Se afișează postările cu eticheta Frank Herbert. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Frank Herbert. Afișați toate postările

duminică, 31 august 2014

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 20-21" (2014)

Spre finalul lunii august 2014, prin amabilitatea domnului redactor-şef Marian Truţă, am primit un exemplar din numărul dublu, 20-21, al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2014). L-am parcurs cam într-o săptămână. Şi iată ce am aflat:

Acest număr foarte consistent începe cu o nuvelă de George R. R. Martin, "O noapte la Hanul Tăului". Deşi versiunea română, în traducerea Antuzei Genescu, nu specifică asta, nuvela a fost scrisă special pentru antologia Songs of the Dying Earth, îngrijită de George R. R. Martin şi Gardner Dozois, publicată în 2009 în onoarea maestrului Jack Vance şi plină de poveşti încântătoare... despre care am să vă relatez cu altă ocazie. "O noapte la Hanul Tăului" prezintă întâlnirea unor personaje fantastice, precum Molloqos cel Melancolic, Chimwazle sau Lirianne,  la un han, pe Pământul Muribund al lui Jack Vance. Pe măsură ce acţiunea se derulează, surprizele şi întorsăturile de situaţie se ţin lanţ. De remarcat şi grija cu care Martin a pastişat stilul pedant în care vorbesc personajele lui Vance.

Povestirea următoare îi aparţine lui Frank Herbert, "Operaţiunea Carul cu fân", şi datează din 1959. Intriga implică un agent al unui serviciu secret galactic şi descoperirea unei mişcări subversive vechi de secole pe o planetă unde puterea politică reală a fost preluată de femei. Şi această povestire a fost tradusă de doamna Antuza Genescu.

Veţi găsi apoi în sumar două schiţe ale subsemnatului, "Monumente" şi "Societatea", care fac parte din proiectul literar "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate". Le-am putea încadra în ramura fantastică a curentului literar steampunk.

Cătălina Fometici, în schimb, ne oferă o povestire dark fantasy foarte îngrijită stilistic, "Roşie ca sângele este furia". Protagonista-naratoare este o adolescentă aristocrată, Odille, fiica ducelui de Montmorency, iar practicile oculte în care este antrenată cu viclenie duc la rezultate îngrozitoare şi neaşteptate.

Domnul Mircea Opriţă contribuie la acest număr al CPSF cu articolul "Un lider al fandomului", în care face o trecere în revistă a carierei literare a regretatului Mihail Grămescu. Am remarcat grija cu care domnul Opriţă a punctat elemente de istorie literară, meritele autorului ca scriitor, eseist şi antologator, dar şi idiosincraziile sau polemicile acestuia - unele întreţinute timp de ani sau chiar decenii.

În continuarea articolului veţi găsi povestirea "Huria" de Mihail Grămescu, o combinaţie de SF postapocaliptic, imagini dark fantasy şi stil biblic.

Sumarul se încheie cu primul episod dintr-o bandă desenată realizată de talentatul artist craiovean Viorel Pîrligras. Intriga este palpitantă, iar desenele sunt îngrijite. Aştept cu interes continuarea.

Pe ansamblu, CPSF 20-21 este un număr de colecţie, cu o tematică destul de închegată înspre zona dark-fantasy, cu ilustraţii judicios alese şi cu o copertă foarte inspirată realizată de artistul grafic Tudor Popa. Poate că i-ar fi prins bine şi un articol teoretic de Oliviu Crâznic, precum cel din CPSF 3. Dar, cu 144 de pagini, se poate spune că numărul acesta dublu l-a depăşit cantitativ şi calitativ pe cel precedent - CPSF 12-13. Nu-mi rămâne decât să-l felicit pe domnul Marian Truţă pentru o treabă foarte bine făcută. (Dealtfel, puteţi şi dumneavoastră să comandaţi un exemplar din CPSF 20-21 aici.)

În ceea ce mă priveşte, după ce am încheiat lectura, am revenit la ediţia specială a Almanahului Anticipaţia. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

sâmbătă, 2 august 2014

Ţesătorul în CPSF Anticipaţia

De la colegul meu Oliviu Crâznic am aflat în această dimineaţă că Editura Nemira a anunţat un număr dublu al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia. În sumarul numărului 20-21 veţi găsi texte de George R. R. Martin, Frank Herbert, Cătălina Fometici, Mihail Grămescu, Viorel Pîrligras. De asemenea, în acest număr de colecţie veţi găsi şi două schiţe ale subsemnatului, plasate în universul ficţional din "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate". Ilustraţia copertei a fost creată de artistul grafic Tudor Popa. Lansarea numărului 20-21 din CPSF va avea loc în ultima decadă a lunii august. Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul oficial al Editurii Nemira, aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

duminică, 4 noiembrie 2012

Cărţile copilăriei Ţesătorului

Aş putea spune că am primit această leapşă de la Tudor Ciocârlie, într-un articol postat pe blogul Cititor SF pe care vă recomand să-l citiţi aici. În cele ce urmează, am să vă spun cîte ceva despre cărţile copilăriei mele - şi am să vă invit apoi fie să scrieţi un articol pe aceeaşi temă pe blogul dumneavoastră, fie să-mi lăsaţi un comentariu.

Am învăţat să citesc pe la patru ani şi jumătate - îmi solicitam zilnic părinţii şi bunica să-mi citească poveşti, iar dumnealor mi-au arătat cum să mi le citesc singur.

Dintre cărţile citite pînă să încep clasa întîi îmi amintesc "Peripeţiile Alisei în Ţara Minunilor" de Lewis Carroll (în traducerea Fridei Papadache), "O poveste cu un hobbit" de J.R.R. Tolkien (în traducera Catincăi Ralea) şi "Aventurile lui Oliver Twist" de Charles Dickens.

Cea dintîi mi se părea vag ameninţătoare, pentru că personajele de acolo nu erau bune sau rele, ci doar... ciudate. (Ulterior am recitit-o şi m-am amuzat copios, dar asta e altă poveste.)

Pe cea de-a doua am recitit-o obsesiv, după cum v-am relatat aici, iar de pe urma ei am rămas cu ideea că loialitatea faţă de prieteni contează imens, tenacitatea te va duce la destinaţie, chiar dacă drumul e anevoios, iar setea de înavuţire strică omenia. (A, şi ospitalitatea se dovedeşte oferindu-le musafirilor ceai...)

Pe cea din urmă mi-o citea mama, capitol cu capitol, iar atmosfera gotică şi personajele sinistre mă îngrozeau pînă în măduva oaselor. Nu cred că am parcurs acel roman pînă la capăt nici pînă azi, aşa de apăsător mi s-a părut. (Nici lumea din Gangland nu s-o fi ivit din neant, dacă stau să mă gîndesc ceva mai bine...)

Tot pe atunci am început să citesc romane de Jules Verne - pe unele le-am recitit de cîteva ori, în special "Copiii căpitanului Grant" şi "Insula misterioasă". Cred că de la personajele lui Verne am rămas cu noţiunea că problemele se rezolvă pe cale raţională, nu prin crize de nervi sau istericale.

În şcoala primară am citit cu drag "Aventurile lui Tom Sawyer" şi "Aventurile lui Huckleberry Finn" de Mark Twain. Pe cea din urmă am recitit-o la fel de obsesiv ca şi pe Hobbit. Cred că am rămas din acea carte cu un gust pentru libertate, o neîncredere faţă de societatea "civilizată", respect pentru aptitudinile practice (fie că e vorba de înot, de făcut focul, de gătit sau de cusut), precum şi cu foarte puţină răbdare sau toleranţă faţă de ipocrizie. (Tot de acolo am rămas cu ideea că e de folos să porţi un briceag multifuncţional - idee pe care mi-a întărit-o şi articolul lui Bruce Sterling de aici.)

Cam în aceeaşi perioadă am parcurs "Cei trei muschetari" de Alexandre Dumas şi "Winnetou" de Karl May. Am regretat nespus moartea lui Winnetou la finalul romanului, însă mi-a venit inima la loc cînd l-am regăsit, viu şi nevătămat, în romanul "Old Surehand", pe care l-am citit cîţiva ani mai tîrziu în casa naşilor mei din cartierul Rahova.

Pe la nouă ani am început să citesc romane de H.G. Wells - "Maşina timpului", "Omul invizibil", "Insula doctorului Moreau" şi "Primii oameni în lună". Şi, în mod destul de straniu, în vara în care am citit "Primii oameni în Lună" am parcurs de vreo trei ori la rînd şi "Comoara din insulă" de Robert Louis Stevenson. (De aceea nu m-am mirat prea mult cînd, mulţi ani mai tîrziu, a apărut pe ecrane versiunea aceasta a Insulei Comorilor, numită Treasure Planet.)

Iar pe la doisprezece ani am avut revelaţia, parcurgînd "Eu, robotul" de Isaac Asimov şi "Odiseea navei Space Beagle" de A.E. Van Vogt, că literatura ştiinţifico-fantastică nu era obligatoriu să se petreacă în secolul al nouăsprezecelea, cu personaje victoriene, ci se putea petrece în viitor - şi putea fi extrem de spectaculoasă. (Sigur, victorienii aceia apocrifi nu au dispărut niciodată cu adevărat din literatura SF, dar nu ne-ar lăsa inima să-i alungăm de acolo, nu-i aşa?)

Adolescenţa mi-a fost în schimb marcată de "Fundaţia" lui Asimov şi "Mîntuitorul Dunei"/"Copiii Dunei" de Frank Herbert pe de o parte şi de "Johnny Mnemonic" al lui William Gibson pe de altă parte.  Asimov şi Herbert mi-au arătat cît de importantă este deschiderea epică, în spaţiu şi în timp, şi cît de necesară este înţelegerea forţelor sociale pentru SF de bună calitate, iar Gibson şi colegii săi mi-au demonstrat că viitorul e sumbru şi bate la uşă.

Dar postarea era numai despre cărţile copilăriei, nu?

(P.S. Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)