Sir Terry Pratchett, "Soul Music" (1994)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

De romanul Soul Music al lui Sir Terry Pratchett mă leagă o amintire specială. L-am parcurs mai întâi prin 1996, într-o ediție cartonată, de la Consiliul Britanic din București.

Apoi, în 1999, la o întrunire a gupului Kult, Costi Gurgu a adus și le-a oferit cadou participanților mai mult volume SF și fantastice - inclusiv un exemplar dintr-o ediție britanică de buzunar a celui de-al șaisprezecelea roman din seria Lumea-disc (Corgi Books, Londra, 1995). Abia atunci mi-a trecut prima oară prin cap că, mai degrabă decât să tratez cărțile lui Sir Terry Pratchett ca pe niște produse de literatură de consum - volume ușurele, de divertisment, cu care să mă amuz și pe care apoi să le dau uitării - aș putea să le colecționez și să le recitesc. Ca urmare, am oferit o antologie space-opera proaspăt primită și am luat la schimb prima carte Discworld din colecția mea.

(Ulterior, în 2002, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am mai achiziționat un exemplar din aceeași ediție, cu coperta ilustrată de către Josh Kirby, dar asta e altă poveste.)

Ceva mai recent, în noiembrie 2021, am parcurs acest roman a doua oară. Mai exact, l-am audiat, în format electronic, de pe tableta de lectură.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Soul Music face parte din subseria dedicată Morții Lumii-disc. Din punct de vedere cronologic, intriga acestui roman este plasată după evenimentele din Reaper Man. 

După ce Ysabell (fiica adoptivă a Morții) și Mort (ucenicul Cosașului) pier într-un accident, fiica lor, Susan Sto Helit, crește la un pension. Binky, calul Cosașului, o duce pe Domeniul Morții, unde Albert, majordomul, îi explică faptul că Moartea lipsește, iar lucrurile din Lumea-disc o vor lua razna (din nou). 

Între timp, tânărul bard Imp y Cillin din Llamedossosește în Ankh-Morpork, unde se asociază cu căpcăunul Lias și cu piticul Glod pentru a întemeia o formație muzicală - impresariată de Cut-me-own-throat Dibbler.

Moartea se înrolează în Legiunea Străină pentru a uita...

... iar rectorul Ridcully și colegii săi vrăjitori de la Universitatea Nevăzută se confruntă cu efectele magice ale Muzicii-care-conține-roci. (Ca să se complice lucrurile și mai tare, bibliotecarul Universității Nevăzute, transformat în urangutan, participă la concerte, unde își etalează calitățile de pianist și organist.)

Firește, romanul Soul Music este presărat cu aluzii la muzica rock. Protagonistul adoptă numele de scenă Buddy (ca o referire la Buddy Holly), iar alte personaje observă că are un aer "elvish". Percuționistul își schimbă numele în Cliff (ca o referire la Cliff Richards). Apar referiri la The Rolling Stones, Velvet Underground, Thelonius Monk, Def Leppard, Madness, The Who, Led Zeppelin și așa mai departe. Nu lipsesc nici parodii ale unor sloganuri rock, precum "Born to run" sau "Live fast, die young", ori transpuneri umoristice ale vestimentației și comportamentelor de la concertele rock.

Comparativ cu unele dintre romanele care l-au precedat, precum Small Gods sau Men at Arms, Soul Music este un volum mai lejer și mai comic - însă, față de cărți timpurii ca The Colour of Magic sau The Light Fantastic, are avantajul că e cam de două ori mai lung. Pe ansamblu, a meritat pe deplin atât prima lectură, cât și pe cea de-a doua. Iar, după ce am întors ultima filă din Soul Music, am început imediat să recitesc un alt roman din seria Lumea-disc, intitulat Interesting Times.

Dar, despre acela, am să vă relatez cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)