Charles Stross, 'Halting State' (2007)

Spre sfîrşitul lunii septembrie din anul 2008, mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro , am cumpărat un exemplar dintr-un roman recent de Charles Stross, Halting State (Editura Orbit, Londra, 2008). Pe lîngă romanul propriu-zis, volumul acela de buzunar conţinea şi un interviu cu autorul. În drum spre casă, am parcurs interviul, iar după ce am citit romanul l-am mai parcurs o dată – pentru că este interesant şi bine făcut.

Iar romanul...

Hai să zicem că atunci cînd în introducerea la antologia Rewired John Kessel şi James Patrick Kelly au afirmat despre Charles Stross că este un mascul alfa al curentului literar postcyberpunk nu au exagerat cîtuşi de puţin. Halting State demonstrează acest lucru încă o dată.

Să vedem împreună în ce fel:

Acţiunea romanului este plasată în viitorul apropiat, în 2017. În condiţiile în care unele jocuri de roluri de pe Internet au ajuns să aibă un rulaj anual mai mare decît produsul intern brut al unor ţări, jefuirea unei bănci de pe un tărîm virtual cu zeci de milioane de utilizatori creează nişte probleme serioase. Personajele cărora li se încredinţează investigarea acestei infracţiuni descoperă treptat conexiuni care de care mai periculoase, de la servicii secrete ale Uniunii Europene la Ministerul Securităţii de Stat din China, iar evenimentele se precipită către închiderea unor servicii de telecomunicaţii de bază în Scoţia şi revenirea temporară a poliţiei la metodele de lucru primitive din secolul al douăzecilea.

Printre aspectele pozitive ale romanului aş dori în primul rînd să menţionez utilizarea a trei fire narative aparent independente care converg treptat şi se completează reciproc spre final, cam ca în romanul Count Zero de William Gibson. Fiecare dintre ele corespunde cu punctul de vedere al unuia dintre personajele principale: Sue Smith (sergent în poliţia scoţiană), Elaine Barnaby (angajată a unei firme de audit) şi Jack Reed (programator).

Un alt aspect pozitiv îl reprezintă personajele propriu-zise. Pentru fiecare dintre cele trei personaje principale, autorul construieşte o reţea de legături sociale, o istorie personală şi un tip de discurs, precum şi o evoluţie credibilă pe parcursul romanului. Personajele secundare şi episodice, la rîndul lor, sînt bine creionate.

Tot printre calităţi se numără şi extrapolarea unui viitor apropiat pe baza condiţiilor tehnologice şi sociale din prezent – de la telefoane mobile cu locatoare GPS la realitate amplificată cu ochelari LCD şi de la jocurile de roluri online la problemele de securitate informaţională. Charles Stross nu numai tratează aceste chestiuni într-un mod convingător, dar le şi discută pe larg în interviul de la sfîrşitul volumului.

Nu în ultimul rînd, autorul face trimiteri intertextuale (poate în mai mică măsură decît în Accelerando sau în Glasshouse). Astfel, cititorii vor recunoaşte aluzii la seria Lumii Disc a lui Terry Pratchett filtrate prin realitatea amplificată din Rainbows End de Vernor Vinge, decoruri virtuale inspirate de Infernul lui Dante Alighieri, cîte un crîmpei de frază din Pattern Recognition de William Gibson sau cîte un nume de personaj bogat în conotaţii. Ca să dau un singur exemplu, Liz Kavanaugh, superioara directă a lui Sue Smith, are un nume de familie care aminteşte de Dan Kavanaugh, pseudonimul sub care Julian Barnes a publicat cîteva romane poliţiste.

Pe de altă parte, cum am mai remarcat şi cu alte ocazii, intertextualitatea e o armă cu două tăişuri. Astfel, în finalul romanului, străzile din Edinburgh par să fie invadate de morţi-vii, iar personajele principale află ulterior că evenimentul fusese ceea ce se cheamă flash-mob, o mulţime de cetăţeni convocaţi online la o reuniune în lumea reală, preferabil costumaţi într-un fel anume. Ca un omagiu la adresa prietenului şi colaboratorului său Charles Stross, Cory Doctorow a introdus şi el o scenă flash-mob spre finalul celui mai recent roman al său, Little Brother (2008), însă, în loc de zombi, personajele sale se costumează în vampiri goth.

La urmă pe lista calităţilor trebuie să amintesc şi un element tehnic: ritmul alert al romanului. Cele mai multe dintre capitole au puţine pagini (între cinci şi zece în ediţia de buzunar), ceea ce face lectura foarte antrenantă.

Întrucît Halting State este unul dintre cele mai bune romane postcyberpunk ale deceniului, mi-ar fi greu să alcătuiesc şi o listă cu defectele sale. Singurul aspect neobişnuit demn de adus în discuţie este punctul de vedere pe care l-a ales Charles Stross. Întregul roman este narat la persoana a doua, deşi în fiecare capitol „tu” se referă la un alt personaj dintre cele trei principale. Cu siguranţă că este un punct de vedere atît de nou încît nu a fost etichetat de către specialiştii în naratologie, dar este şi destul de obositor atunci cînd autorul îl utilizează pe parcursul unei cărţi de aproape patru sute de pagini.

Pe ansamblu, Halting State rivalizează cu Little Brother de Cory Doctorow, cu Rainbows End de Vernor Vinge şi cu The Zenith Angle de Bruce Sterling pentru un loc între cele mai reuşite trei romane postcyberpunk publicate după anul 2000. Poate că ar fi avut şanse să fie socotit chiar cel mai bun, cel puţin în clasamentul meu personal, dacă nu ar fi existat Accelerando ...

Oricum, după ce am terminat de parcurs Halting State, am început imediat să citesc un alt volum de Charles Stross, The Atrocity Archives. Dar despre acesta am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)