'Relief' (9) (din volumul 'Necropolis')

Am găsit birourile complet goale. Cînd cei de la DatArmaggedon plecaseră, luaseră cu ei pînă şi mocheta şi jaluzelele. Cineva avusese răbdarea să deşurubeze plăcuţele de pe uşile birourilor, zăvoarele şi ceasurile încastrate în perete.

Kevin aşeză valiza pe podea, o deschise şi începu să asambleze puşca fabricată pe comandă. De fiecare dată folosea o altă armă, dar toate erau de acelaşi tip. O încărcă atent, cu mişcări îndelung repetate, încît deveniseră fluide, precise. Nici un gest nu era de prisos.

Se aşeză la fereastră. În studioul lui Ruth se vedea o siluetă feminină făcînd cybersurfing pe o instalaţie cu suspensii electromagnetice.

Kevin prinse silueta în reticulul lunetei.

Trase piedica.

Era gata.

E timpul să vorbim, Kevin.

O voce blîndă, sosită prin reţeaua telefoniei celulare, un pachet de informaţii care m-a străbătut de parcă n-aş fi fost.

- Cine mama dracu'?...

Ruth Estevez, fireşte.

Privi dezorientat în jur, apoi observă două pete de lumină stacojie care-i înfloriseră pe piept.

Ca şi tine, lucrez pentru o agenţie, Kevin. Jargonul diferă puţin, ce-i drept. Voi vizitaţi clienţi. Noi expediem colete. Dar folosim expresii diferite pentru aceeaşi muncă.

- Bun, şi?

Căuta să imprime glasului o fermitate care-i lipsea.

Eu am primit misiunea să te lichidez. Tu eşti plătit să mă lichidezi pe mine. Un fel de întîlnire pe ne-ve, dacă vrei.

- Continuă.

Ne-au murit o groază de oameni în ultimul timp. Chestia asta - corporaţia privată care are ca obiect de activitate asasinatul plătit - a fost de la bun început o afacere riscantă. Numai că pierderile au crescut alarmant. Şi nefiresc.

- N-am auzit nimic despre aşa ceva.

Pentru că nu eşti destul de sus în ierarhia agenţiei tale, Kevin. Cineva ne plăteşte să ne ucidem unii pe alţii. Ar trebui să aflăm cine e şi să-l lichidăm.

- Agenţia m-ar da afară dacă nu te-aş omorî.

Vorbeşte cu ei.

- La noi, agenţia concediază într-un singur fel.

Convinge-i. Îţi trimit statistici, articole, rapoarte FBI, toată documentaţia. Trebuie să aflăm cine ne asmute pe unii contra celorlalţi.

- De ce m-aş încrede în tine mai mult decît în agenţie?

Pentru că sînt asemenea ţie. Am copilărit în Estul devastat şi m-a adus aici G. W. Network. M-au condus hackerii magistralelor, din nod în nod. De asta ar trebui să ai încredere în mine.

- Numeşte-mi cîţiva hackeri.

Ştii că nu se face... Cannibal Loins din Mississippi... A murit acum doi ani. Macho Kid din Kansar City... A mierlit-o şi el dintr-o supradoză. Messiah... A tăiat-o pe orbită...

- Mda, ai fost prin Go West Network.

Îşi şterse fruntea transpirată cu dosul palmei.

- Ce facem, joker?

Ruth mă înecase într-un şuvoi de date care dovedeau, cu cifre şi imagini, un şir de asasinate fără rost. Oamenii agenţiilor fuseseră trimişi să se ucidă între ei şi o făcuseră cu profesionalismul care-i caracteriza. Pe de o parte aveam legile neiertătoare ale agenţiei, pe de alta o ipoteză ceţoasă, fără prea multe indicii. Iar la mijloc, licuricii de pe pieptul lui Kevin, care lăsau să se ghicească prezenţa lunetiştilor lui Ruth.

- Ce facem? repetă Kevin obosit.

Am scormonit în memorie, căutînd un răspuns. N-am găsit decît un cîntecel pe care i l-am şoptit cu vocea lui Jimi Hendrix.

There must be some kinda way outa here
Said the joker to the thief
There's too much confusion
I can git no relief...
http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=9639

Pentru prima dată de cînd îi fusesem implantat în spatele urechii, am avut senzaţia că mă asculta cu toată atenţia.

Cred că şi Ruth asculta.

(Volumul Necropolis este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_98_NECROPOLIS.html. Lectură plăcută!)