Oscar Wilde, "The Duchess of Padua" (1883)

În martie 2013, după ce parcursesem The Importance of Being Earnest şi Vera, am citit o altă piesă de Oscar Wilde intitulată The Duchess of Padua. Şi iată ce am aflat:

The Duchess of Padua este o tragedie în cinci acte. Acţiunea ei este plasată în secolul al XVI-lea, la Padua. Protagonistul este un tînăr din Perugia, Guido Ferranti, care, în actul întîi, soseşte la Padua cu un prieten la invitaţia unui necunoscut. Acesta din urmă se prezintă drept contele Moranzone şi îl informează pe Guido că tatăl lui a fost ducele de Padua, trădat de un apropiat, Simona Gesso, care a devenit noul duce. Datoria lui Guido Ferranti este să-şi răzbune tatăl, aşa încît protagonistul depune un jurămînt şi intră în serviciul ducelui, pregătind răzbunarea. Din păcate, la finalul actului, Guido se întîlneşte cu ducesa de Padua şi se îndrăgosteşte de ea.

În actul al doilea, între duce şi ducesă are loc un conflict deschis, public, pe marginea modului în care ducele îşi tratează supuşii. Gesso îi împilează şi-i asupreşte, în vreme ce ducesa le dăruieşte pîine şi bani. Apoi, după plecarea ducelui şi a curtenilor săi, Guido şi ducesa îşi mărturisesc unul altuia dragostea pe care şi-o poartă, însă Moranzone revine şi îl îndeamnă pe protagonist să îşi ducă la capăt răzbunarea. Termenii jurămîntului depus sînt aspri, iar Guido se vede nevoit să se despartă de ducesă.

În actul al treilea, în palatul ducal, noaptea, protagonistul se strecoară spre odaia ducelui, însă ezită să-l ucidă pe acesta din urmă. Ducesa, crezînd că soţul ei e obstacolul care o desparte de tînărul Ferranti, îl înjunghie pe Simona Gesso. Cînd Guido, îngrozit de fapta ei, refuză să mai aibă de-a face cu ea, protagonista îl dă pe mîna gărzilor şi îl acuză de asasinat.

Actul al patrulea se desfăşoară la tribunal, unde ducesa, în calitate de regentă, are o influenţă majoră asupra judecătorilor şi, temîndu-se că Guido ar putea-o acuza de crimă, insistă ca protagonistul să fie executat pe loc, fără să i se asculte depoziţia. Moranzone intervine din nou, implorîndu-l pe Guido Ferranti să dezvăluie adevărul, însă acesta din urmă preferă să ia vina asupra sa.

Ultimul act are loc la închisoare, unde, aproape de miezul nopţii, protagonistul îşi trăieşte ultimele clipe înainte de execuţie. Ducesa de Padua soseşte în vizită, mascată şi înfăşurată într-o pelerină cu glugă. După ce scoate gărzile din celulă, bea otrava destinată condamnatului, apoi îl trezeşte pe Guido şi îl roagă să ia masca şi pelerina ei şi să fugă. După ce ducesa moare otrăvită, Guido preferă să se înjunghie decît să trăiască fără ea.

Dintre toate piesele de Oscar Wilde pe care le-am citit pînă acum, aceasta este cu siguranţă cea mai stranie. Este o tragedie, mai degrabă decît o comedie spumoasă, e scrisă în pentametru iambic, iar vocabularul şi gramatica din discursul personajelor aminteşte mai degrabă de scrierile lui Christopher Marlowe şi William Shakespeare.

Pe de altă parte, nu putea să lipsească personajul porta-voce, cinic şi spiritual, destul de tipic pentru piesele lui Wilde (şi ale lui Bernard Shaw). La fel ca în Vera, acesta este antagonistul, numai că... dispare de pe scenă după actul al doilea. Ca urmare, Wilde a introdus în actul al patrulea un al doilea personaj porta-voce, un cetăţean fără educaţie, Anthony, care face comentarii amuzante pe parcursul procesului. La fel ca în unele tragedii shakespeariene, scenele tragice, avînd în prim-plan personaje aristocratice, sînt contrabalansate de scene comice, implicînd personaje secundare, din clasele sărace.

Tot ca în unele tragedii shakespeariene, intriga se bazează pe un conflict de emoţii intense - dorinţa de răzbunare, pe de o parte, iubirea, pe de alta. Ezitările protagonistului la împlinirea răzbunării amintesc întrucîtva de Hamlet, prinţ al Danemarcei, în vreme ce opreliştile din calea iubirii şi consecinţele tragice ale acestor obstacole duc cu gîndul la Romeo şi Julieta.

Pe ansamblu, The Duchess of Padua este o piesă foarte ambiţioasă şi foarte bine scrisă, începînd cu structura intrigii, continuînd cu caracterizarea personajelor şi încheind cu stilul bine controlat şi cu prozodia foarte bine îngrijită. Poate că, după lectura ei, mi-ar fi plăcut să citesc şi o comedie de Oscar Wilde, numai că următoarea piesă din volum este tot una tragică - Salomé. Însă despre aceasta am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)