"Bonus" (din romanul "Gangland")

Începuse să se întunece cînd Maria Alonzo se apropie din nou de parcul cu desişuri de banian aclimatizat. Pe cer, nuanţele roşiatice erau înlocuite de tonuri de violet şi indigo, iar pe faţadele clădirilor din centrul Philadelphiei se aprindeau firme luminoase şi reclame animate.

Pe trotuar, lîngă chioşcul de ziare, o aştepta Murdoch, cu o jumătate din franzelă înfiptă într-un buzunar al sacoului. Şervetul de hârtie în care era înfăşurată pîinea atîrna afară.

Maria parcă şi coborî din maşină, apoi luă un pachet din portbagaj.

– Te-ai şi întors?

Îl privi, de la părul năclăit şi faţa bărboasă la pantofii prăfuiţi şi scîlciaţi. Trebuia să-şi amintească bine în ce hal decăzuse fostul consultant software ca să se poată stăpîni şi să nu-l ia la pumni.

– Cum a fost interviul?

Femeia se gîndi un moment.

– Am trecut şi prin situaţii mai grele...

– A, bun!

– Dar lista e foarte scurtă.

Murdoch deschisese gura ca să spună ceva, dar se răzgîndi şi o închise la loc.

– E acolo, la Embers, unu' tuns scurt care o să vrea să mă găsească. Atunci cînd o să-şi revină, cel puţin...

Consultantul ridică din sprîncene şi dădu din cap. Pe laptopul înnodat la gît îi clipeau cîteva luminiţe minuscule.

– Asta îmi aminteşte de ceva, continuă Maria.

Căută în buzunarul jachetei şi scoase peticul de hârtie maro pe care Murdoch i-l dăduse cu o oră mai devreme.

– Ar trebui să-ţi vîr asta undeva, fără vaselină. Ce-a fost în capul tău cînd m-ai trimis să caut un post la asemenea oameni?

Bărbatul dădu din mâini, privind cu un aer nesigur cînd în ochii Mariei, cînd la biletul dintre degetele ei.

– Cum să-ţi spun... M-am gîndit că acolo, la agenţie, v-au pregătit în tot felul de domenii: arte marţiale, tir cu arme de foc, diverse alte tehnici, şi ai putea să lucrezi ca gardă de corp.

Maria închise ochii un moment, apoi îi redeschise şi îl privi cu milă.

– Ca gardă de corp la nişte traficanţi de droguri? Nathaniel, agenţia în care am lucrat caută sistematic asemenea oameni. Sau, în fine, înainte să se desfiinţeze, îi căuta. De obicei, îi găsea în saci de plastic, făcuţi pachet în cîte un portbagaj.

– Am zis că nu sunt sigur că o să-ţi placă...

Femeia dădu ochii peste cap.

– Nu de plăcut e vorba. Dacă ar fi aflat cu ce mă ocup – cu ce m-am ocupat pînă ieri – ar fi fost îndreptăţiţi să creadă că eram un agent sub acoperire care încerca să se infiltreze în organizaţia lor. Ai cea mai vagă idee ce mi-ar fi făcut cînd ar fi aflat?

– Te-ar fi împachetat într-un sac de plastic şi te-ar fi lăsat într-un portbagaj?

Maria făcu o grimasă acră.

– Foarte amuzant, Nat, băiete. Ar trebui să ai o emisiune a ta, la televizor. Chestia cu plasticul şi cu portbagajul e modul lor de a avea grijă de afaceri. Dar cînd un agent sub acoperire se infiltrează în treburile lor, au tendinţa să ia asta foarte personal. Am văzut rezultatele, şi nu vrei să ştii cum arată.

Murdoch se schimbă la faţă. Într-un fel, Mariei îi păru rău pentru el.

– OK, am înţeles. Tu eşti cu programele, iar lumea reală e ceva care li se întîmplă altora.

– Am încercat să-ţi fac la rîndul meu o favoare pentru că ai fost amabilă cu mine, zise bărbatul pe un ton amărît.

– M-am fofilat pînă la urmă, continuă Maria. Le-am povestit că am copii de crescut şi că programul de lucru de la Embers îmi strică orele cînd fac lecţii cu ei şi cînd îi duc la plimbare.

Consultantul o privi neîncrezător.

– După ce ai dat cu ei de pămînt la interviu...?

– Ştiai cum sunt interviurile?!

– Doar nu crezi că eşti prima persoană pe care am trimis-o să lucreze pentru Levcenko?

Femeia lăsă pachetul din mînă şi-l înşfăcă pe consultant de reverele soioase.

– Băi, şobolanule!

– Eşti prima care se întoarce de la interviu pe picioarele ei, chiţăi Murdoch speriat. Asta vroiam să te întreb: după ce ai dat cu ei de pămînt, te-au mai crezut că eşti mamă devotată şi că-ţi creşti copiii?

Maria luă pachetul de pe trotuar.

– Chiar sînt o mamă devotată şi chiar mă ocup de creşterea copiilor mei, dacă vrei să ştii. Dacă m-au crezut sau nu, e problema lor. Oricum, trebuia să plec de acolo înainte să-şi pună prea multe întrebări în legătură cu mine, şi în mod cert înainte să afle răspunsurile. Mai ales că lui Levcenko i-a plăcut cum m-am descurcat la interviu.

– Şi-atunci de ce n-ai păstrat postul?

Femeia clătină din cap, zîmbind ca pentru sine.

– Mi-am petrecut ani de zile conducînd echipe care să-i investigheze pe unii ca Levcenko şi să-i bage la răcoare, iar acum vrei să-ncasez gloanţe ca să-i apăr pielea unuia de teapa lui? În fine, ce-a fost, a fost. Mi-a dat ceva, un fel de bonus, sau un avans de plată pentru cazul cînd aş vrea să mă întorc.

Ochii îi sclipiră jucăuş.

– Din bonus ţi-am luat şi ţie ceva: un sac de dormit din GoreTex. E uşor, e călduros şi e bleu-marine, ca să se asorteze cu costumul.

Îi întinse pachetul şi dădu să plece.

– Stai puţin, zise Murdoch.

Căută în buzunare şi îi oferi o notiţă scrisă cu marker albastru pe o fîşie ruptă chiar din şervetul de hîrtie în care fusese înfăşurată franzela. Maria îl privi lung, luă fâşia şi citi notiţa cu atenţie.

– Asta ce mai e? Încă un traficant de droguri?

Murdoch clătină din cap.

– Nu. O orbitală.

(Ediţia electronică gratuită a romanului Gangland poate fi citită la adresa http://www.geocities.com/themaddancinggod/Igang.htm . Lectură plăcută! )