T. Pratchett, I. Stewart & J. Cohen, "The Science of Discworld" (1999)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

Prima oară, am citit The Science of Discworld de Sir Terry Pratchett, Ian Stewart și Jack Cohen în 2000, într-o ediție cartonată, prin amabilitatea bunului meu prieten Liviu Moldovan. (Tot dumnealui mi-a oferit cadou și un exemplar dintr-o ediție de buzunar al acestei cărți la jumătatea lunii august 2002.)

A doua oară, am parcurs o ediție revizuită a lucrării în ultima decadă a lunii august 2022.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Profitând de popularitatea imensă de care se bucura seria Lumea-disc în anii 1990, Sir Terry Pratchett i-a invitat pe dr. Ian Stewart și dr. Jack Cohen (unul matematician, celălalt biolog) să colaboreze la un volum de popularizarea științei.

Rezultatul este agreabil și intructiv. Pe de o parte, cititorilor li se oferă o poveste amuzantă, în care vrăjitorii de la Universitatea Nevăzută din Ankh-Morpork creează un univers de buzunar, după care îl trimit pe Rincewind să urmărească evoluția unei planete albastre și a creaturilor care mișună pe suprafața acesteia.

Pe de altă parte, printre capitolele poveștii din Lumea-disc sunt strecurate altele care tratează, cu destul umor, despre cosmologie, despre formarea Sistemului Solar, despre planetologie, despre evoluționism, despre teopria relativității, despre evoluția stelelor și găurilor negre și așa mai departe.

Pe ansamblu, The Science of Discworld a fost, la vremea ei, o tentativă lăudabilă de a-i deschide gustul pentru știință unei generații prea tinere ca să își amintească serialul Cosmos al regretatului astronom și planetolog Carl Sagan. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Și, cum publicarea unei lucrări destul de ambițioase nu putea rămâne fără urmări, câțiva ani mai târziu, când Sir Terry Pratchett a primit titlul onorific de doctor la Universitatea din Dublin, le-a acordat, la rândul său, doctorate onorifice lui Ian Stewart și Jack Cohen din partea... Universității Nevăzute din Ankh-Morpork.

Probabil nu veți fi câtuși de puțin surprinși să aflați că, la scurtă vreme după lansarea acestui volum, cei trei autori au reluat colaborarea pentru a scrie și publica o altă lucrare de popularizarea științei, intitulată The Science of Discworld II - The Globe. Dar, despre aceea, am să vă relatez mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)  

T. Pratchett, I. Stewart & J. Cohen, "The Science of Discworld IV" (2013)

Un proverb german spune că toate lucrurile din lume au un capăt, numai cârnatul are două. Din păcate, seria Lumii Disc a ajuns la capăt. Este una dintre cele mai îndrăgite serii fantastice din lume - dovada fiind constituită din zeci de milioane de exemplare vândute pe mapamond. Este și una dintre cele mai lungi serii de romane de pe glob - de peste două ori mai lungă decât Biblia regelui Iacob și Operele complete ale lui William Shakespeare puse cap la cap.

Totuși, cu părere de rău vă informez, a ajuns la capăt.

Experiența de lectură fiind însă una subiectivă, pentru mine, în calitate de cititor, seria aceasta nu s-a încheiat cu ultimul roman publicat în 2015, The Shepherd's Crown, ci cu un volum de popularizarea științei scris de Sir Terry Pratchett în colaborare cu matematicianul Ian Stewart și cu biologul Jack Cohen - The Science of Discworld IV - Judgement Day (Editura Ebury, Londra, 2014). Am achiziționat un exemplar de la importatorii mei preferați, de la Nautilus, în martie 2014. L-am parcurs în perioada februarie-martie 2014.

Și iată ce am aflat:

Ca și volumele precedente din subseria The Science of Discworld, Judgement Day e structurată pe capitole de ficțiune și nonficțiune care alternează.

Partea de ficțiune prezintă un conflict în Lumea Disc între vrăjitorii de la Universitatea Nevăzută și clericii Bisericii lui Om. Mărul discordiei îl constituie Lumea Rotundă - universul nostru, creat accidental într-un experiment magic și depozitat convenabil pe un raft. (E mai marte pe dinăuntru decât pe dinafară.)

Disputa ajunge să fie judecată public de către Patrician, iar între martorii audiați de Lord Vetinari se află o bibliotecară adusă din lumea noastră, Marjorie Daw.

Partea de nonficțiune pare mai... enciclopedică decât secțiunile corespunzătoare ale volumelor precedente. Dacă, în volumele anterioare, autorii trataseră despre astrofizică și fizica particulelor subatomice, despre studiile culturale, respectiv despre biologie și evoluționism, de această dată, știind că nu vor mai avea ocazia să adauge alte cărți în colecție, au atins o mulțime de subiecte.

Astfel, de la un capitol de popularizarea științei la altul, am aflat câte ceva despre proiecte științifice majore pentru detectarea particulelor subatomice, despre mituri din diverse culturi, despre cauzalitate și metoda de gândire științifică, despre topologie și istoria științei, despre apariția vieții, despre descoperirea legilor naturii, despre evoluția speciilor și culturilor, despre diferențele dintre teoria Big Bang și observațiile astronomice recente, despre credințe și scepticism, și așa mai departe.

Consecința este  că, mai degrabă decât să  treacă drept o lucrare unitară, dedicată unei teme majore, Judgement Day lasă impresia că e o culegere de eseuri pe teme științifice. Metaforic vorbind, volumul e un zid în care capitolele de popularizarea științei sunt cărămizile, iar secțiunile din povestea plasată în Lumea Disc sunt mortarul.

În pofida acestor aparente neajunsuri, Judgement Day reprezintă totuși o încheiere cât se poate de mulțumitoare a seriei Discworld. Căci, de pe ultimele file ale cărții, aflăm că Marjorie Daw a revenit în lumea noastră, iar uneori, seara, primește vizite din partea Bibliotecarului.

La urma urmei, după cum ne asigură Sir Terry Pratchett, cunoașterea e putere, puterea e energie, energia e materie, și cine călătorește în bibliotecă va constata că spațiul și timpul se distorsionează, iar șirurile de rafturi cu cărți duc către alte lumi.

Am întîlnit şi ţesători fericiţi

Săptămîna trecută vă relatam că am fost în vizită la importatorii mei preferaţi de la Nautilus. Ei bine, azi am recidivat şi am revenit cu bunătăţi - una şi una.

Astfel, am achiziţionat volumul Elric: The Sleeping Sorceress de Michael Moorcock. (Practic, cu excepţia volumului The Dreamthief's Daughter, am adunat toată saga lui Elric din Melniboné.) Apoi am luat un volum de Sir Terry Pratchett, Ian Stewart şi Jack Cohen, The Science of Discworld IV: Judgement Day, o colecţie cu povestiri de Isaac Asimov pe care o citisem prin liceu, mulţumită doamnei profesoare Monica Mărăşescu, Buy Jupiter, şi, din seria Fantasy Masterworks de la Gollancz, The Dragon Griaule de Lucius Shepard. Desigur, pe măsură ce le voi parcurge am să vă relatez şi dumneavoastră despre ele. Vă mai aştept la Ţesătorul!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

T. Pratchett, I. Stewart & J. Cohen, 'The Science of Discworld III' (2005)

Cu cîţiva ani în urmă, cînd am citit The Science of Discworld, am fost extrem de impresionat de ideea lui Terry Pratchett de a folosi extraordinara popularitate a Lumii Disc ca o ocazie pentru a-i oferi publicului cititor nu numai divertisment, ci şi educaţie. Cînd s-a publicat The Science of Discworld II: The Globe, am primit-o cu la fel de mult entuziasm. De aceea, timp de doi ani, am aşteptat cu deosebit interes cel de-al treilea volum din această serie de popularizare a ştiinţei.

Apoi, în iulie 2007, complet din senin, am găsit un exemplar din The Science of Discworld III: Darwin’s Watch (Editura Ebury, Londra, 2006) şi l-am parcurs în cîteva zile. În cele ce urmează, am să vă împărtăşesc şi dumneavoastră ce am aflat:

După cum probabil ştiţi, The Science of Discworld trata despre astronomie, astrofizică şi evoluţia vieţii pe Pămînt, în vreme ce The Globe se concentra asupra etologiei, antropologiei şi studiilor culturale. Darwin’s Watch se ocupă pe larg de evoluţionism, dar şi de zone conexe precum genetica şi biochimia. În trecere, volumul demolează teorii precum creaţionismul şi discută ipoteze cum ar fi universurile paralele imaginate de fizicieni.

Deşi numeroase concepte din această carte sînt fie extrem de noi sau prea puţin cunoscute publicului larg, Ian Stewart şi Jack Cohen reuşesc foarte bine să le prezinte într-un mod inteligibil şi agreabil. Şi, pentru a furniza liantul narativ dintre secţiunile de popularizarea ştiinţei, Terry Pratchett a scris o poveste în care Inspectorii realităţii au invadat Lumea Rotundă şi conspiră să-l împiedice pe Charles Darwin să scrie Originea speciilor. În această istorie alternativă, cartea lui fictivă Teologia speciilor duce la o stagnare a ştiinţei şi tehnologiei, omenirea nu mai dezvoltă programele spaţiale din secolul al douăzecilea, iar următoarea glaciaţiune distruge viaţa de pe Pămînt.

Sau ar fi distrus-o dacă vrăjitorii de la Universitatea Nevăzută nu ar fi intervenit, conduşi de Mustrum Ridcully…

Prin comparaţie cu primele două volume din serie, Darwin’s Watch este ceva mai scurtă şi (cel puţin pentru mine) întrucîtva mai puţin captivantă. În mod repetat, autorii menţionează fundamentalismul religios şi efectele lui actuale, ca şi căile de atac ale creaţioniştilor împotriva evoluţionismului.

Pe de altă parte, ultimele capitole ale cărţii laudă cadrul social, cultural şi educaţional care a dus la apariţia savanţilor precum Charles Darwin şi arată riscurile la care s-a expus societatea britanică în ultimele decenii îndepărtîndu-se de spiritul şi valorile victoriene.

Pe ansamblu, Darwin’s Watch este o lectură instructivă şi, în zone unde se susţine că Marele Canion ar fi un rezultat al potopului biblic, necesară. Pe o piaţă literară fantasy invadată de cărţi-stereotip, un asemenea volum este ca o gură de aer proaspăt. Îl puteţi găsi şi dumneavoastră la importatorii mei preferaţi de la librăria Nautilus, http://nautilus.ro.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)