Pe 16 aprilie 2011, în cadrul tîrgului de carte Bookland organizat la AFI Palace, am participat la lansarea antologiei de proză fantastică Balaurul şi mioriţa (Eagle Publishing House, Bucureşti, 2011). De parcurs, am parcurs-o în aproape două luni. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:
În loc de "Cuvînt înainte" (sau de "Prefaţă", dacă preferaţi), antologatorul a introdus un fragment din teza de doctorat a doamnei Linda Maria Baros. Dacă fragmentul îi informează pe cititori despre basme în general, cu siguranţă că nu se referă în mod specific la nici unul dintre textele incluse în antologie.
Următorul text îi aparţine Simonei Şerbănescu şi este un eseu - "Despre un drum cu sens unic". Cum nu este nici un text de ficţiune, nici unul fantastic, mă întreb pe ce criterii l-a selectat antologatorul pentru publicarea în acest volum.
"Castanul" de Simona Şerbănescu este un text de ficţiune cu elemente fantastice, iar "Casa Ceaiului", de aceeaşi autoare, îmbină exotismul şi fantasticul. Cum "Casa Ceaiului" este un fragment de roman, probabil că vom vedea şi lucrarea de ansamblu publicată într-un viitor apropiat.
"Visul" de Catia Maxim este o schiţă lirică, mai degrabă onirică decît fantastică.
"Mioriţa" de Emil Lungeanu este subintitulată "farsă academică" şi pare să ţină de dramaturgia realistă, nu de proza fantastică.
"Noi, zeii..." de Dănuţ Ungureanu combină miturile greceşti şi realitatea românească, dar suferă de o oarecare inconsistenţă a intrigii.
"Scrisori către alter-ego sau Despre mecanica Visului" de Cristina Manta reprezintă o serie de fragmente onirice, cu lirism, fără intrigă coerentă şi fără prea mare legătură cu fantasticul.
"Consolarea" de Balin Feri concurează cu "Casa Ceaiului" pentru titlul de a doua cea mai bună proză din antologie. "Casa Ceaiului" este mai îngrijită stilistic, în schimb "Consolarea" este mai închegată în privinţa intrigii şi mai apropiată de filonul fantastic.
"Vorbind cu Dumnezeu" de Cora-Eliana Teodoru, pe de altă parte, pare genul de lucrare care se citeşte într-un cenaclu literar de liceu.
"Amintiri din armata populară" de Boris Marian, deşi ceva mai îngrijită decît schiţa precedentă, suferă de banalitate şi nu are nici urmă de legătură cu fantasticul. "Amintirile unui nostalgic", de acelaşi autor, continuă această linie autobiografică. Poate că, într-un alt context, aceste două proze realiste ar fi avut un alt impact asupra cititorilor, însă mă întreb pe ce criterii le-a inclus antologatorul într-un volum de proză fantastică.
Tot Boris Marian semnează "Anna Karenina şi... tăcerea intelectualilor" (un fel de eseu) şi "Nu sunt cîntăreţul sfârşitului" (un poem în proză cu elemente filosofice). Ca şi în cazul prozelor precedente ale acestui autor, elementul fantastic lipseşte.
"Poveşti din Drăgăneşti" de Ana-Maria Ionescu este o schiţă destul de incoerentă, dar cu unele elemente fantastice.
"Însângerată, luna" de Oliviu Crâznic, în schimb, este net superioară stilistic şi foarte bine încadrată în tema antologiei, iar autorul a reuşit cu brio să construiască atît o atmosferă memorabilă cît şi o intrigă coerentă. După părerea mea, aceasta este cea mai bună proză fantastică din volum.
"Povestirile unui gropar singuratic" de Laura Răceanu este o schiţă fantastică onorabilă - în multe privinţe se situează deasupra mediei calitative a antologiei. Dacă "Însângerată, luna" pare să aibă unele influenţe stilistice dinspre opera lui Edgar Allan Poe (şi tematice dinspre "La belle dame sans merci" de John Keats), proza Laurei Răceanu aminteşte întrucîtva de "Stafia familiei Canterville" a lui Oscar Wilde.
"Pe cai" de Marilena Adam, deşi oarecum fantastică, suferă de incoerenţa intrigii.
"Curtenii" de Mihail Grămescu este o schiţă onorabilă, însă probabil scrisă în cu totul alt deceniu (mileniu?), poate într-o Epocă de tristă amintire în care circula bancul cu "Mai e state?"
"Şoricica", de acelaşi autor, se frînge din păcate pe parcurs, schimbînd abrupt punctul de vedere şi registrul stilistic şi lăsînd în aer intriga dezvoltată în prima parte.
Tot Mihail Grămescu semnează şi "Specificul naţional", un fel de eseu care derapează în prolixitate şi care nu duce la nici o concluzie. Ce legătură are acest text de non-ficţiune cu proza fantastică, numai antologatorul ştie...
"Amnezie" de Raluca Băceanu suferă de sindromul paginii albe, destul de răspîndit şi despre care am mai scris aici. "Vis", de aceeaşi autoare, este o schiţă fantastică bazată pe o premisă banală.
Elena Staicu ne oferă "Firicel tămăduitor", "Mângâierea clipei", "Minunile de lângă noi" şi "Rochiţe albe-n vânt", patru schiţe despre Sânziene, toate patru cam banale şi repetitive. Ultima combină pasaje dramatice, ca într-o scenetă, şi pasaje narative, ca într-o schiţă, într-un mod nu tocmai inspirat.
Teodora Creţu semnează trei proze ultrascurte: "Buchet de mireasă", "Fluture" şi "Avem nevoie". Toate trei sînt telegrafice, oarecum lirice, banale şi fără legătură cu fantasticul - genul de poeme în proză pe care le citesc domnişoarele în cenaclurile de liceu.
"Trăiesc. Iubesc. Mor" de Ramona Filip are un dram de fantastic, însă nu dezvoltă suficient de convingător nici intriga, nici personajele, nici fundalul. "Constructor de stele", de aceeaşi autoare, deşi se situează mai aproape de literatura realistă, e ceva mai bine realizată în privinţa personajelor şi a intrigii şi reprezintă o încheiere rezonabilă pentru această antologie.
Ce ar fi de adăugat? Destul de multe, probabil.
Exemplarele tipărite sînt cartonate. Hîrtia din interior e mediocră. Tehnoredactarea e destul de bună (dar nu e nevoie să mă credeţi pe cuvînt, întrucît nu sînt expert în acest domeniu).
Redactarea literară, în schimb, este slabă, aşa cum atestă erorile de punctuaţie (destule virgule între subiect şi predicat), de ortografie ("aşează" în loc de "aşază", ca să dau numai un exemplu), de morfologie şi de sintaxă. Poate că de vină pentru carenţele de redactare o fi chiar redactorul literar care... lipseşte de pe pagina tehnică. Mai precis, nimeni nu pare să fi fost desemnat "redactor literar", "lector" sau "corector".
Două consecinţe ilare ale acestei abordări creative a redactării literare puteţi citi mai jos:
"Aveam o întreagă oaste, armuri orbitoare în lumina albă, săbii scoase din teacă, emiţând urlete de durere." (p. 70). Din propoziţia asta înţeleg că săbiile emiteau urlete.
Respectiv:
"Balconul arhitectului nu suferise nicio modificare în cei opt ani de când se mutase acolo, deşi îşi spunea periodic că ar trebui să înlocuiască balustrada ruginită şi să se ocupe de tencuiala căzută şi de igrasie." (p. 185) Din fraza asta înţeleg că balconul "se mutase", "îşi spunea", "ar trebui să înlocuiască" şi ar trebui "să se ocupe".
Concluziile ar fi după cum urmează:
Într-o antologie de proză fantastică nu au ce căuta eseurile, proza realistă, memoriile sau scenetele dramatice. (Asta în cazul în care antologatorul ştie ce face.)
Într-o antologie e de dorit să apară o prefaţă care să prezinte tema, participanţii, lucrările antologate şi care eventual să îi incite pe cititori să continue lectura. (Asta în cazul în care antologatorul ştie ce face.)
Într-o antologie e de preferat ca fiecare prezentare de autor să conţină şi cîteva cuvinte bine alese despre proza care urmează. (Asta în cazul în care antologatorul ştie ce face.)
Un volum oferit contra cost nu trebuie să-i silească pe cititori să îşi aducă de acasă cunoştinţele de ortografie, de punctuaţie, de morfologie şi de sintaxă pentru a suplini absenţa redactorului literar, a lectorului şi a corectorului. (Asta în cazul în care editorul ştie ce face.)
Eu, unul, sînt foarte mulţumit pentru faptul că am primit cadou un exemplar din această antologie. Probabil că, dacă aş fi achiziţionat-o contra cost, nu mi-aş fi iertat niciodată o asemenea cheltuială nejustificată. Pentru că viaţa e prea scurtă ca să irosim timpul şi banii...
Postări
