William Gibson - "Count Zero" (1986)

Prin februarie 1992, cînd terminasem de citit Neuromancer (şi fotocopiasem un exemplar), domnul Pavelescu m-a întrebat dacă vroiam un alt roman al lui Gibson. Încă nu-mi revenisem după lectura lui Neuromancer (într-un fel, nu mi-am revenit nici acum), aşa încît am luat Count Zero şi mi-am continuat periplul prin lumea aceea imaginară.

Acţiunea din romanul Count Zero se petrece la şapte ani după cea din Neuromancer, dar intriga şi personajele au destul de puţin în comun cu cele din romanul precedent. Mai precis, în loc să-i poarte pe Molly şi Case prin noi aventuri într-un sequel previzibil şi penibil, Gibson a optat pentru împletirea a trei fire narative.

Cel dintîi urmăreşte evoluţia lui Turner, un agent implicat în orchestrarea evadării unui cercetător de vîrf din supercorporaţia Maas Biolabs. Turner are un cod personal de loialitate absolută faţă de compania care-l angajează, în acest caz Hosaka, dar atît cercetătorul în cauză, Christopher Mitchell, cît şi şeful lui Turner, Conroy, trădează fiecare în felul său. Turner sfîrşeşte prin a fi hăituit de agenţii Hosaka şi de echipele lui Conroy, şi prin a o proteja pe Angie, fiica adolescentă a lui Mitchell.

Cel de-al doilea fir epic o urmează pe Marly Krushkova, o negustoare de artă care a căzut în disgraţie. Marly este convocată de plutocratul Josef Virek, care o trimite în căutarea autorului unor colaje de obiecte, asemănătoare cu asamblajele create de Joseph Cornell. Investigaţia o duce pe Marly la staţia Freeside, acum părăsită şi pradă haosului, unde artistul se dovedeşte a fi o instalaţie industrială manevrată de inteligenţe artificiale scăpate de sub control.

A treia componentă narativă a romanului îl are în centru pe Bobby Newmark, zis şi Contele Zero, un adolescent sărac şi ignorant care se visează cowboy de consolă. Utilizarea unui program netestat îl poartă pe Bobby mai întîi la un pas de moarte, apoi în preajma unor preoţi voodoo care slujesc entităţi non-umane din ciberspaţiu, şi în cele din urmă la un club de noapte unde Bobby îşi cîştigă (re)numele de cowboy salvîndu-şi prietenii şi pe Angie Mitchell de pericolul lui Conroy.

În perioada cînd am citit prima oară Count Zero eram extrem de preocupat de romanele lui William Faulkner, de ţinutul imaginar Yoknapatawpha şi de maniera non-lineară, mozaicată, în care se pot lega mai multe naraţiuni între ele. Maniera în care al doilea roman al lui Gibson s-a conectat cu cel dintîi a fost pentru mine o surpriză foarte agreabilă, ca o promisiune de Yoknapatawpha cibernetic la scară planetară. Împreună cu nuvelele din Burning Chrome, textele lui Gibson conturau deja o asemenea lume în care personajele continuau să trăiască între cărţile propriu-zise şi dincolo de ele.

Un asemenea exemplu de existenţă hipertextuală îl constituie Finlandezul, proprietarul casei de amanet copleşită de vechituri. Personajul acesta caricatural circulă de la "Burning Chrome" la Neuromancer şi apoi la Count Zero (fără a se opri acolo), şi luminează zone adiacente ale acestei lumi imaginare, evenimente sau personaje cărora le mediază relaţia cu naraţiunea propriu-zisă. Finlandezul îşi face timp pentru a povesti ce i s-a întîmplat unui cunoscut al său numit generic Smith, îşi aminteşte de vremurile cînd un cowboy de consolă nu trebuia să facă alianţe cu entităţi din ciberspaţiu pentru a da o spargere, şi meditează asupra legăturilor cauzale dintre schimbarea majoră a matricei şi misiunea la care a participat împreună cu Molly în urmă cu cîţiva ani. Alte personaje formulează amintiri şi supoziţii despre clanul Tessier-Ashpool, acum ruinat şi decimat.

Un procedeu asemănător care conferă coeziune textului, de data aceasta coeziune interioară mai degrabă decît hipertextuală, îl constituie ecourile pe care fiecare dintre firele narative îl stîrneşte în celelalte două. Astfel, buletine de ştiri auzite "întîmplător" de Marly o informează despre evenimente la care participă Turner şi Bobby Newmark, şi reciproc. Angie Mitchell, deşi aflată fizic în compania lui Turner, interacţionează în ciberspaţiu cu Contele Zero. Iar Josef Virek, imobilizat la Stockholm de un cancer scăpat de sub control, îşi trimite agenţii în calea protagoniştilor pentru a îndeplini un plan vast. Şi exemplele ar putea continua.

Pe măsură ce romanul progresează, elementele de coeziune menţionate anterior se înmulţesc, iar cele trei intrigi sînt aduse laolaltă. Deşi la început păreau disparate, în final se dovedesc a fi toate trei doar porţiuni din planul lui Virek (şi, pe de altă parte, al lui Gibson).

În perspectiva evoluţiei literare a lui William Gibson, nu pot să nu remarc cum Count Zero reprezintă un moment de tranziţie între prima etapă a creaţiei scriitorului, marcată prin unitate, sobrietate şi coerenţă, şi cea de-a doua, caracterizată prin fire narative multiple, ironie şi diversitate. O lume şi un stil sînt pe cale să piară în acest roman, iar germenii altei viziuni sînt deja vizibili în formă embrionară. Personajele "serioase" precum ciber-spargătoarea Jaylene Slide sînt puse în balanţă cu unele auto-parodice, ca de exemplu Bobby Newmark, iar diversitatea începutului triplu e echilibrată de finalul unitar.

Cîteva cuvinte despre traducere: În 1999, editura RAO ne-a oferit o ediţie foarte îngrijită a romanului sub titlul Contele Zero, în traducerea domnului Mihai Dan Pavelescu, cu o copertă de Tudor Popa. Deşi confruntat cu un text dificil, unde slang-ul se combină cu termenii tehnologici şi cu creaţiile lexicale ale lui Gibson, domnul Pavelescu a făcut şi de această dată o traducere excelentă, iar picturile biomecanice ale lui Tudor Popa sînt poate cea mai adecvată ilustrare a genului cyberpunk din cîte am văzut. Cînd scriu aceste rînduri, Contele Zero încă se mai găseşte pe piaţă.

(P.S. Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul oficial al autorului la http://www.williamgibsonbooks.com/index.asp. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)