Vernor Vinge, 'Rainbows End' (2006)

La începutul lunii iunie, 2008, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi, Nautilus (http://nautilus.ro ), o ediţie britanică de buzunar a unui roman de Vernor Vinge, Rainbows End (Tor, Grupul Editorial Pan MacMillan, Londra, 2007). În ciuda faptului că citeam o lucrare importantă a soţilor Toffler, Revolutionary Wealth, am ajuns să parcurg din Rainbows End întîi un capitol sau două, de curiozitate, apoi cîteva zeci de pagini pe zi, pînă cînd am lăsat deoparte orice altceva şi am citit romanul lui Vinge pînă la capăt.

Să vedem împreună de ce:

Acţiunea din Rainbows End este plasată la cîteva decenii în viitor, într-o perioadă în care Uniunea Europeană s-a extins şi a inclus India, China reprezintă o super-putere mondială, iar Statele Unite ale Americii au dezvoltat un sistem eficient pentru siguranţa publică.

Intriga se desfăşoară pe mai mult planuri care converg treptat, iar autorul alternează aceste planuri cu ajutorul unui punct de vedere numit omniscienţă selectivă multiplă.

Unul dintre planuri tratează despre un personaj numit Alfred Vaz, un individ sus-pus din serviciile secrete americane care, sub pretextul investigării unei cospiraţii bio-teroriste la nişte laboratoare din San Diego, caută de fapt să iniţieze propria conspiraţie bio-teroristă.

Alt plan tratează despre Robert Gu, fost poet de talie internaţională şi profesor universitar. Robert a fost grav afectat de maladia Alzheimer, apoi a fost supus unor tratamente de reîntinerire, iar la începutul romanului şi-a recăpătat înfăţişarea de adolescent, şi-a redezvoltat unele abilităţi fizice şi mentale, însă şi-a pierdut talentul poetic. Pentru a se reintegra în societate, Robert Gu are nevoie să meargă din nou la şcoală.

Planurile secundare ale intrigii tratează despre Bob, fiul lui Robert Gu, despre Miri, nepoata poetului, despre Juan Orozco, un tînăr coleg al lui Robert, şi despre Iepurele Alb, un complice virtual al lui Alfred Vaz care ar putea foarte bine să fie o inteligenţă artificială.

Acţiunea duce către un punct culminant spectaculos, cu multă pirotehnie, şi către oprirea în ultimul moment a planurilor antagonistului. Ca în orice techno-thriller care se respectă (fie el şi plasat în viitorul apropiat), Rainbows End se încheie cu salvarea lumii şi reinstaurarea ordinii dinaintea iniţierii conspiraţiei. Numai că Rainbows End nu este un simplu techno-thriller.

Un aspect interesant al cărţii îl reprezintă percepţia personajelor asupra realităţii. Mai precis, peisajul urban din roman este infestat de nodurile minuscule ale unor reţele de telecomunicaţii fără fir, iar personajele poartă aparatură informatică şi de telecomunicaţii miniaturizată în haine. Cu aceste dispozitive şi cu lentile de contact care au funcţia de monitoare, personajele văd realitatea înconjurătoare modificată cu straturi de efecte vizuale. În funcţie de opţiunile pe care le setează fiecare în sistemul personal, personajele pot adera la „cercuri de credinţă” şi pot vedea realitatea în acelaşi fel cu alţi membri ai unui grup. Cîteva asemenea cercuri de credinţă din roman sînt fanii lui Terry Pratchett, clienţii grupului mediatic SpielbergRowling, fanii animé Scooch-a-mouti şi admiratorii scriitorului fictiv Jerzy Hacek.

Un al doilea aspect interesant îl reprezintă efectele psihologice şi sociale ale tratamentelor medicale. Rainbows End aduce viziunea optimistă a reîntineririi oamenilor şi contracarării unor maladii, deşi nu toate tratamentele dau rezultate pentru toate personajele care ar avea nevoie de ele. (Spre exemplu, fosta soţie a lui Robert, Lena Llewelyn Gu, e condamnată să rămînă bătrînă şi ţintuită într-un scaun cu rotile, în vreme ce colega ei de cameră, dr. Xiu Xiang, deşi cu zece ani mai vîrstnică, şi-a recăpătat înfăţişarea tinerească şi sănătatea.) Multe dintre personajele romanului sînt bătrîni care, după ce au fost salvaţi din ghearele morţii şi reîntineriţi, merg la şcoală alături de copii şi de adolescenţi ca să se poată adapta noilor condiţii din societate.

În aceeaşi direcţie se încadrează şi evoluţia psihologică a lui Robert Gu, un personaj la care, înaintea instalării maladiei Alzheimer, talentul literar se îmbina cu abilitatea de a-i umili şi tortura emoţional pe cei din jur. După tratament, Robert învaţă pas cu pas nu numai să trăiască fără talent poetic, ci şi să fie omenos cu colegii şi rudele sale. Bună parte din interesul cititorilor pentru acest roman se îndreaptă către eforturile protagonistului să devină un om mai bun.

Nu în ultimul rînd, Rainbows End ne prezintă în mod foarte convingător căile prin care personajele se manipulează unele pe altele. Realitatea amplificată despre care aminteam mai sus oferă posibilitatea deghizării, a subvertirii identităţilor virtuale, iar personajele sînt prinse într-o reţea complexă de iluzii.

Desigur, pentru amatorii de literatură ştiinţifico-fantastică apar o mulţime de alte elemente, de la tehnici de învăţare rapidă la drone antiteroriste şi de la mesageria tăcută, suprapusă peste cîmpul vizual al personajelor, la fotbalul Egan, jucat de echipe virtuale cu o minge virtuală pentru un public virtual. Dar aceste elemente sînt prea numeroase ca să le enumăr aici. Dincolo de scenele spectaculoase şi de ideile ingenioase, rămîne însă de admirat arta cu care Vernor Vinge a integrat toate aceste elemente într-o carte coerentă şi captivantă.

Periodic, se mai găseşte cîte cineva care să afirme că subgenul (post)cyberpunk este demodat. Probabil de aceea fanii i-au acordat romanului Rainbows End Premiul Hugo în 2007...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)