Terry Pratchett, 'The Colour of Magic' (1983)

Discworld a ajuns acum marcă comercială înregistrată şi s-a înconjurat cu un potop de produse şi evenimente dintre care nu lipsesc hărţile, atlasele, afişele, jocurile pe calculator, figurinele ceramice, convenţiile - pardon, întrunirile - fanilor, filmele de televiziune, desenele animate şi volumele de benzi desenate. Cu alte cuvinte, s-a dezvoltat într-un imperiu comercial respectabil care rivalizează ca dimensiuni cu cel construit împrejurul operei lui JRR Tolkien. Cu puţin noroc, peste zece ani ar putea rivaliza cu super-francizele Star Wars şi Barbie, iar dacă avem ghinion, va deveni ceva la fel de fad.

De unde a pornit însă fenomenul?

De la reacţia unui om inteligent, educat şi cu simţul umorului la un fenomen comercial de masă.

Prin 1983, piaţa literară science fiction şi fantasy fusese invadată de produse de serie şi francize care reciclau în versiuni maxi idei originale ce apăruseră iniţial în perioada 1930-1960. În vîrful piramidei, autori consacraţi, de vîrstă respectabilă, lipeau continuări la lucrări anterioare ce se dovediseră vandabile, avînd grijă să strecoare de fiecare dată în titlu termeni-cheie precum "Fundaţia", "Roboţii", "Rama", "Odiseea", "Dune". Pe la mijlocul piramidei, alţi autori trudeau la serii nesfîrşite precum Pern, Darkover sau Elric. Iar la temelia pieţei literare se iviseră francize precum Thieves' World, ori calchieri de mii de pagini după Tolkien. Cu alte cuvinte, piaţa fantasy şi science fiction suferea de două boli mortale, reciclarea şi manierismul.

Cum au reacţionat membrii unei generaţii tinere din America v-am relatat deja. Interesant este că Terry Pratchett, un scriitor din Wiltshire, i-a aplicat genului fantasy terapia de şoc. Genul literar a supravieţuit însă, iar Pratchett a ajuns un fel de franciză de unul singur, poate şi pentru că succesului este greu să-i rezişti.

Cărţile nu apar izolat pe piaţa literară, ci mai curînd în valuri sau, dacă preferaţi, în curente. Un scriitor inventiv produce o lucrare cu mare impact la public. Alţii o imită în curînd pentru a-i exploata succesul literar. Apoi apar imitatorii de mîna a treia sau a patra, care deformează trăsăturile genului pînă la grotesc. În cele din urmă, după ce caracteristicile au ajuns clişee pe care cinematografia, televiziunea şi benzile desenate le-au reciclat intensiv şi le-au golit de orice urmă de originalitate, un alt scriitor inventiv produce o parodie devastatoare a genului literar, după care publicul nu mai poate lua domeniul acela în serios o bună perioadă.

Dar genurile literare nu mor, ci reapar după un timp. Altfel, genul heroic fantasy cu săbii fermecate, vrăjitori, dragoni şi uriaşi ar fi dispărut de-a binelea după publicarea lui Don Quijote. Din fericire a reapărut, uneori fermecător, de cele mai multe ori repetitiv şi plictisitor, şi aşa a venit şi rîndul lui Terry Pratchett să se lupte cu morile de vînt. Dacă toţi scriitoraşii care au publicat tomuri fade, în trilogii compuse din alte trilogii, nu au alt merit, măcar îl au pe acela de a-i fi furnizat lui Terry material pentru parodii. Iar dacă vă închipuiţi că s-a oprit cu parodia la scriitoraşii de duzină, s-ar putea să vă înşelaţi.

(Ar trebui să încep prin a vă spune că Lumea Disc este purtată prin cosmos pe spinările a patru elefanţi, care la rîndul lor stau pe carapacea unei broaşte ţestoase. Dar probabil asta aţi aflat deja din altă parte.)

The Colour of Magic este o carte-experiment, în care Terry Pratchett explorează o nouă lume şi-i testează posibilităţile. Calea aleasă pentru sine, proaspăt sosit acolo, şi pentru cititori, la fel de nefamiliarizaţi cu tărîmul Lumii Disc, este a unui personaj aflat în aceeaşi situaţie: Twoflower, primul turist al lumii plate, care a economisit ani în şir în speranţa de a călători la Ankh-Morpork şi a vedea eroi barbari, tîlhari şi asasini, încăierări de tavernă şi dueluri spectaculoase. Lucrul pe care el nu-l ştie, dar vrăjitorul ratat Rincewind îl înţelege instantaneu, este că turistul riscă să vadă toate astea mult prea îndeaproape. Bagajul lui Twoflower, un cufăr din lemn fermecat care se deplasează pe o mulţime de picioare, conţine o mulţime de aur pentru care Ghilda Asasinilor, Ghilda Tîlharilor, Ghilda Cerşetorilor şi nou-formata Ghildă a Comercianţilor pornesc un război în toată regula, în urma căruia Ankh-Morpork arde pînă la temelii. Moartea în persoană are foarte mult de lucru cu coasa prin oraşul în flăcări. (Moartea Lumii Disc este de genul masculin, deşi genul e o chestiune academică pentru un schelet în pelerină neagră, apare în fiecare roman al seriei, vorbeşte cu o voce atît de gravă încît DISCURSUL SĂU APARE CU LITERE MARI, iar mulţi dintre fanii Discworld îl consideră personajul cel mai de viaţă al acestei lumi.) Rincewind şi Twoflower scapă însă cu bine şi ajung să le spună povestea unor eroi barbari, Bravd şi Nevăstuica.

(Fireşte, Bravd şi Nevăstuica maronie sînt parodii ale personajelor lui Fritz Leiber, Fafhrd şi Şoricarul cenuşiu, iar Ankh-Morpork şi ghildele sale sînt parodia lui Lankhmar, Oraşul cu Zeci de Mii de Coşuri Fumegînde. Pe de altă parte, cineva care citeşte mai întîi cîteva romane din seria Discworld s-ar putea să aibă apoi senzaţia că textele fantasy ale lui Leiber sînt un fel de parodie mai puţin izbutită...)

Partea a doua a cărţii, "Trimiterea lui Opt", îi duce pe Rincewind şi Twoflower în templul lui Bel-Shamharoth, unde, împreună cu Hrun Barbarul, se luptă cu abominabilul monstru din alte dimensiuni. Trimiterile abundă şi aici la jocurile de roluri cu tablă şi figurine cum ar fi Temniţe şi Dragoni, la mitologia sumbră a lui Howard Philips Lovecraft, la Conan Barbarul al lui Robert Howard, dar şi la Stormbringer, sabia inteligentă a lui Elric din romanele lui Michael Moorcock. (Spre deosebire de alte săbii vorbitoare, Kring vorbeşte atît de mult încît devine un personaj în toată regula.)

Partea a treia, "Ademeniţi de wyerme", îi duce pe cei trei la sălaşul magic al unor dragoni magici telepaţi ai căror stăpîni ţes intrigi complicate pentru a lua conducerea grupului. De data aceasta, principala ţintă a parodiei este seria Pern a scriitoarei Anne McCaffrey. Terry Pratchett ridiculizează numele pretins exotice ale personajelor din Pern, multe cu cîte un apostrof decorativ, şi creează nume la fel de penibile cu semne de exclamare printre litere. De asemenea, după tradiţia tomurilor fantasy scrise la normă, schimbă numele cîte unui personaj în toiul acţiunii, apoi revine la cel iniţial.

Ultima parte, "Aproape de margine", îi poartă pe Rincewind şi Twoflower la marginea Discului, unde oceanul se revarsă în vidul interstelar. Cei doi ajung în regatul Krull, unde, fără voia lor, sînt îmbarcaţi pe o astronavă artizanală şi trimişi peste marginea Discului. Parodia deja atinge miticul, mai degrabă decît comercialul, căci constructorul astronavei este Ochi-de-Aur Mînă-de-Argint Dactylos, pe care probabil l-aţi întîlnit ultima dată sub un alt nume pe cînd construia aripi din pene şi ceară, vaci de bronz şi labirinturi acolo unde alţii aveau să facă mai apoi staţiuni turistice. Iar odată cu prăbuşirea celor doi în vidul interstelar, aţi putea crede că toată povestea s-a sfîrşit...

Sau aţi putea aştepta continuarea...

Cîteva cuvinte despre ediţia română: Din cîte am auzit, seria Discworld s-a plimbat ceva timp prin editurile româneşti. Dacă alte cărţi de prestigiu precum Cînturile Hyperion ale lui Dan Simmons nu s-au publicat pe motiv că erau volumele prea groase, cele Discworld au stat atîta vreme deoparte pe motiv că erau prea multe. Apoi a venit un editor pasionat de această lume imaginară şi ne-a răsfăţat cu o ediţie a Culorii magiei în care coperta o reproduce pe cea originală de Josh Kirby, iar hîrtia e de mai bună calitate decît în ediţiile britanice. Traducerea doamnei Domnica Macri se ridică de cele mai multe ori la nivelul calitativ al originalului, chiar dacă uneori acesta prezintă dificultăţi din cauza jocurilor de cuvinte. Probabil că şansele dumneavostră de a vedea pe piaţă următoarele volume ale seriei vor creşte dacă veţi lua legătura la adresa noidc@xnet.ro cu compania care distribuie cărţile Discworld. Iar în rest, vacanţă plăcută!

(P.S. Importatorii mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, au în oferta lor o ediţie britanică de buzunar a acestui roman. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)