Bruce Sterling - "The Zenith Angle" (2004)

La începutul anului 2006, am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru un exemplar din cel mai recent roman al lui Bruce Sterling, The Zenith Angle. Mărturisesc că am început lectura cu oarecare teamă din două motive:

Pe de o parte, romanul său precedent, Zeitgeist (2000), marcase o îndepărtare de genul science-fiction şi o abordare a ceea ce Sterling numeşte slipstream (combinaţie de realism magic şi farsă). Pe de altă parte, recenziile cititorilor afişate pe Amazon.com exprimau destulă dezamăgire în privinţa acestui nou roman. Cu toate acestea, pe măsură ce l-am parcurs, temerile mi s-au risipit. Iată de ce:

Ca subiect, The Zenith Angle este un techno-thriller care cochetează cu comedia. Personajul principal, Derek „Van” Vandeveer, este un fost profesor de la Stanford care lucrează pentru Mondiale, o companie majoră din domeniul Internetului. În urma atacurilor de la 11 septembrie 2001, Van este solicitat în calitate de expert în securitatea calculatoarelor de numeroase agenţii şi servicii federale. Mentorul său, Jeb, îl solicită de asemenea, aşa încît, după ce le cere sfatul bunicului şi tatălui său (sfaturi care se contrazic reciproc), Van acceptă să facă parte din Comitetul pentru Asigurarea Coordonării Informaţiilor Critice (CCIAB).

Protagonistul pune la punct un prototip, Grendel, un sistem de procesare paralelă imun la atacuri din partea hackerilor, apoi e avertizat de un prieten, Tony Carew, să nu se lase implicat într-un eşec de proporţii generat de defecţiunea unui satelit spion, KH-13. Van acceptă, totuşi, atunci cînd este contactat de un mercenar al operaţiunilor secrete, Hickok, şi formulează o soluţie pe care un general-maior o respinge. În cele din urmă, după o vizită la o instalaţie astronomică unde lucrează soţia sa, dr. Dottie Vandeveer, Van continuă pe cont propriu investigaţiile şi descoperă că Tony Carew folosea telescopul ca instalaţie laser cu care să orbească sateliţii-spion americani, în speranţa de a primi mari sume de la noile puteri spaţiale, India şi China.

În ciuda succesului din această operaţiune, Van este uitat de politicienii din Washington, D.C., dar constată că profesia de ciber-războinic este ceea ce îşi doreşte pe viitor, iar un fost coleg de la Mondiale îi oferă un post la Geneva.

Ceea ce m-a uimit şi încîntat la acest roman este că Sterling a reuşit cu atîta eleganţă să îmbine subiectele relevante pentru lumea contemporană, suspansul şi comedia.

În articolele şi cărţile de popularizarea ştiinţei, „Chairman” Bruce recunoaşte că, deşi se prezintă ca scriitor, îşi petrece mare parte din timp nu scriind, ci participînd la conferinţe sau navigînd pe Internet. Ceva din această uriaşă muncă de documentare se vede în modul nonşalant în care, pe parcursul romanului, menţionează chestiuni privitoare la combaterea infracţiunilor computerizate, dinamica pieţei dot-com, terorismul internaţional, proiectarea avioanelor Blackbird, implicarea CIA în afaceri cu narcotice, construirea reţelei Internet2, sistemele Open Source sau descoperirea radiaţiei de fond a Universului. Fiecare dintre aceste nuclee de informaţii se iveşte în roman ca o perlă alunecînd pe un fir.

Evoluţia protagonistului este firul care leagă perlele între ele, povestea care îi face pe cititori să nu poată abandona lectura. Derek Vandeveer începe prin a fi profesor universitar, devine apoi director într-o companie care îl face teribil de bogat (pentru scurtă vreme), ajunge membru al unui comitet ultrasecret, agent pentru operaţiuni sub acoperire, iar în cele din urmă freelancer în războiul cibernetic.

Van observă treptat cum compania Mondiale se înglodează în datorii, averea sa dispare, locuinţa lui din New Jersey trebuie vîndută, iar soţia sa, Dottie, îi ia copilul şi se mută la un nou loc de muncă, în Colorado. La jumătatea romanului, cînd protagonistul pare pe cale să-şi piardă nu numai postul, averea şi casa, ci şi cariera, soţia şi copilul, cititorii descoperă că ar putea să fie şi ţap ispăşitor pentru disfuncţia unui satelit ultracostisitor.

Suspansul merge însă mînă în mînă cu momentele amuzante. Bunicul înţelept al lui Van se dovedeşte a fi senil, îşi confundă nepotul cu fiul şi citează din Robert Heinlein. Doi veterani ai operaţiunilor secrete şe aşază comod şi comentează în timp ce doi pasionaţi de calculatoare se iau la pumni. Arma cu care e ucis antagonistul este un pistol de lipit. Telescopul transformat în distrugător de sateliţi are cupola izolată cu baloturi de paie care explodează în final. Şi lista episoadelor burleşti ar putea continua mult şi bine.

Un scriitor mai puţin experimentat probabil că ar fi scăpat romanul din mînă şi ar fi eşuat în comedie bufă. Bruce Sterling reuşeşte însă ca, printre două zîmbete, să ne explice cîte ceva despre lumea contemporană. Poate că, dincolo de atacurile teroriste şi de războaiele locale, acesta este un lucru care ar trebui să ne dea cu adevărat de gîndit: părinţii fondatori ai genului cyberpunk au decis că prezentul a devenit suficient de straniu, instabil, complex şi periculos pentru ca ei să scrie romane realiste.

(Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi ghidul neoficial al lucrărilor lui Bruce Sterling la adresa http://www.chriswaltrip.com/sterling/ .)

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)