Am un fel de ceas interior, sau mai curînd echivalentul psihic al unui arc de oţel care se strînge fără să ştiu cum şi cînd, iar atunci cînd vine momentul potrivit, el mă anunţă, ştiu de fiecare dată cînd a sosit vremea, deşi aparent sîntem încă departe de a fi localizat clientul, şi atunci cînd ştiu, cînd simt că a venit clipa potrivită, merg la MacDonald şi-i dau comanda.
Comanda.
Nu e chiar mîncare la minut şi nu se livrează la domiciliu, clientela este mult mai restrînsă, iar de reclamă nici vorbă, cu toate că s-ar putea să aibă sucursale răspîndite în toată lumea. Cu acest MacDonald nu poţi fi niciodată sigur.
Oricum, serviciul este impecabil.
Produsele au o calitate excelentă - cel puţin din punctul meu de vedere - şi dintre cei care au gustat nu s-a plîns nici unul.
Absolut nici unul.
Fireşte, există mici inconveniente. Jokerul trebuie decuplat, ceea ce-l enervează teribil, însă n-am ce-i face, asta-i procedura standard.
La MacDonald este de serviciu un bătrînel cu faţa rotundă şi barba tunsă scurt. Poartă ochelari John Lennon Classic, cu ramă neagră; seamănă cu un Hemingway domesticit, dacă vă puteţi imagina aşa ceva. Mă priveşte atent, ochii săi blînzi clipesc rar în spatele lentilelor. Mîzgăleşte ceva pe un notepad, iar capătul de plastic al light-pen-ului ţăcăne sacadat pe ecran, lăsînd în urma sa rînduri mărunţele, închegate din cristale lichide. Schiţează în fugă ceva, îmi aruncă o privire întrebătoare - da, merge, încuviinţez din cap fără să vorbesc - ţăcănitul se reia, la fel de grăbit, aproaape furibund.
Nu ştiu cum îl cheamă pe bătrîn, însă este un artizan, un meşter care lucrează manual fiecare element, migăleşte, transpiră îndărătul lentilelor sale aburite. Cu excepţia notepad-ului, nimic din atelierul său nu este computerizat, nu conţine microprocesoare, nu e conectat la vreo reţea de date.
Din punctul de vedere al reţelelor informatice, MacDonald nu există.
Aşa vrea agenţia.
(Volumul Necropolis este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_98_NECROPOLIS.html. Lectură plăcută!)
Comanda.
Nu e chiar mîncare la minut şi nu se livrează la domiciliu, clientela este mult mai restrînsă, iar de reclamă nici vorbă, cu toate că s-ar putea să aibă sucursale răspîndite în toată lumea. Cu acest MacDonald nu poţi fi niciodată sigur.
Oricum, serviciul este impecabil.
Produsele au o calitate excelentă - cel puţin din punctul meu de vedere - şi dintre cei care au gustat nu s-a plîns nici unul.
Absolut nici unul.
Fireşte, există mici inconveniente. Jokerul trebuie decuplat, ceea ce-l enervează teribil, însă n-am ce-i face, asta-i procedura standard.
La MacDonald este de serviciu un bătrînel cu faţa rotundă şi barba tunsă scurt. Poartă ochelari John Lennon Classic, cu ramă neagră; seamănă cu un Hemingway domesticit, dacă vă puteţi imagina aşa ceva. Mă priveşte atent, ochii săi blînzi clipesc rar în spatele lentilelor. Mîzgăleşte ceva pe un notepad, iar capătul de plastic al light-pen-ului ţăcăne sacadat pe ecran, lăsînd în urma sa rînduri mărunţele, închegate din cristale lichide. Schiţează în fugă ceva, îmi aruncă o privire întrebătoare - da, merge, încuviinţez din cap fără să vorbesc - ţăcănitul se reia, la fel de grăbit, aproaape furibund.
Nu ştiu cum îl cheamă pe bătrîn, însă este un artizan, un meşter care lucrează manual fiecare element, migăleşte, transpiră îndărătul lentilelor sale aburite. Cu excepţia notepad-ului, nimic din atelierul său nu este computerizat, nu conţine microprocesoare, nu e conectat la vreo reţea de date.
Din punctul de vedere al reţelelor informatice, MacDonald nu există.
Aşa vrea agenţia.
(Volumul Necropolis este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_98_NECROPOLIS.html. Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu