Ursula K. Le Guin, 'The Other Wind' (2001)

Într-o recenzie dedicată altei cărţi din seria Earthsea, am mărturisit cu cîtă intensitate (şi nesăbuinţă) am rezistat invitaţiei unui prieten să vizitez acest tărîm high-fantasy. De cîţiva ani încoace, spre surprinderea mea, am simţit o pornire crescîndă să mă întorc şi să-l revizitez. Din fericire, la fel a simţit şi creatoarea tărîmului Earthsea, Ursula K. Le Guin, şi în vara anului 2007 (mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Nauilus, http://nautilus.ro ) am avut plăcerea să citesc cea mai recentă adăugire la seria Earthsea, The Other Wind.

Noul roman Earthsea se petrece la cîţiva ani după evenimentele din Tehanu. Domnia regelui Lebannen este ameninţată de trei tipuri de criză deodată. Una politică – regele karg o trimite pe fiica lui, prinţesa Seserakh, ca să se căsătorească cu Lebannen, iar refuzul acestuia ar putea duce cu uşurinţă la un război. Una fizică – la apusul Arhipelagului tineri dragoni au început să ardă cîmpurile, recoltele şi pădurile şi să gonească oamenii. Şi una metafizică – în visele unui Reparator numit Anin, soţia lui răposată şi o mulţime de alte umbre îl roagă să îi ajute să doboare zidul de piatră dintre ţinutul uscat al celor morţi şi ţinutul fertil al celor vii – tocmai zidul a cărui reparare îl costase pe Arhimagul Ged puterea magică în The Farthest Shore.

Locul acţiunii se mută rapid din Gont în Havnor, apoi în Roke, iar punctul de vedere omniscient selective multiplu trece rînd pe rînd de la Anin la bătrînul Ged, la soţia acestuia, Tenar, şi la regele Lebannen. Există numeroase legături cu nuvelele şi romanele precedente ale seriei (inclusiv nişte scene spectaculoase şi memorabile cu Orm Irian, fata-dragon) şi noi dezvoltări în ceea ce priveşte caracterizarea şi fundalul.

Există de asemenea în acest roman o tuşă vizibilă de ideologie feministă care influenţează comportamentul personajelor. Personajele masculine sînt prezentate de cele mai multe ori izolat – uneori din punct de vedere emoţional, alteori din punct de vedere fizic – şi în concurenţă unele cu altele. Ged, de pildă, duce o existenţă liniştită de unul singur pe Insula Gont, la vechea fermă a lui Ogion, în vreme ce soţia lui, Tenar, şi fiica lui adoptivă, Tehanu, sînt într-o vizită prelungită la curtea regelui Lebannen. Azver, Maestrul Modelator de pe Insula Roke, se ţine deoparte în Crîngul Imanent (şi, paradoxal, aproape fiecare însoţitor al regelui Lebannen i se alătură mai degrabă decît să accepte invitaţia ţeapănă, oficială, la Şcoala de Magie). Regele Lebannen se simte izolat din punct de vedere emoţional chiar şi faţă de Tenar. Iar cînd Anin îi abordează pe doi vrăjitori ca să le ceară ajutorul, unul dintre ei, Seppel din Peln, îi opreşte visele groaznice numai în schimbul harului său magic pentru repararea lucrurilor.

Personajele feminine, pe de altă parte, sînt prezentate ca fiind cooperante şi acordîndu-şi sprijin reciproc. Tenar, spre exemplu, le oferă sprijin emoţional la un moment sau altul lui Anin, lui Lebannen, prinţesei Seserakh şi tinerei Tehanu. Prinţesa Seserakh îi oferă fără să vrea sprijin moral lui Tenar cînd îi dă prilejul să vorbească pe limba ei maternă, karga (lucru pe care Tenar nu îl mai făcuse decenii de-a rîndul). Iar Tehanu şi Orm Irian cooperează ca să reia comunicarea dintre oameni şi dragoni.

Această viziune (uşor optimistă) asupra relaţiilor dintre femei culminează în partea a patra, “Delfinul”, pe parcursul unei furtuni pe mare, cînd, ca să alunge răul de mare al prinţesei Seserakh, Tenar o invită împreună cu Tehanu şi Orm Irian să i se alăture la un joc de cărţi şi (spre deosebire de personajele masculine izolate şi îngrijorate) se distrează bine împreună.

Dacă ar fi să comparăm The Other Wind cu romanele din trilogia Earthsea iniţială, am putea descoperi că este ceva mai lung decît oricare dintre acestea. Pe de altă parte, este şi mai profund şi mai bogat în privinţa explorării relaţiilor dintre personaje şi în dezvoltarea caracterizării. Autoarea a avut deosebită grijă să exploreze nu numai gîndurile personajelor pe timpul zilei, ci şi reveriile lor şi visele de pe timpul nopţii. Din acest punct de vedere, paginile de la începutul secţiunii finale, “Reuniune”, conţin un mozaic meşteşugit de vise simbolice.

Şi, vorbind despre lungimea cărţii, cînd îl comparăm cu volumele masive ale literaturii fantasy de rînd, scrise cu proză diluată, The Other Wind pare să fie compact, economic şi foarte agreabil în eleganţa sa. Căci, pe tărîmul literaturii high fantasy, Ursula K. Le Guin are foarte puţini rivali.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)