J.G. Ballard – 'Miracles of Life' (2008)

La începutul lunii septembrie 2008, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro/, autobiografia lui J.G. Ballard, Miracles of Life – Shanghai to Shepperton, An Autobiography (Harper Perennial, Editura HarperCollins, Londra, 2008). Am parcurs-o în două zile şi iată ce am aflat:

Ballard şi-a împărţit autobiografia în două părţi. Cea dintîi tratează despre copilăria lui, petrecută la Shanghai, şi despre cei doi ani şi jumătate în care, împreună cu familia, a fost deţinut într-un lagăr japonez, Lunghua. Partea a doua cuprinde amintiri ale sale din adolescenţă, la venirea în Marea Britanie, din tinereţe, într-un stagiu militar petrecut în Canada, şi din viaţa de adult.

Autorul a ştiut foarte bine să selecteze episoade semnificative şi să le prezinte concis şi convingător. Pe unele dintre ele cititorii săi le cunoşteau deja din romane precum Empire of the Sun sau The Kindness of Women, însă altele apar aici pentru prima oară. Unele diferenţe sînt semnificative – spre exemplu, faptul că în viaţa reală J.G. Ballard a petrecut perioada de detenţie în lagăr împreună cu familia, în vreme ce personajul Jim din Imperiul soarelui este separat de părinţi.

Un element formativ pentru Ballard pare să fi fost faptul că a venit în Marea Britanie ca adolescent şi a privit societatea britanică postbelică din afară, ca un reporter, nu din interior, ca un localnic care îşi acceptă fără reţineri mediul cultural. Astfel, crezul care a însoţit literatura pe care a scris-o a fost nu tradiţia, atît de dragă unor britanici, ci schimbarea.

Un alt element important pentru el, ca scriitor, a fost că a avut experienţe de viaţă precum contactul cu societatea chineză din Shanghai, Al Doilea Război Mondial, detenţia, cursurile de la Facultatea de Medicină din Cambridge sau pregătirea ca pilot militar, mai degrabă decît studii de literatură engleză (cea mai proastă pregătire cu putinţă pentru un scriitor în formare, după părerea lui).

Ballard evocă rudele şi prietenii din viaţa sa pe numeroase pagini. Dacă părinţii păreau să fie cam străini de el (şi s-au înstrăinat mai mult după revenirea în Marea Britanie), relaţiile autorului cu soţia lui, Mary Ballard, şi în special cu copiii săi sînt evocate cu deosebită căldură. “Miracolele vieţii” la care se referă titlul sînt chiar cei trei copii ai lui, iar autobiografia le este dedicată.

Destule figuri literare şi artistice sînt amintite în paginile cărţii, de la Kingsley Amis şi E. M. Forster la Michael Moorcock şi Steven Spielberg. Editori şi scriitori, poeţi şi critici literari, producători de film şi regizori, actori şi artişti plastici se perindă de la un capitol la altul, însă lunga carieră scriitoricească a lui Ballard, ecranizările romanelor sale şi relaţiile din lumea literară par să fie periferice faţă de creşterea copiilor săi după pierderea soţiei. Cu modestie, autorul afirmă în cîteva rînduri că ei l-au crescut pe el, mai degrabă decît invers, şi că unele dintre cărţile sale au fost scrise în orele dintre intrarea copiilor la şcoală şi revenirea lor la locuinţa din Shepperton. (Unele dintre cele mai bune, din cîte am văzut…)

Departe de a fi ataşat de ideea că dacă salvezi aparenţele salvezi totul, Ballard aminteşte în autobiografia lui destule episoade jenante la care a fost martor. De la alcoolismul şi infidelităţile britanicilor din Shanghai în anii ’30 la sărăcia şi meschinăria din Anglia postbelică, de la atitudinea represivă a mamelor la experimentele cu droguri ale tinerilor din anii ’60, de la orgoliile scriitorilor la inepţia unor producători de film, o mulţime de detalii picante sînt trecute în revistă nu cu oprobiu moral, ci cu simpatie pentru tot ceea ce ţine de firea omenească. Şi, ca semn că autorul însuşi nu se socoteşte moralmente superior, autobiografia conţine relatări despre alcoolismul de durată al lui Ballard, despre singurul accident de automobil din viaţa sa, despre cîteva experienţe cu droguri ori despre cancerul de prostată care i-a fost descoperit în 2006.

Trebuie de asemenea să remarc faptul că aproape fiecare capitol se încheie cu un cîrlig narativ – o întorsătură de frază care îl îndeamnă pe cititor să înceapă lectura capitolului următor. Spre deosebire de The Atrocity Exhibition, spre exemplu, care a fost concepută în mod intenţionat ca o reflexie fracturată a peisajului mediatic mozaicat şi ilogic căruia îi sîntem expuşi în fiecare zi, “Miracole ale vieţii” este o naraţiune coerentă, economică şi elegantă - o poveste captivantă, plină de umor discret şi de o autoironie fină.

Ediţia britanică pe care am parcurs-o conţine şi fotografii din arhiva personală a scriitorului, imagini ale părinţilor săi, ale soţiei, ale copiilor, ale prietenilor şi ale partenerei sale de viaţă. Printre ultimele imagini se numără şi cîteva fotografii făcute în 1991, cu ocazia unei vizite la Shanghai şi în fostul lagăr Lunghua – căci J.G. Ballard a ţinut să revină pentru scurt timp în locurile copilăriei sale.

Cumva, după ce lectura acestei autobiografii s-a încheiat, cititorii rămîn cu idea persistentă că cel mai de preţ lucru pentru autor a fost nu succesul literar, ci creşterea copiilor şi a nepoţilor săi. Într-adevăr, miracole ale vieţii…

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)