Charles Stross – 'Glasshouse' (2006)

În iunie 2007, entuziasmat fiind de Accelerando, am achiziţionat de la Librăria Noi două romane de Charles Stross în ediţie britanică de buzunar. Unul dintre ele, Glasshouse (Orbit Books, Londra, 2007), era plasat în acelaşi univers imaginar ca şi Accelerando, într-un viitor mai îndepărtat şi mai avansat din punct de vedere tehnologic. Iar cea dintîi frază era material de prima mînă pentru artişti grafici precum Luis Royo sau Tudor Popa:

„O fiinţă umană cu patru braţe, cu pielea cafenie, traversează clubul către mine, îmbrăcată numai cu o centură de care sînt agăţate ţeste omeneşti.”

Am început să citesc romanul în vara anului 2007, dar m-am poticnit dincolo de jumătate şi am reuşit să-l termin de parcurs abia în 2008.

Iată de ce:

Protagonistul-narator Robin este un veteran din războaiele cenzurii ale cărui amintiri au fost „redactate” temeinic de către fostele sale comandante, Pisicile Linebarger. Robin se angajează să participe la un experiment social, o reconstituire a suburbiilor din epoca întunecată 1950-2040 (ale cărei date, din cauza criptării, s-au pierdut în cea mai mare parte).

Robin descoperă că societatea închisă în care a ajuns este o teocraţie, că nu există cale de ieşire din experiment şi că toate femeile sînt fertile, adică pe cale să nască nişte copii care vor creşte luînd mediul simulat în care se vor afla drept unica realitate. Faptul că mintea lui a fost încărcată într-un corp de femeie, Reeve, îi îngreunează şi mai mult situaţia. În cele din urmă, după ce descoperă încă o veterană asociată cu Pisicile Linebarger, Robin pune la cale o lovitură de stat, îi elimină pe teocraţi şi transformă astronava uriaşă la bordul căreia se află experimentul dintr-o închisoare într-un cămin pentru veterani – cu organizare democratică.

Intriga din prim-planul romanului este o satiră la adresa societăţii de consum din a doua jumătate a secolului al douăzecilea. În mod special, Charles Stross satirizează bigotismul, intoleranţa şi mijloacele perfide prin care unii lideri de opinie (neoconservatori) îşi impun valorile şi stilul de viaţă asupra altor membri ai comunităţii.

Din păcate pentru subsemnatul, această satiră este mult mai puţin interesantă decît fundalul intrigii, un război interstelar în care portalurile de teleportare ce asigurau legăturile între habitatele umane au fost infectate cu un virus informaţional, iar memoriile personajelor sînt şterse şi rescrise în folosul nou-apărutelor dictaturi bazate pe acel virus.

În intriga din prim-plan, mintea protagonistului este încărcată într-un corp de femeie, iar activităţile includ menajul, vizionarea programelor TV şi mersul la biserică. În crîmpeiele de amintiri ce reapar pe parcursul romanului, mintea protagonistului a fost încărcată într-un regiment de tancuri, iar activităţile au inclus rescrierea virusului informaţional care a cauzat războiul civil, transformarea lui într-un sistem imunitar şi utilizarea versiunii modificate pentru eradicrea celei iniţiale. Vă las pe dumneavoastră să decideţi care dintre cele două situaţii de mai sus reprezintă un subiect mai adecvat pentru un roman ştiinţifico-fantastic.

Pe de altă parte, ţin să menţionez că Glasshouse conţine un mare număr de trimiteri intertextuale. Astfel, Pisicile Linebarger fac legătura cu seria Lorzilor Instrumentalităţii, creată de Cordwainer Smith (care în viaţa de zi cu zi s-a numit Paul Myron Anthony Linebarger), în mod special cu oamenii-pisică cum ar fi principalul personaj feminin din „Balada pierdutei C’mell”. În capitolul al doilea, un personaj episodic foloseşte o sabie din monofilament, precum cele din Voice of the Whirlwind de Walter Jon Williams. Virusul care infectează portalurile de teleportare şi distruge Republica Este are numele Galben Curios, la fel ca pana foarte rară găsită în tărîmurile virtuale din Vurt de Jeff Noon. Un personaj episodic din roman se numeşte Harshaw, ca avocatul din cîteva romane tîrzii ale lui Robert A. Heinlein, iar un altul – Alice Sheldon, ca scriitoarea care de regulă semna James Tiptree, Jr. O armă de temut folosită de protagonist este spada Vorpal, precum cea care apare în poemul „Jabberwocky” din romanul Prin oglindă de Lewis Carroll. Şi lista ar putea continua...

Dar plăcerea identificării acestor legături intertextuale nu poate compensa frustrarea cuzată de o intrigă prea săracă în raport cu fundalul romanului. Cumva, cititorii rămîn cu impresia că de această dată autorul a fost prea preocupat să construiască o satiră în detrimentul suspansului şi al divertismentului. (Fireşte, o replică mereu valabilă la asemenea obiecţii este că oricine nu e mulţumit de ceea ce a citit într-o carte are libertatea să scrie altă carte mai pe placul său...)

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)