Walter Jon Williams - 'Voice of the Whirlwind' (1987)

Lumea din romanul Hardwired era prea captivantă ca să se sfîrşească între paginile acelei cărţi. Au spus asta destui cititori (Hardwired este cea mai populară dintre cărţile lui Walter Jon Williams şi a fost republicată recent într-o ediţie elegantă). Probabil a simţit asta şi autorul, care în 1987 a publicat un roman plasat în acelaşi univers ficţional. Prin 2002 am avut ocazia să îl citesc, mulţumită vechiului meu prieten Liviu Moldovan, iar în mai 2004, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru, am primit cadou o ediţie de buzunar din Voice of the Whirlwind. Ca şi Hardwired, coperta ediţiei de la Tor Books a acestui roman a fost ilustrată de unul dintre graficienii mei preferaţi, Luis Royo. Iată despre ce este vorba în Voice of the Whirlwind:

Un bărbat pe nume Steward se trezeşte într-un spital de pe Pămînt şi află că este clona unui veteran de război care a pierit în condiţii suspecte. Cum medicul care se ocupa de clonă este asasinat, iar clona e suspectată de crimă, Steward decide să pornească o investigaţie pe cont propriu. Investigaţia îl poartă pe Beta (numele de cod al clonei) de pe Pămînt la habitate spaţiale circumterestre, iar de acolo, la bordul unei nave spaţiale, dincolo de centura de asteroizi, în sistemul jovian. Pe parcurs, Beta nu numai că răzbună asasinarea lui Alfa (originalul), dar descoperă şi dejoacă un complot al veteranilor, cîteva manevre suspecte ale policorporaţiilor şi lupte pentru supremaţie între Puteri, extratereştrii care serveau drept ambasadori la bordul unei staţii spaţiale. În final, Beta este ucis la rîndul său, dar următoarea clonă, Gamma, află despre sacrificiul său şi are privilegiul de a fi un sfînt Zen, o persoană neîmpovărată de datorii karmice şi liberă să acţioneze cum doreşte.

Dacă Hardwired putea fi văzut ca un fel de răspuns al lui Walter Jon Williams la Neuromancer (1984) de William Gibson (dar şi un omagiu cyberpunk la adresa unui roman de Roger Zelazny, Drumul iadului), Voice of the Whirlwind poate fi văzut ca o replică intertextuală la cealaltă piatră de hotar a genului cyberpunk, Schismatrix (1985) de Bruce Sterling. Dacă ar fi să amintesc numai cîteva elemente pe care cele două romane le au în comun, ar fi lupta dintre facţiuni (în cazul romanului discutat aici, dintre policorporaţii), prezenţa unor extratereştri care doresc să facă comerţ cu oamenii, dar şi să exercite o dominaţie asupra lor, clonele programate wetware, protagonistul care călătoreşte de la un habitat spaţial la altul, bazîndu-se pe adaptabilitate şi inteligenţă pentru a izbuti în ceea ce şi-a propus, precum şi echipajul pestriţ de la bordul navei spaţiale. Romane cu elemente oarecum asemănătoare publicate în aceeaşi perioadă ar fi Vacuum Flowers (1987) de Michael Swanwick, respectiv Consider Phlebas (1987) de Iain M. Banks. Poate că nu era prea evident în acel an, dar aceste cărţi puneau bazele Noii Opere Spaţiale.

Alte elemente intertextuale din Voice of the Whirlwind sînt mai degrabă punctuale. Ca să dau un singur exemplu, filamentul monomolecular folosit ca bici în "Johnny Mnemonic" şi bastonul telescopic din segmente de arc menţionat în Neuromancer fuzionează aici într-o armă cu fir monomolecular care poate fi folosită fie ca bici, fie ca spadă.

Pe de altă parte, războiul dintre mercenarii corporaţiilor pentru siturile arheologice extraterestre şi pentru artefactele extraterestre descoperite acolo, precum şi protagonistul veteran clonat şi specializat în arte marţiale sau societatea în care minţile personajelor sînt înregistrate pe cale electronică şi încărcate în clone după decesul originalelor au reapărut uşor modificate în cîteva dintre romanele lui Richard Morgan, în special Broken Angels (2002). Pentru că, după cum am remarcat anterior, intertextualitatea este o armă cu două tăişuri...

Dincolo de relaţiile intertextuale cu alte romane SF, însă, Voice of the Whirlwind merită aprecierea cititorilor şi pentru merite de sine stătătoare, precum economia textului (o intrigă spectaculoasă, cu numeroase lovituri de teatru şi răsturnări de situaţii, a fost tratată în mai puţin de trei sute de pagini), complexitatea universului imaginar, aflat de această dată la mai bine de un secol de evenimentele din Hardwired, sau plauzibilitatea psihologică a protagonistului dornic să dezlege misterul predecesorului său Alfa.

Ca o notă specifică, Walter Jon Williams descrie adesea antrenamentele pe care le face Steward, iar exerciţiile, efectele lor şi senzaţiile provocate de ele poartă pecetea autenticităţii. Căci autorul însuşi are mai bine de douăzeci şi cinci de ani de cînd practică arte marţiale...

Nu în ultimul rînd, universul imaginar din acest roman s-a extins şi în cîteva nuvele. Dar despre acest subiect am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)