Următoarea colecţie de povestiri din volumul omnibus Time and the Gods este „Sabia lui Welleran şi alte povestiri”. Unele dintre aceste povestiri sînt în aceeaşi manieră ca volumul anterior al lui Lord Dunsany, în special „Sabia lui Welleran”, „Căderea oraşului Babbulkund” şi „Fortăreaţa de neînvins, cu excepţia lui Sacnoth”. Altele aduc un element fantastic în lumea noastră, precum „Prietena neamului ielelor”, „Tîlharul de drumul mare” sau „Năpasta Traviatei”. Altele par alegorii sau parabole, mai degrabă decît fantezii eroice, în special „Vîrtejul”, „Uraganul”, „Stăpînul oraşelor” şi ultima povestire din volum, „Pe uscat”. Două povestiri, cel puţin, sînt similare cu poveştile de groază ale lui Edgar Allan Poe, anume „În amurg” şi „Fantomele”, în vreme ce „Prietena neamului ielelor” are o intensitate a subversiunii subtextuale comparabilă cu „Prinţul fericit” de Oscar Wilde.
Dintre fanteziile eroice propriu-zise, „Fortăreaţa de neînvins...” are distincţia de a fi prima nuvelă de spadă-şi-vrăjitorie publicată vreodată. De fapt, toate elementele subgenului sînt aici: o comunitate ameninţată, un erou, procurarea unei arme puternice, căutarea, vitejia şi puterea împotriva vrăjitoriei şi vicleşugului, confruntarea finală cu un personaj negativ de rang înalt. De la Robert E. Howard la Michael Moorcock şi de la Fritz Leiber la Roger Zelazny, nu prea există vreun autor de fantezie eroică ce nu a urmat cel puţin o dată modelul fixat de această nuvelă.
Şi totuşi, la o sută de ani după publicare, „Fortăreaţa de neînvins...” are capacitatea considerabilă de a-l surprinde pe cititor. Spre exemplu, protagonistul Leothric trebuie să înfometeze un monstru (mai degrabă decît să-l ucidă în luptă), iar drept sabie îi foloseşte mai tîrziu şira spinării. De asemenea, cînd traversează un pod către fortăreaţa principalului personaj negativ, Leothric priveşte într-o prăpastie atît de adîncă încît zăreşte stelele de pe cealaltă parte a Pămîntului. Şi exemplele ar putea continua...
Dat fiind că povestirile heroic fantasy, cele fantastice şi parabolele sînt amestecate şi ordonate într-un mod creativ, cititorii se tot întreabă ce fel de text va urma, iar divertismentul unor povestiri precum „Sabia lui Welleran” este echilibrat de tonul meditativ şi de subiectul unor parabole precum „Prietena neamului ielelor”. Din acest punct de vedere, una dintre povestirile cu cel mai mare efect din acest volum este „Stăpînul oraşelor”, în care un drum şi un rîu poartă o dezbatere. Unul împlineşte lucrarea Omului, celălalt – lucrarea Lumii. Dar dezbaterea lor se sfîrşeşte cînd un mic păianjen subliniază că el este acela care moşteneşte toate oraşele.
Ca şi volumul dinaintea sa, „Sabia lui Welleran” îi lasă pe cititori destinşi, gînditori, fermecaţi şi dornici să parcurgă alte poveşti de Lord Dunsany.
(P.S. Volumul omnibus Time and the Gods în care apare şi culegerea The Sword of Welleran and Other Stories este disponibil online la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
Dintre fanteziile eroice propriu-zise, „Fortăreaţa de neînvins...” are distincţia de a fi prima nuvelă de spadă-şi-vrăjitorie publicată vreodată. De fapt, toate elementele subgenului sînt aici: o comunitate ameninţată, un erou, procurarea unei arme puternice, căutarea, vitejia şi puterea împotriva vrăjitoriei şi vicleşugului, confruntarea finală cu un personaj negativ de rang înalt. De la Robert E. Howard la Michael Moorcock şi de la Fritz Leiber la Roger Zelazny, nu prea există vreun autor de fantezie eroică ce nu a urmat cel puţin o dată modelul fixat de această nuvelă.
Şi totuşi, la o sută de ani după publicare, „Fortăreaţa de neînvins...” are capacitatea considerabilă de a-l surprinde pe cititor. Spre exemplu, protagonistul Leothric trebuie să înfometeze un monstru (mai degrabă decît să-l ucidă în luptă), iar drept sabie îi foloseşte mai tîrziu şira spinării. De asemenea, cînd traversează un pod către fortăreaţa principalului personaj negativ, Leothric priveşte într-o prăpastie atît de adîncă încît zăreşte stelele de pe cealaltă parte a Pămîntului. Şi exemplele ar putea continua...
Dat fiind că povestirile heroic fantasy, cele fantastice şi parabolele sînt amestecate şi ordonate într-un mod creativ, cititorii se tot întreabă ce fel de text va urma, iar divertismentul unor povestiri precum „Sabia lui Welleran” este echilibrat de tonul meditativ şi de subiectul unor parabole precum „Prietena neamului ielelor”. Din acest punct de vedere, una dintre povestirile cu cel mai mare efect din acest volum este „Stăpînul oraşelor”, în care un drum şi un rîu poartă o dezbatere. Unul împlineşte lucrarea Omului, celălalt – lucrarea Lumii. Dar dezbaterea lor se sfîrşeşte cînd un mic păianjen subliniază că el este acela care moşteneşte toate oraşele.
Ca şi volumul dinaintea sa, „Sabia lui Welleran” îi lasă pe cititori destinşi, gînditori, fermecaţi şi dornici să parcurgă alte poveşti de Lord Dunsany.
(P.S. Volumul omnibus Time and the Gods în care apare şi culegerea The Sword of Welleran and Other Stories este disponibil online la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu