Am urmat sfatul sanitarului Whitman şi am plecat spre Canada pe un traseu lung, care mai întîi m-a purtat spre sud-vest, prin Virginia, Carolina de Nord şi de Sud, Georgia şi Alabama. Pe harta Statelor Unite pare a fi o palmă de loc. Mi-a luat un an şi două luni ca să străbat toată distanţa pe jos, uneori cu căruţa. Am ajuns să ştiu pînă şi diferenţa de gust dintre praful cenuşiu din Virginia şi cel roşcat din Georgia. Călătoream noaptea, îmi găseam adăpost pe unde nimeream, şi din cînd în cînd munceam la cîte o fermă o zi-două pentru un blid de mîncare. Mă ţineam departe de oraşe ori de conace, iar oamenii săraci cu care aveam de-a face nu puneau întrebări nelalocul lor. Aproape la fiecare gospodărie unde m-am oprit un tată de familie ori cîţiva flăcăi în putere fie erau în armată, fie pieriseră în război, iar două mîini în plus la cîmp erau binevenite.
La una dintre ferme, o văduvă mai binevoitoare decît alţii mi-a făcut cadou la plecare briciul şi oglinjoara răposatului. După aceea am avut mare grijă, la fiecare două-trei zile, să mă spăl şi să mă bărbieresc. La fermele unde mai lucram, îmi spălam hainele, le coseam (Dumnezeu s-o odihnească pe mama, că m-a învăţat să umblu cu acul şi cu aţa), iar cîteodată am primit de la oameni o cămaşă nouă, un surtuc sau o pereche de pantaloni. Aşa, cît de cît spălat şi îngrijit, puteam să trec drept unul dintre localnici, mai ales că abia împlinisem optsprezece ani, iar pîlcurile de unionişti sau confederaţi cu care uneori mă întîlneam nu bănuiau că sînt dezertor.
Pe măsură ce m-am apropiat de Mississippi, am aflat însă veşti din ce în ce mai triste despre marşul generalului Sherman către Atlanta şi despre campaniile lui Grant care-l ţineau ocupat pe Bobby Lee. În urma lui Sherman rămîneau conace arse, cîmpuri incendiate, recolte distruse, ferme nimicite. Iancheii erau ca o invazie de lăcuste.
Iar în cele din urmă, după atîta mers, am apucat ziua în care să ajung la Părintele Apelor. Nu eram nici pe departe singurul care vroia să ajungă acolo. De pe cîmpuri şi din păduri, cîte unul, cîte doi sau mai mulţi, au apărut negri. Erau de toate vîrstele, care în putere, cu cămăşi murdare şi cu basmale colorate, ori pălării de pai ce stăteau să se destrame, care în vîrstă, canonindu-se cum puteau, sprijiniţi în cîte un băţ ori în cîte un baston, şi mai toţi tîrau după ei de mînuţă un copil sau doi.
Curînd am început să mă simt ca un bob de fasole care s-a rătăcit într-un şuvoi de boabe de cafea.
Eram singurul alb cale de două mile de jur împrejur, iar în rest drumul de ţară pe care mergeam către fluviul Mississippi, ca şi pîrloaga de-a stînga şi de-a dreapta lui, erau pline cît vedeai cu ochii de femei şi de bărbaţi cu chipurile ciocolatii, foarte tăcuţi, care mergeau cu hotărîre în aceeaşi direcţie ca şi mine.
Apoi, spre asfinţit, ne-a prins din urmă un car cu coviltir în care şedeau o bătrînică foarte dreaptă, mîndră, cu capul sus, şi doi băieţei, unul negru şi celălalt alb. La cîtă lume era pe drum, carul înainta cu greu, iar cîteva dintre negresele bătrîne, care pesemne obosiseră de atîta mers către ceea ce de-acum bănuiam că-şi închipuie că era apa Iordanului, se rugau cu voce scăzută să le ia şi pe ele pînă acolo ca să apuce măcar să vadă chipul Mîntuitorului înainte să se sfîrşească de osteneală. Pe lîngă car mergea călare o fată în pantaloni şi cămaşă, cu un revolver în tocul de la centură.
Băieţeii se uitară încolo şi încoace la figurile acelea ciocolatii, prăfuite, pe care se citea însă o hotărîre nestrămutată. Apoi se opriră asupra mea, aşa cum eram, înalt de şase picioare şi patru inci, slab ca o sperietoare de ciori, cu ochelari pătaţi de colb şi de sudoare. Şi alb, mai presus de orice îndoială.
- Ce caută un bastard alb în coloană, bunicuţo? întrebă cel negru.
- E un blestemat de iubitori de negri, Miss Rosa? întrebă cel alb, care stătea lipit de băieţelul negru pe capra carului şi-l ţinea cu braţul pe după umeri.
- Spală-te la gură cu săpun, Ringo, zise bunicuţa fără să-şi desprindă privirea de la drum. E valabil şi pentru tine, Bayard Sartoris.
Şi au trecut mai departe învăluiţi într-un nor de praf.
(Volumul 'An/Organic' este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_99_AN_ORGANIC.html. Lectură plăcută! )
La una dintre ferme, o văduvă mai binevoitoare decît alţii mi-a făcut cadou la plecare briciul şi oglinjoara răposatului. După aceea am avut mare grijă, la fiecare două-trei zile, să mă spăl şi să mă bărbieresc. La fermele unde mai lucram, îmi spălam hainele, le coseam (Dumnezeu s-o odihnească pe mama, că m-a învăţat să umblu cu acul şi cu aţa), iar cîteodată am primit de la oameni o cămaşă nouă, un surtuc sau o pereche de pantaloni. Aşa, cît de cît spălat şi îngrijit, puteam să trec drept unul dintre localnici, mai ales că abia împlinisem optsprezece ani, iar pîlcurile de unionişti sau confederaţi cu care uneori mă întîlneam nu bănuiau că sînt dezertor.
Pe măsură ce m-am apropiat de Mississippi, am aflat însă veşti din ce în ce mai triste despre marşul generalului Sherman către Atlanta şi despre campaniile lui Grant care-l ţineau ocupat pe Bobby Lee. În urma lui Sherman rămîneau conace arse, cîmpuri incendiate, recolte distruse, ferme nimicite. Iancheii erau ca o invazie de lăcuste.
Iar în cele din urmă, după atîta mers, am apucat ziua în care să ajung la Părintele Apelor. Nu eram nici pe departe singurul care vroia să ajungă acolo. De pe cîmpuri şi din păduri, cîte unul, cîte doi sau mai mulţi, au apărut negri. Erau de toate vîrstele, care în putere, cu cămăşi murdare şi cu basmale colorate, ori pălării de pai ce stăteau să se destrame, care în vîrstă, canonindu-se cum puteau, sprijiniţi în cîte un băţ ori în cîte un baston, şi mai toţi tîrau după ei de mînuţă un copil sau doi.
Curînd am început să mă simt ca un bob de fasole care s-a rătăcit într-un şuvoi de boabe de cafea.
Eram singurul alb cale de două mile de jur împrejur, iar în rest drumul de ţară pe care mergeam către fluviul Mississippi, ca şi pîrloaga de-a stînga şi de-a dreapta lui, erau pline cît vedeai cu ochii de femei şi de bărbaţi cu chipurile ciocolatii, foarte tăcuţi, care mergeau cu hotărîre în aceeaşi direcţie ca şi mine.
Apoi, spre asfinţit, ne-a prins din urmă un car cu coviltir în care şedeau o bătrînică foarte dreaptă, mîndră, cu capul sus, şi doi băieţei, unul negru şi celălalt alb. La cîtă lume era pe drum, carul înainta cu greu, iar cîteva dintre negresele bătrîne, care pesemne obosiseră de atîta mers către ceea ce de-acum bănuiam că-şi închipuie că era apa Iordanului, se rugau cu voce scăzută să le ia şi pe ele pînă acolo ca să apuce măcar să vadă chipul Mîntuitorului înainte să se sfîrşească de osteneală. Pe lîngă car mergea călare o fată în pantaloni şi cămaşă, cu un revolver în tocul de la centură.
Băieţeii se uitară încolo şi încoace la figurile acelea ciocolatii, prăfuite, pe care se citea însă o hotărîre nestrămutată. Apoi se opriră asupra mea, aşa cum eram, înalt de şase picioare şi patru inci, slab ca o sperietoare de ciori, cu ochelari pătaţi de colb şi de sudoare. Şi alb, mai presus de orice îndoială.
- Ce caută un bastard alb în coloană, bunicuţo? întrebă cel negru.
- E un blestemat de iubitori de negri, Miss Rosa? întrebă cel alb, care stătea lipit de băieţelul negru pe capra carului şi-l ţinea cu braţul pe după umeri.
- Spală-te la gură cu săpun, Ringo, zise bunicuţa fără să-şi desprindă privirea de la drum. E valabil şi pentru tine, Bayard Sartoris.
Şi au trecut mai departe învăluiţi într-un nor de praf.
(Volumul 'An/Organic' este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_99_AN_ORGANIC.html. Lectură plăcută! )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu