Sarah Rose, "For All the Tea in China" (2010)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

La jumătatea lunii iunie 2022, într-un weekend prelungit, am parcurs o lucrare de nonficțiune de Sarah Rose intitulată For All the Tea in China - How England Stole the World's Favourite Drink and Changed History (colecția Viking, grupul editorial Penguin, Londra, 2010). După cum am aflat din primele pagini ale cărții, subtitlul îi induce întrucâtva în eroare pe cititori - pentru că protagonistul, Robert Fortune, nu este englez, ci scoțian.

Autoarea tratează despre trei expediții riscante întreprinse de Robert Fortune în Extremul Orient în anii 1840 și 1850. Scopul celei dintâi era să afle și să sustragă secretul cultivării și prelucrării ceaiului verde. Obiectivul celei de-a doua - să afle și să subtilizeze tainele cultivării și prelucrării ceaiului negru în China. Iar cea de-a treia l-a purtat pe botanistul scoțian în mai multe țări orientale, inclusiv China și Japonia.

Doamna Sarah Rose pune călătoriile lui Robert Fortune într-un context economic și istoric. Astfel, autoarea arată cum consumul de ceai verde și ceai negru s-a răspândit în rândurile britanicilor în perioada modernă, cum chinezii (care aveau un monopol de facto asupra cultivării și prelucrării ceaiului) vindeau ceaiul numai pe argint, ceea ce cauza un dezechilibru comercial semnificativ, cum Compania Indiilor de Est a început să le vândă chinezilor opiu adus din India pentru a recupera deficitul, cum consumul endemic de opiu din China a dus la două războaie în secolul al XIX-lea și cum administrația de stat chineză a instituit pedepse severe pentru a-și păstra monopolul asupra ceaiului.

Autoarea arată și rolul crescând al botaniștilor și grădinarilor britanici din perioada victoriană în catalogarea plantelor, în cultivarea lor și în aclimatizarea lor în diverse zone ale imperiului colonial britanic.

De asemenea, doamna Sarah Rose oferă informații despre cultivarea și procesarea ceaiului, respectiv a macilor, și despre efectele psihologice și fiziologice ale ceaiului negru, respectiv ale opiului.

Partea leului îi revine însă aventurii lui Robert Fortune, un botanist scoțian care s-a deghizat în chinez, a recrutat localnici, a pătruns adânc în zone unde prezența străinilor fusese interzisă, sub amenințarea pedepsei cu moartea, de către împăratul Chinei, a adunat semințe și răsaduri, ba chiar a convins specialiști chinezi în cultivarea și prelucrarea ceaiului să i se alăture, după care a inițiat cultivarea în India, pe pantele Munților Himalaya, a unor soiuri de ceai de foarte bună calitate.

Spre final, autoarea ne relatează nu doar a doua jumătate a vieții extraordinarului botanist, ci și efectele nebănuite ale cultivării ceaiului în India - de la răscoala sepoy din 1857 la reproiectarea velierelor pentru viteză și de la construirea Canalului Suez la ameliorarea sănătății publicului britanic și creșterea speranței de viață a acestuia.

Pe ansamblu, povestea lui Robert Fortune nu este un roman de Jules Verne, însă cu siguranță că ar fi meritat să fie - fiindcă are o mulțime de ingrediente verniene: călătorii în țări exotice, personaje excentrice, confruntări cu pirați, deghizări, experimente cu noi tehnologii, evadări ca prin urechile acului, ba chiar și un final fericit. Și, dacă de la târgul de carte BookFest din 2022 am revenit cu opt cutii de ceai negru de Ceylon, pe alese, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, la jumătatea lunii august, am achiziționat și un exemplar din această carte remarcabilă - pentru că For All the Tea in China merită recitită pe îndelete, cu o ceașcă de ceai de foarte bună calitate. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)  

John Dos Passos, "U.S.A." (1937)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

Despre trilogia S.U.A. a scriitorului american John Dos Passos am aflat prima oară în 1986. (Am văzut la raft, în biblioteca unei colege de liceu, exemplare dintr-o ediție română, apărută prin anii 1960.) Apoi, la începutul anilor 1990, am cumpărat de la anticarii din Pasajul Universității un exemplar din acea ediție și am citit primul volum, Paralela 42° (1930), după care am abandonat lectura pe la începutul celui de-al doilea, O mie nouă sute nouăsprezece (1932). Ulterior, în primul deceniu al secolului al XXI-lea, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un volum omnibus - U.S.A. (colecția Penguin Classics, editura Penguin Books, Londra, 2001). Am parcurs partea întâi, The 42nd Parallel, după care, ca un făcut, am abandonat lectura pe la începutul celei de-a doua părți, Nineteen Nineteen.

Dar, cum toate cele bune sau rele sunt trei, în 2021, după ce citisem și apreciasem romanul Disco Titanic de Radu Pavel Gheo, am pornit a treia oară să parcurg trilogia S.U.A. - mai exact, mulțumită unei aplicații care convertește textul în voce, am audiat-o de pe tableta mea de lectură PocketBook în intervalul 15 august - 19 septembrie.

Și iată ce am aflat:

Fiecare dintre cele trei volume care compun S.U.A. este constituit din secțiuni care formează patru planuri: unul (și cel mai amplu) urmează destinele a douăsprezece personaje principale; al doilea, "Newsreel", este format din colaje dadaiste cu extrase din presa vremii; al treilea, "The Camera Eye", este alcătuit din secțiuni ale fluxului conștiinței care redau cronologic episoade din viața autorului; iar cel din urmă este o serie de biografii condensate, douăzeci și șase la număr, referitoare la inventatorii, politicienii, liderii sindicali, artiștii și afaceriștii care au jucat un rol în dezvoltarea societății americane în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și în primele trei decenii ale secolului al XX-lea.

Personajele principale sunt diverse - de la ucenici tipografi la creatoare de decorațiuni interioare și de la activiste sindicale la veterani ai Primului Război Mondial. Destinele lor se intersectează uneori, iar experiențele lor de viață reflectă o multitudine de aspecte ale societății americane. Astfel, sunt transpuse în paginile trilogiei, din perspectiva unor indivizi obișnuiți, conflictele dintre patronat și sindicate, Primul Război Mondial, pandemia de gripă spaniolă, conferința de pace de la Versailles, boom-ul economic din anii 1920 și declanșarea, în 1929, a Marii Crize Economice.

Cum S.U.A. este o trilogie realistă, nici unul dintre personajele principale nu are parte de un final fericit, ca în basme. Dimpotrivă, unele personaje sunt purtate în derivă de valurile vieții, altele sfârșesc în accidente auto sau în suicid, ori pier prematur din cauza stresului extrem. Iar cititorii, după ce fuseseră încurajați inițial să le simpatizeze, sunt îndemnați, în cele din urmă, să le judece sub aspect moral.

Trilogia începe și se termină cu scurte secțiuni dedicate unui tânăr sărac și anonim, care rătăcește prin America în căutarea unui rost. Pentru că nu trebuie să uităm că, în anii 1930, când au fost scrise și publicate romanele care compun trilogia S.U.A., o treime dintre tinerii americani vagabondau în căutarea unor locuri de muncă.

Cumva, faptul că am parcurs integral S.U.A. abia după ce citisem alte lucrări, precum U.S. History for Dummies, The Pandemic Century, seria Operatorului Continental de Dashiell Hammett sau romanele polițiste ale lui Raymond Chandler, mi-a îmbogățit și nuanțat receptarea textului. Astfel, episoadele despre gripa spaniolă au fost puse în context (și altfel au fost receptate când le-am citit în vremea pandemiei COVID-19), detectivii care apar ocazional păreau să fie colegi mai cinici și mai oportuniști de-ai lui Philip Marlowe, iar cu sărmanii vagabonzi și lucrători sezonieri mă mai întâlnisem în romanele lui John Steinbeck.

Pe ansamblu, însă, această lucrare vastă (1184 de pagini în ediția de la Penguin) reușește simultan să fie foarte reușită sub aspect stilistic și foarte relevantă sub aspect tematic. Astfel, spre deosebire de lucrări reprezentative ale modernismului de dincoace de Atlantic, precum Ulise sau Doamna Dalloway, S.U.A. acoperă trei decenii din istoria unei națiuni în perioada în care aceasta s-a transformat într-o putere globală. Și, cum o parte dintre paginile sale tratează despre greve, demonstrații publice, arestări abuzive, procese, brutalitate polițienească, crahuri economice, pandemii și conflicte armate internaționale, trilogia lui John Dos Passos e o lectură mai relevantă și mai utilă pentru vremurile în care trăim decât "o zi din viața lui..." în care stilul alambicat prevalează asupra conținutului.

(Dealtfel, și în cultura mea de bază, care este literatura științifico-fantastică, S.U.A. a exercitat o influență semnificativă, fie fățișă, ca în romane precum Stand on Zanzibar de John Brunner sau The Rise and Fall of the D.O.D.O. de Neal Stephenson și Nicole Galland, fie mai discretă, ca în Hardwired de Walter Jon Williams sau în River of Gods de Ian McDonald.)

Ocazional, în articolele publicate online, am întâlnit ideea că, în mediul universitar american, Marele Gatsby ar fi ajuns să fie considerat (sau măcar prezentat studenților) drept marele roman american. În pofida meritelor (deloc puține) ale romanului lui F. Scott Fitzgerald, opinia mea este că un asemenea titlu i s-ar cuveni mai degrabă trilogiei S.U.A. - iar motivele vi le-am expus deja.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Steven Johnson, "Farsighted" (2018)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

Pe la jumătatea lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Steven Johnson intitulat Farsighted - How We Make the Decisions That Matter the Most (colecția Riverhead Books, editura Penguin, New York, 2018). De parcurs, l-am parcurs abia în ultima decadă a lunii iunie 2021. Și iată ce am aflat:

"Introducerea: algebra morală" prezintă un studiu de caz privitor la decizia locuitorilor din Manhattan, spre finalul secolului al XVIII-lea, să asaneze un iaz cu apă dulce și să construiască imobile pe locul acestuia - decizie care avea să aducă consecințe negative neprevăzute de-a lungul următoarelor două secole. Alte două studii de caz prezintă procesul decizional în urma căruia Charles Darwin a ales să se căsătorească, sau "algebra morală" prin care Benjamin Franklin l-a învățat pe Joseph Priestley cum să ia decizii.

Un alt studiu de caz, mai recent, privește procesul decizional prin care președintele de atunci al SUA, Barrack Obama, a trimis o trupă aeropurtată în Pakistan pentru a-l asasina pe liderul terorist Osama bin Laden.

Autorul prezintă apoi, succint, numeroasele aspecte implicate de deciziile complexe și aduce în discuție procese decizionale fictive din romane precum Război și pace sau Middlemarch.

Capitolul întâi, "Cartografierea", demonstrează importanța reprezentării grafice a opțiunilor disponibile și a consecințelor primare, secundare și terțiare în cazul fiecărei opțiuni. Printre studiile de caz se numără și decizia dezastruoasă a generalului George Washington, în Războiul de Independență, de a apăra insula Manhattan și cartierul Brooklyn împotriva trupelor britanice. De asemenea, autorul prezintă succint rezultate ale unor cercetări recente în domeniul procedurilor decizionale.

Capitolul al doilea, "Previziunea", tratează despre maniera în care oamenii construiesc în minte posibile scenarii pentru evenimente viitoare. Spre deosebire de alte specii de mamifere, care fac previziuni de ordinul minutelor, oamenii proiectează și planifică pentru zile, ani sau chiar decenii. Mai mult, domnul Johnson prezintă rezultatele unor cercetări din domeniul neurologiei și arată că, în situația în care nu se ocupă cu alte activități, mintea umană construiește foarte des scenarii posibile pentru viitor.

În același capitol, autorul discută un studiu de caz privitor la cura de hidroterapie urmată de Charles Darwin și de familia sa (cu grave urmări), apoi maniere practice de explorare a consecințelor viitoare precum corelarea datelor meteorologice pentru prognoze, simulările, jocurile de strategie, planurile alternative și aplicațiile militare cu trupe care joacă rolul unui potențial inamic.

Capitolul al treilea, "Deciderea", aduce în discuție alte aspecte ale procesului decizional, precum construirea de modele, evaluarea magnitudinii diverselor riscuri, rumegarea pe îndelete a deciziilor și maniera în care președintele Obama a decis să trimită trupele aeropurtate.

Capitolul al patrulea, "Alegerea globală", prezintă câteva chestiuni de importanță planetară, în privința cărora un proces de decizie cu evaluarea consecințelor pe termen foarte lung ar fi de dorit la nivel multidisciplinar și internațional. Dintre aceste chestiuni globale, trebuie să amintesc decizia de a continua sau nu eforturile de a dezvolta forme de inteligență artificială, precum și decizia de a încerca să comunicăm sau nu cu civilizații extraterestre.

Capitolul al cincilea, în schimb, intitulat "Alegerea personală", abordează studii de caz referitoare la decizii din viața indivizilor și a comunităților mici. Astfel, autorul detaliază procesul prin care a decis să se mute cu familia din New York într-o suburbie din San Francisco, apoi procesul decizional al unui personaj feminin din romanul Middlemarch de George Eliot și procesul decizional oarecum similar, dar nici pe departe identic, din viața personală a autoarei acelui roman.

Capitolul se încheie cu o prezentare a procesului prin care fiecare om construiește în mintea sa modele ale minții altor persoane, precum și cu o pledoarie în favoarea lecturii romanelor ca o cale către dezvoltarea empatiei față de semenii noștri.

În "Epilog", domnul Steven Johnson arată care ar fi avantajele dezvoltării domeniului interdisciplinar al științei deciziilor ca materie de studiu.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu o bibliografie, cu ample note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat și această lucrare a domnului Steven Johnson pentru valoarea ei informativă și educativă. Autorul a ales în mod judicios studii de caz relevante - unele reale, altele fictive, unele contemporane, altele istorice - și a prezentat nu doar alegerea făcută în fiecare caz, ci și procesul decizional, respectiv consecințele fiecărei alegeri.

Mai mult, autorul s-a dovedit, și în această lucrare, concis, clar în exprimare, bine organizat în expunere și atent documentat. Nu numai că am apreciat Farsighted și intenționez să mai parcurg și alte cărți ale domnului Steven Johnson, dar, mai devreme sau mai târziu, voi relua acest volum ca să aprofundez informațiile și ideile pe care le conține.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut, în decembrie 2020, la editura Crux Publishing.)

Max Tegmark, "Life 3.0" (2017)

(Imagine preluată de pe site-ul adrionltd.com)

La jumătatea lunii noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: Life 3.0 - Being Human in the Age of Artificial Intelligence (Editura Penguin, Londra, 2018). Autorul, domnul Max Tegmark, este profesor universitar de fizică la Massachussetts Institute of Technology - și căsătorit cu o româncă.

Am parcurs volumul într-o săptămână, la jumătatea lunii octombrie 2019. Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu o pagină de mulțumiri care li se adresează colaboratorilor autorului. 

"Preludiul: Povestea echipei Omega" este un joc al imaginației care descrie etapele prin care o echipă de cercetători care dezvoltă o inteligență artificială generală în centrul de cercetări al unei corporații ajunge să ia în stăpânire întreaga lume.

Partea întâi, "Bun venit la cea mai importantă conversație a vremurilor noastre", prezintă o scurtă istorie a complexității, apoi cele trei stadii ale vieții (dintre care al treilea, cel capabil să își modifice și hardware-ul, nu doar software-ul, este, deocamdată, doar ipotetic), după care trece în revistă mai multe controverse pe tema inteligenței artificiale, câteva concepții eronate și, în cele din urmă, câteva etape ale drumului care ne așteaptă în viitor.

Partea a doua, "Materia devine inteligentă", tratează, în capitole distincte, chestiuni precum definiția inteligenței, definiția memoriei, definiția calculului, definiția învățării.

Partea a treia, în schimb, intitulată "Viitorul apropiat: progrese, dificultăți, legi, arme și posturi", discută scenarii posibile pentru următoarele câteva decenii, fie că e vorba despre căi de dezvoltare ale inteligenței artificiale sau de modificarea cadrului legislativ, de efectele apariției inteligenței artificiale în domeniul militar, în cel economic și pe piața forței de muncă.

Partea a patra, "Explozie de inteligență?", propune mai multe scenarii posibile, precum apariția unui nou tip de totalitarism, eliberarea inteligențelor artificiale de sub controlul uman, apariția mai multor centre de putere la nivel global, respectiv fuziunea om-mașină prin apariția ciborgilor și prin încărcarea minților umane în sistemele informaționale.

Partea a cincea, "Consecințele: următorii zece mii de ani", propune o gamă largă de scenarii pe termen lung - unele utopice, precum "Utopia libertariană" sau "Utopia egalitaristă", altele distopice, precum "Paznicul grădinii zoologice" sau "1984".

Partea a șasea, "Zestrea noastră cosmică: următorul miliard de ani și dincolo de acesta", vine cu niște viziuni foarte ambițioase pentru colonizarea întregului Univers observabil de către descendenții noștri numerici.

Partea a șaptea, în schimb, propune o varietate de "Scopuri", începând cu țeluri din fizică și biologie și terminând cu obiective din psihologie, inginerie și etică. Pentru că problema alinierii scopurilor inteligențelor artificiale cu ale noastre este una spinoasă...

Partea a opta, "Conștiința", abordează diferite aspecte ale conștiinței de sine. Începând cu problema dificilă a definirii conștiinței de sine și încheind cu ipoteze referitoare la dezvoltarea conștiinței de sine de către inteligențele artificiale, autorul ne propune mai multe teme de gândire.

Epilogul relatează, pe de altă parte, "Povestea echipei FLI" - o poveste reală și interesantă despre eforturile depuse de către profesorul Tegmark și colaboratorii săi pentru a organiza dezbateri pe tema inteligenței artificiale.

Volumul se încheie cu note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat Life 3.0 pentru relevanța subiectului abordat, pentru marea diversitate de informații și ipoteze prezentate, precum și pentru buna împărțire în secțiuni și capitole. Deși lucrarea abordează un subiect vast și complex, autorul îl prezintă într-o manieră accesibilă cititorilor de nivel mediu și într-un mod inteligibil. (Cu atât mai mult, m-am bucurat când am aflat că există și o ediție română a acestui volum.)

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră, fără rezerve, Life 3.0 și vă urez să trăim mult și bine până când vom afla care dintre scenariile prezentate de către profesorul Max Tegmark se vor adeveri. (Puteți comanda un exemplar aici.) În ceea ce mă privește, imediat după ce am terminat de citit această carte, am început o alta dedicată inteligenței artificiale, AIQ. Dar despre aceea rămâne să discutăm cu altă ocazie. 

Kevin Kelly, "The Inevitable" (2016)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.com)

La începutul lunii noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Kevin Kelly intitulat: The Inevitable - Understanding the 12 Technological Forces That Will Shape Our Future (Editura Penguin, New York, 2016). L-am parcurs în perioada august-octombrie 2019. Și iată ce am aflat:

Dacă viitorologi precum John Naisbitt sau Adam Greenfield folosesc substantive pentru a identifica tendințe sociale majore sau tehnologii radicale care ne schimbă viața, domnul Kevin Kelly (fostul redactor-șef al revistei Wired) preferă verbele. Astfel, capitolele din lucrarea sa poartă titluri precum: "Devenire" sau "Începere".

Primul capitol, "Devenire", tratează despre schimbarea rapidă, perpetuă a tehnologiilor pe care le utilizăm și despre adaptarea noastră continuă la noile versiuni apărute. Cu alte cuvinte, telefonul mobil, calculatorul personal sau automobilul devin din ce în ce mai avansate, pe măsură ce le înlocuim cu altele, de la an la an sau de la deceniu la deceniu, iar oamenii și societatea se modifică, la rândul lor, ca o consecință a acestei perpetue schimbări.

Capitolul al doilea, "Cognificarea", discută imixtiunea diverselor forme de inteligență artificală în varii domenii de activitate umană.

Capitolul al treilea, "Curgerea", abordează efectele dezvoltării Internetului și ale fluxurilor imense de date care se vehiculează în acest mediu de comunicare. Gama acestor efecte e vastă, însă autorul face efortul să le inventarieze, să le ilustreze cu exemple și să le explice.

Capitolul al patrulea, "Ecranizarea", tratează despre trecerea de la cultura cărții tipărite la cultura ecranului portabil - și la efectele nebănuite asupra textelor, cărților, articolelor jurnalistice și așa mai departe.

Capitolul al cincilea, "Accesarea", aduce în discuție trecerea accentului de la posesie la acces. Autorul prezintă cazuri, de la Uber la Airbnb la Kindle Unlimited la Netflix, în care utilizatorii preferă să aibă acces la un serviciu sau la un produs în loc să îl cumpere și să îl dețină.

Al șaselea capitol, "Împărțirea", tratează un alt fenomen foarte popular pe Internet - mai exact, distribuirea gratuită. În numeroase cazuri, fie că vorbim despre muzică, despre producții cinematografice, despre articole de enciclopedie sau despre programe pentru calculatoare, creatorii sunt dispuși să le ofere gratuit, iar proiecte precum Wikipedia sau site-uri ca YouTube au avut un succes extraordinar mulțumită acestui fenomen contraintuitiv.

Capitolul al șaptelea, "Filtrarea", vine ca o consecință a celui precedent. Dacă informațiile de pe Internet sunt supraabundente, utilizatorii au nevoie de metode pentru filtrarea acestora.

Capitolul al optulea prezintă "Remixarea" - o tendință a creatorilor de a amesteca elemente mai vechi pentru a produce lucrări noi.

Capitolul al nouălea, în schimb, discută "Interacționarea" și mută discuția de la Internet la realitatea virtuală și la realitatea amplificată.

Capitolul al zecelea, "Monitorizarea", prezintă numeroase căi prin care, în prezent, oamenii își pot monitoriza temperatura corpului, pulsul și alte procese fiziologice pentru a-și cunoaște starea de sănătate. Cum datele obținute din monitorizare sunt comunicate, împărtășite și discutate, nu e de mirare că au apărut comunități online dedicate acestor chestiuni.

Capitolul al unsprezecelea discută "Chestionarea" - căci dezvoltarea fără precedent a științei și tehnologiei ne permite să punem sub semnul întrebării o mulțime de subiecte și, în unele cazuri, să obținem răspunsuri surpinzătoare.

Capitolul al doisprezecelea, "Începerea", este și cel mai memorabil. Domnul Kevin Kelly compară sistemul informațional global cu o nouă formă de viață - una care nu doarme și pe care o învățăm mereu câte ceva, de fiecare dată când interacționăm cu rețeaua de telecomunicații. De asemenea, în opinia autorului, această creatură, cea mai complexă structură din câte au creat oamenii până acum, abia a început să trăiască - și este vizibilă din spațiul cosmic.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu o serie de note de final și cu un index alfabetic.

Dacă, pe măsură ce citeam Radical Technologies, eram din ce în ce mai intrigat de faptul că, pentru a-și susține viziunile cam pesimiste, autorul nu aducea suficiente exemple sau studii de caz, când am parcurs The Inevitable am fost dezamăgit să constat că, pentru a-și susține vizinile optimiste, autorul aduce încă și mai puține exemple sau dovezi. Cumva, pe măsură ce parcurg mai multe lucrări de viitorologie și din domenii conexe, încep să îi duc lipsa domnului Bruce Sterling, care, cu formarea sa profesională de jurnalist, merge la fața locului, intervievează, investighează, experimentează și abia apoi scrie.

Desigur, cele de mai sus nu m-au împiedicat să apreciez The Inevitable, o lucrare cam la fel de importantă, în acest deceniu, pe cât a fost Al Treilea Val de Alvin Toffler în anii 1980. (Puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.)  Tocmai de aceea, imediat cum am terminat-o de citit, am început să parcurg un alt volum pe o temă înrudită, Life 3.0. Însă, despre acela, rămâne să discutăm cu alt prilej. 

Steven Johnson, "How We Got to Now" (2014)

Pe la jumătatea lunii aprilie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional o lucrare de popularizarea științei a jurnalistului Steven Johnson intitulată: How We Got to Now - Six Innovations That Made the Modern World (Particular Books, Penguin Books, Londra, 2014). Am parcurs-o în mai puțin de o săptămână, la jumătatea lunii decembrie 2017.

Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu o introducere în care autorul prezintă tema și structura cărții. Urmează cele șase capitole principale, dedicate sticlei, frigului, sunetului, curățeniei, timpului și luminii.

Lucrarea se încheie cu o secțiune de concluzii, cu câteva pagini de mulțumiri, cu note de final, cu o amplă bibliografie și cu un index.

În fiecare capitol, într-o manieră oarecum similară cu aceea utilizată de domnul James Burke în Connections, autorul urmărește evoluția unei tehnologii de-a lungul istoriei - uneori contrazicând versiunea simplificată, de manual școlar, a istoriei, însă aducând adesea elemente inedite și surprinzătoare.

Am fost foarte plăcut impresionat de stilul în care este scrisă lucrarea (se vede că domnul Johnson este jurnalist și că știe cum să mențină interesul publicului cititor). De asemenea, am apreciat setul de ilustrații care însoțește volumul, tehnoredactarea elegantă și aerisită, precum și prezentarea tipografică (ediție cartonată, cu supracopertă color în policromie - puteți comanda un exemplar aici).

Voi păstra în colecția personală How We Got to Now ca pe un volum de referință, iar când voi citi alte cărți de Steven Johnson, cu siguranță că am să vă dau de știre și dumneavoastră.

Wilhelmina Baird, "CrashCourse" (1993)

În 1997, prin amabilitatea domnului Marius Dinescu, am avut ocazia să citesc un roman cyberpunk al autoarei britanice Wilhelmina Baird. Ulterior, în 1998, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție de buzunar britanică: CrashCourse (ROC, Penguin Books, Londra, 1995). După aventurile de rigoare (mutat, citat în teza de doctorat, mutat din nou, uitat pe un raft din spate), am recitit pe îndelete acest roman în perioada septembrie - noiembrie 2016.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

CrashCourse are intriga plasată în Marea Britanie, într-un viitor nu prea îndepărtat în care stratificarea socială s-a accentuat, aristocrații au iahturi spațiale și vile pe asteroizi teraformați, iar săracii abia își duc traiul de pe o zi pe alta.

Protagonista-naratoare este Cassandra Blaine, o tânără de douăzeci și unu de ani. Ca în orice roman britanic, eroina e implicată într-un triunghi amoros. Nu chiar ca în orice roman britanic, protagonista e îndrăgostită de un tânăr chipeș, Doshchenko, care e îndrăgostit de un tânăr talentat, Martin Faber, care e îndrăgostit de ea. Cei trei locuiesc împreună și au o relație... fluctuantă.

Întrucât personajele principale sunt strâmtorate, se descurcă cum pot. Cassandra e spărgătoare, Dosh se prostituează, iar Moke caută clienți cărora să le vândă sculpturile sale postmoderne. Norocul pare să le surâdă când sunt angajați pentru figurație într-o producție cinematografică.

Din păcate, actrița din rolul principal, Nimbus, se dovedește a fi mult mai mult decât părea. Nu doar realizarea peliculei se vădește a fi radical diferită în acest viitor (camerele de luat vederi sunt microscopice, iar personajele au impresia că își văd în continuare de viața lor), ci și implicațiile sunt cu totul altele decât presupuneau Cassandra și partenerii ei.

După cum atenționează Swordfish, mentorul și protectorul Cassandrei, Nimbus își ucide partenerii de filmare. O răpire înscenată, din care protagonista și câțiva mercenari o salvează, îi dau prilejul antagonistei să îl omoare pe Dosh. Rămâne ca, spre finalul romanului, Cassandra, Swordfish și acoliții lor postumani să organizeze o demascare mediatică a sceleratei.

Poate cel mai memorabil aspect al romanului CrashCourse îl constituie tonul ironic pe care este scris. Fidelă ideii că cyberpunk înseamnă o mixtură de science-fiction și noir, autoarea a construit un discurs umoristic sec, presărat cu comparații amuzante, și dialoguri marcate de sarcasm, în tradiția lui Raymond Chandler.

Și, tot în tradiția modernistă din care s-a născut romanul noir, personajele afișează o aparență dură, sub care se ascunde un sine traumatizat. În această privință, personajul secundar Swordfish este poate cel mai bun exemplu - dotat cu un costum de camuflaj demn de Predator, însă mutilat și sluțit într-un teatru de război de pe urma căruia nu a mai rămas om.

Pentru împătimiții genului cyberpunk, există, desigur, o întreagă recuzită - armament, unelte pentru pătrundere prin efracție, implanturi, programe - iar eroina amintește periodic cu câți ani de închisoare se pedepsește deținerea unui artefact ilicit sau a altuia. Totodată, fundalul cărții este sumbru și decadent.

Nu în ultimul rând, acțiunea romanului e alertă și captivantă. Răsturnările de situație și loviturile de teatru se țin lanț, iar cititorii nu apucă să se plictisească. La fel ca orice volum cyberpunk ce se respectă, CrashCourse are sub trei sute de pagini, dintre care greu s-ar putea găsi una pe care să o putem elimina fără a afecta structura de ansamblu.

Ca urmare, aș spune că romanul Wilhelminei Baird merită nu doar o lectură, ci și pe cea de-a doua, și voi așeza CrashCourse înapoi la raft, alături de Queen of Angels al lui Greg Bear. Probabil nu vă veți mira dacă am să vă spun că lucrarea autoarei britanice are nu una, ci două continuări. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte prilejuri.

Naomi Klein, "This Changes Everything" (2014)

La jumătatea lunii iulie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar din cea mai recentă lucrare a cercetătoarei canadiene Naomi Klein, This Changes Everything - Capitalism vs. the Climate (Editura Penguin, Londra, 2015). Spre deosebire de alte cărți ale aceleiași autoare, pe aceasta am parcurs-o destul de greu, în intervalul aprilie 2016 - februarie 2017. I-am dat totuși de capăt în cele din urmă.

Și iată ce am aflat:

După ce, în lucrările sale precedente, doamna Naomi Klein s-a ocupat de unele efecte ale globalizării în capitalismul târziu (No Logo), de efectele școlii economice de la Chicago (The Shock Doctrine), respectiv de apariția unui nou tip de mișcare de protest facilitată de Internet, de telefonia mobilă și de site-urile de socializare (Fences and Windows), de această dată se concentrează asupra problemei încălzirii globale.

Încă din introducere, autoarea ne asigură că "Într-un fel sau altul, totul se schimbă", apoi oferă exemple ce ilustrează efectele încălzirii golbale.

Partea întâi, "Moment prost ales", discută despre puterea revoluționară a schimbării climatice, despre modul în care fundamentalismul pieței libere a ajutat la supraîncălzirea planetei, despre necesitatea construirii unei mișcări de rezistență împotriva încălzirii globale și a insituirii unui sistem de planificare și interdicții, respectiv despre căile prin care fiecare dintre noi neagă încălzirea globală și ce am putea face în această privință.

Partea a doua, "Gândire magică", tratează despre unele soluții care par să nu fi dat rezultate. Astfel, doamna Naomi Klein prezintă cazuri de fuziune dezastruoasă între corporații și mișcări ecologiste, motivele pentru care miliardarii ce au îmbrățișat ecologismul nu ne vor salva, apoi soluții absurde prin care încălzirea globală ar fi încetinită prin poluarea atmosferei terestre superioare.

Partea a treia, "Pornim, oricum", prezintă apariția unui nou tip de activism ecologist, pe care cercetătoarea canadiană îl numește Blocadia. Cititorii află despre noii războinici ai climatului, despre democrație, reinvestirea în companii prietenoase cu mediul încojurător și progresele înregistrate până în prezent, despre drepturile ameri-indienilor și modul în care acestea au fost folosite în instanță pentru a bloca unele activități extractive poluante din America de Nord, despre faptul că atmosfera e un bun comun, iar unele datorii istorice ar trebui plătite, respectiv despre posibilitatea regenerării ecosistemului și tranziția de la extracție la reînnoire.

Concluzia cărții este că, în intervalul rămas până la deteriorarea ireversibilă a climatului, avem, la limită, suficient timp pentru a realiza imposibilul. Lucrarea se încheie cu o secțiune de note, cu o pagină de mulțumiri și cu un index.

Pe de o parte, This Changes Everything este relevantă tocmai pentru că, într-un fel sau altul, schimbările climatice aduse de încălzirea globală ne afectează pe toți. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc că astfel de lucrări au tot apărut din anii 1960 încoace, iar faptele pe care le prezintă (reale, documentate și îngrijorătoare) nu au determinat prea multe instituții care contribuie la poluarea mediului să se reorienteze către activități ecologice. (Nu după ce s-a încheiat sesiunea de fotografii în scop promoțional, în orice caz.)

Mai mult, mi se pare puțin ciudat că se aduc destul de rar în discuție, pe parcursul cărții, elemente ce contribuie la încălzirea globală precum termocentralele chinezești alimentate cu cărbune sau industria rusească de extragere a gazelor naturale. Îmi vine greu să înțeleg în ce mod o operațiune amplă de extracție de țiței din America de Nord, să zicem, este mai nocivă decât o operațiune la fel de amplă de extracție de țiței din Rusia.

Că utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a combustibililor fosili și despăduririle duc la acumularea dioxidului de carbon în atmosferă și la sporirea efectului de seră înțeleg. Dar, dincolo de ceea ce am ajustat deja în stilul meu de viață (nu dețin un automobil, nu am zburat niciodată cu avionul, mă deplasez cu mijloace de transport în comun acționate electric, cumpăr de preferință alimente și haine produse în țara mea, depozitez selectiv deșeurile în containere special amenajate), nu prea văd în ce mod aș mai putea contribui la protejarea mediului înconjurător. De prezentat la cea mai apropiată benzinărie cu o pancartă cu un slogan ecologist nu am să mă prezint prea curând. La urma urmei, și cărțile doamnei Klein sunt distribuite pe glob tot prin livrare cu vehicule alimentate cu combustibili fosili... care contribuie la încălzirea globală.

Voi așeza pur și simplu This Changes Everything la raft, alături de celelalte cărți ale cercetătoarei canadiene, și o să-mi văd de restul vieții mele. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar din această carte aici.)

Malcolm Gladwell, "What the Dog Saw" (2009)

Spre finalul lunii aprilie 2014, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am procurat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unei cărţi de Malcolm Gladwell, What the Dog Saw and Other Adventures (Editura Penguin, Londra, 2010). Am parcurs această lucrare pe îndelete, în şapte luni. Şi iată ce am aflat:

What the Dog Saw reprezintă o colecţie de nouăsprezece articole publicate inţial în revista The New Yorker. Ca temă comună, acestea au ideea de a le arăta cititorilor lumea prin ochii altora.

Astfel, în partea întîi, "Pasionaţi, pionieri şi alte varietăţi de geniu minor", veţi găsi capitole dedicate lui Ron Popeil, inventator şi producător de aparate electrocasnice - şi vînzător de geniu; tentativelor de a diversifica reţeta de ketchup după modelul diversificării reţetelor de muştar; lui Nassim Taleb, cel care pe piaţa speculaţiilor financiare a investit în inevitabilitatea dezastrului - şi a făcut avere în 2007; istoriei vopsirii părului în America; lui John Rock şi invenţiei pastilelor contraceptive; respectiv lui Cesar Milan şi metodelor dezvoltate de acesta pentru stăpînirea cîinilor.

Partea a doua, "Teorii, previziuni şi diagnostice", tratează despre alte subiecte interesante: despre Enron, inteligenţă şi exces de informaţii; despre problema persoanelor fără locuinţă - o problemă de rezolvat, nu de administrat; despre limitele imaginilor în stabilirea diagnosticelor în mamografie; despre probleme legate de plagiat şi proprietate intelectuală; despre reformarea serviciilor de informaţii americane; despre diferenţa dintre spaimă şi panică - spre exemplu, în întrecerile sportive; şi despre dezastrul navetei Challenger - cauzele acestuia şi reacţiile pe care le-a declanşat.

Partea a treia se ocupă de un subiect şi mai interesant: "Personalitate, caracter şi inteligenţă". Un capitol din această secţiune a cărţii demonstrează că geniile nu sînt neapărat precoce şi prezintă cazuri de genii tîrzii. Un altul pledează pentru necesitatea unor criterii clare la angajarea în funcţii de conducere şi de răspundere. Un capitol prezintă cîte ceva despre criminologie. Altul tratează despre supraevaluarea persoanelor inteligente. Unul discută despre reţeaua tinerilor şi despre metodele folosite de tinerii talentaţi pentru abordarea interviurilor de angajare. Nu în ultimul rînd, un capitol este dedicat blamării rasei pit-bull pentru comportamentul agresiv al cîtorva exemplare izolate - cu cauzele şi efectele acestei situaţii.

Pe ansamblu, cu toate că What the Dog Saw nu este un volum unitar, pe o singură temă, precum The Tipping Point sau Blink, cu siguranţă că lectura lui este agreabilă şi instructivă. Dacă doriţi, vă puteţi procura fie un exemplar în engleză de la Librăria Nautilus, aici, fie o traducere română, de la Editura Publica, aici.

În ceea ce mă priveşte, după What the Dog Saw am parcurs şi cea mai recentă carte a lui Malcolm Gladwell, David şi Goliat. Dar despre aceea vă voi relata cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Thomas Pynchon, "Bleeding Edge" (2013)

În lunile mai şi iunie ale anului 2014 am citit - mai cu opinteli decît m-aş fi aşteptat - cel mai recent roman al lui Thomas Pynchon, Bleeding Edge (Editura Penguin, New York, 2013). Să vă spun şi dumneavoastră despre ce e vorba:

Acţiunea este plasată la New York, în 2001. Protagonista este Maxine Tarnow, o investigatoare de fraude fiscale, divorţată şi mamă a doi copii. Activităţile sale o aduc în contact cu dedesubturile unei firme care a supravieţuit dezastrului .com, "hashslingrz", şi cu relaţiile dubioase ale directorului ei executiv, Gabriel Ice. De aici decurg o serie de episoade care aduc în scenă hackeri canadieni, angajaţi ai unei agenţii de informaţii americane, expatriaţi ruşi care ar putea fi membri ai crimei organizate.

Pe de altă parte, Maxine caută să ducă o viaţă de familie normală, împăcînd copiii, părinţii şi pe fostul soţ, iar asta duce, oarecum în tradiţia comediilor de modă veche, la o reconciliere. Doar că intriga este tulburată de atacurile de la 11 septembrie 2001 şi de trauma colectivă suferită de new-yorkezi în urma acestora.

Într-o manieră specifică, Thomas Pynchon introduce în acest roman (istoric?) o puzderie de informaţii despre societatea americană din trecutul recent, referiri la cultura populară, la evoluţia economiei, la jocurile politice şi financiare ale perioadei. De asemenea, lucru demn de remarcat, diversitatea etnică a personajelor (unele iudeo-americane, altele afro-americane, italo americane sau ruso-americane) este redată grijuliu în primul rînd prin nuanţe ale limbajului care arată că autorul are o fină ureche pentru dialog. Tot în aceeaşi linie se înscriu şi trimiterile culturale la datini, obieciuri şi mentalităţi - însoţite de un vocabular specific pentru care mărturisesc că a trebuit adesea să apelez la dicţionar. (În această privinţă, Bleeding Edge rivalizează cu un roman de Ian McDonald, River of Gods, despre care voi scrie cu altă ocazie.)

Tot în tradiţia pynchoniană se înscriu şi umorul unor situaţii, scenele burleşti sau parodiile unor melodii pop. Însă, pe de altă parte, investigaţia protagonistei aminteşte nu atît de preocupările Oedipei Maas din Strigarea lotului 49 cît, paradoxal, de cercetările intreprinse de Marly Krushkova în Count Zero de William Gibson. Episoadele din realitatea virtuală, în care Maxine descoperă o versine secretă a Internetului, construită înainte de World Wide Web şi modernizată de ocupanţii săi, evocă parcă unele scene similare din Tea from an Empty Cup de Pat Cadigan.

Pe ansamblu, însă, efortul acesta de a scrie un roman masiv dedicat culturii populare americane din trecutul recent mi-a amintit, ca ton şi chiar ca structură a intrigii, de romanele recente ale lui William Gibson. Dacă despre Neuromancer s-a spus că este Noul Testament al literaturii cyberpunk (Vechiul Testament fiind Curcubeul gravitaţiei), despre Bleeding Edge aş înclina să afirm că parcă ar fi volumul al patrulea din Trilogia Bigend.

Pe ansamblu, am citit acest roman cu oarecare plăcere, însă şi cu o anume dificultate - acţiunea e destul de relaxată, iar suspansul lipseşte aproape cu desăvîrşire. Nu ştiu dacă îl voi reciti vreodată, însă cu siguranţă că mi s-a deschis apetitul pentru alte romane de Thomas Pynchon. Dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)