duminică, 28 iulie 2019

François Schuiten și Benoît Peeters, "Les Cités obscures - Livre 1" (2017)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.com)
În alt deceniu, în alt mileniu, câțiva oameni inimoși de la Craiova, printre care Viorel Pârligras, Marian Mirescu, Dodo Niță și Mircea Liviu Goga, au publicat o revistă trimestrială de literatură SF intitulată Orfeu din Orion. Într-unul dintre numerele acelei reviste, domnul Dodo Niță ne-a oferit o scurtă prezentare a unor albume de benzi desenate create de belgianul François Schuiten și de francezul Benoît Peeters. Conceptul de la baza acestor albume mi s-a părut intrigant - orașe-stat dintr-o lume paralelă cu a noastră - așa încât, ulterior, când am avut ocazia, am citit și cumpărat câteva volume din serie.

Spre bucuria mea, începând din 2017, Editura Casterman a publicat, în ediție de lux, o integrală a Orașelor obscure, iar eu am avut plăcerea, mulțumită importatorilor de carte franceză de la Kira Kiralina, să achiziționez un exemplar.

Am parcurs primul volum al seriei, Les Cités obscures - Livre 1 (Editura Casterman, Paris, 2017), în intervalul septembrie - decembrie 2018. Și iată ce am aflat:

Cartea întâi a integralei Orașelor obscure începe cu o introducere a scenaristului Benoît Peeters, apoi prezintă câteva extrase ilustrate din Ghidul orașelor, unde ne sunt arătate geografia, istoria și civilizația acestei lumi paralele.

Urmează albumul de bandă desenată color Les Murailles de Samaris, în care un explorator din orașul Art Nouveau Xhystos călătorește prin deșert până la orașul baroc Samaris, apoi caută să evadeze de acolo și să revină în orașul său de baștină pentru a raporta ceea ce găsise agolo. (Dar poate că evadarea sa a fost iluzorie...)

După un alt extras din Ghidul oașelor, dedicat urbei Xhystos, urmează un al doilea album de bandă desenată, de această dată alb-negru, intitulat La Fièvre d'Urbicande. Un personaj secundar din primul album, Eugen Robick, este implicat, în calitate de "urbatect", într-un plan de modernizare al orașului Urbicande. Malul sudic al acestui oraș e în stil Art Déco, în vreme ce malul nordic este haotic, dezorganizat. Planurile de modernizare ale orașului sunt însă perturbate de o stranie structură cubică, din metal, care tot crește, se tot dezvoltă și se tot multiplică. Politicienii și militarii caută să distrugă rețeaua, în vreme ce oamenii obișnuiți se adaptează și o folosesc în felul lor. În cele din urmă, rețeaua crește în asemenea măsură încât dispare, însă locuitorii din Urbicande, ca urmare a beneficiilor vremelnice obținute de pe urma ei, încep să construiască o rețea proprie.

Pe același subiect, în volum se mai găsesc secțiunea metatextuală La légende du réseau, scurta bandă desenată La dernière vision d'Eugen Robick, libretul Urbicande Opéra și o secțiune din Ghidul orașelor dedicat metropolei Urbicande.

Urmează câteva fragmente dintr-un album de bandă desenată alb-negru, început, dar neterminat, care se intitulează Les Mystères de Pâhry. De această dată, ni se prezintă tribulațiile unui explorator urban care călătorește prin culoarele și cotloanele secrete ale unor clădiri publice imense din orașul obscur Pâhry.

Pe aceeași temă, în volum veți găsi o secțiune din Ghidul orașelor referitor la metropola Pâhry, precum și un omagiu de două pagini adus lui Tintin, Dans les faubourgs de Pâhry.

Spre final, volumul conține un album metatextual, L'Archiviste. Protagonistul, un arhivar de la o instituție publică, eplorează prin arhive, găsește informații despre orașele obscure și construiește un dosar referitor la metropole precum Xhystos, Mylos, Cernovada, Pâhry, Alaxis și Brüsel. Cam ca în filmele italiene cu mafioți, autorități superioare cu interese ascunse intervin, dosarul e confiscat, probele documentare sunt distruse, iar arhivarul își pierde slujba.

Volumul se încheie cu note bibliografice privitoare la albumele de benzi desenate ale seriei, cu notele biografice ale celor doi autori și cu o bibliografie în care sunt listate atât lucrările publicate împreună de baronul François Schuiten și de domnul Peeters, cât și cele pe care dumnealor le-au publicat separat.

Pe ansamblu, Cartea 1 a Orașelor obscure este un produs de lux (volum cartonat, hârtie cretată, interior alb-negru și color, tehnoredactare impecabilă), o piesă de colecție, dar și o lucrare extrem de ambițioasă. Grafica este foarte elegant realizată, iar, pe alocuri, unele planșe sunt uimitoare în complexitatea desenului și în frumusețea schemei de culoare. Scenariul de asemenea, este interesant - uneori captivant.

Punctul forte al seriei, dincolo de elementele deja menționate, îl constituie însă lumea imaginară în sine. Acest al doilea Pământ este prezentat în detalii minuțioase. Astfel, fiecare dintre orașele imaginate de cei doi creatori are nu doar un stil arhitectonic distinct, ci și o vestimentație unitară a personajelor, ba chiar și un antet specific pentru hârtia de scrisori, precum și o manieră anume de a caligrafia.

Nu în ultimul rând, cititorii avizați vor descoperi trimiteri intertextuale la lucrări de Franz Kafka, de Jorge Luis Borges, de Italo Calvino, de Jules Verne. Până și "urbatectul" E. Robick, cel din povestea despre rețeaua cubică, pare să fie un ecou al lui Ernő Rubik, care a fermecat o lume întreagă cu al său cub magic în anii 1980. Și, cum intertextualitatea nu funcționează niciodată într-un singur sens, trebuie să mărturisesc că seria Orașelor obscure a exercitat o influență semnificativă asupra lumii imaginare din Cartea cu scoarțe de argint, ferecate.

Firește, după ce am parcurs acest prim volum al Orașelor obscure, l-am început pe al doilea. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

sâmbătă, 27 iulie 2019

Frank Miller et al., "Batman: The Dark Knight - Master Race" (2018)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.com)
La jumătatea lunii iunie 2019, prin amabilitatea importatorilor de la Red Goblin, am cumpărat un exemplar din romanul grafic: Batman: The Dark Knight - Master Race (DC Comics, Burbank, CA, 2018). L-am parcurs în intervalul iunie - iulie 2019.

Și iată ce am aflat:

Master Race completează trilogia începută cu The Dark Knight Returns și continuată cu The Dark Knight Strikes Again. Scenariul le aparține lui Frank Miller și Brian Azzarello, iar grafica a fost asigurată de Frank Miller, Andy Kubert, Klaus Janson și Brad Anderson. Volumul este masiv (392 de pagini), iar lectura nu e tocmai agreabilă.

Evenimentele din intrigă sunt plasate la relativ puțin timp după cele din The Dark Knight Strikes Again. De această dată, locuitorii de pe planeta Krypton care fuseseră reduși la dimensiuni minuscule și întemințați sub un glob de cristal evadează, revin la dimensiunile inițiale și amenință să ia în stăpânire întregul Pământ. Supereroii din Liga Dreptății li se opun în unele cazuri - însă Batman, destul de bătrân, trebuie să călătorească în Arctica, pentru a-l dezgheța pe Superman, Flashman și Green Lantern sunt scoși din joc relativ ușor de către invadatori, iar Wonder Woman se retrage printe amazoane pentru a-și crește al doilea copil.

Kryptonienii disturg câteva orașe și cer ca Batman să le fie predat. Supereroii și aliații lor reușesc însă o contraofensivă, iar planul de dominație mondială al kryptonienilor este dejucat. Mai mult, Superman îl îmbăiază pe Batman într-un izvor al tinereții veșnice, iar acesta din urmă revine la îndatoririle sale de justițiar al orașului Gotham.

Un aspect demn de remarcat este că, la fel ca în volumele precedente ale trilogiei, firele narative principale se intersectează cu comentarii de pe posturi TV și cu incidente de pe străzi, în care sunt implicate personaje comune. De această dată (ca o formă de satiră, presupun), unele dintre personajele care sunt intervievate la TV seamănă izbitor de mult cu Hilary Clinton, cu Barack Obama, respectiv cu Donald Trump.

Din păcate, însă, Master Race mi-a plăcut încă și mai puțin decât The Dark Knight Strikes Again. Pe lângă scenariul pueril și abundența de super-eroi, ceea ce șochează este deteriorarea accentuată a calităților de grafician ale lui Frank Miller. Omul care ne-a oferit seria Sin City a ajuns să producă planșe caricaturale, cu personaje disproporționate și cu trăsături grotești. E drept că unele fascicule din volum au fost desenate de alți graficieni, iar acelea arată decent, însă planșele desenate de Frank Miller (deloc puține) sunt urâte - ca și când creatorul de azi ar fi ajuns să parodieze și să ducă în derizoriu viziunea artistului grafic de acum trei sau patru decenii.

Ca urmare, nu voi păstra în colecție nici Master Race, nici The Dark Knight Strikes Again. Trebuie să fac loc la raft pentru Lady Mechanika: Sangre și pentru Aether & Empire. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii.