Hubert Monteilhet, "La Pucelle" (1989)

Imagine preluată de pe situl quaideslivres.fr

Prin 2007 sau 2008, de la anticariatul Antic ExLibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat un exemplar dintr-un roman istoric de Hubert Montheilhet intitulat La Pucelle (editura Le Livre de Poche, Paris, 1989). Cum de mai mulți ani cumpărasem și citisem Saint Joan de George Bernard Shaw, iar romanul autorului francez arăta foarte respectabil (aproape 1100 de pagini în ediție de buzunar), îmi amintesc să am stat în dubiu acolo, în anticariat, gândindu-mă dacă să cumpăr sau nu încă o carte despre Ioana d'Arc. (Cum Fecioara din Orléans este unul dintre personajele mele istorice preferate, am decis totuși să cumpăr romanul.)

După care, ca atâtea alte cărți din colecția mea personală, volumul acesta a fost împachetat, mutat, strămutat, pus la raft în casă nouă, uitat vreme de vreo cincisprezece ani și ocazional (dar nu prea des) șters de praf, însă în nici un caz citit.

Abia în aprilie 2021, după ce parcursesem (cu mare întârziere) ciclul romanesc Regii blestemați de Maurice Druon, am parcurs și La Pucelle - sau, mai exact, l-am audiat de pe tableta de lectură.

Și iată ce am aflat:

Naratorul-martor, Pietro Condulmer, este un patrician venețian care se îndrăgostește de o sclavă bizantină, Theodora (rebotezată Lucezia). Din păcate, mama lui Pietro o trimite pe Lucrezia să lucreze într-un lupanar, neștiind că cei doi tineri se căsătoriseră în secret, iar Pietro, după ce comite un asasinat din motive de gelozie, pleacă în Franța cu o misiune secretă încredințată de către senatul venețian și cu una oficială acordată de către un unchi al său, cardinal.

Din păcate, în anii când se desfășoară acțiunea romanului (1529 - 1531), Franța trece, simultan, printr-o fază târzie a Războiului de 100 de Ani și printr-un război civil. În această perioadă tulbure, Pietro Condulmer e martorul carierei militare a Ioanei d'Arc, apoi al procesului și execuției acestei adolescente remarcabile.

Mulți ani mai târziu, pe cale să împlinească o jumătate de secol, Pietro își așterne pe hârtie amintirile spre beneficiul fiului și nepoților săi, iar comentariile înțelepte ale adultului însoțesc și colorează faptele nesăbuite ale tânărului.

Unul dintre meritele incontestabile ale acestui tur de forță romanesc îl constituie documentarea vastă a subiesctului. În notele care însoțesc narațiunea propriu-zisă, autorul menționează numeroase surse bibliografice și studii istorice bazate pe documente din epocă.

De asemena, apendicele volumului conțin note istorice și hărți pentru a ilustra situația din Franța și conflictele cu Anglia din secolul al XI-lea până în secolul al XV-lea.

Apoi, merită evidențiat punctul de vedere ales - unul cu tradiție în literatura franceză. Încă de la Scrisorile persane, autorilor francezi le-a făcut plăcere să pună masca unui străin și să le transmită lucruri inconfortabile conaționalilor lor din perspectiva cuiva care, venind din altă țară, poate fi scuzat pentru că ignoră convențiile și tabuurile societății pe care o vizitează. Venețianul Pietro Condulmer nu face excepție și, pe lângă numeroasele critici aduse francezilor, are surprinzător de multe lucruri măgulitoare de remarcat la adresa... englezilor.

Nu în ultimul rând, aș remarca stilul elegant și ironia fină care îi conferă savoare acestui roman istoric. O parte din ironie e exprimată direct de către naratorul-martor, care, cu atitudinea sa detașată, amintește de alt călător fictiv drag francezilor, Corto Maltese. Dar altă parte a ironiei, mai subtilă, apare din contrastul dintre evenimentele din intrigă și modul în care Pietro Condulmer se raportează la acestea, iar între autorul implicat și cititor se înfiripă un amuzament tacit.

Toate cele de mai sus mă îndeamnă să sper că, într-o bună zi, am să citesc, mai degrabă decât să audiez, acest roman ambițios al lui Hubert Monteilhet - cu condiția să mă țină sănătatea și vederea.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut, în decembrie 2020, la editura Crux Pusblishing.)

Michel Jeury, "L'Orbe et la roue" (1982)

Imagine preluată de pe situl Nos-livres.fr

Prin 1991, vechiul meu prieten Mirel Palada a făcut o excursie în Belgia și a revenit de acolo cu câteva cărți - între care cu un roman de Michel Jeury intitulat L'Orbe et la roue (colecția Le Livre de Poche, editura Robert Laffont, Paris, 1988). Atunci nu am citit-o (poate pentru că am preferat să parcurg Dune de Frank Herbert sau La Main gauche de la nuit de Ursula K. Le Guin, tot mulțumită lui Mirel), însă am păstrat în memorie ediția aceea de buzunar, apărută într-o colecție pe care o îngrijea scriitorul Gérard Klein.

Mulți ani mai târziu, în iulie 2010, am achiziționat un exemplar din acea ediție din colecția Le Livre de Poche, împreună cu zeci de alte volume, de la un anticariat din centrul Bucureștiului.

De parcurs, am izbutit însă să parcurg L'Orbe et la roue abia în perioada decembrie 2019 - ianuarie 2020, la aproape trei decenii după ce aflasem de existența ei.

Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului este plasată într-un viitor îndepărtat. Protagonistul, Mark Jervann d'Angun, este resuscitat la zece milenii după deces, însă, întrucât refuză să i se schimbe numele, e trimis înapoi în universul-umbră. A doua sa resurecție are loc după alte douăzeci de milenii, timp în care întregul Sistem Solar a fost reconfigurat în Sfera lui Govan, o structură de mii de lumi artificiale. Societatea e divizată între inginerii care au construit Sfera și seniorii care o stăpânesc, populată de suboameni și parazitată de creaturi hibride precum sacii-telefon.

În conflictul dintre seniori și ingineri, protagonistul caută să îi salveze pe suboameni, oferindu-le botezul zeului-fără-nume, descoperă că, printr-o tehnolgie avansată, mintea lui a fuzionat cu a unei femei și cu a unui soldat, iar, în cele din urmă, sabotează planeta Faüde, pe care se găsea, ca să o elibereze din Sferă și să o trimită prin cosmos, împreună cu numeroșii ei sateliți, ca pe o astronavă.

Cu toate că romanul nu este foarte lung (377 de pagini în ediție de buzunar), mi s-a părut dezlânat, confuz și plictisitor. Impresia de ansamblu a fost că autorul a încercat să imagineze un viitor îndepărtat care să rivalizeze cu cel din The Instrumentality of Mankind de Cordwainer Smith - doar că modelul acela funcționa mai bine ca mozaic de povestiri și nuvele. Pe alocuri, am întâlnit câte o idee interesantă - precum episodul în care aristocrata Shamra Yon Nejer Aes preia moștenirea tatălui ei și trebuie să înghită pilule cu hărți miniaturale pentru a asimila noțiuni despre planetele pe care le va stăpâni.

Dar impresia de ansamblu nu este una favorabilă, iar L'Orbe et la roue nu a rămas multă vreme în colecția mea. Dealtfel, nici alte romane de Michel Jeury nu m-au impresionat în mod deosebit, însă despre acelea am să vă relatez cu alte prilejuri. 

Am întîlnit şi ţesători fericiţi

Săptămîna trecută, prin amabilitatea lui Lucian Oancea (anticar binecunoscut printre cititorii SF), am achiziţionat treizeci dintre cele mai frumoase cărţi din lume - volume cu coperte argintii publicate de Presses Pocket. În ziua următoare, printr-un noroc, am găsit la un anticariat de pe Strada Academiei alte două duzini de cărţi SF în franceză - unele de la Presses Pocket, seria veche, altele de la Le Livre de Poche şi de la J'ai Lu. Aşa se face că mi-am completat trilogia Helliconia de Brian Aldiss, am achiziţionat în sfîrşit L'orbe et la roue de Michel Jeury, am adăugat antologii de autor din seria "Le grand temple de la S-F" la cele deja existente în colecţie şi am adunat, dintr-un foc, peste treizeci de volume de Jack Vance. Cele mai multe dintre cărţile de la Presses Pocket au copertele ilustrate cu picturi suprarealiste de Wojtek Siudmak. După cum bănuiţi deja, sînt un colecţionar fericit.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)