'Legiune' (15) (din volumul 'An/Organic')

Mersul pe jos spre Gara London Bridge m-a ajutat să mă răcoresc şi să-mi revin un pic după încăierarea de la cîrciumă. Greaţa însă nu a dispărut cu nici un chip. Mai degrabă, pe măsură ce-am înaintat cu paşi nesiguri printre faţadele năpădite de ciudăţenii, a sporit treptat. La un colţ de stradă, sub privirea suspicioasă a unei patrule de noapte, am icnit şi-am vărsat pînă mi-am golit stomacul. Apoi am luat trenul pînă la Gara Waterloo.

Acasă, în prag, m-a întîmpinat soţia, îmbrăcată încă într-o ţinută sobră în ciuda orei înaintate.

- Nu întreba, i-am zis, înainte să deschidă gura. Te rog, nu întreba. Mergi la culcare, o să vorbim mîine.

Plecă fără să pună întrebări, dar din pragul dormitorului remarcă peste umăr, cu un ton rece:

- Cel puţin copiii au crescut, sînt la casele lor... Slavă Domnului, nu văd cum tatăl lor îşi schimbă obiceiul de sîmbătă seara.

Nu era decît sîmbătă dimineaţă, şi încă foarte devreme, iar o dată nu înseamnă obicei, cum bine zic francezii, însă n-avea rost să prelungesc discuţia. M-am dus în birou şi-am încuiat uşa în urma mea.

Pe fereastra biroului apăruse o icoană a femeii răstignite.

Am pornit motorul analitic, apoi am introdus rolele cu benzi de hîrtie perforată care-l instruiau cum să interacţioneze cu maşina de scris, cu ecranul kinotropic şi cu reţeaua telegrafică internaţională. Apoi, una cîte una, am dactilografiat adresele unor agenţii de ştiri şi ale unor gazete de largă circulaţie. Versiunea telegrafică a fiecărei gazete era plină de ştiri despre transformări arhitectonice asemănătoare cu cea din Londra, unele încă mai năucitoare. Într-un fel aveam impresia că toate clădirile din lume, pe rînd, se trezeau la viaţă ca nişte spori uriaşi care dăduseră de umezeală.

Iar icoanele se răspîndiseră şi ele de la Sydney la Rejkjavik şi de la San Francisco la Shanghai.

Lucru şi mai ciudat, timpul dintre dactilografierea instrucţiunilor şi sosirea telegrafică a răspunsurilor devenise infim. În locul vitezei de melc cu care mă obişnuisem să lucrez la redacţie, reţeaua telegrafică devenise acum atît de rapidă încît aproape că îmi venea să cred că răspunsurile la întrebări îmi soseau de la un demon electric ascuns în camera de alături mai degrabă decît de la redacţii de gazetă din cealaltă emisferă.

Am instruit motorul analitic să-mi arate pe ecran codul-maşină al articolelor pe care le descărcasem din întreaga lume. Apoi am urmărit încet, rînd cu rînd, şi le-am mulţumit încă o dată profesorilor de la liceul seral care mă învăţaseră limbajul prin care motoarele analitice ţes modele algebrice aşa cum războaiele Jacquard ţes covoare cu diferite modele.

Limbajul cuminte, inteligibil, introdus de programatorii umani în motoarele analitice era infestat cu alte semne, unele de neînţeles, ca şi cînd printre datele obişnuite cu care operau funcţionarii victorieni ar fi fost ascunse altele, criptate, de care nu ştia nimeni.

Erau pretutindeni.

N-aveam nici cea mai vagă idee ce însemnau, sau cine le introdusese acolo.

Sună telefonul. Am răspuns, mai mult din reflex.

- Da?

Voci infime, îndepărtate, rătăcite în convorbiri interurbane, apoi un glas precum viscolul.

- Bună seara, Cody.

O voce de femeie, atît de glacială încît m-am aşteptat ca urechea să-mi degere şi să se acopere cu un strat de chiciură.

- Sînt Augusta Ada King, Contesă Lovelace. E vremea să vorbim.

M-am luptat să înghit nodul din gît, dar fără succes.

- Nu vrei să vorbeşti, Cody?

(Volumul 'An/Organic' este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_99_AN_ORGANIC.html. Lectură plăcută! )