Richard Morgan – 'Altered Carbon' (2001)

Prin 2005, Horia Nicola Ursu mi-a relatat cu căldură despre un autor britanic cyberpunk din cea de-a treia generaţie, Richard Morgan, şi despre personajul principal din primele romane ale acestuia, Takeshi Kovacs. Aşa se face că în decembrie 2005 am achiziţionat un roman de-al lui Morgan, Market Forces (fără legătură cu seria Kovacs), l-am citit şi mi-am făcut o părere nu prea bună.

Vă mai amintiţi bancul cu optimistul care spune că mai rău de-atît nu se poate şi cu pesimistul care răspunde: „Ba se poate!”?

Ba se poate...

La sfîrşitul lui martie 2006, mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am achiziţionat trilogia despre Takeshi Kovacs într-o ediţie britanică de buzunar. Doi ani mai tîrziu, am reuşit în sfîrşit să parcurg primul roman din serie, Altered Carbon (Gollancz, Grupul Editorial Orion, Londra, 2002).
Şi iată ce am aflat:

În secolul al XXVI-lea, omenirea nu doar a dezvoltat zborul interstelar şi a colonizat numeroase planete, ci a şi pus la punct un sistem de stocare a minţilor umane care permite reîncărcarea unei personalităţi într-un corp clonat în cazul în care este distrus trupul în care se dezvoltase iniţial personalitatea. De aceea, cu toate că în prologul romanului protagonistul şi iubita lui sînt ucişi de trupe antiteroriste, cîţiva ani mai tîrziu personalitatea lui Takeshi Kovacs este încărcată în corpul unui poliţist din San Francisco şi trimisă să investigheze un caz suspicios.

Deşi cazul pare simplu (un bogătaş pe nume Laurens Bancroft s-a sinucis), victima proaspăt reîncărcată într-o clonă nu are încredere în concluziile oficiale ale poliţiei şi doreşte ca un detectiv particular să întreprindă o anchetă paralelă. Aşa ajunge să-l angajeze pe Kovacs.

Protagonistul este supus la diverse forme de presiune (oferte sexuale, mită, atacuri, tortură, tentative de asasinat) şi, după cum probabil vă aşteptaţi, rezolvă cazul, ba chiar face cîteva fapte bune pe parcurs.

Atunci ce e în neregulă cu cartea?

Un umorist britanic remarca într-una dintre cărţile sale că în Regatul Unit se ia o chestiune americană, se scoate din ea singurul lucru bun pe care îl avea şi i se oferă publicului britanic drept o formă de progres. Aşa s-au ales cu „mîncăruri la minut pe care le primeşti cu încetineală” (sau, pe limba umoristului, slow fast food).

Romanul noir, în versiunea creată de Dashiell Hammett, era concis, alert şi brutal. În versiunea mai stilată a lui Raymond Chandler, era relatat cu un umor sec. Carbon modificat a fost distribuit pe piaţă sub eticheta „cyber-noir” (probabil pentru că publicul cititor ar fi perceput ca demodat termenul „cyberpunk”), însă nu este concis (534 de pagini în ediţia britanică de buzunar), nu este alert, căci intriga e prea ramificată ca să se mişte cu uşurinţă, şi, din păcate, duce lipsă de umorul sec ce făcea deliciul cărţilor lui Chandler. Aşa se face că, din reţeta romanului noir, Carbon modificat păstrează numai brutalitatea...

În ceea ce priveşte jumătatea „cyber” a etichetei, ar fi util să ne amintim că primele romane cyberpunk au fost create de tineri autori americani şi canadieni revoltaţi că scriitorii SF vîrstnici comiteau tomuri gorase, plictisitoare şi fără legătură cu mediul tehnologic şi cultural al publicului cititor (MTV, calculatoare personale, jocuri video). Nu întîmplător, conducătorul neoficial al mişcării literare cyberpunk, Bruce Sterling, agrea atunci, în anii ’80, un gen muzical numit speed metal.

În această privinţă, Carbon modificat este un roman domestic, numai bun de citit (şi de uitat) pe plajă, în concediu. Elementele de observaţie socială, atît de importante pentru genul cyberpunk, sînt destul de puţin prezente în acest roman. Conexiunile cu mediul cultural în care a fost scris nu prea sînt vizibile. Iar educaţia ştiinţifică şi tehnologică ce condimentează scrierile unor autori precum Bruce Sterling, Neal Stephenson, Greg Egan sau Cory Doctorow pare destul de subţire în cazul lui Richard Morgan.

Avînd în vedere cele discutate mai sus, înclin să cred că cititorii nu ar trebui să ia prea în serios nici partea „cyber”, nici partea „noir” a denumirii sub care a fost distribuit pe piaţă primul roman al lui Morgan. Cumva, după sute şi sute (şi sute...) de pagini de intrigă poliţistă cuminte deghizată în science fiction, am rămas cu senzaţia că romanul Carbon modificat este la fel de captivant ca o melodie speed metal interpretată de o fanfară...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)