'Infernul fractal' (1) (din volumul 'Necropolis')

Coborîrea în Fractal Hell era lentă, treptată, ca o cufundare în somn. Dar intensitatea visului digital depăşea cu mult realitatea.

Subrutina wetware care asigura izolarea de stimulii externi acţiona insesizabil. Multă vreme după ce pierdea imputul vizual, Derek auzea încă zgomotul valurilor. Încet, din ce în ce mai încet, ca o părere. Uneori şfichiuia vîntul, alteori se auzea numai un clipocit uşor printre sutele de piloni care susţineau River's Bend. În vreme de furtună, de-a lungul stîlpilor din lemn urca un fel de vibraţie surdă care cuprindea treptat platformele, colibele, îi pătrundea lui Derek pînă în plexul solar şi se cuibărea acolo. Ceva din această muzică schimbătoare, nu întotdeauna auzită, îl însoţea şi în Fractal Hell.

Din întunericul artificial înfloreau încet structuri de lumină intensă, arabescuri geometrice care se visau orhidee. Apoi o voce feminină îi şoptea în craniu:

- Vă aflaţi la nivelul 385 387. Sînteţi cel dintîi şi singurul care a ajuns aici.

Nu era convins că privilegiul acesta meritase efortul. Nivelul 385 387 era un pustiu îngheţat şi stîncos. Derek mersese multe ore prin peisajul sterp, colorat în tonuri de cenuşiu şi alb. Adesea fusese nevoit să se ghemuiască în cîte o peşteră, ascultînd vaierul viscolului. Cînd dormea, pînă şi nălucile ce i se iveau în vis erau ceţoase, albe şi reci.

Alte niveluri fuseseră pline de acţiune. De viteză. De pericole. Uneori întîlnise reprezentările virtuale ale altor participanţi la joc, cel puţin înainte să se fi distanţat cu totul de ei.

Aici era singur.

Nici măcar nu putea să zboare.

(Volumul Necropolis este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_98_NECROPOLIS.html. Lectură plăcută!)