Cîteva ore mai tîrziu, după ce contra-şarja iancheilor ne aruncase trupele îndărăt în vale printre izbiturile ca de baros ale artileriei inamice şi devenise clar pentru toată lumea, inclusiv pentru generalul Lee, că pierduserăm bătălia, m-au găsit nişte sanitari. Ai lor.
Cel mai tînăr lăsase părul să-i crească pe lîngă urechi în speranţa de a avea favoriţi. Celălalt avea o chică de păr grizonat, pînă la umeri, şi o barbă deasă.
- Pe rebelii ăştia proprietari de sclavi ar trebui să-i împuşcăm, zise cel tînăr cu obidă, sau măcar să-i lăsăm aici să crape ca nişte cîini turbaţi.
Neam de neamul meu nu avusese sclavi, dar nu i-am spus-o. Bărbosul clătină din cap.
- Nu te uiţi că e mai tînăr decît tine, Sheridan? Cum să-l laşi aici? Şi mai e şi miop pe deasupra.
M-au pus pe o brancardă năclăită şi m-au dus, cu opinteli şi zgîlţîieli, pînă la un cort de campanie. Înăuntru erau înşiraţi răniţi, iar pe măsură ce brancardierii aduceau alţii, cortul se umplu şi sanitarii începură să-i alinieze afară, sub cerul liber. Doi medici pansau rănile, iar pe la asfinţit trecu o căruţă în care cei ce muriseră între timp fură aruncaţi de-a valma unii peste alţii şi duşi la o groapă comună.
Se întunecase de-a binelea cînd bărbosul se întoarse, ici schimbînd un pansament, colo oferind o ţigară sau nişte tutun de mestecat. Unul dintre medici se apropie de el printre rîndurile de răniţi şi-l luă la întrebări cu voce joasă.
- Chiar nu-mi pasă ce culoare au uniformele de pe ei, domnule, răspunse bărbosul cu o voce calmă. Sînt americani, vorbim aceeaşi limbă, sînt suferinzi, au nevoie de ajutor. În halul în care-au ajuns, ce mai contează dacă au luptat sub ordinele lui Grant sau ale lui Lee? Pentru ei, războiul s-a terminat. Şi după ce-am văzut că se întîmplă la operaţii, pentru mulţi o să se termine şi viaţa foarte repede.
Remarca din urmă m-a speriat, căci observasem cum unii răniţi erau duşi, pe rînd, şi după aceea unii se întorceau, de obicei cu o mînă sau un picior lipsă. Dar nu toţi.
Bărbosul, care era aproape cît un urs de mare, se opri apoi în dreptul meu.
- Ia să vedem ce-avem aici. Cum te cheamă, flăcău?
- Cody.
- Eu sînt Walt. Ei, Cody, ai avut noroc. Dacă nu se infectează rana, n-o să ţi-l taie.
Căută într-un buzunar al hainei şi scoase o butelcuţă plată, din argint.
- Walt, nu beau. Mama zicea că oamenii se împart în două soiuri după cum le e obiceiul de sîmbătă seara: unii fac baie, alţii se îmbată. Pe mine m-a învăţat să fac baie.
Sanitarul rîse, iar dinţii albi îi sclipiră în barbă.
- Nu te-a învăţat rău. Am scris şi eu un tratat despre temperanţă cînd eram tînăr. O să torn nişte whiskey peste rană ca să nu se cangreneze. Mîine dimineaţă mai trec o dată, spălăm rana şi schimbăm bandajele.
Lăsă un firicel subţire de lichid arămiu să se scurgă din butelcă, iar focurile iadului mi se aprinseră pe rana din coapsă. M-am zvîrcolit într-o parte şi-n alta, izbindu-mă de un iancheu cu ochii bandajaţi care-şi dăduse duhul. Walt înşurubă la loc dopul butelcii.
- Ce naiba faci cînd nu eşti sanitar, Walt? Eşti demon în iad, sau ce?
- Nu chiar. Am fost constructor, agent imobiliar, jurnalist, funcţionar, învăţător în Brooklyn. Scriu şi poeme, dar pînă acum, de fiecare dată cînd am publicat o ediţie a volumului, editura a dat faliment.
Usturimea se mai potolise şi, cu toate că mă simţeam foarte slăbit, am încercat să mi-l închipui pe uriaşul acela bărbos scriind poezii.
- De ce nu compui altceva?
Walt zîmbi.
- Cartea pe care o scriu este ca un copac, sau ca o catedrală. Creşte, şi creşte, şi nu se opreşte nicodată din crescut. Ce pot face este ca odată la cîţiva ani să public o nouă ediţie. Dacă va fi vreodată pe gustul criticilor şi al publicului, rămîne de văzut.
(Volumul 'An/Organic' este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_99_AN_ORGANIC.html. Lectură plăcută! )
Cel mai tînăr lăsase părul să-i crească pe lîngă urechi în speranţa de a avea favoriţi. Celălalt avea o chică de păr grizonat, pînă la umeri, şi o barbă deasă.
- Pe rebelii ăştia proprietari de sclavi ar trebui să-i împuşcăm, zise cel tînăr cu obidă, sau măcar să-i lăsăm aici să crape ca nişte cîini turbaţi.
Neam de neamul meu nu avusese sclavi, dar nu i-am spus-o. Bărbosul clătină din cap.
- Nu te uiţi că e mai tînăr decît tine, Sheridan? Cum să-l laşi aici? Şi mai e şi miop pe deasupra.
M-au pus pe o brancardă năclăită şi m-au dus, cu opinteli şi zgîlţîieli, pînă la un cort de campanie. Înăuntru erau înşiraţi răniţi, iar pe măsură ce brancardierii aduceau alţii, cortul se umplu şi sanitarii începură să-i alinieze afară, sub cerul liber. Doi medici pansau rănile, iar pe la asfinţit trecu o căruţă în care cei ce muriseră între timp fură aruncaţi de-a valma unii peste alţii şi duşi la o groapă comună.
Se întunecase de-a binelea cînd bărbosul se întoarse, ici schimbînd un pansament, colo oferind o ţigară sau nişte tutun de mestecat. Unul dintre medici se apropie de el printre rîndurile de răniţi şi-l luă la întrebări cu voce joasă.
- Chiar nu-mi pasă ce culoare au uniformele de pe ei, domnule, răspunse bărbosul cu o voce calmă. Sînt americani, vorbim aceeaşi limbă, sînt suferinzi, au nevoie de ajutor. În halul în care-au ajuns, ce mai contează dacă au luptat sub ordinele lui Grant sau ale lui Lee? Pentru ei, războiul s-a terminat. Şi după ce-am văzut că se întîmplă la operaţii, pentru mulţi o să se termine şi viaţa foarte repede.
Remarca din urmă m-a speriat, căci observasem cum unii răniţi erau duşi, pe rînd, şi după aceea unii se întorceau, de obicei cu o mînă sau un picior lipsă. Dar nu toţi.
Bărbosul, care era aproape cît un urs de mare, se opri apoi în dreptul meu.
- Ia să vedem ce-avem aici. Cum te cheamă, flăcău?
- Cody.
- Eu sînt Walt. Ei, Cody, ai avut noroc. Dacă nu se infectează rana, n-o să ţi-l taie.
Căută într-un buzunar al hainei şi scoase o butelcuţă plată, din argint.
- Walt, nu beau. Mama zicea că oamenii se împart în două soiuri după cum le e obiceiul de sîmbătă seara: unii fac baie, alţii se îmbată. Pe mine m-a învăţat să fac baie.
Sanitarul rîse, iar dinţii albi îi sclipiră în barbă.
- Nu te-a învăţat rău. Am scris şi eu un tratat despre temperanţă cînd eram tînăr. O să torn nişte whiskey peste rană ca să nu se cangreneze. Mîine dimineaţă mai trec o dată, spălăm rana şi schimbăm bandajele.
Lăsă un firicel subţire de lichid arămiu să se scurgă din butelcă, iar focurile iadului mi se aprinseră pe rana din coapsă. M-am zvîrcolit într-o parte şi-n alta, izbindu-mă de un iancheu cu ochii bandajaţi care-şi dăduse duhul. Walt înşurubă la loc dopul butelcii.
- Ce naiba faci cînd nu eşti sanitar, Walt? Eşti demon în iad, sau ce?
- Nu chiar. Am fost constructor, agent imobiliar, jurnalist, funcţionar, învăţător în Brooklyn. Scriu şi poeme, dar pînă acum, de fiecare dată cînd am publicat o ediţie a volumului, editura a dat faliment.
Usturimea se mai potolise şi, cu toate că mă simţeam foarte slăbit, am încercat să mi-l închipui pe uriaşul acela bărbos scriind poezii.
- De ce nu compui altceva?
Walt zîmbi.
- Cartea pe care o scriu este ca un copac, sau ca o catedrală. Creşte, şi creşte, şi nu se opreşte nicodată din crescut. Ce pot face este ca odată la cîţiva ani să public o nouă ediţie. Dacă va fi vreodată pe gustul criticilor şi al publicului, rămîne de văzut.
(Volumul 'An/Organic' este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_99_AN_ORGANIC.html. Lectură plăcută! )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu