Wade E. Pickren, "The Psychology Book" (2014)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În prima decadă a lunii iunie 2019, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la un preț rezonabil, un volum de Wade E. Pickren intitulat The Psychology Book - 250 Milestones in the History of Psychology (editura Sterling, New York, 2014). L-am parcurs în perioada iulie 2019 - septembrie 2022.

Și iată ce am aflat:

 

The Psychology Book  se prezintă ca un volum de lux, cartonat, cu coperta embosată și decorată cu modele aurii, cu file de coală cretată, de o calitate excelentă, și cu semn de carte din mătase atașat la cotor.

"Cuvântul înainte" îi aparține lui dr. Philip G. Zimbardo, profesor emerit de psihologie la Universitatea Stanford.

"Introducerea" prezintă succint obiectul de activitate al psihologiei, cronologia articolelor din volum și o scurtă secțiune de mulțumiri.

Urmează un set de două sute cincizeci de articole succinte, începând de la șamanism și trepanații și sfârșind cu inițiativa BRAIN din 2013. Fiecare articol prezintă câte o etapă importantă din dezvoltarea psihologiei și este însoțit de o ilustrație (color sau alb-negru) relevantă pentru materialul prezentat.

Întrucât densitatea informațiilor prezentate este destul de ridicată, nu am parcurs volumul dintr-o dată, ci în etape de câte zece-douăzeci de articole. Unele dintre subiectele prezentate, precum piramida lui Maslow sau cele cinci stadii ale raportării la trauma emoțională, îmi erau cât de cât familiare. Despre multe altele nici nu știam că există.

Pe ansamblu, lectura s-a dovedit a fi foarte instructivă, iar organizarea diacronică a materialului prezentat (mai degrabă decât o ordonare alfabetică, spre exemplu) ajută cititorii să înțeleagă procesul de dezvoltare al acestei științe.

De asemenea, faptul că lucrarea se încheie cu o bibliografie structurată tematic și cu un index alfabetic îi sporește utilitatea ca material de referință. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Voi păstra The Psychology Book în colecție și, la nevoie, voi consulta volumul. De asemenea, în urma acestei lecturi, probabil voi parcurge alte câteva cărți de popularizare despre psihologie și neuroștiințe. Dar, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Alvin E. Roth - "Who Gets What and Why" (2015)

Imagine preluată de pe situl WorkingCapitalReview.com

La jumătatea lunii august 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: Who Gets What and Why - The Hidden World of Matchmaking and Market Design (editura William Collins, grupul editorial HarperCollins, Londra, 2015). De parcurs, am parcurs lucrarea în două zile, în a doua decadă a lunii septembrie 2022,

Și iată ce am aflat:

Autorul volumului este domnul Alvin E. Roth, profesor de economie la universitățile Stanford și Harvard, în S.U.A., și laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2012.

Lucrarea începe cu o pagină de mulțumiri, unde, printre alți cititori timpurii ai manuscrisului, este menționat un conațional de-al nostru, domnul Alexandru Nichifor (economist stabilit în Australia).

Partea întâi arată că "Piețele sunt pretutindeni". Introducerea ne informează că fiecare piață spune o poveste, iar capitolele următoare ne arată cum viața noastră de zi cu zi (începând de la micul dejun) e conectată cu diverse piețe, respectiv cum alte piețe, dedicate transplanturilor de organe, salvează vieți omenești.

Partea a doua tratează despre "Dorințe frustrate: modul în care piețele eșuează", după care expune, pe rând, studii de caz despre piețe care au probleme dacă se deschid prea timpuriu, dacă sunt accesate prea rapid, ori dacă prezintă prea multe riscuri.

Partea a treia prezintă "Invenții de proiectare pentru a face piețele mai inteligente, mai dense și mai rapide". Studiile de caz cuprind repartizarea absolvenților de medicină în spitale, pentru rezidențiat, repartizarea absolvenților de gimnaziu în licee, precum și ajustarea semnalelor pe piața matrimonială pentru mai multe întâlniri reușite.

Partea a patra se ocupă de "Piețe interzise și piețe libere". Studiile de caz acoperă domenii respingătoare (reglementarea consumului de carne de cal) și interzise (prostituția, substanțele recreative, căsătoriile între minori), dar și situațiile în care reglementarea piețelor e mai rentabilă pentru toți cei implicați decât absența oricăror reguli.

Volumul se încheie cu ample note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat lucrarea domnului profesor Roth din mai multe motive.

În primul rând, perspectiva sa asupra economiei este neconvențională - căci autorul arată că, în destule cazuri, ambele părți trebuie să aleagă și să fie alese, iar asemenea tranzacții nu pot fi reduse la un simplu proces de vânzare-cumpărare.

În al doilea rând, lucrarea are meritul de a fi scrisă într-un limbaj simplu, accesibil publicului larg, fără jargon de specialitate.

Nu în ultimul rând, Who Gets What and Why are o bună organizare, în capitole și secțiuni. Fiecare capitol tratează o altă chestiune privitoare la tema generală a cărții, iar exemplele alese pentru a ilustra teoriile autorului sunt relevante și judicios selectate.

Ca urmare, probabil că, în viitorul apropiat, am să citesc alte câteva cărți despre economie. Însă pe acelea le vom discuta mai pe larg cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)   

Julian Beecroft, "Salvador Dalí: Master of Modern Art" (2016)

Imagine preluată de pe situl unisaberlivraria.com.br

La jumătatea lunii decembrie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la un preț relativ accesibil, un exemplar dintr-un album de artă realizat de Julian Beecroft și intitulat Salvador Dalí: Master of Modern Art (editura Flame Tree Publishing, Fulham, 2016). De parcurs, l-am parcurs de la finalul lunii noiembrie 2020 până în ultima decadă a lunii martie 2022. (Nici mie nu îmi vine să cred cât de încet pot să citesc.)

Și iată ce am aflat:

Albumul începe cu o "Introducere cu privire la Dalí: un maestru al teatrului vizual" care prezintă persona publică Salvador Dalí (construită și întreținută cu grijă de către artistul cu același nume), temele recurente din lucrările pictorului suprarealist, obsesiile, fetișurile și fobiile sale, implicarea lui Dalí în alte domenii artistice, precum teatrul, cinematografia, artele decorative, designul vestimentar și literatura.

Primul capitol, "Băiatul care voia să fie rege", relatează copilăria și adolescența lui Salvador Dalí în Catalonia, tragedia pierderii unui frate mai mare (numit tot Salvador) la o vârstă foarte fragedă, apoi a mamei (pe când viitorul artist era adolescent), aspirațiile din copilărie ale micului Salvador, dar și incidente care i-au rămas în amintire și care aveau să fie transfigurate în picturile de mai târziu, educația artistică și interesul pentru lucrările lui Pablo Picasso. (Dealtfel, la finalul adolescenței, Dalí a trecut printr-o scurtă perioadă cubistă.) Apoi, mutarea la Paris, implicarea în mișcarea suprarealistă și aventura cu Gala, soția poetului Paul Éluard.

Capitolul al doilea, "Marele paranoic", tratează despre a doua parte a anilor 1920 și anii 1930, în care Salvador Dalí și Gala au călătorit în Statele Unite ale Americii (unde au făcut senzație), s-au stabilit o vreme în Spania (unde artistul a intrat într-un conflict de durată cu tatăl său), s-au refugiat în Franța din calea Războiului Civil Spaniol și au făcut deliciul presei și publicului cu extravaganțele lor creative.

Capitolul al treilea, "Misticul nuclear", prezintă exilul de aproape un deceniu al celor doi în Statele Unite al Americii în anii 1940, dezvoltarea unor noi tehnici de pictură, inspirate de descoperirile din domeniul fizicii atomice, exacerbarea laturii mercantile a artistului (cu încurajarea perenă a soției sale), revenirea în Spania și aderarea în anii 1950 la valori tradiționale, catolice și conservatoare, ca și susținerea prin declarații publice a dictatorului Franco.

Capitolul al patrulea, "Măscăriciul ca rege", trece în revistă ultimele trei decenii din viața lui Salvador Dalí, cu obiceiuri din ce în ce mai extravagante, cu separarea de Gala (care dezvoltase propriile sale excentricități), cu o relație de durată cu Amanda Lear și cu impresionante recunoașteri oficiale, sub formă de decorații și titluri de noblețe, din partea înaltelor oficialități spaniole.

Albumul se încheie cu o listă de lucrări recomandate pentru lectură (inclusiv cu câteva volume autobiografice ale lui Dalí), cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Am apreciat acest album realizat de către domnul Julian Bancroft, iar motivele sunt destul de numeroase.

Mai întâi, lucrarea se prezintă sub forma unui album cartonat, format mare, cu copertă color, în policromie, și cu supracopertă color lăcuită. Filele sunt imprimate pe coală cretată, cu numeroase reproduceri fotografice în înaltă definiție - unele color (de regulă, imagini ale picturilor lui Dalí), altele - alb-negru (în principal, fotografii de epocă în care apar artistul plastic și unele dintre extravaganțele acestuia). Tehnoredactarea este îngrijită, cu titluri, subtitluri și citate interesante, iar textul este interesant și ușor de parcurs.

Apoi, lucrarea propriu-zisă reușește foarte bine să prezinte biografia lui Salvador Dalí sub câteva aspecte - relații de familie, educație, evoluție artistică, raportare la curentele artistice dominante din perioada când a trăit, evoluție psihologică, relații cu alți artiști de importanță majoră, surse de inspirație, tehnici utilizate de-a lungul carierei. Mai mult, domnul Beecroft pune foarte bine în relație picturi importante realizate de către Dalí cu viața personală a artistului, cu contextul istoric, ideatic și artistic în care le-a creat și cu lucrări anterioare ale acestuia.

Astfel, cititorii nu se aleg numai cu niște imagini frumoase, surprinzătoare sau șocante (ca într-o galerie de artă), ci și cu o lecție detaliată de istoria artei (ca într-o sală de conferințe). Iar, însoțite de asemenea explicații și interpretări, picturile reproduse în ilustrațiile din album par să fie ceva mai accesibile pentru cetățeanul mediu.

Sper să nu vă faceți o părere proastă despre mine dacă am să vă spun că Salvador Dalí: Master of Modern Art este primul abum pe care l-am citit dintre cele dedicate pictorului suprarealist catalan. Din fericire, mai am în colecție cel puțin alte două albume cu același subiect. Dar, despre acelea, rămâne să discutăm pe îndelete cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Iain Banks, "The Business" (1999)

Imagine preluată de pe situl Supernaut.info

Prin 2006, de la anticariatul Antic ExLibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat, la mâna a doua, un exemplar dintr-un roman realist de Iain Banks intitulat The Business (colecția Abacus, editura Little, Brown, Londra, 2000). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia în iunie 2021, după două mutări cu locuința și patru schimbări de locuri de muncă.

Și iată ce am aflat:

Protagonista-naratoare, Kathryn Telman, lucrează pentru o megacorporație, Afacerea, care durează de mai bine de două milenii și care are parteneriate și ramificații în întreaga lume. Pe de o parte, protagonista e trimisă în misiune de afaceri într-o țară minusculă, situată în Munții Himalaya, pentru a pregăti o lovitură de stat și pentru a ajuta la instaurarea unui guvern-marionetă care să deservească interesele economice ale Afacerii. Pe de altă parte, Kathryn identifică și dejoacă planurile unei cabale de funcționari bine poziționați din organizație care încearcă să deturneze fodurile Afacerii. Iar lucrurile se complică și mai tare atunci când, între protagonistă și monarhul micului regat himalayan, se înfiripă o idilă.

Probabil sunteți deja familiarizați cu ideea că textul literar e un fel de dans în doi, la care contribuie atât scriitorul (care creează textul), cât și cititorul (care îl receptează și îl interpretează). Ca să citești, trebuie să fi citit...

Mărturisesc că, dintre toate cărțile de ficțiune "realistă " ale lui Iain Banks (dintre care le-am cumpărat aproape pe toate), The Business mi-a suscitat cel mai mult interesul - poate pentru că mă așteptam la un roman de factură umoristic-paranoică în genul celor scrise și publicate de Thomas Pynchon.

Din acest punct de vedere, The Business are un asemenea filon pynchonesc (la urma urmei, Afacerea e o organizație mai veche decât Biserica CAtolică, influentă și discretă, care, în Antichitatea Târzie, vreme de vreo șase luni, a deținut Imperiul Roman.)

Dar nu eram pregătit nici pentru idila exotică (comentariu intertextual la Anna și regele), nici pentru investigația intracorporatistă care trimite la Disclosure a lui John Grisham.

Pe ansamblu, am privit The Business ca pe o mostră de literatură de consum, cu scriitură peste medie, care cu siguranță merită o lectură, însă nu și pe cea de-a doua - genul de roman destinat publicului larg și care, în economia vieții autorului, are funcția să se vândă suficient de bine și să genereze suficiente veituri pentru a-i asigura scriitorului traiul în timp ce produce un nou roman din seria Culturii. În consecință, fără urmă de regret, nu voi păstra The Business în colecția personală - pentru că am nevoie de spațiu la raft.

Lectura acestui roman m-a încurajat să parcurg și alte cărți de Iain Banks. Dar, despre acelea, rămâne să discutăm cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Italo Calvino, "Dacă într-o noapte de iarnă un călător" (1979)

Imagine preluată de pe situl Complex.com

Poate vă amintiți că, în octombrie 2017, vă relatam la Țesătorul despre un volum postmodern ieșit din comun, Orașele invizibile de Italo Calvino. La începutul lui ianuarie 2018, am achiziționat de la anticariatul Antic ExLibris din București un alt volum de același autor, intitulat If on A Winter's Night A Traveller (colecția Vintage, editura Random House, Londra, 1998). L-am parcurs, pe etape, în perioada ianuarie 2018 - noiembrie 2020. (Mi s-a mai spus că par să citesc destul de lent.)

Și iată ce am aflat:

Volumul (căci cu greu poate fi numit "roman" în accepțiunea victoriană a termenului) are o structură interesantă. Pe de o parte, prezintă o succesiune de capitole, douăsprezece la număr, marcate cu numerale cardinale. Pe de altă parte, printre acestea, sunt presărate fragmente de proză, fiecare în alt stil, cu tiluri bizare precum "Dacă într-o noapte de iarnă un călător".

Capitolele numerotate sunt narate la persoana a doua și relatează cum Cititorul, căruia vocea naratorială i se adresează direct, cumpără un roman, începe să îl citească, după care constată că, dintr-o eroare tipografică, fasciculele care compun romanul au fost amestecate în tipografie cu alte fascicule din cu totul alt roman.

Așa începe o aventură livrescă în care protagonistul, nimeni altul decât Cititorul, caută prin librării un exemplar al romanului care să conțină textul întreg - numai ca să se pomenească antrenat într-o idilă, în discuții intelectuale despre literatura unor țări est-europene dispărute și într-un șir de dezamăgiri succesive, căci fiecare exemplar procurat din cartea căutată conține alte texte, din alte surse, toate fragmentare, toate de origine incertă.

După cum bănuiți, fiecare fragment de proză cu titlu bizar, inserat între capitolele numerotate, este un început de roman. Fiecare e în altă convenție narativă, fiecare pastișează alt gen literar - de la noul roman francez la literatura de confesiune, de la romanul de spionaj la literatura erotică, de la romanul istoric despre revoluții la coșmarul kafkaesc, de la Bildungsroman la realismul magic latino-american.

Revelația finală este că titlurile celor zece începuturi de roman alcătuiesc un al unsprezecelea început de roman (și încă unul scris într-un stil poetic), iar protagonistul izbutește, până la urmă, să termine de citit Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Firește, romanul fictiv la care se face referire pe parcursul cărții nu coincide, în privința conținutului, cu volumul pe care l-am parcurs în lumea reală - doar are, borgesian, câteva pagini în comun cu acesta din urmă.

Lăsând deoparte impresia foarte agreabilă pe care o produce la o primă lectură, Dacă într-o noapte de iarnă un călător impresionează prin ingeniozitatea structurii și prin diversitatea tematică și stilistică a fragmentelor pe care le conține. Dacă un autor modernist precum James Joyce încercase, în Ulise, să scrie o carte care să le pună capăt tuturor cărților, Italo Calvino, ca autor postmodernist, a izbutit să deschidă poarta către un tărâm nesfârșit de cărți fictive, în care Cititorul și partenera sa, Cititoarea, ar putea în fiecare zi să rătăcească printre fragmente de roman asamblate alandala de tipografi năstrușinici.

Acestui tur de forță care reunește zece începuturi de roman... sau unsprezece... sau chiar douăsprezece (depinde cum le numărați) i-a dat replica, decenii mai târziu, David Mitchell cu Atlasul norilor, în care narațiuni succesive, scrise fiecare în altă convenție literară, nu numai încep, dar sunt și duse la bun sfârșit în a doua jumătate a cărții.

Însă despre Atlasul norilor rămâne să discutăm, la momentul potrivit, tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Hubert Monteilhet, "La Pucelle" (1989)

Imagine preluată de pe situl quaideslivres.fr

Prin 2007 sau 2008, de la anticariatul Antic ExLibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat un exemplar dintr-un roman istoric de Hubert Montheilhet intitulat La Pucelle (editura Le Livre de Poche, Paris, 1989). Cum de mai mulți ani cumpărasem și citisem Saint Joan de George Bernard Shaw, iar romanul autorului francez arăta foarte respectabil (aproape 1100 de pagini în ediție de buzunar), îmi amintesc să am stat în dubiu acolo, în anticariat, gândindu-mă dacă să cumpăr sau nu încă o carte despre Ioana d'Arc. (Cum Fecioara din Orléans este unul dintre personajele mele istorice preferate, am decis totuși să cumpăr romanul.)

După care, ca atâtea alte cărți din colecția mea personală, volumul acesta a fost împachetat, mutat, strămutat, pus la raft în casă nouă, uitat vreme de vreo cincisprezece ani și ocazional (dar nu prea des) șters de praf, însă în nici un caz citit.

Abia în aprilie 2021, după ce parcursesem (cu mare întârziere) ciclul romanesc Regii blestemați de Maurice Druon, am parcurs și La Pucelle - sau, mai exact, l-am audiat de pe tableta de lectură.

Și iată ce am aflat:

Naratorul-martor, Pietro Condulmer, este un patrician venețian care se îndrăgostește de o sclavă bizantină, Theodora (rebotezată Lucezia). Din păcate, mama lui Pietro o trimite pe Lucrezia să lucreze într-un lupanar, neștiind că cei doi tineri se căsătoriseră în secret, iar Pietro, după ce comite un asasinat din motive de gelozie, pleacă în Franța cu o misiune secretă încredințată de către senatul venețian și cu una oficială acordată de către un unchi al său, cardinal.

Din păcate, în anii când se desfășoară acțiunea romanului (1529 - 1531), Franța trece, simultan, printr-o fază târzie a Războiului de 100 de Ani și printr-un război civil. În această perioadă tulbure, Pietro Condulmer e martorul carierei militare a Ioanei d'Arc, apoi al procesului și execuției acestei adolescente remarcabile.

Mulți ani mai târziu, pe cale să împlinească o jumătate de secol, Pietro își așterne pe hârtie amintirile spre beneficiul fiului și nepoților săi, iar comentariile înțelepte ale adultului însoțesc și colorează faptele nesăbuite ale tânărului.

Unul dintre meritele incontestabile ale acestui tur de forță romanesc îl constituie documentarea vastă a subiesctului. În notele care însoțesc narațiunea propriu-zisă, autorul menționează numeroase surse bibliografice și studii istorice bazate pe documente din epocă.

De asemena, apendicele volumului conțin note istorice și hărți pentru a ilustra situația din Franța și conflictele cu Anglia din secolul al XI-lea până în secolul al XV-lea.

Apoi, merită evidențiat punctul de vedere ales - unul cu tradiție în literatura franceză. Încă de la Scrisorile persane, autorilor francezi le-a făcut plăcere să pună masca unui străin și să le transmită lucruri inconfortabile conaționalilor lor din perspectiva cuiva care, venind din altă țară, poate fi scuzat pentru că ignoră convențiile și tabuurile societății pe care o vizitează. Venețianul Pietro Condulmer nu face excepție și, pe lângă numeroasele critici aduse francezilor, are surprinzător de multe lucruri măgulitoare de remarcat la adresa... englezilor.

Nu în ultimul rând, aș remarca stilul elegant și ironia fină care îi conferă savoare acestui roman istoric. O parte din ironie e exprimată direct de către naratorul-martor, care, cu atitudinea sa detașată, amintește de alt călător fictiv drag francezilor, Corto Maltese. Dar altă parte a ironiei, mai subtilă, apare din contrastul dintre evenimentele din intrigă și modul în care Pietro Condulmer se raportează la acestea, iar între autorul implicat și cititor se înfiripă un amuzament tacit.

Toate cele de mai sus mă îndeamnă să sper că, într-o bună zi, am să citesc, mai degrabă decât să audiez, acest roman ambițios al lui Hubert Monteilhet - cu condiția să mă țină sănătatea și vederea.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut, în decembrie 2020, la editura Crux Pusblishing.)

David A. Mindell, "Our Robots, Ourselves" (2015)

Imagine preluată de pe situl Amazon.it

La finalul lunii martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: Our Robots, Ourselves - Robotics and the Myths of Autonomy (editura Viking, New York, 2015). Autorul, domnul David A. Mindell, predă aeronautica, astronautica și istoria ingineriei și fabricației la Massachussetts Institute of Technology.

Am parcurs lucrarea sa într-o săptămână, la finalul lui 2019 și începutul lui 2020. Și iată ce am aflat:

Capitolul întâi se intitulează: "Pilotat de oameni, teleoperat, autonom" și începe cu o relatare despre o experiență personală a autorului cu un batiscaf, într-o expediție de arheologie submarină. Autorul prezintă apoi principalele teme ale cărții: automatizarea, robotizarea, precum și rolul oamenilor în utilizarea tehnologiei cu un grad ridicat de autonomie.

Capitolul al doilea, "Marea", prezintă studii de caz din domeniul explorărilor subacvatice de mare adâncime - inclusiv descoperirea epavei Titanicului - și concurența de decenii între batiscafuri cu echipaj uman, precum Alvin, și aparate submersibile teleoperate, precum Jason. Uneori, tehnologia experimentată pe cel din urmă a fost adaptată și transferată la cel dintâi. În multe alte cazuri, tehnologia de acest tip a modificat radical domenii precum oceanografia și arheologia.

Capitolul al treilea, "Aerul", discută despre automatizare și robotizare în domeniul aeronauticii - cu precădere în aviația civilă - dar și despre evoluția aparatelor de bord și a tehnicilor de pilotaj.

Capitolul al patrulea, în schimb, tratează despre "Război" - în special despre dronele teleoperate Predator, utilizate inițial pentru recunoaștere aeriană, apoi înarmate cu rachete Hellfire, iar în cele din urmă succedate de drone net superioare ca rază de acțiune și armament, Reaper. Autorul relatează despre condițiile de lucru ale piloților de drone, despre colaborarea lor cu forțele armate desfășurate pe teren, despre reacția piloților din forțele aeriene convenționale, precum și despre efectele psihologice ale acestui tip de activitate.

Capitolul al cincilea, "Spațiul cosmic", discută despre utilizarea sondelor spațiale și a roboților pentru explorarea altor corpuri cerești din Sistemul Solar. Deși capitolul are în vedere și expediții cu echipaj uman, precum aselenizările sau misiunile efectuate cu naveta spațială americană pentru lansarea (și, ulterior, repararea, iar, în cele din rumă, recuperarea) telescopului spațial Hubble, autorul subliniază că spațiul cosmic este un mediu ostil vieții, iar costurile unei expediții cu echipaj uman pe Marte, spre exemplu, sunt de o sută de ori mai mari decât costurile trimiterii pe Marte a unui robot autonom precum Opportunity. De asemenea, autorul relatează despre echipa care a teleoperat robotul Opportunity și despre efectele psihologice ale teleoperării.

Capitolul al șaselea, în schimb, se intitulează: "Dincolo de autonomia utopică". Autorul relatează despre sonde submersibile autonome, precum ABE și Sentry, despre evoluția rapidă a telecomunicațiilor și despre estomparea diferențelor dintre vehiculele cu piloți umani, vehiculele teleoperate și vehiculele autonome. Apoi, domnul Mindell discută despre limitele automobilului autonom de la Google (în special în zone cu trafic intens, precum Boston), despre elicoptere autonome și despre programe aviatice experimentale, precum ALIAS, menite să colaboreze cu piloții umani, mai degrabă decât să îi înlocuiască.

Capitolul al șaptelea, "Autonomia în lumea umană", clarifică terminologia asociată cu dronele și arată că așa-numita autonomie a unor sisteme este, de fapt, acțiune umană decalată în timp. Căci roboții acționează pe baza unor programe scrise de oameni...

Autorul aduce în discuție și cazul unui cercetător, Matthew Crawford, care a devenit reparator de motociclete și a descoperit plăcerea însușirii de aptitudini practice și a conexiunilor interumane. Apoi, domnul Mindell trece în revistă principalele teme ale cărții și subliniază că evoluția recentă a celor trei tipuri de sisteme (pilotate de oameni, teleoperate, respectiv autonome) dezminte atât promisiunile naive cât și temerile naive referitoare la automatizare.

Lucrarea se încheie cu câteva pagini de mulțumiri, cu numeroase note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat foarte mult lucrarea domnului Mindell din mai multe motive.

Mai întâi, Our Robots, Ourselves se bazează pe un sfert de veac de experiență în domeniile despre care tratează și pe șapte ani de documentare și redactare. În consecință, multe dintre informațiile conținute în acest volum sunt culese direct de pe teren, mai degrabă decât preluate la mâna a doua sau a treia.

Apoi, materialul prezentat a fost împărțit judicios, pe categorii, expus clar și inteligibil, susținut cu exemple și ilustrat cu imagini de arhivă. Astfel, lucrarea domnului Mindell are nu doar un caracter informativ, ci și unul educativ.

Pe de altă parte, în repetate rânduri, autorul a pus în antiteză propaganda, reclama sau ficțiunea cu cazurile concrete, apărute în realitate, și a demontat, cu argumente, diverse opinii populare nefondate.

Nu în ultimul rând, mi-a plăcut forma de prezentare a lucrării - volum cartonat, cu supracopertă color, în policromie, hârtie de bună calitate, tehnoredactare îngrijită - ceea ce a sporit plăcerea lecturii.

Ca urmare, voi păstra Our Robots, Ourselves ca pe o lucrare de referință. De asemenea, pe aceeași temă, am început să parcurg un alt volum de nonficțiune intitulat Machines of Loving Grace. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie. 

Nicholas Carr, "The Glass Cage" (2015)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

Pe la jumătatea lunii ianuarie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-o carte de nonficțiune de Nicholas Carr intitulată: The Glass Cage - Where Automation Is Taking Us? (editura The Bodley Head, Londra, 2015). De parcurs, am parcurs-o abia în a doua jumătate a lunii decembrie 2019, încercând să înțeleg încotro ne duce automatizarea.

Și iată ce am aflat:

Introducerea se intitulează: "Alertă pentru operatori" și anunță subiectul cărții - automatizarea, beneficiile ei și efectele ei secundare.

Capitolul întâi poartă titlul: "Pasageri". Nicholas Carr relatează o experiență personală despre cum, pe când era adolescent, a învățat să șofeze un automobil cu o cutie de viteze manuală, apoi altul - cu o cutie de viteze automată, după care discută despre dezvoltarea și promovarea automobilelor fără șofer de către compania Google - ceea ce ar putea duce la dispariția unor seturi de aptitudini cognitive la o bună parte din populație.

Capitolul al doilea se numește: " Robotul de la poartă" și începe prin a discuta o caricatură din anii 1950 referitoare la automatizare. Autorul tratează apoi despre reacțiile luddite împotriva industrializării în primele decenii ale secolului al XIX-lea, despre viziunile mai optimiste ale lui Karl Marx și Oscar Wilde în a doua jumătate a acelui secol, despre grija recurentă, în secolul al XX-lea, că automatizarea din industrie avea să ducă la șomaj, apoi despre progresul automatizării pe parcursul secolului trecut. Încheierea capitolului îi avertizează pe cititori că mașinăriile evoluează exponențial, după Legea lui Moore, în vreme ce oamenii evoluează liniar, după Legea lui Darwin.

Capitolul al treilea, "Pe pilot automat", prezintă mai întâi două studii de caz cu accidente aviatice relativ recente, apoi o scurtă istorie a dezvoltării sistemelor automatizate de zbor din categoria "pilot automat". Și, dacă numărul accidentelor aviatice a scăzut dramatic în ultimii ani, autorul argumentează că, în schimb, destui piloți de pe liniile comerciale și-au pierdut unele aptitudini profesionale din cauza acestor sisteme automatizate.

Capitolul al patrulea explorează o temă similară, "Efectul degenerării". Astfel, domnul Carr identifică două efecte secundare ale automatizării asupra minții umane: lâncezeala și favorizarea. Cu alte cuvinte, utilizatorii de sisteme automatizate înclină să fie mai puțin alerți și să se bazeze prea mult pe ele, plecând de la premisa eronată că sistemele automatizate sunt infailibile. Concluzia tristă este că, dacă lăsăm automatizarea să ne îndepărteze de activitatea noastră, ratăm șansa de a deveni experți (sau, dacă preferați, maeștri) în domeniul în care profesăm.

"Interludiul cu șoareci-dansatori" prezintă un studiu de caz de la începutul secolului al XX-lea, în care cercetătorii Yerkes și Dodson au observat că performanțele cognitive ale șoarecilor de laborator cresc odată cu stimularea senzorială, după care, dincolo de un anumit punct, încep să scadă. Deloc surprinzător, și în cazul oamenilor e la fel, iar autorul arată că nu doar suprasarcina senzorială are efecte negative asupra performanțelor noastre, ci și stimularea senzorială prea redusă.

Capitolul al cincilea, "Calculatorul cu guler alb", tratează despre automatizarea din medicină. Autorul sugerează că informatizarea pe scară largă a sistemului de sănătate din S.U.A. suferă de probleme deoarece diversele sisteme informative nu sunt pe deplin compatibile unele cu altele. În schimb, notele de plată ale pacienților au crescut seminficativ. Nu în ultimul rând, e posibil ca automatizarea medicinei să conducă treptat la deprofesionalizarea medicilor. (Schimbări similare se prevăd în domenii precum avocatura, administrarea afacerilor sau tranzacționarea acțiunilor la bursă.)

Capitolul al șaselea, "Lumea și ecranul", începe cu un studiu de caz referitor la schimbarea culturii inuit odată cu adoptarea sistemului de poziționare globală prin satelit. Apoi, autorul tratează despre efectele neurologice ale orientării oamenilor în teren - efecte care nu apar la persoanele care se bazează exclusiv pe GPS. De asemenea, domnul Carr discută despre modurile în care informatizarea a transformat domeniul arhitecturii. Capitolul se încheie cu o pledoarie pentru perfecționarea prin practică.

Capitolul al șaptelea, "Automatizarea pentru oameni", atacă problema dacă, într-un domeniu sau altul, va mai fi nevoie de oameni. (Și răspunsul este că oamenii sunt necesari pentru situații care nu fuseseră prevăzute de către constructorii mașinăriilor.) Autorul urmărește apoi cum, în ultimele două secole, tehnologia a devenit un scop în sine, după care argumentează că proiectanții de noi aparate și sisteme ar trebui să aibă în vedere o automatizare orientată către oameni.

"Interludiul cu jefuitor de morminte" discută despre modul în care jocurile video îi ghidează pe utilizatori către însușirea și dezvoltarea unor aptitudini, în vreme ce o mulțime de alte programe și situri au efectul opus.

Capitolul al optulea, "Drona ta interioară", speculează în privința adoptării pe scară largă a autovehiculelor autonome și în privința implicațiilor etice rezultate din asta. Autorul ia apoi în discuție implicațiile practice și etice ale introducerii dronelor înarmate în teatrele de război, după care atenționează că suntem la un punct de cotitură, pe cale să adoptăm automatizarea pe scară largă și să schimbăm din temelii structura societății. Domnul Carr prezintă apoi modurile în care dispozitive ca Google Glass extind automatizarea și informatizarea. La finalul capitolului, sunt discutatea efectele unor programe ca Google Maps, precum și faptul că fiecare asemenea program are drept fundament un set de presupuneri care, de regulă, nu e cunoscut de către utilizatori.

Caitolul al nouălea, "Iubirea ce așterne recolta în rânduri", începe cu analiza unui poem de Robert Frost și continuă cu argumentul că tehnologia extinde capacitățile de observație și acțiune ale corpului uman. Din păcate, informatizarea recentă ne împiedică să observăm mediul natural în care trăim și slăbește conexiunea dintre utiliztori și unelte - ceea ce reduce șansele dobândirii de abilități prin practică și responsabilitatea individului. Capitolul se încheie cu un studiu de caz despre un trib de ameri-indieni care se mută periodic pentru a-și reîmprospăta aptitudinile și cu un alt caz, de la o firmă de arhitectură, unde, în mod deliberat, proiectarea asistată de calculator e adusă cu întârziere în fiecare proiect. În cele din urmă, autorul pledează pentru bucuria adusă de contactul omului cu lumea reală, de noi descoperiri și noi experiențe.

Lucrarea se încheie cu un set de note de final, cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, am apreciat The Glass Cage pentru prezentare (ediție cartonată, supracopertă color în policromie, hârtie de bună calitate, tehnoredactare elegantă), pentru relevanța subiectului abordat și pentru buna organizare a materialului prezentat - în capitole și secțiuni. Cu siguranță, lucrarea domnului Carr merită păstrată și utilizată ca material de referință, la fel ca și un alt volum al său, The Shallows.

Pe de altă parte, am rămas cu impresia distinctă că The Glass Cage este rezultatul unei minuțioase cercetări în bibliotecă, mai degrabă decât al unor investigații pe teren. Ca urmare, după ce am încheiat lectura acestei cărți, am început să citesc o alta, bazată în mai mare măsură pe observații directe, intitulată: Our Robots, Ourselves.

Însă, despre aceea, am să vă relatez cu alt prilej.

George Zarkadakis, "In Our Own Image" (2015)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

La jumătatea lunii martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am cumpărat un exemplar dintr-un volum de nonficțiune intitulat: In Our Own Image - Will Artificial Intelligence Save or Destroy Us? (colecția Rider, editura Ebury Publishing, grupul editorial Penguin Random House, Londra, 2015). Autorul George Zarkadakis, este doctor în inteligența artificială, inginer specializat în sisteme informaționale și autor de cărți științifice.

Am parcurs această lucrare în prima săptămână din noiembrie 2019. Și iată ce am aflat:

"Introducerea" relatează cum, în mileniul trecut, autorul, pe atunci copil, a fost entuziasmat de vizionarea peliculei Planeta interzisă și a început să se preocupe de robotică, apoi de sisteme informatice.

Partea întâi, "Visând oi electrice", urmărește dezvoltarea ideii de inteligență artificială. Astfel, primul capitol, "Nașterea minții moderne", prezintă apariția omului și dezvoltarea limbajului articulat, precum și a artei primitive. Capitolul al doilea, în schimb, "Viața în tufișul fantomelor", discută locul cental ocupat de narațiuni în mentalul uman și apariția ideii de făpturi artificiale autonome. În capitolul al treilea, "Turcul mecanic", sunt prezentate automate din Antichitate, apoi teoria dualistă carteziană, iar în cele din urmă înlocuirea metaforelor mai vechi pentru creierul uman (precum țărâna sau mecanismul) cu una mai recentă (calculatorul numeric). Capitolul al patrulea, "Iubind străinul", trece în revistă androizi memorabili din pelicule precum Metropolis, Vânătorul de recompense, Omul bicentenar și I.A., fără a uita mitul Galateei, Poveste de iarnă, Matricea sau Terminator. Capitolul al cincilea, în schimb, "Prometeu dezlănțuit", abordează tema androizilor ca amenințări la adresa omenirii creatoare - începând cu Frankenstein, continuând cu Matricea și încheind cu "valea stranie" în care androizii prea similari cu oamenii stârnesc repulsie mai degrabă decât simpatie. Al șaselea capitol, în schimb, discută "Întoarcerea zeilor" - de la poststructuralismul lui Jean Baudrillard la tema ciborgilor.

Partea a doua tratează pe larg "Problema minții". Astfel, în capitolul "Un plan pentru Univers" ni se prezintă evoluția filosofiei platonice idealiste în istorie. Capitolul al optulea, "Minți fără trupuri", urmărește dezvoltarea filosofică și practică a minții separate de substratul biologic - de la filosofia carteziană și monadologia lui Leibniz la destruparea informației și încărcarea conștiinței în sisteme informaționale. Capitolul al nouălea, "La Résistance", tratează în schimb despre gândirea empirică - de la Aristotel și Berkeley la Fregge, Dennett și Wiener. Capitolul al zecelea, "Examinarea minții", prezintă câteva abordări interesante referitoare la problema conștiinței de sine. Capitolul al unsprezecelea, pe de altă parte, se concentrează asupra "Creierului cibernetic", aducând în discuție conferințele Macy și automatele autoreproducătoare imaginate de von Neumann.

Partea a treia, "Ada în Țara Minunilor", tratează despre dezvoltarea sistemelor informaționale, începând cu articularea logicii formale de către Aristotel, Boole și apoi Fregge (în capitolul "Toți cretanii sunt mincinoși") și continuând cu probleme puse de către Gödel, respectiv de către Turing. Nu putea lipsi un capitol precum "Programul", dedicat mașinilor de calcul proiectate de către Pascal, Leibniz și Babbage și primului program de calculator scris de Ada, contesă Lovelace. Capitolul al paisprezecelea urmărește dezvoltarea tehnicii de calcul "De la parcul Bletchley la campusul Google", fără a-l uita pe bibliotecarul belgian Paul Otlet, care a imaginat hipertextul ce avea să constituie prototipul pentru World Wide Web. Nu lipsesc nici referirile la corpurile masive de date sau la Internetul lucrurilor. "Mașinării care gândesc" tratează despre succesele și eșecurile proiectelor de inteligență artificială - precum și noțiunea singularității tehnologice, propusă de profesorul universitar Vernor Vinge. Paradoxul lui Moravec, în schimb, evidențiază elemente ce țin de inteligența umană, însă se află dincolo de logica formală. Capitolul al șaisprezecelea, "Darwin pe marginea haosului", prezintă cazuri în care principii evoluționiste sunt utilizate pentru dezvoltarea de sisteme inteligente, rețele neuronale artificiale, roiuri de roboți și așa mai departe - iar autorul speculează ce caracteristici ar putea avea sisteme artificiale cu adevărat inteligente.

Epilogul, "Viitorul omenirii", trece în revistă principalele teme ale cărții și avertizează că dezvoltarea inteligenței artificiale va avea asupra clasei de mijloc un efect comparabil cu cel exercitat asupra clasei muncitoare de către dezvoltarea mașinăriilor industriale. Și nu e deloc clar dacă inteligențele artificiale pe care le formăm asemeni nouă nu vor sfârși prin a ne forma să fim asemeni lor...

Volumul se încheie cu "O scurtă istorie a inteligenței artificiale", cu o serie de note de final, cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, am citit cu plăcere și cu interes lucrarea doctorului Zarkadakis. Cu fascinație și cu un dram de invidie profesională, am urmărit cum trecea de la arheologie la mitologie la literatură la filosofie la logică formală la istoria calculatoarelor la neuroștiințe la inteligență artificială cu dezinvoltura cu care domnul Jamie Oliver, spre exemplu, enumeră ingredientele unei rețete de bucătărie. Diversitatea materialului prezentat, abordarea multidisciplinară și claritatea discursului sunt demne de admirație.

Pe de altă parte, îmi este foarte clar că In Our Own Image necesită o a doua lectură - deoarece informațiile, foarte clar prezentate, judicios alese și excelent organizate, sunt totuși atât de numeroase și de diverse încât nu pot fi asimilate integral la o primă lectură. (Și suspectez că, dacă aș citi volumul de la capăt a doua oară, mi-ar face mare plăcere.)

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră cu multă căldură această lucrare excepțională. Nu vă veți mira, probabil, dacă am să vă spun că, imediat cum am terminat de parcurs In Our Own Image, am început să citesc o carte pe o temă similară: Rise of the Machines. Dar despre aceea vom discuta cu altă ocazie. 

Simon Ward, "Aliens - The Set Photography" (2016)

Imagine preluată de pe site-ul amazon.co.uk.

În alt deceniu, în alt mileniu, în anii 1980, mulțumită unui prieten, domnul Bogdan Mihai Manolache, am avut ocazia să citesc o carte despre realizarea filmului Alien. Pe de o parte, am fost uimit și încântat de schițele și picturile reproduse în acel volum, lucrări grafice care le aparțineau unor artiști precum Jean Giraud (Moebius), Chris Foss și H. R. Giger. Pe de altă parte, am fost fascinat de informațiile referitoare la construirea machetelor, la realizarea decorurilor, costumelor și accesoriilor, respectiv de anecdotele de la filmări. Doar că, anii 1980 în România fiind cum erau, n-am avut cum să cumpăr și eu un exemplar din acel volum remarcabil și am rămas doar cu amintirea.

Până când, mulți ani mai târziu, într-o seară cam înnorată, a ieșit soarele și pe strada mea.

Pe 2 noiembrie 2019, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Simon Ward intitulat: Aliens - The Set Photography: Behind the Scenes of James Cameron's 1986 Masterpiece (Titan Books, Londra, 2016). L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Volumul debutează cu câteva amintiri personale ale doamnei Carrie Henn, care, pe vremea când era fetiță, a jucat rolul personajului feminin Newt în filmul Aliens.

Apoi, urmează o secțiune despre distribuție și despre echipa de filmare. 

În altă secțiune, "Pe platou", sunt prezentate principalele etape ale intrigii filmului, însoțite de comentarii ale actrițelor Carrie Henn și Jenette Goldstein.

Secțiunea finală, "În culise", arată cum au fost realizate costumele, machetele, decorurile, accesoriile și efectele speciale.

Am fost foarte plăcut impresionat de calitatea grafică și tipografică a albumului: Copertă cartonată, supracopertă color în policromie, mată, file de hârtie cretată, numeroase imagini color de pe platourile de filmare, fotografii alb-negru de arhivă, cadre din film. De asemenea, am apreciat informațiile referitoare la realizarea filmului și am fost emoționat să aflu de grija cu care actrița din rolul principal, Sigourney Weaver, dar și ceilalți actori și cascadori au tratat-o pe micuța Carrie pe parcursul filmărilor. Nu în ultimul rând, mi s-a părut interesantă implicarea actrițelor și actorilor în procesul de creație - spre exemplu, interpreții pușcașilor marini au fost încurajați să își personalizeze costumele.

La finalul lecturii, am rămas cu impresia că Aliens - The Set Photography a meritat pe deplin prețul achiziției și timpul de lectură. I-am găsit loc la raft, în colecția mea, și cu siguranță că îl voi reciti și cu alte ocazii.

Desigur, în aceeași seară am luat un alt album despre realizarea peliculei cinematografice Alien: Covenant. Însă despre acela vom discuta cu alt prilej.

Catherine Steiner-Adair - "The Big Disconnect" (2013)

În luna mai 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-o ediție cartonată a lucrării: The Big Disconnect - Protecting Childhood and Family Relationships in the Digital Age (Editura Harper, Grupul Editorial HarperCollins, New York, 2013). L-am parcurs în trei săptămâni, în septembrie 2018.

Și iată ce am aflat:

Volumul este scris în colaborare de dr. Catherine Steiner-Adair și Theresa H. Barker. Cea dintâi este psiholog și predă la departamentul de psihiatrie al Școlii de Medicină Harvard.

Introducerea prezintă tema volumului - mai exact, efectele mijloacelor de telecomunicație electronice asupra copiilor și asupra relațiilor de familie, după care examinează latura domestică a revoluției informaționale - anume, invazia jocurilor electronice, tabletelor și telefoanelor mobile inteligente.

Primul capitol tratează despre modul în care înalta tehnologie pune în pericol relația dintre părinți și copii și felul în care dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor e afectată.

Capitolul al doilea prezintă creierul bebelușilor și modul în care sugarii învață fără aplicații.

Capitolul al treilea, în schimb, discută despre copii între trei și cinci ani și despre atracția pe care aceștia o simt pentru telefoane mobile și pentru tablete.

Capitolul al patrulea se ocupă de copii între șase și zece ani. La acea vârstă, copilăria e accelerată, iar părinții ar trebui să știe când să impună o pauză și când să le lase timp de joacă copiilor.

Capitolul al cincilea tratează despre preadolescenți - unsprezece până la treisprezece ani - și despre modul în care expunerea mediatică a acestora îi grăbește înainte de vreme pe calea către maturizare.

Capitolul al șaselea prezintă dificultățile adolescenței într-o epocă în care tehnologia amplifică tentațiile și necazurile.

Capitolul al șaptelea inversează perspectiva și ne ajută să înțelegem cum îi percep adolescenții pe părinți - înspăimântători, dezaxați sau neinformați.

Capitolul al optulea, în schimb, oferă sugestii pentru o familie durabilă și pentru transformarea tehnologiei într-un aliat pentru intimitate, creativitate și comunitate.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu o bogată secțiune de note, cu o bibliografie și cu un indice alfabetic.

Am apreciat The Big Disconnect din mai multe motive:

În primul rând, materialul prezentat este bine organizat și inteligibil.

În al doilea rând, fiecare stagiu de dezvoltare prezentat se sprijină pe bogata experiență profesională a principalei autoare, iar studiile de caz aduse în discuție sunt relevante.

De asemenea, pe parcursul cărții sunt subliniate în repetate rânduri necesitatea responsabilității și implicării părinților în procesul de creștere și educare al copiilor, respectiv importanța dezvoltării inteligenței emoționale și a discernământului copiilor și adolescenților în paralel cu educația formală.

Nu în ultimul rând, merită apreciată forma de prezentare a lucrării: volum cartonat, supracopertă color lăcuită, hârtie de bună calitate, tehnoredactare aerisită.

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră The Big Disconnect și voi păstra exemplarul meu în bibliotecă drept material de referință. Mai am câteva lucrări despre efectele psihologice și sociale ale tehnologiei informaționale, însă despre acelea vom discuta cu alte ocazii. 

Sarah Lyall, "A Field Guide to the English" (2008)

Pe la jumătatea lunii septembrie 2018, la recomandarea vechiului meu prieten Liviu Moldovan, am achiziționat de la anticariatul Antic ExLibris un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune, A Field Guide to the English (Editura Quercus, Londra, 2008). Autoarea, doamna Sarah Lyall, este o jurnalistă americană strămutată în Marea Britanie.

Am parcurs volumul într-o săptămână. Și iată ce am aflat:

Lucrarea se înscrie într-o tradiție a cărților umoristice despre englezi scrise de expatriați precum maghiarul George Mikes sau americanul Bill Bryson. Rând pe rând, autoarea trece în revistă tot felul de chestiuni care i-au sărit în ochi în Anglia pe parcursul a două decenii - de la abordări stângace ale educației sexuale la ciudățeniile Camerei Comunelor, de la bizareriile Camerei Lorzilor la falsa modestie britanică, de la excentricități la interesul popular pentru protejarea unor specii de mamifere și de păsări.

Unele capitole mi s-au părut mai degrabă îngrijorătoare (în special acela despre igiena dentară precară a multor englezi), altele amuzante (precum cel despre presa britanică), iar altele cam deprimante (ca, de exemplu, cel despre consumul de alcool).

Firește, este și un capitol despre jocul de crichet,dar veți găsi un altul despre deosebirile dintre clasele sociale (pronunție, vestimentație, maniere). Poate cel mai surprinzător este însă capitolul dedicat îmbunătățirii recente din domeniul serviciilor - mai exact, ameliorarea semnificativă a modului în care sunt tratați clienții și consumatorii.

Pe principiul că se lasă la urmă ceea ce este mai bun, autoarea dedică unul dintre ultimele capitole stoicismului englez - mult mai ușor de admirat decât de imitat - dar și schimbărilor aduse la scară națională de către prințesa Diana în ceea ce privește exprimarea sentimentelor. Cel din urmă capitol tratează însă despre vremea schimbătoare din Marea Britanie și despre modul în care englezii (individual și colectiv) interacționează cu aceasta.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri și cu o listă de sugestii de lecturi pe teme similare. Dintre autorii citați nu lipsesc, desigur, Bill Bryson și Kate Fox.

Dintre calitățile care recomandă această lucrare, aș aminti în primul rând puterea de observație a autoarei și capacitatea ei de a relata incidente și detalii relevante pentru fiecare subiect adus în discuție.

Apoi, trebuie menționat tonul lejer, umoristic, pe care e scrisă cartea. Chiar dacă unele dintre temele tratate sunt destul de sensibile, doamna Lyall are grijă să scrie despre ele în așa fel încât să stârnească zâmbetul cititorilor, mai degrabă decât mânia acestora.

Am apreciat și documentarea minuțioasă a fiecărui capitol. Practic, fiece punct de vedere exprimat e susținut cu citate, cu studii de caz, cu exemple, așa încât, pe marginea subiectelor abordate, autoarea să ne ofere ceva mai mult decât un șir de anecdote și de opinii personale.

Nu în ultimul rând, doamna Lyall pare să se fi molipsit de unele atitudini din țara sa de adopție - căci cartea nu e scrisă doar cu mult umor, ci și cu o doză de autoironie.

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră  A Field Guide to the English. După cum probabil bănuiți, în colecția mea se află și alte cărți de călătorie în Insulele Britanice. Dar despre acelea vom discuta cu alte prilejuri.