Wilhelmina Baird, "CrashCourse" (1993)

În 1997, prin amabilitatea domnului Marius Dinescu, am avut ocazia să citesc un roman cyberpunk al autoarei britanice Wilhelmina Baird. Ulterior, în 1998, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție de buzunar britanică: CrashCourse (ROC, Penguin Books, Londra, 1995). După aventurile de rigoare (mutat, citat în teza de doctorat, mutat din nou, uitat pe un raft din spate), am recitit pe îndelete acest roman în perioada septembrie - noiembrie 2016.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

CrashCourse are intriga plasată în Marea Britanie, într-un viitor nu prea îndepărtat în care stratificarea socială s-a accentuat, aristocrații au iahturi spațiale și vile pe asteroizi teraformați, iar săracii abia își duc traiul de pe o zi pe alta.

Protagonista-naratoare este Cassandra Blaine, o tânără de douăzeci și unu de ani. Ca în orice roman britanic, eroina e implicată într-un triunghi amoros. Nu chiar ca în orice roman britanic, protagonista e îndrăgostită de un tânăr chipeș, Doshchenko, care e îndrăgostit de un tânăr talentat, Martin Faber, care e îndrăgostit de ea. Cei trei locuiesc împreună și au o relație... fluctuantă.

Întrucât personajele principale sunt strâmtorate, se descurcă cum pot. Cassandra e spărgătoare, Dosh se prostituează, iar Moke caută clienți cărora să le vândă sculpturile sale postmoderne. Norocul pare să le surâdă când sunt angajați pentru figurație într-o producție cinematografică.

Din păcate, actrița din rolul principal, Nimbus, se dovedește a fi mult mai mult decât părea. Nu doar realizarea peliculei se vădește a fi radical diferită în acest viitor (camerele de luat vederi sunt microscopice, iar personajele au impresia că își văd în continuare de viața lor), ci și implicațiile sunt cu totul altele decât presupuneau Cassandra și partenerii ei.

După cum atenționează Swordfish, mentorul și protectorul Cassandrei, Nimbus își ucide partenerii de filmare. O răpire înscenată, din care protagonista și câțiva mercenari o salvează, îi dau prilejul antagonistei să îl omoare pe Dosh. Rămâne ca, spre finalul romanului, Cassandra, Swordfish și acoliții lor postumani să organizeze o demascare mediatică a sceleratei.

Poate cel mai memorabil aspect al romanului CrashCourse îl constituie tonul ironic pe care este scris. Fidelă ideii că cyberpunk înseamnă o mixtură de science-fiction și noir, autoarea a construit un discurs umoristic sec, presărat cu comparații amuzante, și dialoguri marcate de sarcasm, în tradiția lui Raymond Chandler.

Și, tot în tradiția modernistă din care s-a născut romanul noir, personajele afișează o aparență dură, sub care se ascunde un sine traumatizat. În această privință, personajul secundar Swordfish este poate cel mai bun exemplu - dotat cu un costum de camuflaj demn de Predator, însă mutilat și sluțit într-un teatru de război de pe urma căruia nu a mai rămas om.

Pentru împătimiții genului cyberpunk, există, desigur, o întreagă recuzită - armament, unelte pentru pătrundere prin efracție, implanturi, programe - iar eroina amintește periodic cu câți ani de închisoare se pedepsește deținerea unui artefact ilicit sau a altuia. Totodată, fundalul cărții este sumbru și decadent.

Nu în ultimul rând, acțiunea romanului e alertă și captivantă. Răsturnările de situație și loviturile de teatru se țin lanț, iar cititorii nu apucă să se plictisească. La fel ca orice volum cyberpunk ce se respectă, CrashCourse are sub trei sute de pagini, dintre care greu s-ar putea găsi una pe care să o putem elimina fără a afecta structura de ansamblu.

Ca urmare, aș spune că romanul Wilhelminei Baird merită nu doar o lectură, ci și pe cea de-a doua, și voi așeza CrashCourse înapoi la raft, alături de Queen of Angels al lui Greg Bear. Probabil nu vă veți mira dacă am să vă spun că lucrarea autoarei britanice are nu una, ci două continuări. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte prilejuri.

Bruce Sterling - "Holy Fire" (1996)

În iarna lui 1997, după ce terminasem de citit Heavy Weather, am primit cu împrumut de la domnul Marius Dinescu ceea ce pe atunci era cea mai recentă carte a lui Bruce Sterling, Holy Fire, din 1996. Apoi, la începutul anului 2000, prin amabilitatea unei prietene pe nume Tracey Rosenberg am achiziţionat un exemplar în ediţie de buzunar. Şi iată ce am aflat:

Protagonista romanului Holy Fire este Mia Ziemann, o bătrînă din San Francisco. În anul 2096 imaginat de autor, tehnicile de extindere a vieţii au dus la apariţia unui complex medicalo-industrial, iar societatea global este condusă de o gerontocraţie. Numai că, după un tratament de întinerire reuşit, Mia Ziemann nu mai vrea doar să vieţuiască în rutină, ci să trăiască în adevăratul înţeles al cuvîntului.

Prin urmare, Mia îşi abandonează poziţia socială, obligaţiile contractuale, locuinţa, pînă şi identitatea, şi călătoreşte prin Europa. În periplul ei, Mia (devenită Maya) se asociază cînd cu un tînăr infractor german, cînd cu nişte matematiciene din Italia, cînd cu un artist ceramic, cînd cu un fotograf ceh extrem de bătrîn.

La capătul periplului, după o serie de neplăceri cu autorităţile şi după cîteva incidente dramatice, Maya se întoarce în Statele Unite ale Americii, dar în calitate de excursionistă şi fotografă amatoare mai degrabă decît ca subiect de cercetare pentru laboratoarele de reîntinerire, iar celebritatea pe care a căpătat-o între timp o lasă complet indiferentă.

În unele privinţe, Holy Fire marchează un punct de cotitură în cariera lui Bruce Sterling, în ciuda faptului că foloseşte o metodă dragă lui “Chairman” Bruce – aceea a protagonistei care face turul unei lumi imaginare ca pretext pentru a-i familiariza pe cititori cu ea. Faţă de romanul precedent (Heavy Weather, 1994), cartea aceasta este mai satirică, mai amuzantă şi mai orientată către extrapolarea socială, mai degrabă decît către o intrigă coerentă.

Ideea centrală a romanului este inspirată de o realitate curentă – în ţările dezvoltate, ca urmare a asigurărilor medicale şi a bunelor condiţii de trai, speranţa medie de viaţă a crescut simţitor faţă de 1946 sau 1896. Consecinţa este că, pe parcursul unei vieţi de opt sau nouă decenii, o minoritate bogată şi influentă are şansa de a acumula mult mai multă bogăţie şi putere. “Chairman” Bruce impinge această situaţie la extrem şi imaginează o societate posibilă în care oamenii de patruzeci de ani sînt consideraţi tineri, cei de şaizeci – între două vîrste, iar cei de peste nouăzeci – stîlpi ai societăţii, o elită exclusivistă şi invidiată de toţi ceilalţi.

Ceea ce răstoarnă această situaţie frustrantă pentru tineri este tocmai cercetarea din domeniul geriatriei. În capitolul al cincilea al romanului, Sterling introduce o scenă-cheie în care cîteva tinere pasionate de matematică îi demonstrează protagonistei că tehnicile de extindere a vieţii aplicate din timp generaţiei lor le vor prelungi speranţa de viaţă cu un an pe fiecare an – adică vor fi prima generaţie de nemuritori. Iar pentru gerontocraţii anului 2096 este prea tîrziu.

Împrejurul acestui conflict între generaţii, autorul construieşte o societate complexă în care, cu ajutorul tehnicilor medicale şi al ingineriei genetice, oamenii se modifică unii pe alţii şi schimbă în mod surprinzător şi animalele de casă. Astfel, dacă personaje precum Maya trec într-un stadiu de existenţă post-uman, de ce nu ar trece şi cîinii într-un stadiu post-canin? Sterling se amuză creînd un cîine vorbitor, Aquinas, gazdă a unei emisiuni de discuţii (o fiinţă ivită parcă din imaginaţia lui Philip K. Dick) sau un cîine înzestrat nu numai cu vorbire, ci şi cu degete opozabile şi interfaţă neurală pentru realitatea virtual. Cînd cercetările Mayei şi ale prietenelor sale într-un palat virtual merg prea departe, cîinele post-canin Platon o depistează pe protagonistă şi o agresează, purtîndu-se ca o versiune creată prin inginerie genetică a ogarului mecanic din 451 Fahrenheit.

Oamenii, pe de altă parte, îşi permit luxul întoarcerii la un stadiu pre-hominid. Spre exemplu, un personaj secundar, actriţa Olga, petrece un concediu în Sinai, îmblănită, eliberată de limbaj articulat şi de abstracţiuni, iar fostul soţ al Mayei, Daniel, s-a transformat într-un fel de hobbit care foloseşte ingineria genetică pentru a regla cu precizie sunetele pomilor, arbuştilor, insectelor şi animalelor din grădină şi pentru a crea simfonii ambientale.

Probabil că, judecînd după cele ce aţi citit pînă aici, aţi putea crede că Holy Fire este o utopie agreabilă. Dar, întrucît Bruce Sterling este o figură centrală a genului cyberpunk, filonul distopic este present şi în acest roman. Puterea complexului medicalo-industrial nu se exercită numai în afară, către membrii mai tineri ai societăţii, ci în primul rind în interior, asupra membrilor gerontocraţiei. Personajul care o vizitează cel mai des pe bătrîna Mia Ziemann, de pildă, cumulează funcţiile de femeie de serviciu, inspector sanitar şi spioană a poliţiei, iar prima grijă a protagonistei atunci cînd fuge în Europa este să îşi abandoneze dispozitivele de monitorizare ca să nu poată fi depistată de autorităţi.

Latura distopică se împleteşte însă cu satira într-un mod spumos care probabil că li s-ar fi părut de neimaginat tinerilor autori cyberpunk de la începutul anilor ’80. Astfel, într-un episod burlesc demn de opera lui Thomas Pynchon, nişte drogaţi din Roma greşesc reţeta unei substanţe recreative şi aruncă rămăşiţele în canalizare, iar un gîndac biomecanic uriaş trimis de autorităţile sanitare erupe din toaletă şi-i pune pe fugă.

Şi, tot ca un semn că petrecerea cyberpunk se cam terminase, Sterling a avut grijă să erodeze imaginea şic a realităţii virtuale. Ori de cîte ori protagonista accesează un mediu virtual (de cele mai multe ori cu tehnologii care cititorilor li se par originale şi spectaculoase), vocea naratorială subliniază că realitatea virtuală este o tehnologie demodată, învechită, ţinută în funcţiune numai de cîţiva nostalgici.

Dincolo de elementele utopice şi distopice, însă, dincolo de noua atitudine a lui „Chairman” Bruce faţă de locurile comune ale literaturii cyberpunk, Holy Fire ilustrează foarte bine o reorientare programatică a autorului, anume inversarea unei tradiţii din literatura SF. Mai degrabă decît să favorizeze intriga în detrimentul caracterizării, Sterling dezvoltă aici caracterizarea în defavoarea intrigii. Tendinţa avea să continue şi în următorul său roman – cel mai masiv şi mai ambiţios din cîte a publicat pînă în prezent – Distraction.

Dar despre acesta vom discuta cu alt prilej.

(Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi ghidul neoficial al lucrărilor lui Bruce Sterling la adresa http://www.chriswaltrip.com/sterling/ .)

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)

Bruce Sterling - "Schismatrix Plus" (1996)

Primul text de Bruce Sterling pe care l-am citit vreodată l-am primit de la Mirel Palada. Se intitula "Swarm", şi provenea dintr-o antologie de science-fiction de la Universitatea Oxford. Al doilea care mi-a căzut în mînă se numea "Sunken Gardens". Mi-am dat seama că se petreceau într-un univers comun, un Sistem Solar sfîşiat de conflictul între facţiuni de Plăsmuitori şi Mecanişti. Spre marea mea încîntare, am aflat ulterior că Sterling scrisese şi un roman, Schismatrix, situat în acelaşi cadru. În 1997 l-am rugat pe domnul Marius Dinescu să-mi procure romanul, şi domnia sa mi-a adus ceva ce se numea Schismatrix Plus, o ediţie nouă de la Ace Books ce reunea atît romanul cît şi cele cinci nuvele din seria Plăsmuitorilor şi a Mecaniştilor. Iar în mai 2004 am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru un exemplar nou-nouţ.

"Swarm" relatează o misiune delicată întreprinsă de o facţiune a Plăsmuitorilor cu ajutorul rasei extraterestre a Investitorilor. Căpitanul-doctor Simon Afriel este trimis pe un asteroid îndepărtat, aflat mult dincolo de raza de acţiune a navelor spaţiale umane, pentru a studia o colonie de fiinţe sociale şi a cerceta metodele prin care aceste fiinţe, aparent lipsite de inteligenţă, ar putea fi folosite pentru ca Plăsmuitorii să cîştige războiul împotriva Mecaniştilor şi să domine întregul Sistem Solar. Roiul dovedeşte însă resurse nebănuite, dezvoltă o fiinţă inteligentă, expresie a conştiinţei de grup, o capturează pe dr. Mirny, colega lui Afriel, şi decide să-i folosească pe urmaşii cuplului de oameni pentru a forma soldaţi cu care să lupte împotriva îndepărtatului Sistem Solar şi a omenirii. Afriel acceptă provocarea, convins că urmaşii săi vor cuceri roiul mai degrabă decît să-l slujească.

"Spider Rose" descrie experienţele unei Mecaniste aflate la marginea Sistemului Solar, în singurătate. Spider Rose ocupă o staţie circumsolară şi le oferă Investitorilor un diamant cît un autobuz, în schimbul căruia primeşte o creatură, mascota comandantei de pe nava extraterestră. Ulterior, în timp ce studiază documentaţia care însoţeşte creatura, Spider Rose constată că aceasta are o structură genetică bizară, lucru care pentru Plăsmuitori ar fi deosebit de valoros, dar pentru Mecanistă e doar o curiozitate. În urma unui atac al unor clone Plăsmuitoare, Spider Rose rămîne izolată în staţia defectă, îi rupe gîtul creaturii şi o mănîncă. Apoi, spre surpriza sa, suferă o metamorfoză în urma căreia devine creatura, iar Investitorii vin şi o recuperează.

În "Cicada Queen", Plăsmuitorul Hans Landau povesteşte cum a trecut la facţiunea Ţarinei, o Investitoare care trăieşte printre oameni. La petrecerea dată de Clica de Policarbon în cinstea eliberării lui Landau de sub supravegherea robotică, Wellspring, un cercetător influent care cordonează proiectul Ţarinei pentru teraformare marţiană, discută despre constituirea omenirii într-un metasistem cognitiv cu un nivel de complexitate superior. Landau trece printr-un ritual de iniţiere cu droguri şi halucinaţii, apoi petrecerea Clicii se întinde prin periferiile staţiei Ţarinei. Ulterior, Landau află mai mult despre proiectele Ţarinei şi despre Wellspring. Propriile sale cercetări şi patente îl aduc în conflict cu conducerea facţiunii. Landau trebuie să fugă, ghidat de un Mecanist dintr-o facţiune numită Homarii, ai cărei membri nu ies niciodată din costumul spaţial. Fuga sa coincide cu începutul disoluţiei facţiunii Cicada, si cu apariţia unei noi facţiuni iniţiată chiar de Ţarină pe orbita marţiană. Landau, devenit acum Homar, moşteneşte averea lui Wellspring şi devine conducătorul noii facţiuni, iar proiectul de teraformare al planetei Marte începe să dea rezultate.

"Sunken Gardens" relatează competiţia diferitelor facţiuni care doresc să teraformeze porţiuni din suprafaţa marţiană şi să cîştige favoarea Regelui Homar. Mirasol, membră a unei facţiuni care locuieşte pe Marte, participă la competiţie, surprinde nişte secrete insuficient de bine păzite şi cîştigă pentru facţiunea ei accesul în staţia Regelui Homar.

"Twenty Evocations" descrie în pasaje scurte viaţa Plăsmuitorului Nikolai Leng, şcoala cu profesori holografici, stagiul militar prin staţii spaţiale unde Plăsmuitorii şi Mecaniştii se extermină într-un război de uzură, fuga la o facţiune Mecanistă, uciderea soţiei sale la ordinele familiei Leng, crearea unei clone a soţiei, controlul pe care îl cîştigă asupra unor corporaţii şi facţiuni, contactele sale cu Investitorii, pierderea controlului asupra propriei facţiuni, retragerea din funcţii şi în cele din urmă sinuciderea, totul condensat în numai opt pagini.

Romanul Schismatrix abordează acelaşi univers la o scară mai mare. Protagonistul Abelard Lindsay este exilat din Corporaţia-Republică Circumlunară Mare Serenitatis în urma unei acţiuni de protest iniţiată de prietenul său Philip Constantine care duce la moartea iubitei lui Lindsay, Vera Kelland. Lindsay începe prin a iniţia o companie teatrală în Zaibatsu-ul Popular Circumlunar Mare Tranquillitatis, apoi află că prietenul Constantine, care a preluat puterea în staţia Mare Serenitas în urma unei lovituri de stat, caută să-l ucidă cu asasini Plăsmuitori. Lindsay fuge cu o naţiune minieră de numai paisprezece persoane, un grup de piraţi spaţiali care profită de ideea că oamenii fură, dar naţiunile naţionalizează. Într-un asteroid plin de tuneluri, piraţii descoperă un grup de Plăsmuitori care au pus la punct uzine biologice şi o microecologie. În urma conflictului, singurii supravieţuitori sînt Lindsay şi Plăsmuitoarea Nora Mavrides. Cei doi sînt găsiţi de o navă a Investitorilor.

Venirea extratereştrilor Investitori schimbă radical relaţiile dintre facţiuni. Războiul de uzură e înlocuit de eforturi disperate în direcţia relaţiilor diplomatice şi a comerţului, mai ales pentru că Investitorii pot lua diplomaţi la mari distanţe pentru a contacta alte nouăsprezece rase inteligente. Constantine cîştigă controlul în toate staţiile circumlunare, apoi ruinează facţiunea iniţiată de Lindsay, iar acesta din urmă pleacă în misiune la bordul unei nave a Investitorilor. Pe drum, Lindsay descoperă că comandanta navei îşi mănîncă ouăle, ceea ce îi permite protagonistului s-o şantajeze şi în cele din urmă s-o convingă să vină permanent în Sistemul Solar şi să devină centrul unei noi facţiuni, în calitate de Ţarină. La întoarcere, Lindsay trece la o facţiune Mecanistă, Cartelul Dembowska, unde ia legătura cu Wells şi Clica de Policarbon. Constantine îşi extinde puterea şi influenţa, ucide sau răpeşte membri ai familiei lui Lindsay, iar acestadin urmă îi răspunde cu aceeaşi monedă, corupîndu-i colaboratorii şi acoliţii. În cele din urmă, cei doi poartă un duel în realitate virtuală la bordul unei nave a Investitorilor.

Rezultatul este nimicitor: Lindsay nu-şi revine decît după cîţiva ani de nebunie, în urma unor reprogramări extensive, în vreme ce Constantine îşi pierde definitiv unitatea personalităţii şi sănătatea mintală. Cicada, facţiunea Ţarinei, se dezvoltă masiv, punîndu-i în umbră pe Plăsmuitori cu tehnologiile biologice pe care le pun la punct. La disoluţia facţiunii, datorată fugii Ţarinei în compania lui Wellspring, Lindsay decide să participe la dezvoltarea unui ecosistem sub crusta de gheaţă a satelitului jovian Europa. Pentru asta, merge pe Pămînt însoţit de fiica lui Constantine şi ia mostre de viaţă oceanică terestră. La întoarcerea pe staţia circum-europană, Lindsay este contactat de o entitate care-i oferă fie extinderea vieţii corporale şi participarea la transformarea întregii specii umane într-un metasistem cognitiv, fie transcendenţa. Lindsay preferă a doua ofertă şi îşi abandonează corpul.

Textele reunite în Schismatrix Plus reprezintă primele opere de maturitate ale lui Bruce Sterling. Deşi a debutat cu o proză intitulată "Man Made Self", Sterling a renunţat la ea şi preferă să declare că prima sa proză scurtă este "Swarm". Nu întîmplător, este şi cea mai antologată povestire a sa. Despre Crystal Express, volumul care a reunit iniţial seria Plăsmuitorilor şi a Mecaniştilor, Sterling spune că este cartea pe care o preferă dintre cele pe care le-a scris. În retrospectivă, la mai bine de cincisprezece ani după publicarea romanului Schismatrix, ne este mai uşor să înţelegem de ce. Sterling a oferit în acest univers o demonstraţie practică a punctelor de vedere cyberpunk referitoare la ceea ce ar trebui să fie genul science-fiction.

Grupul de scriitori cyberpunk reproşa scriitorilor din generaţiile mai vechi, în special celor din generaţia Campbell, că preferau să lipească tot felul de continuări la serii interminabile decît să imagineze de fiecare dată lucruri noi. Extinderea seriilor şi a novelizărilor, a universurilor comune şi a francizelor ameninţa să ducă la moartea diversităţii şi originalităţii în genul science-fiction, precum şi la diluarea prozei în sine. Sterling a oferit o densitate extremă a ideilor şi imaginilor în seria de proze scurte Plăsmuitori/Mecanişti, a produs un roman condensat în "Twenty Evocations" şi o trilogie în cele 288 de pagini ale cărţii Schismatrix. Luat în ansamblu, volumul Schismatrix Plus conţine o asemenea bogăţie de personaje, evenimente şi concepte încît năuceşte la o primă lectură. Şi Sterling a declarat că, în ciuda ofertelor editoriale pentru continuări, trilogie, transformare în franciză şi aşa mai departe, universul Plăsmuitori/Mecanişti se opreşte aici.

Ordinea în care am prezentat textele ce compun acest univers reflectă ordinea în care autorul le-a scris şi publicat. Se poate observa cum Sterling s-a apropiat de acest univers ficţional treptat, cum a venit dinspre periferie cu "Swarm" şi "Spider Rose", apoi a intrat în mijlocul conflictelor între superputerile Plăsmuitoare şi Mecaniste, cum a experimentat la scară mică tehnica prozei condensate în "Twenty Evocations" şi în cele din urmă a reunit personajele, noţiunile şi conceptele în Schismatrix, care abundă în trimiteri intertextuale la prozele scurte. Un detaliu care mi s-a părut deosebit de atrăgător este că la sfîrşitul întregii colecţii de texte încă nu e clar dacă omenirea va ajunge mai întîi la noul nivel de metasistem cognitiv sau va trebui să confrunte roiul ameninţător din prima povestire.

În ansamblul operei lui Sterling, Schismatrix şi prozele scurte care o însoţesc reprezintă şi un punct de turnură. Este un experiment formal reuşit, în care spre exemplu multe dintre porţiunile descriptive sau de legătură sînt suprimate, ori înlocuite de informaţii lapidare gen "CircumEuropa: 25-12-'86", ceea ce invită cititorii să-şi pună imaginaţia la lucru şi să completeze golurile interstiţiale. Este şi ultima ocazie în care Sterling şi-a lăsat închipuirea să hoinărească nestingherită, şi să răspîndească în trei sute de pagini idei cît pentru o duzină de romane. După Schismatrix, autorul a hotărît că genul science-fiction poate fi mult mai interesant dacă evenimentele descrise au loc în Texas sau Praga sau Singapore, mai degrabă decît în centura de asteroizi sau în inelele lui Saturn.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care cred că genul cyberpunk însemnă numai cărţi asemănătoare cu Neuromancer, recomand cu căldură Schismatrix Plus. Iar dacă vi se va părea interesantă, veţi putea regăsi urme ale acestui univers în romane precum Vacuum Flowers de Michael Swanwick sau Angel Station de Walter Jon Williams. Dar despre acestea am să scriu cu alt prilej.

În România au apărut, după ştirea mea, numai două nuvele din seria Plăsmuitori/Mecanişti, anume "Roiul" în serial în Jurnalul SF şi "Grădinile scufundate" în Quasar 6-7 din 1993, ambele în traducerea domnului Mihai Dan Pavelescu. Sper că odată se va găsi o editură dispusă să publice şi la noi această carte care-şi răsplăteşte cititorii la fiecare lectură.

(P.S. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi ghidul neoficial al lucrărilor lui Bruce Sterling la adresa http://www.chriswaltrip.com/sterling/. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)