititorii înţeleg că istoria a curs altfel, iar harta lumii e desenată în cu totul alt mod. Astfel, Marea Britanie are în continuare colonii în America de Nord, Franţa şi-a păstrat vastul teritoriu de pe valea fluviului Mississippi, Imperiul German se întinde pînă lîngă China, iar Statele Unite ale Americii, Rusia sau Uniunea Sovietică nu au existat niciodată.

Prin această lume paralelă se perindă personaje ca André Malraux, Jean Cocteau, Winston Churchill sau colonelul T.E. Lawrence, în vreme ce alte figuri istorice, precum Adolf Hitler sau Iosif Stalin, au pierit de timpuriu şi nu au avut un impact aşa mare asupra istoriei. Sau poate impactul lor a fost unul indirect...

Protagonistul François Lefort şi un prieten al său, Jean Amvroise, implicaţi în mişcarea de rezistenţă împotriva ocupanţilor germani, ajung să ia legătura cu trei domni miserioşi: un oarecare Michel, care cîndva a publicat volume cu catrene, un pretins spaniol, José Bàlsam, şi un anume conte Germain. Cei trei deţin aparate nemaivăzute cu ajutorul cărora pot vedea (şi, într-o anumită măsură, influenţa) trecutul.

Iar, cum protagonistul nu întrevede vreo soluţie practică pentru eliberarea ţării sale de sub ocupaţie, ajunge să se întrebe dacă nu ar fi vreo şansă ca, în trecut, să se favorizeze apariţia unui puternic stat rus care să le ţină piept germanilor şi care eventual să-i înfrîngă într-un război mondial. Doar că soluţia implică mai multe operaţiuni succesive, iar Lefort va fi nevoit să călătorească el însuşi în trecut, pentru a-l educa şi sprijini pe Petru cel Mare...

Cea de-a doua secţiune a volumului se intitulează "Dosarul 'Hannibal ante portas' " şi are dimensiuni de povestire. De această dată, Jean Amvroise îşi pune problema dacă nu ar putea modifica istoria în aşa fel încît Hannibal să cucerească Roma în cel de-Al Doilea Război Punic, iar cei trei modificatori îi pun la dispoziţie o poveste adusă din viitor. Mai exact, din 1968 - din vremea demonstraţiilor studenţeşti antiguvernamentale de la Paris. Protagonistul-narator, Maurice, suferă o fractură în timpul demonstraţiilor, iar în perioada de convalescenţă citeşte copios, pînă cînd i se stîrneşte interesul pentru campaniile lui Hannibal. După numeroase cercetări într-o biblotecă publică, Maurice este contactat de unul dintre modificatorii istoriei, Michel, care îi explică faptul că dorinţa lui de a schimba trecutul şi de a-l vedea pe Hannibal cucerind Roma se îndeplinise deja, şi încă de două ori, dar nu avusese consecinţele scontate. După cîştigarea războiului, romanii modificaseră cronicile ca să le fie favorabile...

Secţiunea a treia, "Mestecenii", e plasată la puţin timp după războaiele napoleoniene şi îi are ca personaje principale pe contele Germain şi pe contele polonez Jan Potocki. Acesta din urmă suferă de depresie şi crede cu tărie că, în urma unui atac căruia îi căzuse victimă cu un deceniu mai înainte, pe vremea unei misiuni diplomatice către China, are să se transforme într-un vîrcolac. Pentru a-şi ajuta prietenul să treacă de impas, contele Germain caută să modifice istoria Rusiei, eliminîndu-l de timpuriu pe ţarul Petru al III-lea şi aducînd-o pe tron în locul lui pe ţarina Ecaterina a II-a, cu speranţa că Potocki nu va mai fi fost trimis în acea misiune diplomatică. Dar istoria are făgaşele ei, care nu se lasă întotdeauna schimbate cu uşurinţă...

Ultima secţiune din volum, "Allez la France!", se petrece într-o istorie paralelă în care Franţa a fost alipită domeniilor monarhilor englezi începînd din a doua jumătate a Războiului de O Sută de Ani, iar cinci secole mai tîrziu, în 1929, după un meci de rugby în care la Paris selecţionata franceză este învinsă ruşinos de către echipa engleză, un suporter, Marcel Montlbeu, îşi îneacă amarul în... bere. Naţionalismul său gastronomic este curînd alimentat cu vin, cornuri şi jambon pe cheltuiala unui străin binevoitor, José Bàlsam, care în miez de noapte îl duce în vizită la nişte prieteni împreună cu care discută în ce fel s-ar putea schimba istoria pentru ca Franţa să fie independentă. Numai că schimbarea pregătită de ei cu ajutorul unei holograme şi a unui mesaj ca din partea arhanghelului Mihail capătă o turnură complet neaşteptată cînd pretinsul trimis al lui Dumnezeu este văzut de Ioana d'Arc...

Cu toate că Modificatorii a fost scrisă la destui ani după Manipularea maselor, unele aspecte din lucrarea de nonficţiune a domnului Liviu Radu, precum desfăşurarea Războiului de O Sută de Ani sau ascensiunea nazismului, şi-au găsit locul în acest volum de ucronii. De asemenea, la fel ca în Constanţa 1919, autorul a căutat cu atenţie puncte din istorie în care evenimentele ar fi putut să ia o cu totul altă întorsătură, iar diferitele elmente ale ucroniilor construite în acest volum, ca, de exemplu, biografiile alternative ale unor personaje celebre, sînt create convingător şi plauzibil.

În privinţa structurării propriu-zise a fiecărui text din acest roman modular, am remarcat că autorul a preferat scenele cu personaje puţine, cu acţiuni nu foarte spectaculoase (ospeţe, conversaţii). Cu toate acestea, acumularea treptată a detaliilor duce, pe de o parte, la crearea tensiunii dramatice, iar, pe de alta, la apariţia acelui sense of wonder pentru care literatura ştiinţifico-fantastică este apreciată. De asemenea, ca şi în O după-amiază cu bere şi zâne, adesea apar poveşti-în-poveste, naraţiuni încastrate în firul narativ principal care ajută la dezvoltarea intrigii şi la înţelegerea acesteia de către cititori. Şi ar merita menţionate trimiterile intertextuale strecurate în volum, de la Manuscrisul găsit la Saragosa la Patrula timpului.

Am remarcat de asemenea faptul că redactarea literară a acestui volum a fost ceva mai bună decît în cazul romanţurilor despre Waldemar (şi acesta este meritul lui Michael Haulică), iar tehnoredactarea textului este frumos făcută, cu spaţii generoase între rînduri şi cu litere rotunde, uşor de citit (motiv pentru care îi sînt recunoscător Onei Frantz). De asemenea, hîrtia pe care e imprimată cartea e de foarte bună calitate, iar prezentarea grafică este atrăgătoare. (Aici a avut o contribuţie editorul Horia Nicola Ursu.)

Pe ansamblu, Modificatorii reprezintă una dintre reuşitele carierei literare a domnului Liviu Radu - o colecţie de ucronii comparabilă în toate privinţele cu Constanţa 1919. Dacă vreodată autorul va publica o continuare despre alte operaţiuni ale acestei anti-patrule a timpului, am să fiu primul la rînd ca să cumpăr un exemplar.

Deşi, dacă mă gîndesc mai bine, pentru a citi alte ucronii de Liviu Radu nu e nevoie să aştept pînă va apărea un nou volum din Modificatorii. Tot ce am de făcut este să iau de la raft romanul Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbaţi foarte cumsecade...

Am să vă relatez şi despre acela cît de curînd.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Liviu Radu, "Cifrele sunt reci, numerele-s calde" (2006)

Cu ceva vreme în urmă, în cronica volumului Babl, vă relatam că în perioada 2004-2006 am îndrumat o colecţie de literatură SF dedicată exclusiv autorilor români. În această calitate, am îngrijit două volume de povestiri ale domnului Liviu Radu. Primul a fost Babl, după cum ştiţi deja dacă urmăriţi articolele de la Ţesătorul. Al doilea s-a intitulat Cifrele sunt reci, numerele-s calde (Editura Diasfera, Bucureşti, 2006). Am participat la lansarea acelui volum, ba chiar am primit un exemplar cu dedicaţie şi autograf din partea autorului.

Am recitit această culegere de povestiri în aprilie 2013. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Povestirea care deschide volumul se intitulează "Anul în care nu vor veni zangorii". Protagonistul-narator relatează cum în adolescenţă a pîndit nişte zeităţi ale apei cărora consătenii săi le aduceau ofrande, iar pentru a scăpa de efectele secetei care a urmat părinţii l-au vîndut ca sclav. Urmează un periplu spectaculos, cu un stagiu de instruire pe insula unor călugări-militari, campanii pe uscat, expediţii navale, cercetări de arhive străvechi şi o tentativă de a explora hăul de sub gheaţa de la poli. Totul se încheie cu o revelaţie abil meşteşugită, cu trimiteri intertextuale la Edgar Allan Poe şi Edgar Rice Burroughs.

(Credeam - şi cred în continuare - că materialul epic din această povestire ar putea fi dezvoltat într-o tetralogie fantastică de succes.)

Schiţa "Ramurile, bătute de beznă, ale neîncrederii" tratează mitul coborîrii în Infern dintr-o perspectivă neobişnuită. Orfeu (aici în postura de protagonist-narator), ca să poată pătrunde în lumea umbrelor în încercarea sa de a o resuscita pe Euridice, se confruntă nu cu Cerber, ci cu... Sfinxul teban.

În schimb, "Cavaler rătăcind prin pădure" tratează în cheie comică poveştile despre regele Arthur şi cavalerii Mesei Rotunde (oarecum în spiritul lui T.H. White). Protagonistul e un cavaler de rang secund, Sir Grautgh, iar vrăjitorul Merlin îi face o farsă... ştiinţifico-fantastică.

"Sub semnul lui unsprezece" este o povestire ambiţioasă, în care se împletesc ucronia, numerologia, fantasticul şi intertextualitatea. Astfel, Alexandru cel Rău, în perioada cînd e voievod al Valahiei, cere să fie prins şi decapitat banul Craiovei, Mihai. Acesta din urmă repede curieri la Înalta Poartă, iar trimisul sultanului îl mazileşte pe Vodă. Cam tîrziu, căci Mihai tocmai fusese decapitat. Sau poate că magul Faust, aflat în subsolurile palatului domnesc, va găsi o cale pentru a-l scăpa pe voievod de la ananghie?

"Fulgi de nea, cădeţi pe casa mea" este o altă schiţă comică. Trei surori vrăjitoare dezmăţate cheamă un călugăr pentru a-şi face poftele cu el, dar îi provoacă un atac de cord, iar demonul lor familiar, Belzebut, le propune un substitut la repezeală. Căci cineva trebuie trimis în locul fratelui Noel ca să împartă daruri prin întreaga lume în ajunul Crăciunului.

"Bârfe înainte de luptă" este un monolog dramatic foarte bine realizat. Gérard este subofiţer în Marea Armată şi, la o băută, în seara dinaintea unei bătălii, le relatează camarazilor cum, cu ani în urmă, în calitate de servitor al unui francmason, a asistat la şedinţele unui comitet revoluţionar din care făceau parte doctorul Guillotin, Marat, Robespierre, abatele Fouché şi contele de Cagliostro. Numai că misiunea secretă a comitetului era contracararea unei epidemii de vampirism...

Povestirea care dă titlul volumului, "Cifrele sunt reci, numerele-s calde", reia o temă recurentă din scrierile domnului Liviu Radu - mai precis, crimele lui Jack Spintecătorul. Folosind o tehnică de flashback/comeback, protagonista-martor, doamna Michener, aflată la înmormîntarea soţului său, reverendul Theodore Michener, îşi aminteşte cum a explorat cîndva cu acesta documentele personale ale predecesorului său. Cercetînd un exemplar din Necronomicon, cei doi au constatat că, la intervale de timp măsurabile, influenţa Celor Mari şi Străvechi, din străfundurile spaţiului cosmic, împinge omenirea la nebunie colectivă, ucigaşă, cu excepţia cazului în care fenomenul este împiedicat prin ritualuri magice - şi sacrificii. Drept pentru care, în 1888, cei doi, soţ şi soţie, au ucis şi sfîrtecat cinci prostituate din Whitechapel. Dar, mulţi ani mai tîrziu, reverendul a pierit, iar văduva lui e paralizată. Şi cine va împiedica nebunia colectivă să erupă în 1914? Sau în 1939?

"Mesagerul" este o schiţă fantastică în care tînărul Albert Einstein are o întrevedere cu un înger.

"Duel de noapte", în schimb, îl pune pe protagonistul-narator să confrunte o serie de atacatori care-l pîndesc la graniţa dintre veghe şi somn.

"Astenie de primăvară" e o povestire asociată cu un proiect al grupului Kult, Radharc. Protagonistul-narator, Ilie Ciocârlie, este ofiţer de poliţie în Bucureşti şi anchetează un caz bizar. Un suspect, Piculescu Ulpian, pare să facă trafic de droguri. Protagonistul constată însă că plasturii traficaţi de suspect conţin doar un amestec de azimă şi lichide corporale care îl propulsează într-o lume alternativă. Şi dacă lumea aceea ar fi realitatea subiectivă a altcuiva?

"Întâlnire cu prieteni" este o distopie satirică. Protagonistul-narator, Nelu Popescu, funcţionar bucureştean din viitorul apropiat, revine acasă de la serviciu şi e nevoit să meargă pînă la colţul străzii  ca să cumpere o pîine. Dar pentru asta îi trebuie o armură şi un întreg arsenal ca să se apere de haitele de cîini vagabonzi. Şi urmează o confruntare epică...

"Ziua referendumului" este tot o distopie, dar plasată în Statele Unite ale Americii. După un colaps economic dintr-un viitor apropiat, cetăţenii trăiesc în sărăcie şi nesiguranţă, duşmănindu-se unii pe alţii. Autorităţile profită de acest climat şi, prin referendum, alipesc federaţia americană la statul mondial. Totodată, înlătură ultimele vestigii ale democraţiei şi drepturilor civile.

"Stella", în schimb, aminteşte seria de povestiri despre roboţi a lui Isaac Asimov. O androidă evadată dintr-o casă de toleranţă caută refugiu într-o biserică, iar preotul care i-a ascultat confesiunea le ţine piept gansterilor trimişi s-o recupereze. Conflictul escaladează, se ajunge la dezbateri televizate, apoi la un proces, şi în cele din urmă androida se călugăreşte.

"Fluturii, trandafirii" e o povestire distopică plasată într-un viitor ceva mai îndepărtat, în care personajele au nevoie de vise artificiale pentru a vedea fluturi şi trandafiri, iar delincvenţii sînt trimişi de forţele de ordine ca să-i ucidă pe cei diagnosticaţi cu maladii terminale.

"Răsărit de soare pe Uranus" este o operă spaţială. Protagonistul-narator, un traficant de metan, relatează cum, atunci cînd a întîrziat prea mult în atmosfera planetei Uranus, împrejurul său au apărut formaţiuni incandescente fabuloase. Prins între precauţie şi setea de înavuţire, personajul nu ştie dacă formaţiunile acelea sînt capcane plasate de o civilizaţie extraterestră sau surse de energie de pe urma cărora s-ar putea îmbogăţi.

Tot în subgenul operei spaţiale se încadrează şi următorul text din volum, "Uitat de inimi", cu o temă oarecum similară celei din Enemy Mine de Barry B. Longyear. Într-un viitor îndepărtat, protagonistul-narator, Victor, relatează cum, în mijlocul unui conflict cu o rasă extraterestră, trongii, nava sa a fost grav avariată, iar echipajul - exterminat. Supravieţuind printr-un noroc, Victor ajunge pe o planetă nelocuită, numai că va trebui să se confrunte cu cîţiva trongi - şi va avea o revelaţie.

"Pulbere purpurie, pe fond de circ" mi-a amintit de unele povestiri de Michael Swanwick ("Praznicul Sfintei Janis") şi Bruce Sterling ("Vedem lucrurile în mod diferit"). Protagonistul este un român din viitorul apropiat, Cristian Popescu, trecut la Islam sub numele de Ahmed. Acesta călătoreşte cu avionul spre Belgrad, apoi spre Paris, spre Londra, iar în cele din urmă spre New York. Atentatul său cu bombă este disperat şi inutil, căci lumea - coruptă, superficială, abrutizată - îşi vede în continuare de mersul ei.

Volumul se încheie cu o parabolă superbă, "Omul care ştia mai multe ca oricine". Protagonistul are aptitudinea ca, în orice întrevedere, să ştie puţin mai mult decît interlocutorul. Astfel, trece prin viaţă descurcîndu-se rezonabil. Dar, după ce viaţa i se sfîrşeşte, acesta ajunge dinaintea Creatorului - şi lucrurile iau o întorsătură neaşteptată.

Pe ansamblu, volumul Cifrele sunt reci, numerele-s calde reprezintă un punct de referinţă în creaţia domnului Liviu Radu, remarcabil atît prin calitatea literară a textelor cît şi prin diversitatea lor tematică. Vă puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, după ce am recitit această culegere de povestiri, am luat de la raft romanul Waldemar. Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Liviu Radu, "Constanţa 1919" (2000)

În anul 2000, în cadrul Colecţiei Morfeu îngrijită de Dan-Silviu Boerescu şi ilustrată de Costi Gurgu, a apărut un volum de Liviu Radu intitulat Constanţa 1919 (Editura ProLogos, Bucureşti, 2000). L-am cumpărat, l-am citit, ba chiar am primit un autograf cu dedicaţie din partea autorului, iar apoi, ani de-a rîndul, am menţionat faptul că, dintre cărţile de Liviu Radu pe care le-am citit, aceasta este preferata mea.

Să vă spun şi dumneavoastră de ce (dacă tot că am recitit-o recent):

Partea întîi a volumului se intitulează "Tratative la Konsstanza" şi se petrece pe un fir temporal paralel cu al nostru în care Principatele Române şi Dobrogea au fost cucerite de austrieci şi integrate în Imperiul Austro-Român. În primăvara lui 1919, însă, după ce Puterile Centrale au pierdut Primul Război Mondial, comandanţii trupelor de ocupaţie franceze, generalul Sarrail şi generalul Berthelot, vor decide soarta acestei porţiuni a unui imperiu pe cale să fie dezmembrat.

Aceşti doi generali negociază neoficial cu doi militari români de carieră, mareşalul Alexander von Aweressku şi maiorul Johann von Antonessku. Dacă preşedintele Franţei şi-ar dori regionalizarea teritoriilor româneşti, ofiţerii autohtoni argumentează în mod convingător necesitatea unei Românii Mari ca stat-tampon care să apere stabilitatea în zonă şi să ţină în şah pericolul bolşevic.

Partea a doua, "Konstanţia şi Hamlet", are loc pe un fir temporal în care Principatele Române au fost înglobate în Imperiul Ţarist. Din păcate, după încheierea Primului Război Mondial, regiunea e cuprinsă de anarhie, iar cel ce ar fi trebuit să restabilească ordinea, prinţul Dimitri Antiohovici Cantemirov, preferă să ospăteze şi să discute despre artă cu un caporal german, Dolfi, în vreme ce portul Konstanţia devine teatru de război între bolşevici, legionari şi trupe cercheze după plecarea armatei germane. Din fericire, are loc o intervenţie salutară a unui dirijabil condus de Aurel Vlaicov. Şi dacă agentul dublu Dolfi, dezamăgit după colaborarea sa cu bolşevicii, ar decide să intre în politică şi să promoveze un tip nou de socialism, cu accente naţionaliste?

Dacă primele două secţiuni ale volumului sînt incadrabile într-un subgen al curentului steampunk numit dieselpunk, cea de-a treia, "Fuga din Küstangé", deşi tot o ucronie, are influenţe certe dinspre realismul magic. Evenimentele din această secţiune au loc pe un fir temporal în care Imperiul Otoman s-a întins de la Viena pînă în India şi de la Marea Baltică pînă în Sudan. Principatele Române au fost transformate în paşalîc, iar locuitorii, cu toate că sînt musulmani şi turci cu numele (sau mai degrabă turki), vorbesc româneşte. Din păcate, după încheierea Primului Război Mondial, puterile occidentale plănuiesc dezmembrarea Imperiului Otoman, autorităţile locale au dat bir cu fugiţii, brigăzi naţionaliste bulgare şi româneşti măcelăresc turci în fiecare noapte, iar oamenii din Bărăgan se refugiază la Küstangé, cu speranţa că vor fi duşi cu vapoarele la rudele lor din Anatolia.

Prin tot acest haos, Nasredin Hogea călăreşte netulburat pe catîrul său vorbitor, Karagöz, în căutarea interpetării unui vis. Poate că visul i-ar fi fost mai lesne interpretat de un ghicitor din circul lui Berţi Ainştain, un anume Zighi Froid, dar circul e departe, iar Hogea trebuie să-şi interpreteze visul singur. Şi nici nu ştie cît de aproape îl duce uneori catîrul său pe lîngă hotarul dintre viaţă şi moarte...

Fireşte, prin tot volumul se perindă un caleidoscop de figuri istorice, Emineşti şi Hohenzollerni, Caragiali şi Codreni, Cantemiri şi Brătieni, deformaţi de istoriile alternative ca nişte portrete dintr-un manual şcolar cărora un elev pus pe şotii le-ar fi desenat coafuri şi accesorii deşucheate. Căci, în inima literaturii steampunk, dincolo de dirijabile şi ochelari de protecţie, se află o pasiune pentru istorie şi pentru cultură îmbinată cu o puzderie de răspunsuri hazlii la întrebarea "Ce-ar fi fost dacă...?"

De parcă toate astea nu ar fi fost de-ajuns ca să construiască un volum memorabil, în loc de postfaţă, un alt autor prolific şi îndrăgit al generaţiei '90, Sebastian A. Corn, a strecurat o povestire dieselpunk intitulată "Go Digital, Captain Tocks, Go Digital!" Că pe la 1912 o expediţie din Antarctica s-ar aventura spre nord, în zone unde temperatura depăşeşte 12 grade Celsius, iar poneii mor de căldură, poate aţi accepta. Dar aţi crede că atît nava cît şi membrii expediţiei află că s-au ivit din imaginaţia unui bucătar indian din Noua Zeelandă, Liv Radj?

Pe bună dreptate, volumul Constanţa 1919 a fost răsplătit cu premiul I la Premiile Vladimir Colin din 2001. Din păcate, în urma unor conflicte de culise, cea mai mare parte a tirajului acestei cărţi excepţionale pare să fi fost trimisă la topit, mai degrabă decît distribuită în librării, iar exemplarele existente sînt destul de rare. Din fericire, cum aceste ucronii meritau să ajungă la un public cititor mai larg, un alt editor a decis să le publice din nou într-o altă formă.

Dar despre asta o să discutăm cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)