'Infernul fractal' (2) (din volumul 'Necropolis')

După standardele puştanilor acneici care-şi pierdeau timpul prin Fractal Hell, Derek era incredibil de bătrîn. Avea aproape treizeci de ani, cam de două ori vîrsta medie a utilizatorilor jocului. În reţelele multimedia, însă, nu-şi declara vîrsta şi folosea pseudonimul Dervish D. - supranume îndeajuns de pueril ca să nu bată la ochi.

Pînă de curînd, Derek făcuse speculaţii cu derivative la bursa din Lagrange-3. Inteligenţa, îndemînarea şi o doză apreciabilă de noroc îi aduseseră succesul, apoi invidia unor agenţii cărora le suflase cîteva afaceri bunicele. Ca urmare, trebuise să se mute la River's Bend, un sat lacustru situat într-o extensie a Golfului Mexic. În secolul anterior, pe acolo cursese fluviul Mississippi, dar apele Golfului îl înghiţiseră cu vale, meandre şi afluenţi cu tot. În River's Bend, ca de altfel în toate satele lacustre dintre podişul Edward, munţii Appalachi şi podişul Ozark, nu se plăteau impozite şi nu existau tribunale, nici forţe de poliţie. Erau şi inconveniente - Derek trebuise să-şi aducă pînă şi generatoarele de curent electric - însă posibilitatea ca orbitalii să-l arunce în ghearele fiscului scăzuse apreciabil.

Fireşte, cariera lui de stock-broker alternativ se dusese pe apa sîmbetei. Acum îşi petrecea timpul cu jocuri multiplayer gen Daedalus, Mist Fist şi Hellsicon, unde stabilea scoruri astronomice. Ocolea de departe ciberspaţiile care aveau legătură cu bursa şi finanţele, deşi uneori îl mîncau degetele să încerce iarăşi pariurile acelea cu totul speciale - derivativele.

Viciile vechi mor greu. Al lui Derek nu făcea excepţie.

Peisajele din Fractal Hell nu prea semănau cu cele terestre. Deşi stîncile sterpe care se întindeau pînă la orizont păreau naturale, observate din anumite unghiuri dezvăluiau pe neaşteptate forme stranii, basoreliefuri efemere pe care mişcarea soarelui virtual le deforma, apoi le făcea să dispară cu totul. Derek privise mult timp acele imagini schimbătoare, tăiate în piatră. Nu ştia dacă aveau vreun înţeles.

Acum mergea pe lîngă un perete de stîncă, o prezenţă apăsătoare, cenuşie, din care se prelingeau limbi de gheaţă. In spatele perdelelor din ţurţuri se ghiceau o mulţime de coloşi, împietriţi în mijlocul luptei cu un ghem de şerpi gigantici. Iar deasupra, între un şir de piscuri ascuţite şi cerul ameţitor de albastru, se roteau creaturi înaripate pe care depărtarea le reducea la dimensiunile unor insecte.

Poate că Derek s-ar fi bucurat de toate astea dacă n-ar fi fost frigul. De fiecare dată cînd inspira simţea în plămîni împunsătura vie, dureroasă, a aerului îngheţat.

- Ar trebui să fie pe-aici pe undeva, mormăi el suflînd în pumni.

Îl enerva nivelul acesta pe care era silit să se mişte cu viteza melcului. Iar Poarta - ticăloasa Poartă - se încăpăţîna să rămînă ascunsă.

Poarta.

Singurul lucru pe care-l aveau în comun nenumăratele jocuri pe care le încercase în ultima vreme era Poarta - trecerea secretă care ducea la nivelul următor. Întotdeauna era camuflată, uneori cu ingeniozitate de-a dreptul diabolică. Se părea că designerii jocurilor căzuseră în aceeaşi patimă, nutreau mereu aceeaşi obsesie. Poarta.

Fără să vrea, Derek fusese furat de gînduri. Brusc, se pomeni în mijlocul unui vîrtej de gheare, ciocuri şi aripi. Creaturile înaripate se năpustiseră asupra lui, iar acum îl atacau din toate părţile. Stropi mari se sînge pătară omătul.

Izbuti să prindă de picior una dintre fiinţele înaripate şi, cuprins de energia disperării, o izbi cu capul de peretele din stîncă. Bucăţi de gheaţă, pene şi aşchii din os săriră în toate părţile.

Pe zona de impact se ţesu un caroiaj de raze şi printre ele se ivi un alt material, o altă textură. Faianţă albă, în pătrate cuminţi, ordonate.

Poarta.

Găsită, dar refuzînd să se deschidă. Izbi cu pumnul, apoi cu un bolovan cules de pe jos, fără să-i pese de atacul turbat al creaturilor care fîlfîiau din aripi împrejurul său. Faianţa crăpă, apoi sări în cioburi. Dedesubt se vedea cimentul striat. Furios, Derek aruncă bolovanul şi se întoarse cu spatele la Poartă.

Înainte să se fi întors cu totul, din faianţă ieşi un braţ acoperit cu o mînecă albă. Braţul îl înhăţă de guler şi-l trase prin Poartă. Faianţa se deschise şi se undui în cercuri, ca o suprafaţă lichidă lovită cu o piatră, apoi se închise în urma lui Derek şi redeveni solidă.

Totul se petrecuse cu viteza şi precizia unei scamatorii îndelung exersate.

(Volumul Necropolis este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_98_NECROPOLIS.html. Lectură plăcută!)