Neal Stephenson – "Zodiac – The Eco-Thriller" (1988)

Pe la începutul anului 1998, după ce citisem două romane de Neal Stephenson şi le apreciasem foarte mult, prin amabilitatea unui coleg de la facultate, Tim Hilton, am primit cadou un exemplar dintr-o ediţie de buzunar britanică a unui roman ceva mai vechi al acelui autor american, Zodiac. L-am parcurs cu plăcere, iar în anii care au urmat am observat un fenomen curios: după cîte o vizită a unor doamne sau domnişoare, din raftul cu cărţi cyberpunk una era mişcată, ca şi cînd ar fi fost scoasă de acolo în lipsa gazdelor, examinată puţin, apoi aşezată la loc. Întotdeauna era aceeaşi carte: Zodiac. Nu mi-a trebuit mult timp ca să-mi dau seama că doamnele şi domnişoarele sperau să fie un volum despre astrologie. Însă, spre ghinionul lor, Zodiac era cu totul alt gen de carte. Să vedem împreună despre ce este vorba:

Protagonistul-narator al romanului, Sangamon Taylor, este un activist ecologist aflat la limita terorismului. Spre deosebire de teroriştii adevăraţi, care pun explozibili şi aruncă în aer diverse lucruri, S.T. (cum îi spun prietenii) organizează evenimente mediatice în care umileşte diverse companii pentru faptul că deversează substanţe chimice dăunătoare în mediul înconjurător. S.T. şi colegii săi acţionează din oraşul Boston, iar multe dintre operaţiunile lor vizează protejarea apelor din Golful Boston şi respectiv a rîurilor care se varsă acolo.

Protagonistul ajunge să acorde atenţie specială companiei Basco, aflată în proprietatea unui candidat la preşedenţia Statelor Unite ale Americii, Alvin Pleshy. Pe parcursul investigaţiilor, S.T. descoperă că Basco se face vinovată de deversarea unor cloruri organice în Golful Boston, ceea ce afecteză creaturile marine, dar şi pe pescarii care se hrănesc cu ele. Intriga se complică atunci cînd corporaţia caută să ascundă efectele nocive ale activităţilor sale cu ajutorul unor bacterii modificate prin inginerie genetică, dar protagonistul reuşeşte în cele din urmă să captureze un vapor plin de dovezi compromiţătoare şi să aducă corporaţia la faliment.

Bună parte din farmecul acestui roman provine de la personajul-narator, un ins destul de neconvenţional şi uneori de-a dreptul enervant pentru cei din jurul său. Modul în care interacţionează cu celelalte personaje îi face pe cititori să se întrebe adesea cîte dintre acţiunile sale sînt menite numai să-i scoată din sărite pe afaceriştii corupţi pentru a le şifona imaginea publică dinaintea camerelor de luat vederi şi cîte sînt pur şi simplu un rezultat al inabilităţii lui de a înţelege regulile conduitei sociale. Din acest punct de vedere, S.T. este foarte convingător ca personaj, iar Neal Stephenson are grijă să nu-l împingă în caricatural, ci să-i păstreze întotdeauna complexitatea şi credibilitatea.

Antagoniştii sînt ceva mai schematici, precum Pleshy, candidatul prezidenţial, Laughlin, aghiotantul dur, cu pistol nichelat şi geantă-diplomat căptuşită cu Kevlar, ori Dolmacher, geneticianul cu probleme de adaptare socială care alunecă de la jocuri paintball la paranoia şi tentative de asasinat. Dar, cum Zodiac nu pretinde a fi altceva decît un techno-thriller pe teme ecologice, personajele secundare sînt construite pentru a îndeplini anumite funcţii în intrigă şi fac asta impecabil. Pe de altă parte, un personaj asemănător cu Dolmacher avea să apară într-un alt techno-thriller scris de Neal Stephenson, Interface, despre care vom discuta cu altă ocazie. (Şi, pentru cei care apreciază genul acesta de intertextualitate autoreferenţială, S.T. vorbeşte la telefon în capitolul al cincisprezecelea cu iubitul unei prietene, un personaj înarmat cu săbii japoneze care seamănă destul de bine cu Hiro Protagonist din Snow Crash...)

Ceea ce este interesant în legătură cu Zodiac însă este modul abil în care autorul strecoară, printre episoadele intrigii, explicaţii ştiinţifice privitoare la poluare şi efectele ei. Neal Stephenson s-a priceput foarte bine să reducă problema poluării la o singură chestiune – poluarea apelor, iar pe aceasta din urmă la un singur aspect – efectele cancerigene ale clorurilor organice. Prea multe explicaţii în legătură cu prea multe forme de poluare probabil că ar fi îngreunat enorm romanul şi l-ar fi făcut de necitit. Aşa, după ce parcurg o poveste captivantă, cititorii se aleg şi cu cîteva informaţii utile, căci în cazul lui Neal Stephenson science-fiction nu înseamnă fantezie amestecată cu pseudo-ştiinţă, ci de multe ori ficţiune despre ştiinţă...

Ingredientele din care e construit romanul sînt destul de obişnuite pentru genul techno-thriller: corporaţiile dornice de profit, politicienii corupţi, scenele de urmărire, mesajele de intimidare, bombele cu ceas (uneori dezamorsate la timp, alteori nu), idila protagonistului, schimburile de focuri şi posibilitatea distrugerii vieţii pe Pămînt (de data asta de către bacterii create prin inginerie genetică ce convertesc clorura ionică din ocean în clorură covalentă), toate ar putea foarte bine să între într-un film de consum de la Hollywood. Ceea ce reuşeşte autorul să facă din aceste ingrediente este un roman care se citeşte cu plăcere nu numai prima dată (pentru că intriga este alertă, iar capitolele – scurte), ci şi a doua oară (pentru că naraţiunea are umor, iar documentarea ştiinţifică a autorului a fost temeinică).

Ca urmare, nu e de mirare nici că în unele cercuri de activişti ecologişti Zodiac a devenit o carte-cult, nici că grupul editorial britanic Penguin a re-editat-o spre sfîrşitul anilor ’90 pentru beneficiul cititorilor care parcurseseră Snow Crash şi The Diamond Age. Dacă vreodată veţi avea ocazia s-o citiţi, v-o recomand cu căldură.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)