Se afișează postările cu eticheta Charles Stross. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Charles Stross. Afișați toate postările

duminică, 15 ianuarie 2023

Charles Stross, "Saturn's Children" (2008)

Imagine preluată de pe situl SFFanz.org.nz

În ultima decadă a lunii septembrie 2009, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman de Charles Stross intitulat Saturn's Children (colecția Orbit Books, grupul editorial Little, Brown, Londra, 2009). Pe atunci, locuiam, precum Harry Potter, într-o cămăruță de sub scări. De parcurs, am parcurs acest roman mult mai târziu, în ultima decadă a lunii august 2022, într-un apartament ceva mai spațios și mult mai luminos.

Și iată ce am aflat:


Protagonista-naratoare a romanului se numește Freja și este o androidă care, în prima parte a cărții, "Sistemul interior", intră în conflict cu anturajul unei aristocrate la bordul unui dirijabil din atmosfera lui Venus, apoi călătorește într-un tren colosal pe suprafața lui Mercur și e trimisă într-o misiune de curierat pe Marte de către compania Jeeves (o asociație de androizi-majordom).

În partea a doua, "Destinație exterioară", Freja călătorește pe Callisto (unul dintre sateliții lui Jupiter), iar, de acolo, pe o traiectorie care o readuce vremelnic în preajma Soarelui, către Eris, un planetoid din Centura Kuiper, unde are loc deznodământul.

Epilogul dezvăluie nu numai ce s-a întâmplat, în cele din urmă, cu personajele principale, ci și faptul că narațiunea le e destinată altor androide din seria Frejei pentru a le informa și a le avertiza.


Saturn's Children le este dedicat regretaților scriitori Robert A. Heinlein și Isaac Asimov. Pe de o parte, povestea picarescă, presărată cu episoade de erotism între androizi, e un omagiu la adresa romanului Friday de Robert Heinlein.

Pe de altă parte, cum toate personajele romanului sunt adroizi și roboți de diferite tipuri (căci omenirea s-a stins în viitorul îndepărtat imaginat de către autorul britanic), apar frecvent referiri la Legile Roboticii din povestirile și romanele lui Isaac Asimov.

Firește, nu lipsesc conexiunile intertextuale cu o puzderie de lucrări celebre, de la Moll Flanders la Prin oglindă și ce a găsit Alice acolo, de la Fanny Hill la O mie nouă sute optezeci și patru și de la romanele umoristice ale lui P. G. Wodehouse la cărțile de spionaj ale lui John Le Carré. Căci Saturn's Children se petrece într-o societate populată de organizații secrete, grupuri de interese, spioni și asasini în care personalitatea fiecărui personaj poate fi modificată, redusă sau suprimată și nimeni nu este cine pare a fi.

Cum lectura acestui roman s-a dovedit a fi destul de agreabilă (cum fusese, dealtfel, și experiența pe care am avut-o cu Accelerando, de același autor), mi-am propus ca, în viitorul apropiat, să parcurg continuarea, intitulată Neptune's Brood. Însă, despre romanul acela, rămâne să discutăm mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.


(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)  

luni, 11 august 2014

Am întâlnit şi ţesători fericiţi

Dacă dăţile trecute când am mers în vizită la importatorii mei preferaţi de la Nautilus abia am luat o carte sau două (precum Evening's Empires de Paul J. MacAuley sau Ancillary Justice de Ann Leckie), azi am cam dat iama în stocul de carte de acolo şi am recuperat nişte arierate: Empty Space de M. John Harrison, Neptune's Brood de Charles Stross, The Quarry (ultimul roman al regretatului Iain Banks), 2312 de Kim Stanley Robinson, David and Goliath de Malcolm Gladwell. Ca supliment, am cumpărat şi două antologii-mamut îngrijite de Mike Ashley: The Mammoth Book of Merlin şi The Mammoth Book of Dickensian Whodunnits. (Le puteţi comanda şi dumneavoastră online, la nişte preţuri rezonabile, urmând link-ul ataşat fiecărui titlu.) Să fim sănătoşi şi să le vedem citite, respectiv recenzate!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

duminică, 27 aprilie 2014

Mike Ashley, "The Mammoth Book of Extreme Science Fiction" (2006)

Spre finalul lunii ianuarie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat cîteva antologii-mamut. (Pe urmă am făcut un obicei din asta şi am umplut un raft întreg, iar în prezent am început să îl umplu şi pe al doilea, însă asta e altă poveste.) Dintre acestea, mi-a atras în mod special atenţia o antologie îngrijită de Mike Ashley şi intitulată The Mammoth Book of Extreme Science Fiction - New Generation Far-Future SF (Editura Robinson, Londra, 2006). Am parcurs-o în etape în intervalul ianuarie-aprilie 2014.

Şi iată ce am aflat:

În introducerea intitulată "Extreme Science Fiction", antologatorul prezintă succint conceptul de idee extremă în literatura SF, cîteva povestiri din cuprinsul antologiei, exemple de literatură SF britanică extremă (la vremea ei), precum şi maniera de ordonare a textelor în antologie - de la moderat la extrem. Tot din introducere am aflat şi că trei dintre textele antologate sînt inedite.

"Anomalies" de Gregory Benford e o schiţă despre modificări inexplicabile în poziţia unor corpuri cereşti, reacţiile astronomilor, presei şi publicului, respectiv ipotezele care ar putea explica anomaliile. Am remarcat atît modul plauzibil în care autorul american tratează personajele britanice, cît şi umorul din naraţiune.

Tot umoristică este şi schiţa lui Paul Di Filippo "...And the Dish Ran Away with the Spoon", în care protagonistul-narator Kaz relatează cum, în viitorul apropiat, aparatele casnice sofisticate şi interconectate informaţional manifestă inteligenţă artificială emergentă. Lucrurile se complică atunci cînd o asemenea IA caută să o cucerească pe iubita protagonistului, Cody.

"Crucifixion Variations" de Lawrence Person relatează din perspectiva unui narator-martor, Richard Lasman, eforturile unui cercetător sclipitor şi dezechilibrat, Phil Morley, de a construi un aparat cu care să vizualizeze episoade marcante din trecuturile posibile. Din păcate, credinţa lui Morley este zdruncinată din temelii cînd aparatul îi arată, în două ocazii, două versiuni diferite ale răstignirii lui Iisus.

"The Pacific Mystery" de Stephen Baxter începe ca o ucronie în care Al Treilea Reich a cîştigat războiul împotriva Marii Britanii, dar continuă ca o călătorie în spaţiu... şi în timp. Protagonista-naratoare Bliss Starling relatează în jurnalul ei cum o expediţie cu dirijabilul Goering într-o tentativă de a traversa Pacificul şi de a ajunge în America de Nord s-a pierdut într-un trecut din ce în ce mai îndepărtat, peste o întindere de ape mai mare decît distanţa de la Pămînt la Lună.

Cory Doctorow şi Charles Stross contribuie cu o schiţă similară cu a lui Paul Di Filippo, "Flowers from Alice", despre iubire şi rivalitate într-o lume post-umană în care mobilierul e inteligent şi adaptabil.

"Merlin's Gun" de Alastair Reynolds, în schimb, este o nuvelă space opera plasată într-un viitor îndepărtat. Protagonista, Sora, e singura supravieţuitoare de pe o navă atacată şi parţial distrusă într-un război cosmic. Cel care, după cîteva milenii terestre, o trezeşte din stază, Merlin, o invită să-l ajute la recuperarea unei arme extrem de puternice. Dar regăsirea armei este numai începutul unei misiuni extrem de dificile.

"Death in the Promised Land" de Pat Cadigan îmbină literatura post-cyberpunk cu o subspecie a literaturii poliţiste - police procedural. Protagonista, Dore Konstantin, anchetează un caz de dublă crimă - un asasinat care a avut loc atît în realitate cît şi într-o lume virtuală. (Ulterior, nuvela aceasta a fost transformată şi inclusă în romanul Tea from an Empty Cup.)

Deşi avînd dimensiuni mult mai reduse, "The Long Chase" de Geoffrey A. Landis este foarte palpitantă. Relatează, din perspectiva unei protagoniste-naratoare, o urmărire cu nave cosmice la viteze relativiste - şi cu o durată de trei secole. Ritmul schiţei este alert, iar miza e teribilă - căci urmăritorii sînt cuplaţi la o minte colectivă ce asimilează şi anihilează individualitatea.

Stephen L. Gillett şi Jerry Oltion ne propun "Waterworld". În această nuvelă, membrii echipajului unei astronave explorează o planetă, Teresa, cu suprafaţa acoperită integral de oceane. Pe de o parte, ecologia marină pe care o descoperă personajele este fascinată. Pe de alta, reparaţiile pe care le au acestea de efectuat la bordul astronavei conduc la nişte scene foarte tensionate, demne de filmul Gravity. Nu în ultimul rînd, textul este memorabil şi pentru excelenta caracterizare a personajelor.

"Hoop-of-Benzene" de Robert Reed are intriga plasată la bordul unei astronave extraterestre atît de vaste încît conţine o planetă. La bordul acesteia, oamenii care o administrează trebuie să desfăşoare multiple negocieri cu diverşi reprezentanţi ai unei rase extraterestre, iar protagonista, doamna căpitan Washen, face o descoperire neaşteptată în privinţa unuia dintre superiorii săi. În privinţa dificultăţilor legate de comunicarea între specii şi culturi diferite, povestirea aceasta mi-a amintit de un text clasic al lui Jack Vance, "Molia Lunii".

"The New Humans" de B. Vallance datează din 1909. Protagonistul-narator, Montmorency Merrick, suferă un accident fatal la începutul secolului al douăzecilea şi este resuscitat într-un viitor îndepărtat de către nişte fiinţe care îşi pot modifica înfăţişarea şi structura după bunul plac. Intriga se complică atunci cînd Montmorency se îndrăgosteşte de fiica Adaptorului-Şef, iar conducătorii acelei societăţi dezbat dacă să-l modifice, să-l ucidă sau să-l expulzeze pe protagonist.

Clifford D. Simak explorează o temă oarecum similară în "The Creator". Publicată iniţial în 1935, povestirea prezintă, din perspectiva unui protagonist-narator, Peter Sands, eforturile acestuia împreună cu un coleg, Scott Marston, de a construi o maşină a timpului. Cînd călătoresc cu prototipul, cei doi ajung să îl întîlnească pe creatorul Universului nostru. Din păcate, acesta se pregăteşte să-şi distrugă creaţia, iar cei doi temponauţi se străduiesc să îl împiedice.

Textul lui Theodore Sturgeon, "The Girl Had Guts", datează din anii 1950. Protagonistul-narator, căpitanul Gargan, revenit din misiune, îi relatează soţiei sale despre explorarea planetei extrasolare Mullygantz II. Din păcate, membrii expediţiei sînt atacaţi şi măcelăriţi rînd pe rînd de nişte creaturi extraterestre foarte rapide şi periculoase, iar puţinii supravieţuitori ajută la găsirea unei soluţii de contracarare a acestei ameninţări. Povestirea merită parcursă nu numai pentru intrigă, ci şi pentru stil şi pentru poanta de final.

"The Region Between" de Harlan Ellison este o nuvelă experimentală din 1969. Maniera de prezentare este avangardistă, cu tehnoredactare creativă şi cu caligrame. Subiectul este cel puţin la fel de interesant: sufletul unui om, Bailey, este recoltat de o entitate extraterestră şi trimis în diferite trupuri de extratereştri, pe cuprinsul galaxiei, pentru a participa în diverse conflicte şi pentru a servi interesele entităţii manipulatoare, Succubus. Dar Bailey se străduieşte din răsputeri să-i dejoace planurile entităţii.

Deşi scrisă într-o manieră ceva mai convenţională, nuvela următoare, "The Days of Solomon Gursky" de Ian McDonald, este încă şi mai spectaculoasă ca subiect. Protagonistul este un cercetător, Solomon Gursky, care, într-un viitor apropiat, studiază nanotehnologia. Deşi nuvela prezintă şapte zile din viaţa acestui personaj, acestea sînt felii de viaţă între care se scurg ani, apoi decenii, secole, milenii, iar în cele din urmă eoni. Gursky ajută mai întîi la crearea unei corporaţii, Tesler, care resuscitează morţii şi le exploatează forţa de muncă, apoi se implică într-o revoltă a morţilor-vii din Sistemul Solar, se multiplică şi ajută la colonizarea post-umană a Căii Lactee, iar în cele din urmă capătă capacităţi şi puteri colosale, cu care re-creează Universul nostru în dimensiuni superioare, după Big Crunch. Am apreciat nu numai conexiunea tematică a nuvelei cu romanul Necroville, ci şi viziunea extrem de ambiţioasă pe care o construieşte în etape.

Tot o viziune ambiţioasă ne propune şi scriitorul australian Greg Egan în povestirea "Wang's Carpets". Conceptual, aceasta se plasează în aceeaşi zonă ca romanele Permutation City şi Diaspora - un viitor îndepărtat în care entităţi informaţionale postumane, cetăţenii polisurilor, construiesc universuri virtuale detaliate, dar şi explorează Universul în astronave minuscule. În acest caz, protagonistul postuman Paolo Venetti şi concetăţenii săi din polisul Carter-Zimmermann descoperă o lume în care, pe apele unui ocean, pluteşte o singură moleculă extrem de compleză, iar aceasta funcţionează ca un calculator organic pe care rulează o întreagă ecologie de fiinţe informaţionale. Mărturisesc că mi se pare una dintre cele mai inovatoare idei din cîte am întîlnit pînă acum în literatura ştiinţifico-fantastică.

"Undone" de James Patrick Kelly începe cu o situaţie de criză. Un personaj feminin postuman, Mada, este singurul supravieţuitor al unui lot clonat şi pregătit pentru a porni o revoluţie, iar agenţii unui regim totalitar galactic o urmăresc prin spaţiu şi timp pînă într-un viitor îndepărtat în care societatea din care provin nu mai este nici măcar umbra unei amintiri. Mada descoperă o societate bucolică şi utopică pe o planetă de lîngă Tau Ceti. Eforturile protagonistei de a se integra se ciocnesc de diferite convenţii sociale şi diferenţe culturale pe care Mada le rezolvă... cu scurte călătorii înapoi în timp. (Iar textul le ilustrează cu o utilizare creativă a tehnoredactării.)

Greg Bear, în "Judgment Engine", propune o vizine vastă, ambiţioasă şi îndepărtată în viitor. Mai exact, aproape de sfîrşitul timpului şi al Universului, nişte complexe entităţi postumane reactivează copia informaţională a minţii unui savant din vremurile noastre, Vasily Gerazimov. Acesta din urmă face eforturi ca să afle ce se întîmplase cu soţia şi cu copiii săi, iar răspunsurile pe care le află sînt nu numai surprinzătoare, ci şi relevante pentru criza în care se află acea societate postumană din viitorul îndepărtat.

Ultima schiţă din volum, "Stuffing" de Jerry Oltion, este umoristică şi amuzantă. Personajele principale, postumane şi capabile de fotosinteză, redescoperă plăcerile gătitului şi ospăţului... după care sînt luate prin surprindere de efectele digestiei.

Pe ansamblu, The Mammoth Book of Extreme Science Fiction a meritat pe deplin atît banii, cît şi timpul petrecut cu cititul, mai ales că destule dintre textele incluse merită şi o a doua lectură. V-o recomand cu multă căldură şi dumneavoastră - spre exemplu, puteţi comanda online un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, imediat după ce am terminat această antologie am parcurs încă una din seria antologiilor-mamut, îngrijită tot de Mike Ashley şi intitulată The Mammoth Book of Mindblowing SF. Dar despre aceea am să vă relatez într-o postare viitoare.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Charles Stross, "Rule 34" (2011)

Am devenit un admirator al scrierilor lui Charles Stross prin 2008, cînd am citit Accelerando. Nu i-am parcurs nici pînă acum toate volumele (scrie şi publică într-un ritm intens), dar uneori m-a captivat cîte o carte de-a sa, precum Rapture of the Nerds. O impresie extrem de favorabilă mi-a făcut şi Halting State, o combinaţie de post-cyberpunk, tehno-thriller şi police procedural. Apoi, în septembrie 2013, am avut ocazia să parcurg continuarea acestui roman experimental, Rule 34 (Ace Books, New York, 2011).

Şi iată ce am aflat:

Intriga din Rule 34 este plasată în Edinburgh, cinci ani mai tîrziu faţă de cea din Halting State, într-o Scoţie semi-independentă din viitorul apropiat. De această dată, inspectoarea de poliţie Liz Kavanaugh şi colegii ei se confruntă cu o serie de crime comise cu ajutorul unor aparate casnice reparate neprofesional şi acţionate de la distanţă. Ceea ce ar fi putut trece drept accident într-un caz sau două se dovedeşte a fi un tipar sistematic, prezent în numeroase ţări ale Uniunii Europene, iar protagonista este ajutată în investigaţii de un coleg venit din Turcia, Kemal.

Investigaţia duce la descoperirea unei reţele de trafic cu materii prime pentru dispozitive de fabricaţie nanotehnologice pe filiera unei republici separatiste de buzunar din spaţiul ex-sovietic, dar şi la existenţa unei inteligenţe artificiale evoluate din programe anti-spam care ia măsuri discrete împotriva reţelelor de crimă organizată.

Personajele sînt numeroase şi diverese - de la inspectoarea de poliţie Liz Kavanaugh şi fosta ei iubită din mediul corporatist, Dorothy, la măruntul infractor pakistanez Anwar Hussein şi la agentul Operaţiunii, căruia i se atribuie nume de criminali în serie din secolul precedent. Fiecare capitol corespunde cu punctul de vedere al altui personaj (iar unele dintre acestea nu sînt umane), însă, spre disperarea naratologilor, naraţiunea are loc la persoana a doua, ca în vechile jocuri-text cu aventuri create pentru calculatoare personale la începutul anilor 1980.

Un aspect remarcabil al acestui roman îl reprezintă structurarea evenimentelor din intrigă. În unele cazuri, fără să ştie, protagonista şi antagonistul se află la o strîngere de mînă distanţă unul de celălalt (metaforic vorbind) sau se intersectează întîmplător la intrarea într-o clădire publică. Interacţiunile dintre personaje sînt aranjate cu grijă, iar loviturile de teatru sînt spectaculoase, ca nişte caramboluri de maestru.

Un alt aspect demn de menţionat este caracterizarea personajelor. Fie că e vorba despre personajele principale sau de unele dintre cele secundare, autorul le-a construit o personalitate convingătoare, o serie de amintiri, o istorie personală, o familie, un cerc social şi aşa mai departe, iar caracterizarea şi evoluţia intrigii se potenţează reciproc într-un mod ireproşabil. Ca să dau un singur exemplu, în cazul antagonistului, istoria personală în sine, cu traume, abuzuri şi schimbări radicale ar fi constituit suficient material pentru ca Stephen King să scrie un roman de tip Carrie. Charles Stross le-a condensat într-un capitol. (Unul de neuitat.)

Dincolo de acţiune şi de personaje, însă, Rule 34 conţine şi o serie de elemente de fundal care ar trebui să-i pună pe gînduri pe cititori - pentru că autorul e foarte atent la lumea în care trăim şi foarte convingător în speculaţiile sale privitoare la viitorul apropiat. Printre subiectele atinse în trecere se află supravegherea ubicuă în zonele urbane, utilizarea dronelor de către forţele de ordine, realitatea amplificată ca mediu de lucru, nanotehnologia, dezvoltarea inteligenţei artificiale şi apariţia automobilelor care se pilotează singure.

Nu în ultimul rînd, Charles Stross aduce şi un omagiu tradiţiei SF şi cyberpunk, cu numeroase referiri la 2001 - O odisee spaţială, Blade Runner şi Neuromantul. Dar, aşa cum William Gibson, în Spook Country, a alungat noţiunea de ciberspaţiu (creată chiar de el) ca fiind desuetă, Stross demontează conceptul de singularitate tehnologică (prezent pînă şi în titlul romanului său de debut, Singularity Sky). În loc să ne servească o variaţiune pe tema transcendenţei tehnologice sau a viitorului de neimaginat, în Rule 34 ne oferă o poveste captivantă, personaje convingătoare şi un poimîine care seamănă îngrijorător de mult cu ziua de azi. 

(Şi, pînă la urmă, care era Regula 34? O să aflaţi cînd veţi citi romanul.)

În ceea ce mă priveşte, mai am la raft cel puţin alte şase cărţi de Charles Stross care îşi aşteaptă rîndul la lectură. Dar despre acelea am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

luni, 25 martie 2013

Charles Stross & Cory Doctorow, "The Rapture of the Nerds" (2012)

În luna martie 2013, după ce citisem cîteva romane recente ale lui Cory Doctorow precum Homeland şi Pirate Cinema, am încercat un roman pe care Doctorow l-a scris în colaborare cu Charles Stross - The Rapture of the Nerds: A Tale of the Singularity, Posthumanity and Awkward Social Situations (Tor Books, 2012). L-am parcurs în cîteva zile.

Şi iată ce am aflat:

The Rapture of the Nerds se petrece într-un viitor în care cea mai mare parte a Sistemului Solar interior a fost transformată în sfere Matrioşca, iar cei mai mulţi oameni şi-au transferat conştiinţa în structuri informaţionale care rulează în aceste sfere. Pămîntul e singura planetă din Sistemul Solar interior care a rămas neafectată, iar protagonistul, Huw Jones, este un galez postuman ai cărui părinţi s-au "sublimat" deja.

Huw este trimis în Libia pentru a face parte dintr-un juriu într-un tribunal prezidat de o judecătoare, Rosa Giuliani, care are propriul ei reality show. Cazul aflat pe rol este al unor copii postumani care au descărcat din metasferă o entitate posibil duşmănoasă. Această entitate a fost adusă în instanţă, iar protagonistul constată că entitatea este un fel de amabasador plenipotenţiar al unei comunităţi galactice de civilizaţii. "Plenipotenţiar" înseamnă în acest caz că ambasadorul are inclusiv puterea să decidă dacă civilizaţia postumană din Sistemul Solar va fi distrusă, în cazul în care ar reprezenta un potenţial pericol pentru vecinii săi din galaxie.

Următoarele secţiuni ale romanului mută acţiunea în America, unde Huw abia scapă din mîinile unor creştini fundamentalişti de extremă dreapta, apoi într-un mediu virtual creat de ambasador, iar în cele din urmă înapoi în Ţara Galilor, unde Huw începe o relaţie de durată cu o tînără, Bonnie.

Ca temă, The Rapture of the Nerds aminteşte oarecum de Accelerando al lui Charles Stross. Reapar schimbarea tehnologică accelerată, trecerea de la uman la postuman, încărcarea conştiinţelor umane într-un mediu informaţional şi convertirea Sistemului Solar într-o serie de sfere Matrioşca din computroniu.

Ca stil, romanul este alert şi amuzant, precum colaborările biopunk ale lui Rudy Rucker şi Bruce Sterling din A Good Old-Fashioned Future şi Visionary in Residence. Tot ca în Accelerando, textul e înţesat de trimiteri intertextuale, de la Ghidul autostopistului galactic de Douglas Adams la Neuromantul de William Gibson şi de la The Ophiuchi Hotline de John Varley la The Singularity Is Near de Ray Kurzweil. Chestiunea singularităţii tehnologice este însă tratată parodic, iar parte din farmecul romanului constă în felul în care le demonstrează cititorilor cîte dintre metehnele şi apucăturile tipic umane îi vor însoţi probabil pe descendenţii noştri după ce vor ajunge la stadiul postuman.

Din acest punct de vedere, The Rapture of the Nerds pare să încheie prin parodie o întreagă serie de romane despre transcendenţa minţii omeneşti în sisteme informaţionale începută la modul serios cu Permutation City de Greg Egan, dacă nu cumva cu Synners de Pat Cadigan sau chiar cu Schismatrix de Bruce Sterling. Ca orice temă literară, şi cea a singularităţii tehnologice a debutat cu o tratare sobră în romane de mare amploare, s-a dezvoltat în variaţiuni pe aceeaşi temă şi se încheie cu o tratare comică. Dacă Snow Crash de Neal Stephenson marca în 1992 un punct de cotitură în literatura cyberpunk dincolo de care acest subgen nu mai putea fi luat cu adevărat în serios, The Rapture of the Nerds marchează un punct de cotitură similar în subgenul dedicat singularităţii tehnologice.

Puteţi şi dumneavoastră să achiziţionaţi acest roman în versiune tipărită de la The Book Depository UK sau de la Amazon UK. De asemenea, îl puteţi descărca gratuit în versiune electronică, într-o diversitate de formate, de pe site-ul oficial al lui Cory Doctorow aici.

Desigur, după ce am parcurs acest roman am început să citesc o altă carte de Cory Doctorow, With a Little Help. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

sâmbătă, 31 iulie 2010

Charles Stross, 'The Atrocity Archives' (2004)

În august 2008, prin bunăvoinţa importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am achiziţionat un exemplar din ediţia de buzunar a unui roman timpuriu de Charles Stross, The Atrocity Archives (Editura Orbit, Londra, 2007). De parcurs, l-am parcurs abia în iulie 2010, deşi trebuie să precizez că între timp am citit alte cărţi. Cumva, după încheierea lecturii, am rămas cu impresia că volumul acesta nu-mi era destinat mie, ci mai degrabă vechiului meu prieten Mirel Palada, cel pasionat de romanele de spionaj britanice precum cele scrise de John Le Carré.

Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Introducerea volumului a fost scrisă de Ken MacLeod şi se intitulează "Charlie's Demons". (Chiar aşa, credeaţi că numai îngerii sînt ai lui Charlie?) MacLeod ne relatează despre proza scurtă de la începutul carierei lui Stross, despre primele romane ale acestuia, (unele publicate, altele nu), despre obiceiurile autorului, cum ar fi acela de a scrie bine, mult, repede şi de a-şi duce proiectele la bun sfîrşit.

Volumul continuă cu un roman, The Atrocity Archives, care a fost mai întîi publicat în serial în revista Spectrum, în 2001 şi 2002. Avînd în vedere că romanul amestecă foarte abil înalta tehnologie, literatura de spionaj şi ororile lovecraftiene, probabil nu vă veţi mira dacă veţi afla că protagonistul-narator se numeşte... Robert Howard. Bob lucrează pentru ca administrator de reţea într-o organizaţie britanică secretă, Spălătoria. Iar scopul Spălătoriei este împiedicarea aducerii de orori devastatoare din universurile paralele pe pămînt britanic de către practicanţii ocultismului.

După ce Bob îndeplineşte o misiune de mică anvergură, este trimis de aripa ultrasecretă a Spălătoriei în California pentru a o contacta pe o profesoară de filosofie, Dominique. Ea este răpită de o organizaţie islamică, Bob o salvează şi o readuce în Regatul Unit, apoi o însoţeşte la Amsterdam, unde îi explică resorturile oculte ale atrocităţilor naziste.

Din păcate, Dominique este răpită din nou, iar Bob trebuie să însoţească într-un univers paralel nişte trupe antiteroriste ca să o salveze şi ca să împiedice deschiderea unei porţi interdimensionale prin care o oroare de nedescris s-ar putea strecura în universul nostru ca să-i secătuiască energia.

Pe lîngă roman, volumul conţine o nuvelă, "The Concrete Jungle". De această dată, protagonistul-narator Bob Howard anchetează mutilarea unor vaci şi descoperă un plan diabolic pentru utilizarea camerelor de luat vederi în scopul cauzării combustiei spontane a oamenilor. Mai mult, împreună cu o inspectoare-şefă de poliţie recrutată ad-hoc, Bob contribuie la dejucarea unei lovituri de palat în interiorul Spălătoriei.

Charles Stross a inclus şi o postfaţă în acest volum, intitulată "Inside the Fear Factory". Concepută ca un eseu, postfaţa propune în glumă să ne gîndim la Len Deighton ca la un autor de poveşti de groază (holocaustul nuclear fiind o oroare mereu aproape de cei care au trăit Războiul Rece), la Howard Phillips Lovecraft ca la un scriitor de literatură de spionaj (căci protagoniştii acestuia caută informaţii secrete) şi la hackerii din literatura cyberpunk ca la o încarnare recentă a tricksterului din religiile şi legendele omenirii.

Căci, după cum recunoaşte chiar autorul de pe pagina de gardă a volumului The Atrocity Archives, atît romanul cît şi nuvela au rădăcini culturale în creaţiile lui Len Deighton, ale lui H.P. Lovecraft şi ale lui Neal Stephenson. Începînd cu premisa, care împleteşte spargerea codurilor naziste şi ororile neomeneşti de dincolo de spaţiu şi timp, continuînd cu personajele aproape caricaturale şi încheind cu tonul jucăuş al protagonistului-narator, volumul lui Charles Stross aminteşte cînd de Cryptonomicon, cînd de Zodiac, cînd de poveştile din mitul lui Cthulhu, deşi pe alocuri trage cu ochiul şi la desene animate (Pinky and the Brain), la Pămîntul de Mijloc al lui J.R.R. Tolkien sau la "Johnny Mnemonic" de William Gibson. Iar ritmul furibund în care se succed incidentele din intrigă nu îi dă răgaz cititorului să lase cartea din mînă...

Pe ansamblu, cu toate că The Atrocity Archives nu este nici atît de spectaculoasă ca romanul modular Accelerando, nici atît de relevantă ca Halting State, răsplăteşte din plin timpul petrecut cu lectura. Combinaţia de acţiune, groază şi umor probabil vă va convinge să începeţi şi următoarea carte din serie, The Jennifer Morgue. Însă despre aceasta am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

luni, 15 decembrie 2008

Charles Stross, 'Halting State' (2007)

Spre sfîrşitul lunii septembrie din anul 2008, mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro , am cumpărat un exemplar dintr-un roman recent de Charles Stross, Halting State (Editura Orbit, Londra, 2008). Pe lîngă romanul propriu-zis, volumul acela de buzunar conţinea şi un interviu cu autorul. În drum spre casă, am parcurs interviul, iar după ce am citit romanul l-am mai parcurs o dată – pentru că este interesant şi bine făcut.

Iar romanul...

Hai să zicem că atunci cînd în introducerea la antologia Rewired John Kessel şi James Patrick Kelly au afirmat despre Charles Stross că este un mascul alfa al curentului literar postcyberpunk nu au exagerat cîtuşi de puţin. Halting State demonstrează acest lucru încă o dată.

Să vedem împreună în ce fel:

Acţiunea romanului este plasată în viitorul apropiat, în 2017. În condiţiile în care unele jocuri de roluri de pe Internet au ajuns să aibă un rulaj anual mai mare decît produsul intern brut al unor ţări, jefuirea unei bănci de pe un tărîm virtual cu zeci de milioane de utilizatori creează nişte probleme serioase. Personajele cărora li se încredinţează investigarea acestei infracţiuni descoperă treptat conexiuni care de care mai periculoase, de la servicii secrete ale Uniunii Europene la Ministerul Securităţii de Stat din China, iar evenimentele se precipită către închiderea unor servicii de telecomunicaţii de bază în Scoţia şi revenirea temporară a poliţiei la metodele de lucru primitive din secolul al douăzecilea.

Printre aspectele pozitive ale romanului aş dori în primul rînd să menţionez utilizarea a trei fire narative aparent independente care converg treptat şi se completează reciproc spre final, cam ca în romanul Count Zero de William Gibson. Fiecare dintre ele corespunde cu punctul de vedere al unuia dintre personajele principale: Sue Smith (sergent în poliţia scoţiană), Elaine Barnaby (angajată a unei firme de audit) şi Jack Reed (programator).

Un alt aspect pozitiv îl reprezintă personajele propriu-zise. Pentru fiecare dintre cele trei personaje principale, autorul construieşte o reţea de legături sociale, o istorie personală şi un tip de discurs, precum şi o evoluţie credibilă pe parcursul romanului. Personajele secundare şi episodice, la rîndul lor, sînt bine creionate.

Tot printre calităţi se numără şi extrapolarea unui viitor apropiat pe baza condiţiilor tehnologice şi sociale din prezent – de la telefoane mobile cu locatoare GPS la realitate amplificată cu ochelari LCD şi de la jocurile de roluri online la problemele de securitate informaţională. Charles Stross nu numai tratează aceste chestiuni într-un mod convingător, dar le şi discută pe larg în interviul de la sfîrşitul volumului.

Nu în ultimul rînd, autorul face trimiteri intertextuale (poate în mai mică măsură decît în Accelerando sau în Glasshouse). Astfel, cititorii vor recunoaşte aluzii la seria Lumii Disc a lui Terry Pratchett filtrate prin realitatea amplificată din Rainbows End de Vernor Vinge, decoruri virtuale inspirate de Infernul lui Dante Alighieri, cîte un crîmpei de frază din Pattern Recognition de William Gibson sau cîte un nume de personaj bogat în conotaţii. Ca să dau un singur exemplu, Liz Kavanaugh, superioara directă a lui Sue Smith, are un nume de familie care aminteşte de Dan Kavanaugh, pseudonimul sub care Julian Barnes a publicat cîteva romane poliţiste.

Pe de altă parte, cum am mai remarcat şi cu alte ocazii, intertextualitatea e o armă cu două tăişuri. Astfel, în finalul romanului, străzile din Edinburgh par să fie invadate de morţi-vii, iar personajele principale află ulterior că evenimentul fusese ceea ce se cheamă flash-mob, o mulţime de cetăţeni convocaţi online la o reuniune în lumea reală, preferabil costumaţi într-un fel anume. Ca un omagiu la adresa prietenului şi colaboratorului său Charles Stross, Cory Doctorow a introdus şi el o scenă flash-mob spre finalul celui mai recent roman al său, Little Brother (2008), însă, în loc de zombi, personajele sale se costumează în vampiri goth.

La urmă pe lista calităţilor trebuie să amintesc şi un element tehnic: ritmul alert al romanului. Cele mai multe dintre capitole au puţine pagini (între cinci şi zece în ediţia de buzunar), ceea ce face lectura foarte antrenantă.

Întrucît Halting State este unul dintre cele mai bune romane postcyberpunk ale deceniului, mi-ar fi greu să alcătuiesc şi o listă cu defectele sale. Singurul aspect neobişnuit demn de adus în discuţie este punctul de vedere pe care l-a ales Charles Stross. Întregul roman este narat la persoana a doua, deşi în fiecare capitol „tu” se referă la un alt personaj dintre cele trei principale. Cu siguranţă că este un punct de vedere atît de nou încît nu a fost etichetat de către specialiştii în naratologie, dar este şi destul de obositor atunci cînd autorul îl utilizează pe parcursul unei cărţi de aproape patru sute de pagini.

Pe ansamblu, Halting State rivalizează cu Little Brother de Cory Doctorow, cu Rainbows End de Vernor Vinge şi cu The Zenith Angle de Bruce Sterling pentru un loc între cele mai reuşite trei romane postcyberpunk publicate după anul 2000. Poate că ar fi avut şanse să fie socotit chiar cel mai bun, cel puţin în clasamentul meu personal, dacă nu ar fi existat Accelerando ...

Oricum, după ce am terminat de parcurs Halting State, am început imediat să citesc un alt volum de Charles Stross, The Atrocity Archives. Dar despre acesta am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)

duminică, 7 septembrie 2008

Charles Stross – 'Glasshouse' (2006)

În iunie 2007, entuziasmat fiind de Accelerando, am achiziţionat de la Librăria Noi două romane de Charles Stross în ediţie britanică de buzunar. Unul dintre ele, Glasshouse (Orbit Books, Londra, 2007), era plasat în acelaşi univers imaginar ca şi Accelerando, într-un viitor mai îndepărtat şi mai avansat din punct de vedere tehnologic. Iar cea dintîi frază era material de prima mînă pentru artişti grafici precum Luis Royo sau Tudor Popa:

„O fiinţă umană cu patru braţe, cu pielea cafenie, traversează clubul către mine, îmbrăcată numai cu o centură de care sînt agăţate ţeste omeneşti.”

Am început să citesc romanul în vara anului 2007, dar m-am poticnit dincolo de jumătate şi am reuşit să-l termin de parcurs abia în 2008.

Iată de ce:

Protagonistul-narator Robin este un veteran din războaiele cenzurii ale cărui amintiri au fost „redactate” temeinic de către fostele sale comandante, Pisicile Linebarger. Robin se angajează să participe la un experiment social, o reconstituire a suburbiilor din epoca întunecată 1950-2040 (ale cărei date, din cauza criptării, s-au pierdut în cea mai mare parte).

Robin descoperă că societatea închisă în care a ajuns este o teocraţie, că nu există cale de ieşire din experiment şi că toate femeile sînt fertile, adică pe cale să nască nişte copii care vor creşte luînd mediul simulat în care se vor afla drept unica realitate. Faptul că mintea lui a fost încărcată într-un corp de femeie, Reeve, îi îngreunează şi mai mult situaţia. În cele din urmă, după ce descoperă încă o veterană asociată cu Pisicile Linebarger, Robin pune la cale o lovitură de stat, îi elimină pe teocraţi şi transformă astronava uriaşă la bordul căreia se află experimentul dintr-o închisoare într-un cămin pentru veterani – cu organizare democratică.

Intriga din prim-planul romanului este o satiră la adresa societăţii de consum din a doua jumătate a secolului al douăzecilea. În mod special, Charles Stross satirizează bigotismul, intoleranţa şi mijloacele perfide prin care unii lideri de opinie (neoconservatori) îşi impun valorile şi stilul de viaţă asupra altor membri ai comunităţii.

Din păcate pentru subsemnatul, această satiră este mult mai puţin interesantă decît fundalul intrigii, un război interstelar în care portalurile de teleportare ce asigurau legăturile între habitatele umane au fost infectate cu un virus informaţional, iar memoriile personajelor sînt şterse şi rescrise în folosul nou-apărutelor dictaturi bazate pe acel virus.

În intriga din prim-plan, mintea protagonistului este încărcată într-un corp de femeie, iar activităţile includ menajul, vizionarea programelor TV şi mersul la biserică. În crîmpeiele de amintiri ce reapar pe parcursul romanului, mintea protagonistului a fost încărcată într-un regiment de tancuri, iar activităţile au inclus rescrierea virusului informaţional care a cauzat războiul civil, transformarea lui într-un sistem imunitar şi utilizarea versiunii modificate pentru eradicrea celei iniţiale. Vă las pe dumneavoastră să decideţi care dintre cele două situaţii de mai sus reprezintă un subiect mai adecvat pentru un roman ştiinţifico-fantastic.

Pe de altă parte, ţin să menţionez că Glasshouse conţine un mare număr de trimiteri intertextuale. Astfel, Pisicile Linebarger fac legătura cu seria Lorzilor Instrumentalităţii, creată de Cordwainer Smith (care în viaţa de zi cu zi s-a numit Paul Myron Anthony Linebarger), în mod special cu oamenii-pisică cum ar fi principalul personaj feminin din „Balada pierdutei C’mell”. În capitolul al doilea, un personaj episodic foloseşte o sabie din monofilament, precum cele din Voice of the Whirlwind de Walter Jon Williams. Virusul care infectează portalurile de teleportare şi distruge Republica Este are numele Galben Curios, la fel ca pana foarte rară găsită în tărîmurile virtuale din Vurt de Jeff Noon. Un personaj episodic din roman se numeşte Harshaw, ca avocatul din cîteva romane tîrzii ale lui Robert A. Heinlein, iar un altul – Alice Sheldon, ca scriitoarea care de regulă semna James Tiptree, Jr. O armă de temut folosită de protagonist este spada Vorpal, precum cea care apare în poemul „Jabberwocky” din romanul Prin oglindă de Lewis Carroll. Şi lista ar putea continua...

Dar plăcerea identificării acestor legături intertextuale nu poate compensa frustrarea cuzată de o intrigă prea săracă în raport cu fundalul romanului. Cumva, cititorii rămîn cu impresia că de această dată autorul a fost prea preocupat să construiască o satiră în detrimentul suspansului şi al divertismentului. (Fireşte, o replică mereu valabilă la asemenea obiecţii este că oricine nu e mulţumit de ceea ce a citit într-o carte are libertatea să scrie altă carte mai pe placul său...)

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)
Posted by Picasa

Charles Stross - 'Accelerando' (2005)

În ianuarie 2006, prin amabilitatea lui Horia Nicola Ursu, am primit volumul Accelerando de Charles Stross. Deşi lucrarea fusese iniţial publicată în Asimov’s sub forma a nouă nuvele, fiecare avînd o intrigă de sine stătătoare, la lectura în volum aceasta lasă impresia unui roman bine închegat. Însă mai important decît acest aspect este faptul că, din punctul de vedere al conţinutului, Accelerando s-ar putea să reprezinte următorul pas evolutiv în literatura ştiinţifico-fantastică.

Să vedem împreună de ce:

Un concept lansat de scriitorul Vernor Vinge, „singularitate” (http://mindstalk.net/vinge/vinge-sing.html), a ajuns să fie discutat frecvent în ultimul timp. Pe scurt, rata schimbărilor tehnologice şi ritmul în care se fac descoperirile ştiinţifice au sporit în asemenea măsură încît este imposibil de imaginat sau de prevăzut cum va fi structurată şi cum va funcţiona societatea omenească peste treizeci de ani sau mai mult – în special în condiţiile apariţiei unor inteligenţe artificiale mai puternice decît cele umane care ar accelera cu mult progresul tehnologic. Singularitatea este un punct de cotitură în istorie, iar Accelerando tratează despre acest eveniment.

Marele merit al lui Charles Stross este că, pe parcursul unui singur volum, îi poartă pe cititori din etapă în etapă de la o situaţie (aproape) familiară, precum eforturile unui tînăr creativ de a ocoli fiscul, la una complet stranie, cum ar fi teleportatrea unor astronave miniaturale pînă la marginea Universului observabil. Ca să le asigure cititorilor o cale de a înţelege unele dintre aceste situaţii neobişnuite, autorul foloseşte un procedeu literar destul de comun – relatează istoria unei familii pe parcursul a trei generaţii.

Din prima generaţie fac parte Manfred Macx, fosta lui iubită, Pamela, şi noua lui parteneră, Annette. Pamela, agentă a fiscului american, este frustrată de faptul că Manfred îşi oferă cadou ideile inovatoare, ajutîndu-i pe alţii să se îmbogăţească, în loc să le patenteze, să se lanseze în afaceri... şi să plătească impozite.

Din a doua generaţie fac parte Amber, fiica lui Manfred şi a Pamelei, Pierre, iubitul ei, şi Sadeq, un imam care devine teologul unei expediţii interstelare conduse de Annette.

Cea de-a treia generaţie îi are ca reprezentanţi pe Sirhan, fiul lui Amber şi al lui Sadeq, şi pe soţia lui, Rita. Cei doi ajung să crească drept fiu o clonă a lui Manfred.

Familia este însoţită de un animal de casă, Aineko. Acesta începe prin a fi o pisică-robot şi se dezvoltă pînă cînd devine o inteligenţă artificială atît de avansată încît îi tratează pe membrii familiei Macx ca pe animalele sale de casă.

Dacă ideea de a urmări istoria unei familii pe parcursul cîtorva generaţii este destul de răspîndită în literatură, unele dintre conceptele din romanul Accelerando sînt cu adevărat novatoare. Un exemplu îl constituie transformarea Sistemului Solar într-un creier Matrioşka – sfere concentrice extrem de subţiri, dintr-un material numit „computronium”, care găzduiesc numai viaţă artificială, în format electronic. (Cum fac faţă fiinţele post-umane extinderii treptate a acestui habitat şi distrugerii corpurilor cereşti apte să susţină biosfere reprezintă un element major în intriga romanului.)

Un alt exemplu de acest fel îl constituie contactul cu inteligenţe extraterestre, entităţi corporatiste care folosesc fiinţele în format electronic ca monedă de schimb. (Din moment ce oamenii folosesc astfel acţiunile corporaţiilor, ne întreabă ironic în subtext autorul, de ce nu s-ar putea şi invers într-o bună zi?)

Pe de altă parte, trebuie să menţionez că, pe lîngă acţiune captivantă şi idei sclipitoare, Accelerando conţine şi o mulţime de trimiteri intertextuale, atît de numeroase încît probabil mi-ar trebui o duzină de pagini numai ca să le enumăr. Probabil că bună parte din plăcerea lecturii acestei cărţi provine şi din identificarea acestor aluzii la alte lucrări ştiinţifico-fantastice, iar posibilitatea de a înţelege cît de cît evenimentele din Accelerando mi-ar fi fost mult diminuată dacă nu aş fi avut un bagaj rezonabil de lecturi în acest domeniu.

Chiar şi aşa, am fost copleşit de bogăţia de idei a acestui roman, de uriaşa densitate a informaţiilor şi de viteza şi amploarea schimbărilor tehnologice şi sociale pe care le descrie. În aceste privinţe, Accelerando merită un loc de frunte în literatura SF, alături de lucrări care la vremea lor au fost novatoare şi influente, precum Fundaţia de Isaac Asimov sau Schismatrix de Bruce Sterling. Ca şi în cazul acestora, probabil că valoarea şi influenţa romanului lui Charles Stross vor fi mai lesne de evaluat abia după un deceniu sau două de la prima publicare.

Şi, pentru că lucrurile bune nu se tac, trebuie să vă informez că autorul a avut generozitatea să ofere gratuit romanul Accelerando în format electronic la adresa: http://www.antipope.org/charlie/accelerando/accelerando.html. Vă invit din toată inima să-l parcurgeţi şi să vă bucuraţi de el.

There is joy in sharing.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)
Posted by Picasa