V-aţi întrebat vreodată cum de Alex şi drugii lui din Portocala mecanică de Anthony Burgess au căpătat modul acela haraşo de a gavari? Sau cum au ajuns să considere că jaful, huliganismul, furtul de automobile, violul, consumul de droguri şi intrarea prin efracţie sînt singurele activităţi cu care merită să-şi petreacă timpul zi de zi?
V-aţi întrebat vreodată cum se face că atîtea personaje din literatura cyberpunk sînt nişte singuratici fără familie?
Există o cale rapidă şi uşoară de a afla răspunsul acestor întrebări. E volumul al cincilea al seriei Ambient de Jack Womack, şi se numeşte Random Acts of Senseless Violence - "Acte aleatorii de violenţă fără sens".
Imaginaţi-vă o Alice puţin mai mare, una care are nu nouă ani, ci doisprezece. Se numeşte Lola Hart, locuieşte cu părinţii şi sora mai mică în Manhattan, merge la o şcoală de fete, iar de ziua ei primeşte un jurnal pe care-l botează Anne şi unde începe să noteze ceea ce i se întîmplă.
Iar ce i se întîmplă, prin 1996 aşa cum se vedea din 1993, este destul de banal. Tati scrie scenarii pentru televiziune, mami e profesoară la universitate, colegele dau petreceri la care fete stîngace şi băieţi stîngaci caută să creeze impresia că sînt cool. Numai că scenariile lui tati nu se mai cumpără, iar mami nu capătă contract permanent la universitate, şi pentru început mai trag de cărţile de credit, şi se prefac faţă de fete că totul va reveni la normal cît de curînd, iar Preşedintele la televizor spune minciuni la fel de liniştitoare cu un aer la fel de vinovat ca şi soţii Hart.
Nu după mult timp, familia trebuie să se mute într-un apartament mai mic şi mai ieftin, aproape de Harlem, iar fetele de la şcoală o tratează pe Lola ca pe o vagaboandă din ghetou. Lola descoperă încet-încet că-i plac numai fetele, iar colegele o ostracizează. Cea mai bună prietenă a ei, Lori, e trimisă într-o tabără de re-educare, de unde se întoarce cu creierul spălat. Sora mai mică, Cheryl, încetează treptat să mai comunice cu restul familiei, mami ia prea multe pastile, pînă ajunge la dezintoxicare, tati ia prea multe ore suplimentare într-o librărie, pînă ajunge la stop cardiac. Aşa se face că Lola se pomeneşte singură la şcoală şi singură acasă. Din fericire îşi face alte prietene.
Noile prietene ale Lolei sînt o negresă, Iz, o antileză, Judy, şi o hispanică, Weez. Dintre cele trei, Weez e cea mai intolerantă, şi nici Judy nu e prea prietenoasă, pe motiv că Lola e albă. Fetele merg la bancomat, adică îi buzunăresc pe călători prin metrou. Tensiunea provocată de venirea Lolei duce la destrămarea grupului, iar Weez fuge cu banii şi puşca automată a lui Judy, trecînd graniţa în domeniul celor cărora nu le mai pasă şi pentru care nu mai există cale de întoarcere. Tribul DCons.
Sub presiunea vremurilor, Lola învaţă şi ea să folosească bancomatul, pumnii şi bîta, îşi însoţeşte prietenele la răfuieli de stradă, apoi la o demonstraţie antiguvernamentală. Aici află într-un moment de criză că Judy este mai importantă decît ea pentru iubita ei Iz, şi ajunge să-şi reverse mînia ucigîndu-l pe patronul librăriei unde lucrase tatăl ei. Gestul său, departe de a le convinge pe Iz şi Judy că Lola e o aliată de nădejde, le determină s-o evite. Rămasă singură, protagonista decide că a ajuns pe drumul fără întoarcere, şi că a intrat în rîndurile DCons.
Dacă aţi citit Aventurile lui Huckleberry Finn în engleză, aţi remarcat probabil cum, pe măsură ce Huck şi Jim coboară pe fluviul Mississippi, formele dialectale folosite de locuitorii de pe malurile fluviului se schimbă treptat, din Missouri în Arkansas şi apoi în statul Mississippi. Pentru a obţine acest efect, Mark Twain a utilizat trei dialecte şi patru variaţiuni. În Random Acts of Senseless Violence, jurnalul Lolei Hart arată o schimbare asemănătoare, cu diferenţa majoră că dialectul spre care evoluează engleza standard folosită iniţial de protagonistă nu este unul real, ci vorbirea pe care autorul şi-a imaginat în romanele precedente ale seriei că o folosesc angajaţii Dryco. Cu alte cuvinte, la nivelul limbajului, Jack Womack ne oferă o punte necesară între lumea noastră şi lumea sa ficţională.
Tot aici se creează şi o punte de evenimente prin care aflăm, prin intermediul unei adolescente, despre schimbarea monetară care a adus supremaţia trustului Dryco, despre haosul social din marile oraşe, despre începutul ocupaţiei militare din New York şi despre războiul civil din Long Island, precum şi despre colapsul puterii politice, simbolizat în roman prin moartea în cîteva luni a nu mai puţin de patru preşedinţi.
Aşezarea acestor punţi aproape de sfîrşitul seriei, mai degrabă decît la începutul ei, are un efect neaşteptat asupra cititorilor. Aşa cum Mark Twain s-a folosit de masca unui narator-protagonist inocent pentru a examina cu ironie acerbă o societate, Womack priveşte prin ochii inocenţi ai Lolei apariţia unor structuri pe care protagonista nu le înţelege, dar pe care cititorii le recunosc.
Trustul Dryco, spre exemplu, nu este numit nicăieri în text. Bancnotele apărute după reforma monetară, însă, au sigla firmei în filigran. Judy, despre care cititorii ştiu că ulterior va deveni amanta lui Dyden junior şi în cele din urmă conducătoarea trustului împreună cu O'Malley, anunţă la treisprezece ani într-un joc de-a 'hai să ne imaginăm' că plănuieşte să se combine cu un potentat şi apoi să-i ia frîiele puterii. Asigurarea pe care i-o dă lui Iz că va avea grijă să-i ofere de lucru are o ironie amară în lumina evenimentelor din romanul precedent al seriei, Elvissey. Iar destrămarea familiei Hart şi decăderea Lolei de la normalitate la disperare apar ca nişte versiuni la scară redusă ale unor procese globale pe care cititorii le-au văzut deja în celelalte romane ale lui Womack.
Aici părea să se oprească seria Ambient. Apoi, după o aşteptare de şapte ani, în 2000, Jack Womack ne-a oferit încă un volum, Going, Going, Gone. Dar despre acesta am să vă povestesc cu altă ocazie.
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)
V-aţi întrebat vreodată cum se face că atîtea personaje din literatura cyberpunk sînt nişte singuratici fără familie?
Există o cale rapidă şi uşoară de a afla răspunsul acestor întrebări. E volumul al cincilea al seriei Ambient de Jack Womack, şi se numeşte Random Acts of Senseless Violence - "Acte aleatorii de violenţă fără sens".
Imaginaţi-vă o Alice puţin mai mare, una care are nu nouă ani, ci doisprezece. Se numeşte Lola Hart, locuieşte cu părinţii şi sora mai mică în Manhattan, merge la o şcoală de fete, iar de ziua ei primeşte un jurnal pe care-l botează Anne şi unde începe să noteze ceea ce i se întîmplă.
Iar ce i se întîmplă, prin 1996 aşa cum se vedea din 1993, este destul de banal. Tati scrie scenarii pentru televiziune, mami e profesoară la universitate, colegele dau petreceri la care fete stîngace şi băieţi stîngaci caută să creeze impresia că sînt cool. Numai că scenariile lui tati nu se mai cumpără, iar mami nu capătă contract permanent la universitate, şi pentru început mai trag de cărţile de credit, şi se prefac faţă de fete că totul va reveni la normal cît de curînd, iar Preşedintele la televizor spune minciuni la fel de liniştitoare cu un aer la fel de vinovat ca şi soţii Hart.
Nu după mult timp, familia trebuie să se mute într-un apartament mai mic şi mai ieftin, aproape de Harlem, iar fetele de la şcoală o tratează pe Lola ca pe o vagaboandă din ghetou. Lola descoperă încet-încet că-i plac numai fetele, iar colegele o ostracizează. Cea mai bună prietenă a ei, Lori, e trimisă într-o tabără de re-educare, de unde se întoarce cu creierul spălat. Sora mai mică, Cheryl, încetează treptat să mai comunice cu restul familiei, mami ia prea multe pastile, pînă ajunge la dezintoxicare, tati ia prea multe ore suplimentare într-o librărie, pînă ajunge la stop cardiac. Aşa se face că Lola se pomeneşte singură la şcoală şi singură acasă. Din fericire îşi face alte prietene.
Noile prietene ale Lolei sînt o negresă, Iz, o antileză, Judy, şi o hispanică, Weez. Dintre cele trei, Weez e cea mai intolerantă, şi nici Judy nu e prea prietenoasă, pe motiv că Lola e albă. Fetele merg la bancomat, adică îi buzunăresc pe călători prin metrou. Tensiunea provocată de venirea Lolei duce la destrămarea grupului, iar Weez fuge cu banii şi puşca automată a lui Judy, trecînd graniţa în domeniul celor cărora nu le mai pasă şi pentru care nu mai există cale de întoarcere. Tribul DCons.
Sub presiunea vremurilor, Lola învaţă şi ea să folosească bancomatul, pumnii şi bîta, îşi însoţeşte prietenele la răfuieli de stradă, apoi la o demonstraţie antiguvernamentală. Aici află într-un moment de criză că Judy este mai importantă decît ea pentru iubita ei Iz, şi ajunge să-şi reverse mînia ucigîndu-l pe patronul librăriei unde lucrase tatăl ei. Gestul său, departe de a le convinge pe Iz şi Judy că Lola e o aliată de nădejde, le determină s-o evite. Rămasă singură, protagonista decide că a ajuns pe drumul fără întoarcere, şi că a intrat în rîndurile DCons.
Dacă aţi citit Aventurile lui Huckleberry Finn în engleză, aţi remarcat probabil cum, pe măsură ce Huck şi Jim coboară pe fluviul Mississippi, formele dialectale folosite de locuitorii de pe malurile fluviului se schimbă treptat, din Missouri în Arkansas şi apoi în statul Mississippi. Pentru a obţine acest efect, Mark Twain a utilizat trei dialecte şi patru variaţiuni. În Random Acts of Senseless Violence, jurnalul Lolei Hart arată o schimbare asemănătoare, cu diferenţa majoră că dialectul spre care evoluează engleza standard folosită iniţial de protagonistă nu este unul real, ci vorbirea pe care autorul şi-a imaginat în romanele precedente ale seriei că o folosesc angajaţii Dryco. Cu alte cuvinte, la nivelul limbajului, Jack Womack ne oferă o punte necesară între lumea noastră şi lumea sa ficţională.
Tot aici se creează şi o punte de evenimente prin care aflăm, prin intermediul unei adolescente, despre schimbarea monetară care a adus supremaţia trustului Dryco, despre haosul social din marile oraşe, despre începutul ocupaţiei militare din New York şi despre războiul civil din Long Island, precum şi despre colapsul puterii politice, simbolizat în roman prin moartea în cîteva luni a nu mai puţin de patru preşedinţi.
Aşezarea acestor punţi aproape de sfîrşitul seriei, mai degrabă decît la începutul ei, are un efect neaşteptat asupra cititorilor. Aşa cum Mark Twain s-a folosit de masca unui narator-protagonist inocent pentru a examina cu ironie acerbă o societate, Womack priveşte prin ochii inocenţi ai Lolei apariţia unor structuri pe care protagonista nu le înţelege, dar pe care cititorii le recunosc.
Trustul Dryco, spre exemplu, nu este numit nicăieri în text. Bancnotele apărute după reforma monetară, însă, au sigla firmei în filigran. Judy, despre care cititorii ştiu că ulterior va deveni amanta lui Dyden junior şi în cele din urmă conducătoarea trustului împreună cu O'Malley, anunţă la treisprezece ani într-un joc de-a 'hai să ne imaginăm' că plănuieşte să se combine cu un potentat şi apoi să-i ia frîiele puterii. Asigurarea pe care i-o dă lui Iz că va avea grijă să-i ofere de lucru are o ironie amară în lumina evenimentelor din romanul precedent al seriei, Elvissey. Iar destrămarea familiei Hart şi decăderea Lolei de la normalitate la disperare apar ca nişte versiuni la scară redusă ale unor procese globale pe care cititorii le-au văzut deja în celelalte romane ale lui Womack.
Aici părea să se oprească seria Ambient. Apoi, după o aşteptare de şapte ani, în 2000, Jack Womack ne-a oferit încă un volum, Going, Going, Gone. Dar despre acesta am să vă povestesc cu altă ocazie.
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu