'Legiune' (6) (din volumul 'An/Organic')

Prima noapte în spitalul de campanie am petrecut-o într-o zonă tulbure. Cînd picoteam, rana din coapsă mă sîcîia şi mă împiedica să dorm. Cînd mă trezeam, durerea surdă, permanentă, îmi întuneca mintea şi-mi tulbura simţurile. Aşa m-am chinuit pînă în zori.

Cum s-a luminat de ziuă, trupele generalului Meade şi-au strîns echipamentul şi au plecat în urmărirea confederaţilor. Spitalul de campanie a rămas în grija localnicilor din Gettysburg, iar Walt Whitman a preferat să aibă în continuare grijă de răniţi, să le distribuie pături şi ajutoare, în ciuda pericolului unei epidemii de tifos care putea oricînd să izbucnească printre răniţii nespălaţi şi păduchioşi. De două ori pe zi trecea pe la fiecare ca să schimbe pansamentele, iar la prînz le împărţea de-ale gurii celor care nu se puteau deplasa pînă la popotă. Seara tîrziu, după ce se termina şi curăţenia, îşi mai făcea timp să vină ca să stăm puţin de vorbă, şi în sinea mea mă miram de unde avea atîta energie. Nu cred că dormea mai mult de cinci ore pe noapte.

Pe Whitman părea să-l amuze toată chestiunea legată de sclavie şi de secesiune. Avea nişte ochi visători, ce priveau parcă dincolo de spaţiu şi de timp, şi-mi spunea că America ar trebui să se întindă de la Golful Mexic pînă la Trecerea de Nord-Vest, o ţară cît un contient.

- Şi sclavii fugiţi unde s-ar mai refugia?

Clătina din cap şi zîmbea în barbă.

- N-ar mai fi sclavie. Doar nu crezi că oamenii ar trebui să fie sclavi numai pentru că au pielea de o culoare sau alta?

- N-am nimic contra negrilor, dacă asta vrei să întrebi, ba chiar îmi plac cîntecele lor. Familia mea oricum n-a avut niciodată sclavi.

- Că veni vorba, cine sînt ai tăi?

I-am povestit de tătuca şi cum se prăpădise înecat cu o bucată de friptură pe vremea cînd aveam opt ani, de şcoala cu internat la care studiasem, de mama, care mă crescuse cum se pricepea mai bine şi care se stinsese şi ea cînd aveam şaişpe ani. Pe urmă, dacă rămăsesem al nimănui, m-am înrolat în armată cu Seamus, ca să ne dea casă şi masă Confederaţia. Asta se dovedise cea mai mare păcăleală. Nu credeam să fie pe lumea asta armată mai flămîndă şi mai prost îmbrăcată decît cea comandată de generalul Robert E. Lee.

- Şi n-a fost singura păcăleală, întări Whitman. Aici, la Gettysburg, Lee şi-a trimis oamenii la un atac frontal fără să se asigure mai întîi că reuşiseră atacurile de pe flancuri, din ziua precedentă. Şi-acum mai îngroapă localnicii leşuri de rebeli cu nemiluita, iar cimitirul e atît de mic încît au ajuns să le-ngroape în pămînt nesfinţit. Mă-ntreb dacă o să-l sfinţească vreodată cineva...

Am ridicat din umeri. Într-un fel, odată cu glonţul care-mi sfîrtecase coapsa, primisem şi o eliberare din armată. Pentru mine, Războiul Civil se încheiase. Era grija altora.

- S-ar zice că nu mai ai pentru cine sau pentru ce să lupţi. Şi-acum ce-o să faci, flăcău?

Nu mă gîndisem. Eram prizonierul iancheilor, ceea ce nu era prea grozav, iar dacă mă întîlneam cu trupe confederate riscam să mă împuşte ca dezertor, ceea ce era şi mai rău.

- Părerea mea, continuă Whitman, este să fugi dincolo de graniţă, în Canada, pînă s-or mai potoli lucrurile.

- Cu piciorul ăsta rănit, nu prea văd cum. Sînt mii de mile. Şi la mijloc e teatru de război. N-a ajuns el, Lee, la Washington cu toată armata confederată şi vrei să mă duc eu de unul singur pînă în Canada?

Walt zîmbi.

- De picior mă îngrijesc, şi merge spre vindecare. Încă două-trei săptămîni şi-ai să poţi merge din nou. Teatru de război e-aici. Dacă mergi spre vest, pînă la Mississippi, de-acolo o să-ţi vină uşor să urci pe fluviu. Şi mai e şi trenul.

- Dar sînt patrule de ianchei în fiecare gară.

Se mîngîie pe barbă, uitîndu-se la mine cu ochii aceia mari, limpezi şi visători.

- Nu şi la trenul subteran. Dacă sclavii fugari se folosesc de el ca să ajungă în Canada, poate o să te ajute şi pe tine.

Am clipit de cîteva ori, nedumerit.

- Dar sînt alb.

- Mda. Nu e întotdeauna un avantaj.

După alte cincisprezece zile, cînd începusem să merg binişor, m-a întrebat odată, cînd îmi pansa rana, ce părere am despre iubirea atletică. L-am întrebat la rîndul meu dacă se referea la pasiunea pentru atletism, şi nu mi-a răspuns.

Apoi, în noaptea aceea, prin Gettysburg a trecut un escadron de cavalerie confederată. A fost un atac surpriză, cu incendii, chiote şi împuşcături, iar escadronul era condus de un ofiţer sălbatic, fără sabie, care purta două pistoale. Iancheii îl ştiau de Fantoma Cenuşie şi-i purtau frica. Am aflat apoi că-l chema John Singleton Mosby. Cîţiva ani mai tîrziu (lucru imposibil de imaginat în vremea Războiului Civil) s-a împrietenit cu Ulysses Grant. Dar în confuzia generală am profitat de raidul Fantomei Cenuşii şi-am fugit din spitalul de campanie, încercînd să scap de spectrul războiului, de mizerie şi de molima care sta să izbucnească.

(Volumul 'An/Organic' este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_99_AN_ORGANIC.html. Lectură plăcută! )