'Shai Tan' (7) (din volumul 'Necropolis')

Azi-noapte au venit vremuri grele. Grele de tot. Pe lîngă toate programele acelea şmechere, din Lagrange Hive a sosit o echipă de intervenţie. Doi olandezi, o antileză cu codiţe şi o nemţoaică mai vîrstnică, avînd graţia şi dimensiunile unui spărgător de gheaţă sovietic. Cînd i-am văzut prin monitoarele ecluzei Doi nu arătau cine ştie ce, dar după ce s-au pus pe treabă mi-am dat seama că vroiau pantofi din piele de dMON, şi aveau toate şansele să-i obţină.

După ce echipa din Lagrange şi-a intrat în pîine, am înţeles că toată tăvăleala prin care trecusem era un fel de Lacul Lebedelor comparativ cu ceea ce venea. Nemţoaica avea o minte foarte inventivă şi s-a apucat să-mi pregătească tot felul de surprize, care de care mai urîte. Senzori în nodurile reţelei. Filtre. Porţi cu sens unic, la memorii cu o singură cale de acces. Gheaţă adezivă. Subrutine corozive. Programe de semnalizare, care ţi se lipeau de coadă şi nu le mai dezlipeai nici cu slujbe. Năvoade incandescente. Mii de alte ciudăţenii, fără nume dar periculoase, pe care le semănau în locurile cele mai neaşteptate. Grăsana asta diabolică ar fi putut să dea gata o divizie întreagă de Indiana Jones. Sau să împiedice debarcarea din Normandia.

Pînă atunci reţeaua fusese un loc prietenos prin care mă jucasem de-a hoţii şi vardiştii cu programele defensive ale senatorilor. Mercenarii o transformară însă într-un parc de distracţii pentru sado-masochişti. I-am alergat cîteva ore bune - drept să spun, m-au alergat ei pe mine - şi de cîteva ori mi-am lăsat fragmente de subrutină în capcanele lor. Apoi am prins un raport-fulger al unei unităţi IA operative în care ziceau că m-au încolţit. Raportul era însoţit de o diagramă 3D a situaţiei.

Într-adevăr mă încolţiseră.

Mi-am luat inima în dinţi şi-am intrat în ciberspaţiul particular al unei familii. Nu era cea mai isteaţă manevră, recunosc, însă nu prea aveam de ales. Pînă scotoceau prin toate computerele cartierului exista o şansă firavă să mă strecor afară din încercuire. Joaca şi distracţia se terminaseră, şi trebuia să găsesc o cale de evadare de pe Insulă. Dacă mercenarii ştiau deja adresa unde mă ascunsesem, aveau să mă ia ca din oală.

Tîlharii din Evul Mediu puteau căpăta azil în catedrale. Dar unui IA cine să-i ofere adăpost?

(Volumul Necropolis este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_98_NECROPOLIS.html. Lectură plăcută!)