Oscar Wilde, "Vera; or, The Nihilists" (1881)

În februarie 2013, după ce recitisem The Importance of Being Earnest, am parcurs o piesă timpurie a lui Oscar Wilde, Vera; or, The Nihilists. Conforma studiului introductiv semnat de Anne Varty de la Royal Holloway, Vera nu se numără printre piesele populare ale lui Wilde. Eu am apreciat-o destul de mult. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Prologul se petrece în 1795, într-un han rusesc de provincie. Colonelul Kotemkin şi un pluton de soldaţi escortează deţinuţi în lanţuri pe drumul spe Siberia. Unul dintre deţinuţi se dovedeşte a fi chiar Dmitri, fiul hangiului şi fratele protagonistei Vera. Aceasta din urmă, după ce descoperă că fratele ei a fost exilat, iar rugăminţile ei de a-l elibera rămîn zadarnice, jură să se alăture mişcării nihiliste din Moscova.

Primul act se petrece la Moscova, în 1800, şi implică o societate secretă de nihlişti care conspiră să-l asasineze pe ţarul Ivan. Unul dintre conspiratori, Alexei, suspectat a fi un spion ţarist, se dovedeşte a fi nimeni altul decît ţareviciul, proaspăt eliberat de ţar după un îndelungat arest la domiciliu. Alexei îi salvează pe nihilişti de un control al poliţiei, iar Vera se îndrăgosteşte de el.

Actul al doilea are loc la palat şi îi opune pe consilierii ţarului, cinici şi nepăsători, ţareviciului Alexei, pasionat şi idealist. Prinţul Paul Maraloffski iese cel mai mult în evidenţă prin replicile sale spirituale şi îndrăzneţe. Ţarul însuşi apare, îngrozit şi paranoic, suspectînd că Moscova e împînzită de conspiratori, însă planul său de a pune ca Alexei să fie arestat şi eventual executat pentru convingerile lui nihiliste eşuează cînd Ivan iese pe balcon şi e împuşcat.

În actul al treilea, conspiratorilor li se alătură prinţul Paul Maraloffski, cel care pînă deunăzi îi urmărise şi persecutase. Acesta din urmă doreşte asasinarea noului ţar pe motiv că toţi consilierii fostului ţar au fost surghiuniţi. Vera argumentează că lui Alexei i-ar trebui acordat mai mult timp pentru a decide să abdice şi să transforme Rusia în republică, dar conspiratorii decid să îl asasineze. Iar, prin tragere la sorţi, misiunea de a-l înjunghia pe tînărul ţar îi revine... Verei.

În ultimul act, Vera se strecoară în palat, în odaia ţarului Alexei, iar acesta îi propune să se căsătorească cu el şi să-l ajute să reformeze Rusia. Cum gărzile au fost îndepărtate din posturi chiar din ordinul ţarului, iar palatul este nepăzit, Vera ştie că nihiliştii aşteaptă semnalul ei că asasinatul a avut loc - în caz contrar, vor năvăli în palat şi îl vor ucide ei înşişi pe Alexei. Ca urmare, preferă să se înjunghie şi să arunce pumnalul însîngerat pe fereastră ca să creeze impresia că şi-a îndeplinit misiunea.

Impresia de ansamblu pe care o lasă piesa este că, dincolo de conflictul de bază dintre revoluţionarii idealişti şi curtenii cinici, în subtext se ascunde o critică subversivă a sistemului de clase şi privilegii din societatea victoriană. Prologul demonstrează cum, într-un stat despotic, simpla exprimare a ideilor privitoare la drepturi şi libertăţi poate duce la încarcerare şi exil, iar intriga piesei e complicată de faptul că, pe lîngă un conflict extern, de natură socială, există şi un conflict intern, de natură emoţională. Vera e sfîşiată între jurămîntul de credinţă pe care l-a depus la intrarea în organizaţia nihilistă şi iubirea pe care i-o poartă ţareviciului.

Studiul introductiv despre care aminteam mai devreme enumeră o serie de anacronisme, precum faptul că, deşi piesa e plasată în perioada 1795-1800, noţiunea de nihilism a fost menţionată prima oară abia în 1861. De asemenea, sînt menţionate trenuri (apărute abia în 1804, în Marea Britanie) şi eliberarea şerbilor (care în Rusia a avut loc în 1861). În ciuda acestor anacronisme, piesa Vera merită citită - sau vizionată, dacă veţi avea vreodată ocazia. Fireşte, după ce am terminat-o de parcurs, am început lectura altei piese de Oscar Wilde, The Duchess of Padua. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie... 

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)