În 2005, mulţumită domnului Horia Nicola Ursu, am aflat despre un autor cyberpunk britanic nou-apărut, Richard Morgan. Ca să mă edific, în luna decembrie a acelui an am achiziţionat prin intermediul firmei Fides un exemplar dintr-un roman al său, Market Forces. Am început să îl citesc, am făcut o pauză de un an şi patru luni, iar în cele din urmă l-am parcurs pînă la final. Şi iată ce am aflat:
Pe la jumătatea secolului al douăzeci şi unulea, prăpastia dintre bogaţi şi săraci s-a adîncit în asemenea măsură încît angajaţii corporaţiilor au dreptul să se provoace unii pe alţii la duel cu maşinile pe autostrăzi şi chiar să se ucidă între ei, totul sub supravegherea poliţiei rutiere (intitulată sugestiv nu „Controlul Traficului”, ci „Controlul Şoferilor”). Protagonistul Chris Faulkner tocmai a căpătat un post nou la firma Shorn Conflict Investment din Londra şi, împreună cu colegi mai vechi precum Mike Bryant, practică o politică de spoliere a unor ţări în curs de dezvoltare (Cambodgia, Columbia). Problema lui Chris este că cinismul cu care asociaţii de la Shorn manipulează oamenii şi stîrnesc conflicte pentru a profita nu este lăsat pe pragul firmei. Şefa lui Chris, Louise Hewitt, plănuieşte să îl discrediteze pentru a-l aduce pe postul lui pe iubitul ei, Nick Makin. Astfel, eforturile protagonistului de a pune capăt unui conflict în Columbia şi de a aduce la putere un guvern stabil sînt subminate de diversele maşinaţiuni ale lui Hewitt, care merg de la ruinarea căsniciei lui Chris Faulkner la tentative de asasinat.
Spiritul competitiv al lui Chris îl ajută să supravieţuiască, ba chiar să capete statutul de asociat în firmă, însă preţul pe care îl plăteşte este teribil: pierderea soţiei, uciderea unor colegi, ratarea şansei de a lucra pentru Naţiunile Unite ca să împiedice abuzurile corporatiste. În final, singura satisfacţie pe care o are este că, dat fiind noul lui statut, poate să o provoace pe Louise Hewitt la duel pe autostradă.
Intriga combină două chestiuni care i s-au părut importante autorului: decăderea unui protagonist care îşi pierde treptat atributele şi legăturile umane şi se transformă într-un cinic singuratic (ca în primul film din seria Mad Max) şi noţiunea răspîndită în cultura corporatistă conform căreia lumea e o junglă în care au de cîştigat numai cei cu instincte de animale de pradă (metaforă transformată în realitate cotidiană în roman).
Deşi romanul este masiv (390 de pagini în ediţia cartonată), intriga este construită eficient, fără episoade inutile. Dacă, spre exemplu, Chris Faulkner primeşte pe telefon un fragment dintr-un film indecent realizat în tinereţe de personalitatea media Liz Linshaw, nu este un accident, ci o manevră făcută de antagonistă pentru a-l împinge să-şi distrugă căsnicia. Dacă, în urma unei tentative de asasinat, Chris primeşte ca amintire o puşcă, la momentul culminant al romanului puşca ajunge să joace un rol crucial (conform Legii lui Cehov). Şi exemplele ar putea continua.
Un alt aspect notabil al romanului îl reprezintă dialogurile, scrise cu vervă şi cu o bună dozare a tensiunii dramatice. Nu ar fi chiar imposibil ca Richard Morgan să fi scris acest roman în ideea că va fi ecranizat în curînd.
Aş mai aminti unele cazuri punctuale de intertextualitate (în capitolul al cincilea, un personaj îl întreabă pe Chris Faulkner dacă este rudă cu William) şi de autoreferenţialitate (spre final, în capitolul al patruzeci şi patrulea, protagonistul aflat în detenţie încearcă să citească un roman poliţist plasat într-un viitor îndepărtat în care oamenilor li se poate transfera mintea dintr-un corp în altul, iar cititorii recunosc trimiterea la primul roman al lui Morgan, Altered Carbon).
Pe de altă parte, punctul de vedere utilizat pentru naraţiune se dovedeşte destul de obositor. Cele mai multe pagini sînt scrise în perspectivă omniscientă selectivă care ne prezintă la persoana a treia ceea ce percepe, gîndeşte şi simte protagonistul. Trecerile la perspectiva altor personaje, precum capitolul al douăzecilea, în care soţia lui Chris, Carla, îşi vizitează mama în Norvegia, sînt destul de rare şi de scurte, iar efectul de ansamblu este mai degrabă monoton.
În plus, obiectiv vorbind, Market Forces este prea lungă. După ce am parcurs o sută de cărţi anglo-saxone din genul cyberpunk, pot să afirm că romanele de acest gen care în acelaşi timp să fie captivante şi să aibă mai mult de trei sute de pagini sînt extrem de rare, iar Market Forces nu se numără printre ele.
Unul dintre motivele pentru care acest roman nu este suficient de captivant este că protagonistul e integrat social (familie, locuinţă, post bine plătit) şi se numără printre cei care au o putere reală pe care o folosesc pentru a schimba destinul altora – Chris Faulkner chiar asta îi spune unui conducător politic pe ultima pagină a cărţii: „Voi, oamenii, nu mai puteţi face nimic ca să mă opriţi.” În această privinţă, Market Forces se încadrează foarte confortabil în categoria post-cyberpunk. Într-un roman cyberpunk din prima generaţie, protagonistul ar fi fost un personaj care nu beneficiază de asemenea privilegii (dar în schimb atrage în mai mare măsură simpatia cititorilor), iar Chris Faulkner, cu maşina lui Saab blindată, cu aventura lui extra-maritală toridă şi cu puterea lui de a schimba guverne în ţările lumii a treia (ba chiar de a ucide cu mîinile lui cîte un preşedinte), ar fi fost fără îndoială unul dintre personajele negative.
Alt motiv este că Market Forces nu are intensitatea senzorială şi stilistică a celor mai bune romane cyberpunk. Adesea (dar nu întotdeauna), Morgan povesteşte în loc să arate ce se întîmplă, iar o parte din impactul emoţional al evenimentelor asupra cititorilor se disipează.
Poate cea mai mare problemă a romanului o constituie însă insistenţa cu care, fie în dialogurile dintre personaje, fie în pasajele scrise în stil liber indirect care redau gîndurile protagonistului, autorul a strecurat adevărate predici despre modul cum corporaţiile din unele ţări avansate abuzează naţiunile din lumea a treia. Uneori, genul cyberpunk este definit ca „hard SF cu atitudine”, iar dacă destule cărţi hard SF au la sfîrşit o pagină cu trimiteri la lucrări de astrofizică, planetologie sau biologie, Market Forces are o pagină similară cu cărţi despre globalizare şi abuzuri corporatiste scrise de autori precum Noam Chomsky şi Michael Moore. Impactul literaturii cyberpunk se bazează în primul rînd pe strategia de a arăta efectele practicilor de spoliere ale unor firme multinaţionale, iar metoda alternativă a lui Richard Morgan, de a predica, este mai puţin eficientă şi de la un punct încolo devine cam obositoare.
Un punct minor, care totuşi merită menţionat, este modul creativ în care autorul utilizează punctuaţia. Un exemplu îl constituie întrebările de tip „nu-i aşa?” (cunoscute şi ca „întrebări disjunctive”), care în engleză de cele mai multe ori sînt puse pe un ton ce coboară, în loc să urce, pentru că vorbitorul doar aşteaptă din partea interlocutorului o confirmare a ceea ce ştie deja. Ele nu sînt întrebări propriu-zise, ci mai degrabă o metodă de a împinge conversaţia mai departe şi de a-i face pe interlocutori să se simtă luaţi în seamă. Dar în engleza scrisă se termină cu un semn de întrebare.
Mai puţin în Market Forces, unde se termină cu un punct.
Un alt exemplu de punctuaţie creativă îl reprezintă utilizarea punctului (mai degrabă decît a punctelor de suspensie) pentru a reda pauzele din discursul personajelor. Destul de des, în roman apar replici de genul: „Dă-te. Din calea mea.” Metoda este sugestivă în redarea tensiunii nervoase a personajelor, dar uşor derutantă pentru cititorii obişnuiţi cu o punctuaţie mai „ortodoxă”.
Pe ansamblu, Market Forces este o carte bine structurată şi rezonabil de bine scrisă, însă care nu rivalizează cu cele mai bune romane ale genului (post)cyberpunk. Cu siguranţă că merită o lectură, dar nu şi pe cea de-a doua.
(P.S. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi site-ul autorului Richard Morgan la adresa http://www.richardkmorgan.com/. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
Pe la jumătatea secolului al douăzeci şi unulea, prăpastia dintre bogaţi şi săraci s-a adîncit în asemenea măsură încît angajaţii corporaţiilor au dreptul să se provoace unii pe alţii la duel cu maşinile pe autostrăzi şi chiar să se ucidă între ei, totul sub supravegherea poliţiei rutiere (intitulată sugestiv nu „Controlul Traficului”, ci „Controlul Şoferilor”). Protagonistul Chris Faulkner tocmai a căpătat un post nou la firma Shorn Conflict Investment din Londra şi, împreună cu colegi mai vechi precum Mike Bryant, practică o politică de spoliere a unor ţări în curs de dezvoltare (Cambodgia, Columbia). Problema lui Chris este că cinismul cu care asociaţii de la Shorn manipulează oamenii şi stîrnesc conflicte pentru a profita nu este lăsat pe pragul firmei. Şefa lui Chris, Louise Hewitt, plănuieşte să îl discrediteze pentru a-l aduce pe postul lui pe iubitul ei, Nick Makin. Astfel, eforturile protagonistului de a pune capăt unui conflict în Columbia şi de a aduce la putere un guvern stabil sînt subminate de diversele maşinaţiuni ale lui Hewitt, care merg de la ruinarea căsniciei lui Chris Faulkner la tentative de asasinat.
Spiritul competitiv al lui Chris îl ajută să supravieţuiască, ba chiar să capete statutul de asociat în firmă, însă preţul pe care îl plăteşte este teribil: pierderea soţiei, uciderea unor colegi, ratarea şansei de a lucra pentru Naţiunile Unite ca să împiedice abuzurile corporatiste. În final, singura satisfacţie pe care o are este că, dat fiind noul lui statut, poate să o provoace pe Louise Hewitt la duel pe autostradă.
Intriga combină două chestiuni care i s-au părut importante autorului: decăderea unui protagonist care îşi pierde treptat atributele şi legăturile umane şi se transformă într-un cinic singuratic (ca în primul film din seria Mad Max) şi noţiunea răspîndită în cultura corporatistă conform căreia lumea e o junglă în care au de cîştigat numai cei cu instincte de animale de pradă (metaforă transformată în realitate cotidiană în roman).
Deşi romanul este masiv (390 de pagini în ediţia cartonată), intriga este construită eficient, fără episoade inutile. Dacă, spre exemplu, Chris Faulkner primeşte pe telefon un fragment dintr-un film indecent realizat în tinereţe de personalitatea media Liz Linshaw, nu este un accident, ci o manevră făcută de antagonistă pentru a-l împinge să-şi distrugă căsnicia. Dacă, în urma unei tentative de asasinat, Chris primeşte ca amintire o puşcă, la momentul culminant al romanului puşca ajunge să joace un rol crucial (conform Legii lui Cehov). Şi exemplele ar putea continua.
Un alt aspect notabil al romanului îl reprezintă dialogurile, scrise cu vervă şi cu o bună dozare a tensiunii dramatice. Nu ar fi chiar imposibil ca Richard Morgan să fi scris acest roman în ideea că va fi ecranizat în curînd.
Aş mai aminti unele cazuri punctuale de intertextualitate (în capitolul al cincilea, un personaj îl întreabă pe Chris Faulkner dacă este rudă cu William) şi de autoreferenţialitate (spre final, în capitolul al patruzeci şi patrulea, protagonistul aflat în detenţie încearcă să citească un roman poliţist plasat într-un viitor îndepărtat în care oamenilor li se poate transfera mintea dintr-un corp în altul, iar cititorii recunosc trimiterea la primul roman al lui Morgan, Altered Carbon).
Pe de altă parte, punctul de vedere utilizat pentru naraţiune se dovedeşte destul de obositor. Cele mai multe pagini sînt scrise în perspectivă omniscientă selectivă care ne prezintă la persoana a treia ceea ce percepe, gîndeşte şi simte protagonistul. Trecerile la perspectiva altor personaje, precum capitolul al douăzecilea, în care soţia lui Chris, Carla, îşi vizitează mama în Norvegia, sînt destul de rare şi de scurte, iar efectul de ansamblu este mai degrabă monoton.
În plus, obiectiv vorbind, Market Forces este prea lungă. După ce am parcurs o sută de cărţi anglo-saxone din genul cyberpunk, pot să afirm că romanele de acest gen care în acelaşi timp să fie captivante şi să aibă mai mult de trei sute de pagini sînt extrem de rare, iar Market Forces nu se numără printre ele.
Unul dintre motivele pentru care acest roman nu este suficient de captivant este că protagonistul e integrat social (familie, locuinţă, post bine plătit) şi se numără printre cei care au o putere reală pe care o folosesc pentru a schimba destinul altora – Chris Faulkner chiar asta îi spune unui conducător politic pe ultima pagină a cărţii: „Voi, oamenii, nu mai puteţi face nimic ca să mă opriţi.” În această privinţă, Market Forces se încadrează foarte confortabil în categoria post-cyberpunk. Într-un roman cyberpunk din prima generaţie, protagonistul ar fi fost un personaj care nu beneficiază de asemenea privilegii (dar în schimb atrage în mai mare măsură simpatia cititorilor), iar Chris Faulkner, cu maşina lui Saab blindată, cu aventura lui extra-maritală toridă şi cu puterea lui de a schimba guverne în ţările lumii a treia (ba chiar de a ucide cu mîinile lui cîte un preşedinte), ar fi fost fără îndoială unul dintre personajele negative.
Alt motiv este că Market Forces nu are intensitatea senzorială şi stilistică a celor mai bune romane cyberpunk. Adesea (dar nu întotdeauna), Morgan povesteşte în loc să arate ce se întîmplă, iar o parte din impactul emoţional al evenimentelor asupra cititorilor se disipează.
Poate cea mai mare problemă a romanului o constituie însă insistenţa cu care, fie în dialogurile dintre personaje, fie în pasajele scrise în stil liber indirect care redau gîndurile protagonistului, autorul a strecurat adevărate predici despre modul cum corporaţiile din unele ţări avansate abuzează naţiunile din lumea a treia. Uneori, genul cyberpunk este definit ca „hard SF cu atitudine”, iar dacă destule cărţi hard SF au la sfîrşit o pagină cu trimiteri la lucrări de astrofizică, planetologie sau biologie, Market Forces are o pagină similară cu cărţi despre globalizare şi abuzuri corporatiste scrise de autori precum Noam Chomsky şi Michael Moore. Impactul literaturii cyberpunk se bazează în primul rînd pe strategia de a arăta efectele practicilor de spoliere ale unor firme multinaţionale, iar metoda alternativă a lui Richard Morgan, de a predica, este mai puţin eficientă şi de la un punct încolo devine cam obositoare.
Un punct minor, care totuşi merită menţionat, este modul creativ în care autorul utilizează punctuaţia. Un exemplu îl constituie întrebările de tip „nu-i aşa?” (cunoscute şi ca „întrebări disjunctive”), care în engleză de cele mai multe ori sînt puse pe un ton ce coboară, în loc să urce, pentru că vorbitorul doar aşteaptă din partea interlocutorului o confirmare a ceea ce ştie deja. Ele nu sînt întrebări propriu-zise, ci mai degrabă o metodă de a împinge conversaţia mai departe şi de a-i face pe interlocutori să se simtă luaţi în seamă. Dar în engleza scrisă se termină cu un semn de întrebare.
Mai puţin în Market Forces, unde se termină cu un punct.
Un alt exemplu de punctuaţie creativă îl reprezintă utilizarea punctului (mai degrabă decît a punctelor de suspensie) pentru a reda pauzele din discursul personajelor. Destul de des, în roman apar replici de genul: „Dă-te. Din calea mea.” Metoda este sugestivă în redarea tensiunii nervoase a personajelor, dar uşor derutantă pentru cititorii obişnuiţi cu o punctuaţie mai „ortodoxă”.
Pe ansamblu, Market Forces este o carte bine structurată şi rezonabil de bine scrisă, însă care nu rivalizează cu cele mai bune romane ale genului (post)cyberpunk. Cu siguranţă că merită o lectură, dar nu şi pe cea de-a doua.
(P.S. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi site-ul autorului Richard Morgan la adresa http://www.richardkmorgan.com/. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu