Sarah Lyall, "A Field Guide to the English" (2008)

Pe la jumătatea lunii septembrie 2018, la recomandarea vechiului meu prieten Liviu Moldovan, am achiziționat de la anticariatul Antic ExLibris un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune, A Field Guide to the English (Editura Quercus, Londra, 2008). Autoarea, doamna Sarah Lyall, este o jurnalistă americană strămutată în Marea Britanie.

Am parcurs volumul într-o săptămână. Și iată ce am aflat:

Lucrarea se înscrie într-o tradiție a cărților umoristice despre englezi scrise de expatriați precum maghiarul George Mikes sau americanul Bill Bryson. Rând pe rând, autoarea trece în revistă tot felul de chestiuni care i-au sărit în ochi în Anglia pe parcursul a două decenii - de la abordări stângace ale educației sexuale la ciudățeniile Camerei Comunelor, de la bizareriile Camerei Lorzilor la falsa modestie britanică, de la excentricități la interesul popular pentru protejarea unor specii de mamifere și de păsări.

Unele capitole mi s-au părut mai degrabă îngrijorătoare (în special acela despre igiena dentară precară a multor englezi), altele amuzante (precum cel despre presa britanică), iar altele cam deprimante (ca, de exemplu, cel despre consumul de alcool).

Firește, este și un capitol despre jocul de crichet,dar veți găsi un altul despre deosebirile dintre clasele sociale (pronunție, vestimentație, maniere). Poate cel mai surprinzător este însă capitolul dedicat îmbunătățirii recente din domeniul serviciilor - mai exact, ameliorarea semnificativă a modului în care sunt tratați clienții și consumatorii.

Pe principiul că se lasă la urmă ceea ce este mai bun, autoarea dedică unul dintre ultimele capitole stoicismului englez - mult mai ușor de admirat decât de imitat - dar și schimbărilor aduse la scară națională de către prințesa Diana în ceea ce privește exprimarea sentimentelor. Cel din urmă capitol tratează însă despre vremea schimbătoare din Marea Britanie și despre modul în care englezii (individual și colectiv) interacționează cu aceasta.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri și cu o listă de sugestii de lecturi pe teme similare. Dintre autorii citați nu lipsesc, desigur, Bill Bryson și Kate Fox.

Dintre calitățile care recomandă această lucrare, aș aminti în primul rând puterea de observație a autoarei și capacitatea ei de a relata incidente și detalii relevante pentru fiecare subiect adus în discuție.

Apoi, trebuie menționat tonul lejer, umoristic, pe care e scrisă cartea. Chiar dacă unele dintre temele tratate sunt destul de sensibile, doamna Lyall are grijă să scrie despre ele în așa fel încât să stârnească zâmbetul cititorilor, mai degrabă decât mânia acestora.

Am apreciat și documentarea minuțioasă a fiecărui capitol. Practic, fiece punct de vedere exprimat e susținut cu citate, cu studii de caz, cu exemple, așa încât, pe marginea subiectelor abordate, autoarea să ne ofere ceva mai mult decât un șir de anecdote și de opinii personale.

Nu în ultimul rând, doamna Lyall pare să se fi molipsit de unele atitudini din țara sa de adopție - căci cartea nu e scrisă doar cu mult umor, ci și cu o doză de autoironie.

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră  A Field Guide to the English. După cum probabil bănuiți, în colecția mea se află și alte cărți de călătorie în Insulele Britanice. Dar despre acelea vom discuta cu alte prilejuri. 

John Naughton, "From Gutenberg to Zuckerberg" (2012)

Spre finalul lunii martie 2017, de la anticariatul Antic Exlibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat un exemplar dintr-o carte de nonficțiune cu un titlu incitant: From Gutenberg to Zuckerberg - What You Really Need to Know about the Internet (Editura Quercus, Londra, 2012). Autorul, domnul John Naughton, predă la Universitatea Deschisă și la Universitatea Cambridge. Am parcurs lucrarea în prima decadă a lunii mai 2017.

Și iată ce am aflat:

În "Prolog", domnul Naughton arată de ce o asemenea carte e necesară, respectiv care sunt ideile principale pe care e axată lucrarea.

Primul capitol ne invită "Să luăm perspectiva pe termen lung". Mai exact, autorul ne informează că dezvoltarea fără precedent a Internetului în ultimul sfert de veac, laolaltă cu diseminarea în noul mileniu a platformelor mobile pentru acces fără fir la Internet, reprezintă o schimbare tehnologică și culturală majoră, cu efecte globale pe termen lung comparabile cu acelea ale apariției și difuzării tehnologiei tiparului începând din secolul al cincisprezecelea.

Al doilea capitol ne informează că "Pânza nu e rețeaua". Concis, pe două pagini, domnul Naughton caută să clarifice confuzia dintre Internet, ca infrastructură de telecomunicații, și World Wide Web, ca aplicație pentru Internet. Dumnealui dă exemple de alte aplicații pentru Internet și ne asigură că, peste un deceniu, acestora li se vor adăuga altele pe care, deocamdată, nu ni le putem imagina.

Al treilea capitol ne anunță că "Pentru rețea, tulburarea e o trăsătură caracteristică, nu un defect". Autorul demonstrează cum Internetul, neavând un control central și fiind neutru în raport cu conținutul pe care îl transmite, ne-a oferit diverse surprize care au tulburat sau chiar au dat peste cap diverse sectoare ale societății și economiei preexistente. Unele au fost de primă mărime (aplicația World Wide Web, site-ul Napster, programele malware), altele de ordin secund (Wikipedia, Facebook).

Capitolul al patrulea sugerează: "Gândiți-vă la ecologie, nu doar la economie". Astfel, domnul Naughton afirmă să schimbările furibunde petrecute în ultimul sfert de veac, cu companii de succes care s-au ridicat oferind servicii și produse pe Internet și cu sectoare ale economiei tradiționale care au intrat în declin ca urmare a apariției alternativelor numerice, amintesc întrucâtva de evoluția unui ecosistem, în care unele forme de viață facilitează apariția și proliferarea altora, într-o multitutdine de nișe ecologice, în vreme ce alte specii, care nu izbutesc să se adapteze, pier. Exemplele cuprind cazuri din politică, din televiziune și din diplomație, precum și noi forme de creativitate și de productivitate.

Capitolul al cincilea ne asigură că "Complexitatea este noua realitate" și arată ce influență exercită numărul componentelor din sistemul informatic mondial, numărul interconexiunilor și frecvența interacțiunilor asupra complexității sistemului.

Din capitolul al șaselea aflăm că "Rețeaua este acum calculatorul". Mai exact, autorul ne arată în ce moduri o multitudine de servicii au început să se mute din calculatorul personal în rețea și ce schimbări aduce acest proces pentru utilizatori, pentru industria de calculatoare, pentru mediul de afaceri în general, precum și pentru mediul înconjurător.

Capitolul al șaptelea confirmă că "Pânza evoluează", după care trasează istoricul aplicației de Internet World Wide Web, de la crearea acesteia la finalul anilor 1980 și începutul anilor 1990 de către Sir Tim Berners-Lee la dezvoltarea intensă din a doua jumătate a anilor 1990 și apoi la transformarea în Web 2.0 din 2004 încoace. Firește, se întrevede și sosirea iminentă a unui stadiu 3.0 al acestei populare aplicații.

Al optulea capitol, în schimb, abordează o chestiune spinoasă: "Drepturi și strâmbe sau de de ce regimul nostru de proprietate intelectuală nu mai are sens". Domnul Naughton argumentează că legile de proprietate intelectuală au fost statutate inițial pentru a stabili un echilibru între beneficiile autorului sau inventatorului și binele obștesc (patentul pentru o invenție îi aparținea creatorului timp de paisprezece ani, după care intra în domeniul public), iar grupurile de interese au extins durata valabilității patentului la întreaga viață a autorului plus șaptezeci de ani. Firește, asta intră în contradicție cu modul de funcționare al Internetului, unde informațiile sunt convertite în format numeric și distribuite, dar și cu modul în care funcționează creativitatea umană (prin împrumuturi), iar aici autorul dă exemple precum Bach, Mozart, Haydn și Handel.

Cel mai îngrijorător capitol este însă al nouălea: "Orwell vs. Huxley: limitele viitorului nostru conectat la rețea?" Autorul nu se mulțumește numai să prezinte succint viziunile distopice din O mie nouă sute optzeci și patru, respectiv din Minunata lume nouă, ci trasează și paralele îngrijorătoare cu moduri în care regimuri totalitare sau "democratice" din prezent au o bază legală pentru a-i spiona pe cetățeni cu ajutorul Internetului, respectiv cu tendințe de reorientare a publicului larg către divertisment facil, ceea ce duce la infantilizarea și superficializarea intelectului. Concluzia ar fi că viitorul nu ne duce neapărat spre una dintre cele două viziuni distopice clasice sau către cealaltă, ci mai degrabă spre o combinație a celor două.

"Epilogul" ne reamintește că, pentru a evalua Internetul și influența sa, e necesar să adoptăm perspectiva pe termen lung, că Internetul va spori complexitatea, schimbările și tulburarea vechii ordini, respectiv că e bine să ne ferim de viziunile extremiste, fie ele utopice sau distopice.

Volumul se încheie cu un "Apendice - Scurtă istorie a Internetului", cu o secțiune de mulțumiri, cu un glosar, cu note de final structurate pe capitole și cu un index.

Am apreciat lucrarea domnului Naughton pentru tematica abordată, pentru bogata documentare pe care se bazează, pentru relevanța exemplelor discutate, pentru claritatea discursului și pentru excelenta organizare a materialului în capitole, subcapitole și secțiuni. Astfel, From Gutenberg to Zuckerberg se face utilă nu doar ca metodă de educare și informare a publicului cititor, ci și ca o carte de referință pentru alte lucrări. Asemenea altei cărți de popularizarea științei pe care am parcurs-o recent, From Gutenberg to Zuckerberg ne ajută să înțelegem mai bine lumea în care trăim și direcția în care ne îndreptăm. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Desigur, despre acea altă carte de nonficțiune, About Time, rămâne să vă relatez cu altă ocazie.

Rod Rees, "The Demi-Monde: Winter" (2011)

În februarie 2013, prin amabilitatea vechiului meu prieten Liviu Moldovan, am primit cadou un exemplar dintr-o ediţie britanică a unui roman de Rod Rees, The Demi-Monde: Winter (Editura Quercus, Londra, 2011). Auzisem ceva despre acest roman - cap de serie într-o tetralogie - şi ceea ce auzisem era de bine. Mai exact, un recenzent îl compara cu The Diamond Age de Neal Stephenson.

Aşa încît m-am apucat să-l citesc... şi, spre surprinderea mea, l-am dus la bun sfîrşit într-o săptămînă. (Winter fiind o cărămidă respectabilă de 611 pagini.) Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Dacă The Demi-Monde: Winter ar fi un fel de mîncare, reţeta de preparare ar suna cam aşa: O felie de Evadare din L.A., o bucată de Perdido Street Station, o lingură de Întoarceţi-vă la trupurile voastre răzleţite, un praf din Era de diamant, o picătură de Lumea-Disc. Se amestecă bine, se pune la foc mic pînă dă în clocot, după care se lasă cititorii să aştepte continuarea. (Nu vă temeţi, romanul al doilea al seriei, Spring, e pe piaţă din 2012.)

Să le luăm pe rînd:

Partea de Evadare din L.A. este că fiica preşedintelui S.U.A. dintr-un viitor apropiat a fost ademenită într-un mediu periculos şi autonom, iar un personaj marginal este trimis într-o misiune disperată ca să o salveze de acolo.

Partea de Perdido Street Station ar fi că mediul Demi-Monde este unul urban, dens populat, cu tehnologia similară celei de pe Pămînt, de la 1870, şi cu cartiere precum Berlin, Paris, Veneţia, Rangoon sau Cairo în care se află o diversitate năucitoare de rase, etnii, partide politice, ideologii. După cum bănuiţi, au căi ferate, trenuri cu aburi şi baloane de observaţie. După cum vă aşteptaţi, au şi vehicule blindate acţionate cu aburi. (Să vă spun şi că metabolismul locuitorilor, ca şi o porţiune din economia acelei societăţi, se bazează pe traficul de sînge, cam ca în The Scar?)

Partea tip Lumea fluviului este că în Demi-Monde se află şi personaje istorice precum Heydrich, Beria, Aleister Crowley, Jeanne d'Arc, Robespierre sau Troţki. Erau mai numeroase, dar a avut loc un război teribil în care au pierit Henric al VIII-lea şi susţinătorii săi regalişti, iar anglo-germanii dintr-o zonă i-au cucerit pe slavii dintr-o zonă învecinată şi au instituit un stat totalitar belicos cu o ideologie rasistă, represivă.

Partea de tip Era de diamant ar fi că mediul Demi-Monde este unul virtual, locuitorii săi sînt simulaţi, iar în miezul acestui furnicar se află o zonă nelocuită, Terror Incognita, stăpînită de nanomecanisme care distrug toţi intruşii.

Partea de Lumea-Disc este că intriga se defăşoară pe mai multe planuri, suspansul e foarte atent dozat, personajele secundare sînt adesea amuzante, jocurile de cuvinte se ţin lanţ, iar unele scene sau replici sînt neaşteptat de hazlii. (Ca să vă dau un singur exemplu, mi-a fost greu să nu zîmbesc cînd am citit că super-calculatorul care găzduieşte mediul virtual Demi-Monde se numeşte ABBA, iar personajele virtuale, care îl consideră un fel de divinitate, îşi spun unul altuia: "ABBA fie cu tine!")

Aş mai adăuga faptul că publicul-ţintă al romanului este probabil unul tînăr şi feminin. Protagonista, Ella Thomas, este o frumoasă negresă din New York, de numai 18 ani, trimisă ca să o salveze pe fiica preşedintelui. Antagonista, Trixie Dashwood, fiica unui baron englez şi conducătoare a insurecţiei din ghetoul din Varşovia, are 17 ani. Iar fiica preşedintelui, Norma Williams, iresponsabilă şi plină de tatuaje, de piercing-uri şi de ifose, are tot 17 ani.

Pe lîngă cele arătate mai sus cu privire la fundal, intrigă şi personaje, mai trebuie să adaug că romanul are o prezentare atrăgătoare pentru publicul SF - hărţi, extrase din lucrări fictive plasate la începutul fiecărui capitol, glosar la final - precum şi coperte gîndite special pentru cititorii de steampunk şi o tehnoredactare generoasă, cu litere frumoase şi rînduri aerisite.

Ca urmare, nu numai că am citit cu plăcere acest prim roman de Rod Rees (şi vi-l recomand şi dumneavoastră - îl puteţi comanda la importatorii mei preferaţi de la Nautilus, aici), dar am început deja să parcurg şi continuarea, The Demi-Monde: Spring. Însă despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)