Isaac Asimov – 'I. Asimov - A Memoir' (1994)

Sînt mai bine de zece ani de cînd am renunţat să mai citesc cărţi de Isaac Asimov, după dezamăgirile provocate de Marginea Fundaţiei şi de Preludiul Fundaţiei. Pe cît de agreabile şi palpitante mi se păruseră cărţile lui din tinereţe (Eu, robotul, trilogia Fundaţia, Caverne de oţel, Soarele gol, O piatră pe cer, Pulbere de stele, Sfîrşitul eternităţii), pe atît de lungi şi diluate mi s-au părut acestea două, scrise şi publicate în anii ’80. Excepţie au făcut cîteva articole de popularizarea ştiinţei din volumul Planeta care nu a existat, în care cu plăcere i-am regăsit stilul clar, concis şi agreabil pe care i-l apreciam atît de mult.

Şi iată că, după atîţia ani, am cumpărat în 2005 şi am citit o carte pe care mi-o doream de cîtva timp – Autobiografia lui Asimov. Am parcurs-o în aproximativ 28 de ore şi am fost încîntat de ea.

În această carte, scrisă în 125 de zile (numeroase dintre ele petrecute în spital), Isaac Asimov îşi evocă rudele, prietenii, cariera, realizările şi dificultăţile în capitole scurte, clare şi de multe ori pline de iubire şi de căldură sufletească. Organizînd cartea astfel, a făcut-o foarte uşor de parcurs, iar faptul că îi citisem destule dintre cărţile importante din domeniul SF m-a ajutat să nu fiu străin pe de-a-ntregul în această lume pe care o evocă.

A fost ca o regăsire a unui prieten pe care nu-l mai întîlnisem de mult, şi mi-a umplut inima de bucurie (şi, uneori, ochii de lacrimi). Pentru că, dincolo de toate experimentele stilistice, dincolo de modele literare şi de confruntările între generaţii, vocea raţională, limpede a lui Asimov, claritatea intrigilor sale şi soluţionarea conflictelor prin inteligenţă şi raţiune, nu prin violenţă sau forţă brută, reprezintă pentru mine chintesenţa literaturii science fiction moderne. Dacă o poveste nu poate fi spusă clar, în aşa fel încît cititorul să înţeleagă intriga (şi să se bucure de ea), atunci ea nu merită spusă deloc.

În cazul Autobiografiei, e povestea unui om care a început viaţa ca imigrant sărac, lucrînd de la nouă ani în prăvălia părinţilor şi dormind patru-cinci ore pe noapte, şi care, printr-o combinaţie de studiu (dar nu toceală), burse, relaţii personale şi mai ales scriere susţinută, zi de zi, an de an, a ajuns să publice 451 de cărţi citite şi apreciate în numeroase ţări. Ceea ce afirmă autorul că l-a ajutat în această realizare este diversificarea producţiei. Au fost ani cînd a scris povestiri SF, ani cînd a scris romane, ani cînd a scris aproape exclusiv cărţi de popularizarea ştiinţei, ani cînd s-a ocupat de povestiri poliţiste, perioade cînd a publicat ediţii adnotate. Consecinţa a fost că, mai degrabă decît să cadă în capcana blocajelor scriitoriceşti, Isaac Asimov a devenit din ce în ce mai prolific de-a lungul vieţii, iar sporirea ritmului în care a scris a coincis cu o situaţie financiară din ce în ce mai bună. Un caz foarte rar şi foarte fericit în lumea literară.

Un alt aspect care pare să-l fi ţinut departe de bolile profesionale specifice scriitorilor (depresie, alcoolism, abuz de substanţe) este că pe parcursul vieţii de adult a ţinut numeroase prelegeri şi conferinţe. Vorbitul în public pare să fi compensat pentru nesfîrşitele ore de singurătate petrecute de Asimov dinaintea maşinii de scris.

În cartea lui se găsesc şi lecţii importante pentru scriitori. Una ar fi că, pe măsură ce scrii mai multe cărţi, grija referitoare la succesul uneia singure tinde să se diminueze. Dacă una nu prea se vinde, nu-i nimic! Următoarele vor compensa. Nu te opri din scris!

O alta este că, dacă o editură te tratează rău, nu te plăteşte şi aşa mai departe, nu e necesar să te duci prin tribunale. Tot ce ai de făcut este să nu îi mai dai cărţi pe viitor acelei edituri.

Şi, iar demn de reţinut, ajută dacă te porţi frumos cu editorii şi redactorii şi dacă relaţiile de afaceri se transformă în relaţii de prietenie şi loialitate pe termen lung. Un scriitor celebru şi agreabil în comportament reprezintă un fenomen rar şi, prin urmare, cu atît mai preţios.

Poate cel mai frumos omagiu adus lui Asimov este că, din generaţia de tineri furioşi cyberpunk care îi critica pe dinozaurii Epocii de Aur a SF-ului, Pat Cadigan i-a lăudat calitatea şi diversitatea cărţilor de popularizarea ştiinţei. În adolescenţă se încredea în el ca într-un ghid care să-i explice clar, pe înţeles, orice avea nevoie să afle. Iarăşi este demn de notat că Bruce Sterling i-a adoptat stilul pentru articolele ştiinţifice în rubrica permanentă din The Magazine of Fantasy and Science Fiction, însă numai timp de doi ani (Asimov o susţinuse timp de treizeci şi patru, cumulînd 399 de articole). Chiar şi simplul fapt că “Chairman” Bruce, autor divers, prolific şi respectat, nu a păstrat rubrica în continuare spune indirect ceva despre calităţile profesionale ale Maestrului…

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)