Jeff Noon – "Automated Alice" (1996)

În februarie 2004, prin amabilitatea doamnei Diana Enăchescu-Hoehn şi a soţului ei, Rudiger Hoehn, am primit un exemplar din romanul lui Jeff Noon Automated Alice. Acesta fusese publicat iniţial în 1996, dar a fost retipărit într-o ediţie elegantă, în colecţia Black Swan, în 2000.

Automated Alice este, după cum probabil aţi ghicit din titlu, o continuare apocrifă a romanelor Alice's Adventures in Wonderland (1865) şi Through the Looking Glass (1872) de Lewis Carroll. Jeff Noon ţese cu abilitate această iluzie încă de pe coperta cărţii, anunţînd:

"În ultimii ani ai vieţii sale, Lewis Carroll a scris o a treia carte despre Alice. Această lucrare misterioasă nu a fost publicată niciodată şi a fost descoperită abia recent. Acum, în sfîrşit, lumea poate citi despre Alice Automatizata şi fabuloasele ei peripeţii în viitor."

Noon continuă prin a pastişa foarte convingător stilul lui Lewis Carroll, iar Alice trece, ca şi în romanele originale, printr-o serie ameţitoare de evenimente suprarealiste. De acestă dată, Alice urmăreşte nu un iepuraş alb într-o vizuină, ci un papagal, Whippoorwill, în interiorul unei pendule. Mai mult, romanul conţine aproape pe fiecare pagină ilustraţii de Harry Trumbore făcute în stilul celor victoriene ale lui Sir John Tenniel. Ca şi Carroll, Noon îşi presară proza cu jocuri de cuvinte şi probleme de logică, de matematică sau de fizică.

Dacă evenimentele din Alice's Adventures in Wonderland au de-a face cu cărţi de joc personificate, iar cele din Through the Looking Glass cu piesele implicate într-o partidă de şah, intriga din Automated Alice se axează pe găsirea a douăsprezece piese care lipsesc dintr-un puzzle. Fireşte, romanul are douăsprezece capitole. Iar cartea, asemenea romanului Through the Looking Glass, se încheie cu o problemă referitoare la identitatea protagonistei şi cu un răspuns deghizat într-un acrostih.

Pe de altă parte, Automated Alice este o carte de Jeff Noon, iar autorul are mereu grijă să ne amintească asta. Prin urmare, Alice călătoreşte nu oriunde, ci în oraşul Manchester al anului 1998, unde experimente cu particule subatomice numite carryon au dus la apariţia unei epidemii, Newmonia. Epidemia face să apară creaturi compozite precum oamenii-cîini, fetele-pisică sau băieţii-păianjen, printre care se numără şi creatorul de himere Quentin Tarantula.

În plus, elemente din primele două romane ale lui Noon apar la tot pasul, cum ar fi combinaţia de realitate virtuală şi halucinaţie indusă de penele Vurt, ori şerpii iviţi în vis. Cărţile Vurt şi Pollen apar şi în ilustraţii, iar autorul însuşi, deghizat ca Zenith O'Clock, apare episodic în capitolul "The Stroke of Noon".

Nu în ultimul rînd, Noon nu invadează de unul singur lumea imaginară a lui Alice. O puzderie de elemente culturale, ştiinţifice şi tehnologice din secolul al douăzecilea se revarsă în paginile cărţii. Printre ele se numără computermitele, terbotul chitarist James Marshall Hentrails, biblioteca-labirint a lui Jorge Luis Borges şi pisica lui Schrodinger din capitolul "The Hunting of the Quark".

După încheierea lecturii, rămînem cu impresia că Jeff Noon a reuşit de minune să scrie atît o continuare la romanele lui Lewis Carroll cît şi încă una dintre propriile lui cărţi năstruşnice. Pe de altă parte, mă tem că misiunea persoanei care va avea de tradus Automated Alice în română are să fie foarte grea.

Dar asta e altă poveste.

(Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul oficial al lui Jeff Noon la adresa: http://www.jeffnoon.com/index.php sau pe cel neoficial la adresa: http://www.vurt-feather.co.uk/. )

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)