'Infernul fractal' (5) (din volumul 'Necropolis')

Coborîrea încetă la fel de brusc cum începuse. Medicul întinse o mînă şi dădu deoparte o perdea din plastic, prinsă cu inele de inox de o traversă. Ceea ce fusese un dulap metalic devenise o cabină pentru duş.

- Hai, amice, să-ţi arăt menajeria.

Uşa băii dădea într-un culoar lung, cu numeroase alte uşi de fiecare parte. Prima pe stînga era dreptunghiulară, acoperită cu vopsea verde în care rămăseseră prizoniere fire de pensulă. Următoarea era de stejar cu înflorituri din barocul german, iar a treia o delicată împletitură art-nouveau de fier forjat şi cristal brumat.

- Primul care ar fi trebuit internai aici e decoratorul care v-a montat uşile astea desperecheate, zise Derek, părînd că se adresa propriei sale reflexii dintr-o uşă de oglindă întunecată.

- Dar este aici, dragul meu, îl asigură Pink Freud. Fireşte că e-aici.

Ajuns în capătul culoarului, doctorul deschise o uşă din scînduri groase, de fag, negeluite, prinse în balamale uriaşe, trifurcate. Scîndurile erau ţintuite în piroane cu floare pătrată, făcute parcă să dureze o veşnicie.

Derek îl urmă într-un salon mare, aerisit, cu ferestrele mate şi pereţii zugrăviţi în alb. Paturile erau goale, iar cearşafurile şi păturile erau cam în dezordine, ca şi cînd pacienţii ar fi plecat cu toţii pentru scurt timp.Or fi la masă, îşi spuse Derek, deşi n-avea nici cea mai mică idee cît era ceasul, sau dacă în azil se respecta vreun program. Pink Freud se plimbă pe aleea dintre paturi, privind cînd în stînga, cînd în dreapta. Se opri în cîteva rînduri, scoase un carnet din buzunar şi notă ceva cu un pix ceramic. Pe Derek îl surprinse anacronismul carnetului cu file din hîrtie.

Ieşiră din salon şi se opriră în faţa uşii următoare - o uşă culisantă, din panouri gri-petrol prinse în rame de aluminiu, potrivită mai degrabă pentru un ascensor dintr-o clădire cu birouri de închiriat decît pentru intrarea într-un salon de spital.

Alte paturi goale ce arătau de parcă tocmai ar fi fost părăsite. Pe o noptieră, Derek observă un măr din care cineva muşcase de cîteva ori. De la uşă nu-şi putea da seama bine, însă i se părea că muşcăturile erau proaspete. Pulpa mărului încă nu începuse să se întunece la culoare.

Doctorul defilă impasibil, mai notă ceva.

Salonul următor avea pereţii acoperiţi pînă la jumătate cu faianţă vernil şi conţinea de asemenea numai paturi goale. În timp ce doctorul Freud îşi vedea de treaba lui, Derek se uită de jur-împrejur, apoi îşi drese vocea şi se hotărî să spargă gheaţa.

- Doctore...

Pink Freud îi aruncă o privire scurtă, apoi îşi băgă iar nasul în carnet.

- Unde-or fi cu toţii?

- Cum adică?

Întrebarea medicului conţinea o consternare atît de sinceră încît Derek se simţi dezorientat.

- Pînă acum n-am văzut decît paturi goale. Pacienţii unde sînt?

Doctorul izbucni în rîs.

- Adică vrei să zici că tu nu-i vezi? Nu-i vezi chiar deloc? întrebă el cînd se mai linişti. Asta nu mi s-a mai întîmplat. Dar nu-i nimic, amice. Ai o grămadă de timp la dispoziţie. Ai să ajungi să-i vezi şi tu.

(Volumul Necropolis este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_98_NECROPOLIS.html. Lectură plăcută!)