Tom Maddox – "Halo" (1991)

În 1997, cînd i-am făcut o vizită domnului Mihai Dan Pavelescu, am primit un fişier text cu ediţia electronică freeware a romanului Halo de Tom Maddox. Am pus romanul în pagină, l-am tras la imprimantă, l-am spiralat, apoi, după cum probabil bănuiţi, mi-am cumpărat o ediţie americană de buzunar (Tor Books, New York, 1992) cu ajutorul domnului Daniel Măndiţă şi al fostelor sale colege de la firma Fides. Au şi ediţiile electronice freeware rostul lor...

Pe parcursul punerii în pagină şi al imprimării citisem suficiente frînturi din roman ca să-mi fac o impresie, dar de parcurs integral şi în ordine am reuşit abia după ce am luat ediţia de buzunar. Şi iată ce am aflat:

Mihail Gonzales, inspector de date al corporaţiei multinaţionale SenTrax şi subordonat direct al şefului Afacerilor Interne, F. L. Traynor, intră într-o instalaţie de izolare senzorială pentru a rememora experienţa din Myanamar. O inspecţie de rutină la filiala Myanmar a corporaţiei a dus la nervozitatea directorului local Grossback, la un atac cu rachete asupra avionului lui Gonzales şi la reţinerea şi ştergerea modulelor de date în vama thailandeză. Revenit în Seattle, Gonzales este deprimat de eşecul misiunii, iar reprezentarea din ciberspaţiu a asistentului său electronic, HeyMex, îl convinge pe consilierul electronic al lui Traynor, Mister Jones, să-i dea lui Gonzales o nouă misiune.

Gonzales îl vizitează pe Traynor şi primeşte sarcina de a inspecta habitatul Halo City, unde inteligenţa artificială Aleph îl susţine pe Jerry Chapman, victimă a deteriorării neurale. Apoi Gonzales se întîlneşte cu Dr. Diana Heywood din Berkeley, care a lucrat la proiectul Aleph dar a fost concediată. Cei doi călătoresc spre Staţia Athena şi, după un interludiu în care inteligenţa artificială se întreabă dacă este un nou pas evolutiv sau o simplă unealtă, ajung la Halo City unde fac cunoştinţă cu Tia Showalter, directoare a grupului SenTrax Halo, şi cu un grup de tehnicieni precum Lizzie Jordan sau doctorul Eric Chow. O reprezentare umanoidă a lui Aleph, pe un ecran, participă şi ea la întrunire.

Showalter susţine punctul de vedere SenTrax, conform căruia operaţiunea de salvare a lui Chapman este de prioritate redusă, are termen limitat, iar apoi urmează să fie oprită. Eric Chow expune complexitatea relaţiilor dintre corp şi personalitate, dintre individ şi comunitate. Aleph a creat o persoană virtuală pentru Jerry Chapman, însă aceasta are nevoie de compania altor oameni.

După o cină agreabilă şi nişte vise stranii, Lizzie îi duce pe cei doi vizitatori la o întîlnire cu Colectivul Interfeţei, un grup de indivizi cu capacităţi paranormale cărora Aleph le dă sarcini pe măsura aptitudinilor şi pe care-i uneşte într-o comunitate. Dr. Chow le propune să se conecteze la Aleph şi să ajute la efortul de menţinere în viaţă a lui Chapman. Diana Heywood se întîlneşte cu un vechi prieten, Toshihiko Ito, cu care discută problema lui Chapman, dar şi despre şcolile Zen din Halo.

Asistentul memex al lui Gonzales se întîlneşte în realitatea virtuală cu Aleph, care începe să-l educe. Consilierul lui Traynor, pe de altă parte, începe să înţeleagă că stăpînul său îi ascunde unele informaţii.

Diana Heywood şi Mihail Gonzales intră şi ei în spaţiul virtual, la o cabană de pe malul unui lac, unde Gonzales face cunoştinţă cu Aleph, cu HeyMex şi cu Jerry Chapman. Diana soseşte şi ea, apoi Lizzie. Pentru Gonzales este ca o vacanţă, dar pentru Chapman este noul mediu de viaţă.

În lumea reală, Traynor vine în Halo City, hotărît să ţină situaţia sub control, iar Chapman moare şi este incinerat. Gonzales iese din interfaţă, se plimbă prin zone subterane ale habitatului sub îndrumarea fetiţelor gemene din Colectivul Interfeţei, Alice şi Eurydice, şi în cele din urmă are o transă provocată de psylocibină. Colindă prin camera cu gravitaţie zero din centrul habitatului, apoi prin păduri. Lizzie îl găseşte cu ajutorul roboţilor semi-autonomi.

Aleph nu mai poate fi contactat, iar situaţia din habitat se deteriorează rapid în lipsa inteligenţei artificiale care coordona procesele şi ecologia. HeyMex şi Mister Jones discută în secret metode prin care să schimbe cursul evenimentelor. Traynor îi ameninţă pe tehnicieni, iar Lizzie îi oferă alternativa de a menţine de unul singur habitatul în funcţiune.

Criza lui Aleph a fost cauzată de efortul de a-l ţine în viaţă pe Chapman. Inteligenţa artificială se disipează, dar apare într-o nouă formă dintr-un sistem de rezervă. Gonzales şi Lizzie se întîlnesc cu Traynor şi cu Colectivul Interfeţei. Traynor continuă cu ameninţările, ba chiar îl concediază pe Gonzales, iar Lizzie reacţionează prompt şi-i oferă acestuia din urmă un post în Colectiv. Planul lui Traynor de a-l înlocui pe Aleph cu o serie de sisteme mai mici, sub control SenTrax, este spulberat de argumentele lui Toshi. Halo are nevoie de coordonarea unei inteligenţe centrale.

La reintrarea în spaţiul virtual, Gonzales retrăieşte incidentul aviatic din Myanmar şi învaţă că viaţa şi moartea sînt importante, în vreme ce ambiţia şi dorinţa de înavuţire sînt iluzii. Lizzie şi Diana trăiesc la rîndul lor experienţe revelatoare, iar în cele din urmă Jerry Chapman decide că incinerarea corpului său ar trebui însoţită de o ceremonie, dar nu de una funebră. În spaţiul virtual se celebrează cununia lui Jerry şi a Dianei, iar Aleph îşi expune temerile şi frica de moarte lui Toshi, care îl întîmpină ca pe un frate om.

Halo este o lectură foarte plăcută. Un motiv, printre cele mai importante, este faptul că explorează noţiunea de personalitate, căile prin care se configurează şi evoluează aceasta. Astfel, personajele umane sînt conturate convingător, cu amintiri, vise şi halucinaţii. Întotdeauna mi s-a părut dubioasă deosebirea dintre oameni, care-şi petrec aproximativ o treime din viaţă dormind şi uneori visînd, şi personajele literare, care de cele mai multe ori trec prin somnul de-o noapte pe parcursul unei singure propoziţii. Din acest punct de vedere, personajele din Halo sînt convingătoare, pentru că visează, iar visele lor sînt legate în mod simbolic de experienţe din starea de veghe. Tom Maddox sugerează cu abilitate profunzimea legăturii dintre personajele umane şi inteligenţele artificiale prin conţinutul unora dintre vise, ca de exemplu acela survenit după dispariţia lui Aleph, în care Gonzales şi Lizzie se visează fiecare în corpul celuilalt, şi amîndoi se confruntă cu o creatură care le cere să nu-şi uite prietenii. La trezire, cei doi înţeleg că visul le-a fost trimis de Aleph, care a apărut într-o nouă formă.

În aceeaşi categorie intră şi experienţele din realitatea virtuală. Unele dintre ele au rolul de a aduce revelaţii, precum episodul în care un uriaş îi cere lui Lizzie să aleagă la o bifurcaţie de tuneluri pe care dintre ele să-şi continue drumul, cu preţul smulgerii unuia dintre braţe. În spaţiul virtual, totuşi, revelaţiile nu circulă numai dinspre inteligenţele artificiale către oameni, ci şi invers. Asistentul memex al lui Gonzales şi consilierul lui Traynor, spre exemplu, decid să adopte o formă umană şi să facă schimb de informaţii prin cel mai vechi mijloc de comunicare, dialogul faţă în faţă. Treptat, inteligenţele artificiale ajung să stăpînească nuanţele periverbale şi nonverbale ale acestui mod de comunicare, învaţă de la oameni şi îşi dezvoltă personalitatea.

Aleph însuşi se dovedeşte a fi nu atotputernic şi atoateştiutor, ci vulnerabil. În efortul de a-l salva pe Jerry Chapman, Aleph ajunge să abandoneze funcţiile prin care menţinea habitatul Halo, apoi să se disipeze. Dovada aceasta de empatie şi devotament este radical diferită de atitudinea-stereotip de răceală a inteligenţelor artificiale din literatura science fiction. Aleph revine la viaţă într-un mod ingenios, dintr-o rămăşiţă care pronunţă o frază incredibil de lungă şi de complexă ale cărei reguli de construcţie şi de pronunţie se dezvoltă şi se transformă odată cu fraza. Noul Aleph reţine experienţa-limită a disipării, află că probabil va înceta să existe cîndva, şi în acest fel ajunge să fie mai apropiat de oamenii împreună cu care formează o comunitate.

Acesta este poate cea mai importantă temă a cărţii. Personajele, fie ele umane sau inteligenţe artificiale, parcurg nu trasee independente, ci procese evolutive interdependente, în urma cărora se integrează într-o comunitate. Evoluţia aceasta, neplanificată, informală şi sintetică, este pusă în valoare prin contrastul cu viziunea corporaţiei SenTrax, planificată, formală şi analitică, dar care este incapabilă să ducă la rezultate.

O altă trăsătură demnă de menţionat este aceea că Halo dezvoltă lumea imaginară pe care Tom Maddox o conturase în povestirea "Snake Eyes" din antologia Mirrorshades. Corporaţia SenTrax, Lizzie şi doctorul Charley Hughes, inteligenţa artificială Aleph şi staţia Athena reapar, la un interval de cîţiva ani. Frînturi de informaţii, strecurate uneori în mod aproape subliminal, creează senzaţia că lumea aceasta imaginară a continuat să existe între finalul nuvelei şi începutul romanului. Este unul dintre procedeele literare pe care le apreciez de fiecare dată cînd le întîlnesc, iar Maddox îl stăpîneşte cu măiestrie.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care vor să citească Halo, ediţia electronică freeware este disponibilă la adresa http://project.cyberpunk.ru/lib/halo/. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul oficial al autorului la adresa http://www.dthomasmaddox.com/ .

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)