Sir Terry Pratchett, "Reaper Man" (1991)

Imagine preluată de pe situl FantasyHyllan.se

Prin 1990, îmi făcusem abonament la Consiliul Britanic din București și, vreme de câțiva ani, am tot trecut pe acolo ca să iau cu împrumut volume de J. R. R. Tolkien. Cum mai erau și alți doritori, uneori am fost nevoit să mă mulțumesc cu volume de Michael Moorcock și J. G. Ballard. Și, tot acolo, prin 1992, am găsit la raft un exemplar dintr-o ediție cartonată a unui roman intitulat Reaper Man. De autor, un anume Terry Pratchett, nu auzisem deloc, însă coperta, ilustrată de Josh Kirby, mi s-a părut atrăgătoare, drept pentru care i-am acordat romanului o șansă.

Ulterior, în 2002, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție de buzunar a romanului Reaper Man (editura Corgi Books, Londra, 1995), al unsprezecelea din seria Lumea-disc, și l-am recitit prin 2004, în perioada când, la universitatea unde predam pe atunci, se organiza examenul de licență.

Iar, la mijlocul lunii august 2021, când am împlinit cincizeci de ani, l-am parcurs a treia oară, de această dată în ediție electronică. (Cine ar fi bănuit, în urmă cu trei decenii, că Sir Terry Pratchett avea să devină scriitorul meu preferat din toate timpurile?)

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Reaper Man face parte din subseria dedicată Morții Lumii-disc și, cronologic, are intriga plasată după Mort. De această dată, Moartea se pensionează și, pentru o vreme, lucrează ca argat, la o fermă, sub numele Bill Door. Din păcate, în Lumea-disc se ivește o nouă Moarte, iresponsabilă și crudă, iar Cosașul trebuie să o înfrunte ca să restabilească bunul mers al lucrurilor.

Între timp, vrăjitorii de la Universitatea Nevăzută din Ankh-Morpork se confruntă cu o invazie de creaturi metalice care seamănă teribil de mult cu cărucioarele pentru cumpărături din supermagazine.

Iar Windle Poons, un bătrân vrăjitor de la Universitatea Nevăzută, e nevoit să rătăcească o vreme printre cei vii, prins între două lumi, pentru că noua Moarte nu își îndeplinește atribuțiile cum ar trebui, iar Cosașul... e în vacanță.

Printe pasajele acestei cărți amuzante s-au strecurat destule pasaje filosofice și scene memorabile, precum cea în care Cosașul salvează o fetiță dintr-o casă cuprinsă de flăcări, ori cea în care protagonistul petrece o seară de muzică și dans cu bătrâna domnișoară Flitworth doar ca să îi facă mai ușoară trecerea în veșnicie.

Pe ansamblu, chiar dacă Reaper Man nu e cel mai bun roman din seria Lumea-disc, cu siguranță că nu e nici pe departe cel mai slab. De fiecare dată, l-am parcurs cu plăcere și nu voi uita că, pentru mine, a reprezentat poarta de intrare în cel mai vast, mai complex și mai fermecător tărâm al literaturii fantastice.

Firește, imediat cum am terminat de citit a treia oară Reaper Man, dacă tot eram în vacanță, m-am simțit tentat să reiau al doisprezecelea roman din serie, Witches Abroad. Însă, despre acela, am să vă relatez cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)