Sir Terry Pratchett, "The Shepherd's Crown" (2015)

Anul 2015 a fost mai sumbru decât m-aș fi așteptat. Rând pe rând, au pierit respectatul editor Valentin Nicolau, prietenul meu scriitor Liviu Radu și unul dintre muzicienii mei preferați, Ian "Lemmy" Kilmister. Nu în ultimul rând, s-a stins autorul meu favorit, Sir Terry Pratchett.

În 2006, Sir Terry a fost diagnosticat cu o versiune a maladiei Alzheimer care i-a afectat, între altele, capacitatea de coordonare a mușchilor mici. Autorul care, conform unei declarații autoironice, trăia îndărătul unei tastaturi a ajuns în situația să nu mai poată tasta.

Asta nu l-a făcut să se dea bătut însă. Cu stoicism... englezesc (și cu ajutor din partea familiei, respectiv a unui asistent personal), Sir Terry a continuat să publice câte două romane pe an, între care bijuterii precum Unseen Academicals, Dodger sau Nation.

The Shepherd's Crown este ultimul său roman din seria Lumea Disc. Nu doar cel mai recent, ci, din păcate, ultimul. A apărut postum, în 2015, iar în iunie 2016, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am cumpărat un exemplar apărut la Corgi Books din Londra.

L-am parcurs în mai  puțin de o săptămână. Și iată ce am aflat:

The Shepherd's Crown este al cincilea roman din subseria pentru copii și tineret ce o are ca protagonistă pe vrăjitoarea Tiffany Aching. Din nefericire, acest roman pentru copii, dintr-o serie umoristică, începe cu un episod tragic, care probabil le-a adus lacrimi în ochi multor cititori adulți.

Unul dintre personajele îndrăgite ale seriei Discworld, Granny Weatherwax, se stinge  de bătrânețe, iar ucenica ei, Tiffany Aching, e nevoită să facă naveta între domeniul pe care îl avea în grijă venerabila vrăjitoare și propriul său domeniu. Ca urmare, protagonista e aproape de surmenare - iar forțe malefice de pe alt tărâm pregătesc o nouă invazie.

Ielele, care în Lumea Disc sunt făpturi răuvoitoare, ca în folclorul englezesc, mai degrabă decât ființe serafice, ca în scrierile lui J. R. R. Tolkien, o detronează pe regina lor, dau năvală în realitatea protagonistei și se pun pe făcut fel de fel de răutăți.

Cu ajutorul altor vrăjitoare, al micuților Nac Mac Feegle și al altor aliați, Tiffany Aching respinge cu succes invazia. Un factor major, de această dată, îl reprezintă căile ferate, ce împânzesc Lumea Disc și limitează mișcările invadatorilor. (Căci ielele se tem de fier.)

Un alt factor hotărâtor este că reprezentanții diverselor seminții, precum gnomii, trolii, piticii sau golemii, sunt tratați drept cetățeni cu drepturi egale în Ankh-Morpork, motiv pentru care apără din tot sufletul societatea în care trăiesc. (Căci ielele îi disprețuiesc și îi torturează ca să se  distreze.)

Că romanul se termină cu bine, ca atâtea altele, nu cred să reprezinte o surpriză pentru cititorii cărților lui Sir Terry. Un element neașteptat și agreabil este că Tiffany Aching o tratează cu compasiune pe regina exilată a ielelor, îi arată prin exemplul personal cât de mult valorează bunătatea, iar în cele din urmă o ajută să își recapete tronul pierdut - și să îi ducă înapoi pe tărâmul lor pe supușii ei cei puși pe rele.

Pe ansamblu, The Shepherd's Crown este o încheiere mai mult decât onorabilă a seriei Discworld. Probabil că amărăciunea cauzată de pieirea bunicuței Weatherwax nu are să îmi treacă prea curând - la urma urmei, este unul dintre personajele mele preferate - însă întreaga mea recunoștință se îndreaptă către autorul care, vreme de treizeci și doi de ani și cale de patruzeci și șase de volume, ne-a încântat cu poveștile despre Lumea Disc.

Mind how you go, Sir Terry Pratchett!