Lemmy trăieşte!

Am fost la OstFest vineri, sîmbătă şi duminică.

Vineri am ajuns cam tîrziu şi am plecat cam devreme. I-am văzut pe cei de la Overkill şi pe cei de la Dimmu Borgir. Impresionante costumele şi machiajul. Brutale piese... (Pe cei de la Mötley Crüe i-au văzut alţii.)

Sîmbătă i-am văzut pe cei de la Europe. Au interpretat melodii precum "Carrie", "Superstitious", "Rock the Night", "Not Supposed to Sing the Blues" şi au încheiat cu "The Final Countdown". Îmi doream să-i văd în concert de acum 25 de ani şi au fost la înălţime. Publicul a fost încîntat.

Au urmat cei de la Manowar, care au făcut spectacol, cu un invitat din public, Vicenţiu, din Bucureşti, care a interpretat la chitară cîteva piese de-ale formaţiei AC/DC. Manowar au interpretat piese precum "Hail and Kill", "Black Wind, Fire and Steel", "Kings of Metal" şi "Warriors of the World", iar publicul a cîntat împreună cu ei. La final am avut parte de "The Crown and the Ring" şi de focuri de artificii grandioase.

Duminică i-am văzut pe W.A.S.P., cu piese precum "I Wanna Be Somebody", "Love Child" sau "Love Machine". În urmă cu 22 de ani le ascultam cu nesaţ albumul "Live in the Raw", iar aseară am constatat că îmi aminteam destul de bine versuri din cîntecele lor.

Apoi au urcat pe scenă cei de la Megadeth, care au interpretat piese ca "Peace Sells", "A Tout le Monde" şi "Angry Again". La un moment dat a venit pe scenă şi mascota lor, spre deliciul spectatorilor.

Iar în cele din urmă au venit pe scenă preferaţii mei, cei de la Motörhead. Lemmy Kilmister a fost într-o formă de zile mari, ca şi colegii săi, Mikkey Dee şi Phil Campbell. Printre piesele pe care le-au interpretat aseară se numără "Killed by Death", "Going to Brazil" şi "Metropolis". Unul dintre bisuri a fost "The Ace of Spades", iar Lemmy a ţinut să ne spună: "We're Motörhead and we play rock'n roll. Remember us."

În rest, a fost o atmosferă agreabilă, cu mămici care îşi aduseseră copiii ca să îi înveţe de mici cu greul, oameni cărunţi cu tricouri Dream Theater, bunicuţe care ştiau versurile formaţiei Manowar, domnişoare goth care de care mai pline de ţepi inox şi o mulţime de oameni de toate vîrstele îmbrăcaţi în negru. Am revăzut destui prieteni vechi, precum Orlando Stelian, Şerban Onea, Bogdan Goage, Julien Zamfir şi Adrian Sabău.

Era să spun că premiul neoficial Florin Pîtea pentru cea mai bestială costumaţie metalistă îi revine unei doamne de vreo treizeci şi ceva de ani care purta un tricou mov cu inscripţie din paiete roz: "The Art and Ass", dar... duminică am văzut o domnişoară goth care părea venită direct de pe străzile din Gangland: creastă albastră, o lentilă de contact albă, buze negre, piercinguri faciale multiple, zgardă cu ţepi de inox, costum cu o puzderie de belciuge şi curele şi cizme uriaşe, placate cu oţel. Prin comparaţie, cu tricoul meu Motörhead şi cu jacheta de motociclist obosită pe care o tot duc la concerte din 1999, m-am simţit tare convenţional.

(P.S. Romanul Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)