David Day, "The World of Tolkien" (2003)

Cu mulți ani în urmă, mulțumită personalului de la Librăria Engleză Anthony Frost, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de David Day: The World of Tolkien - Mythological Sources of The Lord of the Rings (Gramercy Books, New York, 2003). De parcurs, am parcurs-o însă abia la finalul lunii decembrie 2016.

Și iată ce am aflat:

The World of Tolkien pare să fie ceea ce vorbitorii de limbă engleză numesc "carte pentru măsuța de cafea". A fost publicată în coperte cartonate, cu supracopertă color lăcuită, pe coală cretată, cu ilustrații alb-negru și color. Pe scurt, o piesă de colecție.

Introducerea prezintă succint conținutul cărții și principalele teme abordate, cu câteva exemple relevante.

Partea întâi se intitulează "Descoperirea Pământului de Mijloc" și prezintă geneza primelor texte create de Tolkien în lumea imaginară care avea să îl facă celebru, respectiv surse de inspirație precum poemul epic Beowulf.

Partea a doua tratează despre "Epoci ale creației I - Seniori ai păcii", cu capitole dedicate zeităților de pe Pământul de mijloc, respectiv vulturilor și emisarilor. Sunt subliniate asemănările cu mitologia iudeo-creștină (Geneza), respectiv cu cea germanică (valkyriile).

Partea a treia prezintă "Epoci ale creației II - Seniori ai haosului", iar capitolele se concentrează, pe rând, asupra lui Morgoth, asupra lui Sauron, asupra balrogilor, asupra păianjenilor uriași, respectiv asupra lupilor și vampirilor. În fiecare caz, autorul construiește paralele literare sau mitologice cu personaje precum Satan din Paradisul pierdut, Odin din mitologia germanică, arhanghelul Mihail din mitologia iudeo-creștină, Kali din panteonul hindus sau Cerber din mitologia grecească.

Partea a patra aduce în discuție "Epoci ale stelelor I - Forțe ale luminii". Capitolele prezintă meleagurile elfilor, regatele piticilor, respectiv domeniul enților. Între altele, aflăm despre interesul profesorului Tolkien pentru limba velșă și despre limba pe care a creat-o acesta pentru elfi (sindarin), urmărim o paralelă între Rivendell și Oxford, apoi altele între personaje feminine din Stăpânul inelelor și zeițe din panteonul grecesc. Nu lipsesc nici trimiterile la basmele fraților Grimm, nici elementele anecdotice precum reprezentarea profesorului C. S. Lewis drept Treebeard în Stăpânul inelelor sau frustrarea lui Tolkien referitor la scena cu pădurea Birnam din Macbeth și rescrierea acesteia ca marșul enților din Cele două turnuri. 

Partea a cincea, "Epoci ale stelelor II - Forțe ale întunericului", tratează despre legiunile de gnomi, despre triburile de căpcăuni și despre balauri. Autorul trasează alte paralele cu Vechiul testament, cu zoroastrianismul, cu mitologia chineză, respectiv cu cea hindusă, apoi cu Beowulf, cu Volsungsaga, ba chiar și cu "Croitorașul cel viteaz".

Partea a șasea, "Epoci ale soarelui", prezintă personaje umane din cele trei ere ale Pământului-de-mijloc: edain, numenoreeni, respectiv dúnedain. David Day discută asemănările cu Kalevala, cu mitul lui Orfeu și Euridice, cu mitul Atlantidei și cu căderea Constantinopolului.

Partea a șaptea aduce în discuție "Războiul inelului I - Mediatori și emisari". De această dată, aflăm despre hobbiții și vrăjitorii de pe Pământul-de-Mijloc, precum și despre zei călători ca Hermes, din mitologia greacă, sau Odin, din cea scandinavă. De asemenea, apare o paralelă între Gandalf și Merlin, vrăjitorul din legendele arthuriene.

Partea a opta, "Războiul inelelor II - Sclavii stăpânului inelelor", trece în revistă strigoii inelului și regele-solomonar, duhurile din gorgane și fantomele, moroii și, nu în ultimul rând, pe Gollum. David Day trasează paralele cu cei patru călăreți din Apocalipsă, cu duelul final din Macbeth, cu vestigii arheologice din Anglia, dar și cu Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde.

Ultima parte, "Războiul inelului III - Alianța oamenilor liberi", prezintă oamenii nordului, din Rhovanion, călăreții din Rohan, apoi bărbații din Gondor, precum și regatul reunit al neamului dúnedain. De această dată, asemănările sunt găsite cu goții, cu mercienii, cu mitul lui Tezeu, dar și cu Arthur și cavalerii Mesei Rotunde, respectiv cu Carol cel Mare și Sfântul Imperiu Roman. Ca punct de interes aparte, genealogia profesorului Tolkien poate fi trasată, pe linie paternă, la un ofițer din cavaleria Sfântului Imperiu Roman, George von Hohenzollern, care a luptat alături de arhiducele Ferdinand de Austria împotriva invadatorilor turci la asediul Vienei, în 1529, și care și-a câștigat porecla de "Tollkuhn" ("Îndrăznețul").

Volumul se încheie cu o listă bibliografică și cu un index.

Pe ansamblu, The World of Tolkien e departe de a fi o simplă carte pentru măsuța de cafea și reprezintă mai curând o cale de mijloc între cărțile ilustrate, destinate admiratorilor literaturii fantastice, și studiile filologice destinate unui public specializat. Cu siguranță că poate folosi nu doar drept subiect de conversație, ci și ca rampă de lansare pentru explorări mai ample în literatură, mitologie, istorie și antropologie. Firește, e și un îndemn la recitirea Stăpânului inelelor. Dar despre romanul acela vom discuta cu altă ocazie.