"Din uşă în uşă" (din romanul "Gangland")

Maria pregăti prînzul într-o tăcere adîncă. Lumina ce venea de afară părea ireală, iar mobila din bucătărie, în alb şi galben pai, avea cu totul altă înfăţişare decît după-amiaza tîrziu, aşa cum o vedea de obicei.

În casă domnea o linişte apăsătoare, ca şi cînd ar fi avut loc un priveghi. Mult mai rău, se corectă Maria în gînd. Astă-primăvară, cînd fusese înmormîntarea lui Sam, priveghiul care o precedase fusese plin de bocete şi de vaiete, cu maică-sa şi cele două surori plîngînd de se zguduia casa, iar Maria ajunsese în cele din urmă să le ţină în braţe ca să le liniştească şi să le aducă din cînd în cînd cîte o cutie cu şerveţele din hîrtie. Aproape ai fi crezut că şi Sam avea să se ridice din sicriu, deranjat de atîta gălăgie, numai că, fireşte, sicriul era gol. Doar poza lui formală de la Academie era sprijinită de cutia convexă şi lăcuită, din lemn de stejar. A doua zi veniseră cu maşini oficiale, negre şi sobre, cu steguleţe fluturînd, colegi de-ai lui de la Academie, alţi piloţi din escadrila lui (puţini, înspăimîntător de puţini), garda de onoare şi, în cu totul alt gen de automobile, oameni din cartierul unde crescuse, ba chiar şi spectatori de la meciurile de fotbal, şi toate astea ca să ducă la locul de veci, cu onor, o cutie din lemn goală. Pentru că cealaltă cutie, cea din metal, ticsită cu computere de bord şi senzori şi rachete şi muniţie de uraniu, cea numită pompos avionul cel mai sigur şi mai greu de detectat din lume, cea care pînă de curînd fusese atît de secretă încît nu i se recunoştea oficial existenţa, cea în care se afla de fapt soţul ei, nu mai fusese găsită niciodată...

Soneria cuptorului cu microunde o făcu să tresară. Tocana era gata, iar în bolul aflat dinaintea Mariei foile de salată erau tăiate şi răstăiate, sfărîmate şi mărunţite pînă cînd nu mai rămăsese printre ele nici o bucată pe care s-o poată lua cu furculiţa. Lăsă cuţitul Solingen pe masă, cuprinsă de o vagă nedumerire, şi aduse farfurii de plastic portocaliu pe care le aşeză cu precizie împrejurul bolului de salată. Nu se simţea în stare să umble cu farfurii de porţelan. Nu în acea zi.

Împărţi tocana aburindă în farfurii, puse felii de pîine de secară în coşuleţul împletit, apoi trase cu urechea. De la etajul de sus nu se auzea nici cel mai mic sunet, ca şi cînd copiii nu s-ar fi aflat în casă.

– La masă!

Tăcerea se prelungi. Maria privi încoace şi încolo, hehotărîtă. Îşi umezi buzele de cîteva ori.

– Numai de asta n-aveam nevoie, zise ea cu jumătate de gură. Juanita! Lenny! Haideţi o dată, că se răceşte tocana!

De pe palierul de sus se auzi o uşă, apoi zgomot de paşi mărunţi, aproape furişaţi. Juanita se ivi la intrarea în bucătărie, ţinînd de un colţ revista cu păpuşa Barbie.

– Stai jos, făcu Maria. Lenny nu vine?

Fetiţa ridică din umeri, apoi se urcă pe scaun. Revista poposi pe marginea mesei, lîngă solniţa din plastic vernil. Juanita ridică privirea, apoi o lăsă imediat în jos.

– Lenny! Cît crezi că te mai aşteptăm?!

Din nou tăcere, cu o nuanţă aproape tangibilă de încăpăţînare îmbufnată.

– Lenny, să nu urc eu la tine, c-o să fie vai şi-amar!

Pe palierul de sus, o altă uşă se deschise, apoi se închise cu întîrziere, parcă în silă. Zgomot de paşi pînă în capătul scărilor.

Pauză.

Apoi treptele se auziră încet, una cîte una.

Lenny apăru în cadrul uşii, cu privirea în podea. Ostentativ, merse mai întîi la masca chiuvetei, deschise coşul de gunoi şi aruncă înăuntru cîteva rămăşiţe de afiş.

– Stai jos şi mănîncă.

Băiatul se supuse.

– Chiar îţi închipui că avem toată ziua la dispoziţie, ca să stăm după tine şi să te aşteptăm cu masa?

– Da' ce, te duci la serviciu?

Maria tresări. Strînse pumnii. Se înroşi la faţă, dar făcu un efort vizibil să se stăpînească.

– Dacă mă duc sau nu la serviciu nu te priveşte, băiete. Lasă gălăgia şi mănîncă tocană, ca să nu mănînci bătaie.

– Cum adică dacă nu te duci la serviciu? întrebă Juanita.

Femeia amestecă cu furculiţa în farfurie.

– O să discutăm asta după masă. Acum mîncăm.

Nici nu vroia să se gîndească la ce o aştepta. După ani de lucru în cadrul agenţiei, trebuia să meargă din uşă în uşă în căutarea unui nou loc de muncă. Şi cine ar fi vrut să angajeze un fost agent federal?

(Ediţia electronică gratuită a romanului Gangland poate fi citită la adresa http://www.geocities.com/themaddancinggod/Igang.htm . Lectură plăcută! )