Robert E. Howard – 'The Conan Chronicles Volume 1' (2000)

Conan cimerrianul pare să fi devenit, precum Don Quijote sau Lemuel Gulliver sau Sherlock Holmes, unul dintre acele personaje familiare pentru sute de milioane de oameni care, în cele mai multe cazuri, au contact puţin sau deloc cu textele literare originale. Potrivit lui Stephen Jones, cel care a editat cele două volume masive publicate sub titlul The Conan Chronicles, Conan este poate al doilea cel mai popular personaj literar din secolul al douăzecilea (după Tarzan cel creat de Edgar Rice Burroughs). Cu toate acestea, destul de tipic pentru mediul nostru saturat de mijloace de comunicare în masă, calea pe care am făcut cunoştinţă cu Conan a fost una ocolită.

Spre sfîrşitul anilor ‘80, am văzut nişte afişe dintr-o revistă germană cu foi lucioase care făceau reclamă la două filme, Conan barbarul (1982) şi Conan distrugătorul (1984), avîndu-l în rolul principal pe Arnold Schwarzenegger. Apoi, în 1990, am văzut Conan barbarul. La începutul anilor ‘90, am răsfoit ediţii de buzunar ale unor culegeri de povestiri cu Conan.

Pe de o parte, am fost cam dezamăgit să descopăr că, precum prietenul său prin corespondenţă şi colegul scriitor H. P. Lovecraft, Robert E. Howard fusese supus unor “colaborări” postume şi pastişări care îi cam subţiaseră tărîmurile imaginare. (Un aspect subliniat încă o dată la mijlocul anilor ’90 de către un serial de televiziune slab avîndu-l pe Ralph Moeller în rolul lui Conan.)

Pe de altă parte, am fost uimit de ilustraţiile elegante şi influente create de către “Fantastic” Frank Frazetta pentru copertele acelor cărţi de buzunar.

Apoi, în iunie 2006, aşteptarea cea lungă a luat sfîrşit. Importatorii mei preferaţi, domnul şi doamna Hanu de la Nautilus, http://nautilus.ro, au adus din Marea Britanie The Conan Chronicles, două volume de la “Fantasy Masterworks”, dotate cu hărţi, un articol introductiv de Robert E. Howard, postfeţe temeinic documentate de Stephen Jones şi ilustraţii spectaculoase de John Howe.

Am dus acasă aceste volume elegante (împreună cu alte două duzini de cărţi) şi treptat am descoperit că poveştile originale ale lui Howard despre Conan sînt mai mult decît convingătoare şi dinamice şi cinematice.

Creează dependenţă.

Redactorul Stephen Jones a ordonat poveştile cu Conan în funcţie de cronologia lor internă. Primul volum începe cu “Era hiboriană”, o relatare de fundal care acoperă circa zece mii de ani şi arată cum, ca urmare a migrărilor, evoluţiei, progresului (şi uneori regresului) tehnologic şi în ciuda diferitelor cataclisme naturale, au apărut diversele grupuri entice care populează lumea lui Conan.

Unele dintre textele incluse în The People of the Black Circle sînt simple fragmente sau versiuni timpurii, altele sînt povestiri complete (dintre care cele mai multe au fost iniţial publicate în revista Weird Tales), iar textul care dă titlul volumului este un scurt roman în toată regula.

Există nişte tipare recurente pe parcursul povestirilor – personaje, incidente şi decoruri care seamănă unele cu altele, deşi nu sînt niciodată complet identice, precum formele complexe care se află în adîncurile setului Mandelbrot. De regulă, Conan nu are încredere în orăşeni, iar oraşele pe care le vizitează (fie locuite sau pustii) mai devreme sau mai tîrziu se transformă în capcane. Tot ca o regulă, oponenţii săi folosesc vrăjitoria şi invocă demoni, monştri sau statui însufleţite în ajutorul lor. În aproape fiecare povestire apare o tînără la ananghie (fie o prinţesă, o dansatoare dintr-un templu, o pirată sau o fată inocentă) şi mai devreme sau mai tîrziu au loc scene de nudism – la urma urmei, povestirile cu Conan au furnizat material de inspiraţie de prima mînă pentru artiştii care ilustrau copertele revistei Weird Tales. Şi, fie că se confruntă cu vrăjitorie, înşelăciune, trădare sau cu armate inamice, protagonistul triumfă datorită unei combinaţii de forţă supraomenească şi şiretenie.

În ciuda similarităţii intrigilor, situaţiilor şi personajelor (în parte cauzată de faptul că Howard a scris toate povestirile cu Conan în numai trei ani), există suficiente întorsături şi surprize în fiecare intrigă pentru a-i ţine pe cititori captivaţi. Ritmul incidentelor este alert, acţiunea este neobosită, iar povestirile au o calitate cinematică şi o energie primordială pe care puţini autori fantasy le-au egalat de atunci încoace.

În deceniile mai tîrzii ale secolului al douăzecilea, diferiţilor autori le-a venit uşor să ironizeze sau să critice făţiş povestirile cu Conan pentru naivitatea lor, pentru lipsa lor de profunzime psihologică, pentru atitudinea lor sexistă sau rasistă. Cu toate acestea, foarte puţine personaje fantasy au calitatea arhetipală a lui Conan şi (ca să fim cinstiţi) mulţi autori fantasy au început să scrie creînd pastişe după Robert E. Howard. De fapt, în ceea ce priveşte importanţa în formarea literaturii fantasy moderne, Howard rivalizează cu Lord Dunsany şi cu J.R.R. Tolkien.

Aşa încît, la final, redactorului Stephen Jones şi oamenilor de la Gollancz trebuie să le mulţumim pentru că le-au făcut cunoştinţă (sau le-au reînnoit cunoştinţa) cititorilor cu povestirile originale despre Conan în volumul The People of the Black Circle. Eu, unul, abia aştept să încep să citesc volumul al doilea…

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)