Sean Egan, "Pink Floyd - Glorious Torment" (2013)

În urmă cu mai bine de un an, în decembrie 2016, am achiziționat la preț promoțional, de la anticariatul Antic ExLibris din București, un album de artă ilustrat, dedicat uneia dintre formațiile mele muzicale preferate. Albumul a fost realizat de Sean Egan și se intitulează: Pink Floyd - Glorious Torment (Editura Flame Tree Publishing, Londra, 2013). L-am parcurs în două zile, spre finalul anului 2016.

Și iată ce am aflat:

"Cuvântul înainte" îi aparține lui Jerry Ewing, redactor al revistei Classic Rock Presents Prog. Urmează o serie de capitole concise dedicate etapelor din cariera celebrei formații britanice, de la muzica progresivă compusă de Syd Barrett la succesele majore înregistrate cu The Dark Side of the Moon și cu Wish You Were Here, apoi de la albumele compuse predominant de Roger Waters la etapa târzie, sub conducerea lui David Gilmour. Nu lipsesc nici secțiuni dedicate albumelor solo ale membrilor formației sau reuniunii de la Live 8, din 2005 - un vis împlinit al admiratorilor de pretutindeni.

Volumul se încheie cu o listă de informații suplimentare despre Pink Floyd și cu note biografice despre autori.

Am apreciat în mod special claritatea, concizia și echidistanța prezentării (în pofida faptului că fanii Pink Floyd sunt împărțiți în trei tabere: Barrett, Waters și Gilmour). De asemenea, am fost încântat de puzderia de ilustrații alb-negru și color de pe fiecare pagină, de excelenta tehnoredactare și de superba calitate a tiparului. Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră albumul Pink Floyd - Glorious Torment. (Puteți comanda un exemplar aici, dacă doriți.) 

În ceea ce mă privește, plănuiesc să îl păstrez în colecție și să îl răsfoiesc din când în când. De asemenea, lectura lui m-a îndemnat să încep povestea neautorizată a formației Pink Floyd, Pigs Might Fly. Dar despre aceea am să vă relatez la momentul potrivit.

Glenn Povey, "Pink Floyd - Giants of Rock" (2016)

În decembrie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un album de Glenn Povey intitulat Pink Floyd - Giants of Rock (Editura Carlton, Londra, 2016). L-am parcurs în două reprize de lectură.

Și iată ce am aflat:

Pink Floyd - Giants of Rock este o carte de pus pe măsuța de cafea - un album format A4, cartonat, cu supracopertă color, lăcuită, imprimat pe coală cretată, în condiții tipografice impecabile.

Conținutul este organizat în capitole. Astfel, după "Introducere", cititorii sunt invitați să afle, pe rând, despre "Anii timpurii", "Anii 1960", "Anii 1970", "Anii 1980", "Anii 1990 și mai departe". De asemenea, subsecțiuni aparte le sunt dedicate albumelor de studio ale formației, de la The Piper at the Gates of Dawn și A Saucerful of Secrets la The Division Bell și The Endless River.

În plus, secțiuni importante le sunt dedicate membrilor formației: Syd Barrett, David Gilmour, Nick Mason, Roger Waters și Richard Wright. În fiecare astfel de secțiune se află atât informații biografice, cât și prezentări ale albumelor solo lansate de artiștii britanici.

Albumul conține o mulțime de imagini de arhivă (unele inedite) cu membrii formației, afișe de la diverse concerte, materiale promoționale, instantanee din spectacole. Într-un mod mai degrabă misterios, lipsesc tocmai copertele albumelor lansate de Pink Floyd de-a lungul a cinci decenii.

Am apreciat concizia și claritatea materialului prezentat în Pink Floyd - Giants of Rock, precum și excelenta calitate tipografică a albumului. Singurul neajuns (dacă se poate numi astfel) este că toate paginile au textul imprimat cu alb pe fond negru. Ca urmare, volumul e mai ușor de răsfoit decât de citit.

Pe ansamblu, însă, Pink Floyd - Giants of Rock a meritat banii și timpul de lectură. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) L-am așezat în colecția mea alături de The Legend of Pink Floyd. Firește, mai am în bibliotecă niște volume dedicate legendarei formații britanice. Dar despre acelea am să vă relatez cu alte prilejuri.

Marie Clayton, "The Legend of Pink Floyd" (2014)

În a doua jumătate a lunii aprilie 2016, din anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un volum de Marie Clayton - The Legend of Pink Floyd - A Unique Collection of Classic, Rare and Unseen Photographs (Atlantic World, Croxley Green, 2014). L-am parcurs într-o noapte. Și iată ce am aflat:

Volumul se prezintă elegant - format mare, cartonat, cu supracopertă lăcuită, cu pagini imprimate integral color, pe coală lucioasă.

Imaginile sunt prezentate în ordine cronologică, de la începuturile underground ale unei formații care s-a numit mai întâi Leonard's Lodgers, apoi The Spectrum Five și The Tea Set până la operele de caritate ale unor muzicieni celebri care cândva au compus și concertat sub numele Pink Floyd. Paradoxal, deși destui dintre membrii formației erau arătoși, prea puține dintre imagini sunt menite să impresioneze prin costumele, coafurile și accesoriile afișate. Mai degrabă, cu o modestie tipic britanică, muzicienii au lăsat muzica să îi reprezinte, iar, după încheierea anilor 1960, prezența lor pe scenă, de-a lungul altor patru decenii și jumătate de spectacole pe toate meridianele lumii, a fost foarte reținută.

Imaginile din acest album sunt însoțite de o succintă istorie a formației. Astfel, fanii pot afla informații despre începuturile trupei, despre geneza celor mai importante albume muzicale Pink Floyd, despre turnee, dar și despre tensiunile din culise care, în cele din urmă, au dus la scindarea grupului. Ca orice poveste frumoasă, și aceasta se încheie cu un final fericit - reuniunea formației la concertul Live 8 din 2005, decorarea  lui David Gilmour de către Maiestatea Sa, regina Elisabeta a II-a, în 2003, și aparițiile lui David Gilmour și Nick Mason la două dintre concertele The Wall susținute de Roger Waters în 2011.

Pentru admiratorii grupului Pink Floyd, albumul acesta ilustrat ar putea fi o frumoasă piesă de colecție. Pentru cei care abia acum fac cunoștință cu muzica formației britanice, el reprezintă o cale elegantă și accesibilă pentru a înțelege contextul în care a fost compusă acea muzică. Atât unora, cât și celorlalți le recomand cu plăcere The Legend of Pink Floyd. (Puteți comanda un exemplar aici.)

În ceea ce mă privește, plănuiesc deja să parcurg un volum ceva mai ambițios, intitulat Pink Floyd and Philosophy. Dar despre acela  am să vă relatez cu alt prilej.

Guy Pratt - 'My Bass and Other Animals' (2007)

În aprilie 2010, prin amabilitatea domnişoarelor şi domnilor de la Librăria Engleză Anthony Frost, am achiziţionat un exemplar din autobiografia celui de-al doilea basist al formaţiei Pink Floyd, Guy Pratt, intitulată My Bass and Other Animals (Editura Orion, Londra, 2008). Oarecum spre surprinderea mea, am parcurs volumul în două zile. Şi iată ce am aflat:

My Bass and Other Animals a fost scrisă ca urmare a unor evenimente mai puţin obişnuite. Mai precis, Guy Pratt a început în 2005 o a doua carieră de succes în calitate de comediant, iar ca material pentru discursurile comice a folosit amintiri din prima carieră, cea de basist. Rugat fiind să adune aceste anecdote într-o carte, Pratt a ascris o autobiografie în care apar numai incidentele amuzante, iar evenimentele anoste sînt lăsate deoparte cu bună ştiinţă.

Dacă titlul volumului evocă o altă lucrare autobiografică celebră (Familia mea şi alte animale), primele pagini amintesc mai degrabă de Tristram Shandy, întrucît autorul relatează cum mama sa a fost pe cale să îl nască prematur pe 5 noiembrie 1961, cînd a sărit de la primul etaj al unei clădiri incendiate, iar o amintire nocturnă din copilărie implică un boschetar care dormea pe canapeaua din sufragerie. ("Nu-i boschetar, dragul mamei, e Peter O'Toole.")

Tonul naraţiunii e amuzant şi adesea autoironic, iar întîmplările hazlii se ţin lanţ în paginile cărţii. Adesea m-am surprins rîzînd în hohote, căci mai tînărul Pratt nu s-a sfiit să relateze incidente de-a dreptul suprarealiste pe care mai vîrstnicul Nick Mason le-a trecut cu discreţie sub tăcere în autobiografia sa Inside Out.

Capitolele cărţii relatează evenimentele în ordine cronologică, începînd cu copilăria lui Guy Pratt, în care i-a fost prezentat lui Roger Moore, actorul principal dintr-un serial de televiziune în care Pratt senior interpreta roluri secundare. Mai degrabă decît să trateze apoi despre studii şi experienţe formative, autorul relatează despre colaborarea cu diverse formaţii, de la Icehouse şi The Smiths la Whitesnake şi Roxy Music, fără a uita participarea sa la turneele şi înregistrările grupului Pink Floyd, cu care a lucrat în perioada 1987-2005. (Guy Pratt s-a şi căsătorit cu fiica lui Richard Wright, Gala, dar asta e altă poveste.)

Printre muzicienii cu care a colaborat pentru realizarea a diferite albume se numără Madonna ("Like a Prayer"), David Bowie, Tina Turner, Michael Jackson ("Earth Song"), Robert Palmer, Jimmy Page şi Brian Ferry. De asemenea, împreună cu socrul său, Richard Wright, l-a însoţit pe David Gilmour în 2006 în turneul pentru promovarea albumului solo On an Island.

Volumul cuprinde şi o mulţime de fotografii, instantanee surprinse în aproape trei decenii de carieră prin studiourile şi pe scenele lumii. Căci, după cum aflăm din paginile cărţii, Guy Pratt a fost în turnee prin America de Nord, Europa, Australia, Japonia şi Rusia, iar incidentele la care a fost martor (sau uneori protagonist) sînt incredibile şi incredibil... de amuzante, rivalizînd adesea cu cele din autobiografia lui Lemmy Kilmister.

Pe ansamblu, My Bass and Other Animals a meritat banii şi timpul petrecut cu lectura, iar acelora care cred că membrii formaţiei Pink Floyd şi-au trăit viaţa numai citind filosofie, contemplînd stelele şi compunînd muzică le recomand cu căldură să citească această carte.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Nick Mason, 'Inside Out' (2004)

În aprilie 2008, mulţumită distinşilor librari de la Anthony Frost, http://www.librariaengleza.ro/, am cumpărat un exemplar din autobiografia lui Nick Mason, bateristul formaţiei Pink Floyd (Inside Out: A Personal History of Pink Floyd, Phoenix, Grupul Editorial Orion, Londra, 2005). La sfîrşitul anului, într-o vacanţă, am parcurs această carte în două zile, ca pe un cadou de Crăciun pe care l-am savurat cu oarecare întîrziere.

Şi iată ce am aflat:

Dacă J.G. Ballard credea că studiul literaturii engleze este cea mai proastă pregătire posibilă pentru un scriitor, Nick Mason ne dovedeşte că studiul arhitecturii este o pregătire destul de bună pentru muzicieni de talie mondială. Căci trei dintre membrii fondatori ai formaţiei mele preferate (Roger Waters, Richard Wright şi Nick Mason) erau studenţi la Facultatea de Arhitectură din Institutul Politehnic Regent Street cînd şi-au început cariera muzicală la jumătatea anilor 60.


Volumul relatează pe rînd despre primele concerte şi albume ale trupei, despre primele turnee, despre rătăcirea lui Syd Barrett (întîiul compozitor al formaţiei), despre cooptarea lui David Gilmour, despre căutarea şi descoperirea unui nou stil, apoi despre dominaţia crescîndă a lui Roger Waters, despre alienarea celorlalţi membri ai trupei, despre proiectele individuale ale membrilor, despre destrămarea şi reorganizarea formaţiei şi despre ultima lor reunire la concertul Live 8 din 2005.


Probabil nu vă veţi mira dacă am să vă spun că prin paginile cărţii se perindă personaje precum Beatles, Rolling Stones, Jimi Hendrix, Bob Dylan, Janis Joplin sau Bob Geldof (dar şi o fetiţă numită Naomi Watts care peste ani avea să apară în King Kong şi în Vălul pictat). Însă mai surprinzător are să vi se pară tonul (auto)ironic pe care l-a folosit autorul, un amestec excelent dozat de umor şi eufemism care aminteşte de stilul umoristului George Mikes. Departe de a fi nostalgic sau arogant, Nick Mason e modest şi realist, iar cititorii văd, datorită lui, momentele marcante din viaţa formaţiei Pink Floyd.


Valoarea cărţii este sporită de seturi de fotografii din diverse perioade, o călătorie pe aleea amintirilor, de la sălile de seminar ale unei facultăţi de arhitectură pînă pe scena concertului Live 8. Iar din postfaţă aflăm că manuscrisul autobiografiei lui Mason a fost parcurs înainte de publicare şi de către ceilalţi membri ai trupei. Apariţia primei ediţii în 2004 (urmată imediat de o a doua în 2005) a fost cum nu se poate mai oportună. Syd Barrett ne-a părăsit în 2006, iar Richard Wright în 2008...


Rămîne muzica formaţiei Pink Floyd şi, mulţumită lui Nick Mason, rămîne povestea.


(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)