Sir Terry Pratchett, "The Truth" (2000)

Imagine preluată de pe situl TerryPratchett.com

În luna mai 2022, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție britanică de buzunar a unui roman de Sir Terry Pratchett intitulat The Truth (editura Corgi Books, grupul editorial Transworld Publishers, Londra, 2001). L-am citit prima dată prin 2003. A doua oară, l-am audiat în trei zile în prima decadă a lunii aprilie 2022, într-o mică vacanță.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

The Truth este al douăzeci și cincilea roman din seria Lumea-disc - și artistul grafic Josh Kirby a pus o banderolă aniversară în ilustrația copertei. Tematic, se înscrie într-o subserie dedicată mijloacelor de comunicare în masă, alături de Moving Pictures și de Soul Music.

De această dată, piticii descoperă o metodă prin care să transforme plumbul în aur - căci inventează tiparul cu litere mobile. Iar tânărul William de Worde, fiul cadet al unei familii aristocratice, se pomenește în rolul de redactor-șef, editor, reporter și om bun la toate în redacția primului cotidian al Lumii-disc.

Că printre colaboratorii săi se află tânăra progresistă Sacharissa Cripslock, vampirul-fotograf Otto Chriek și o mulțime de pitici-tipografi n-ar fi o problemă. Că Paza Orașului (în general) și comandantul Sam Vimes (în special) îl cam antipatizează e aproape suportabil. Că patricianul Havelock Vetinari îi acordă o atenție specială e destul de îngrijorător.

Dar când doi criminali străini, d-l Pin și d-l Tulip, sunt angajați de către o cabală conservatoare ca să îl răpească pe patrician și să îl înlocuiască cu o sosie ineptă, iar investigația independentă a protagonistului duce către de Worde senior, lucrurile iau o întorsătură cu adevărat neplăcută.

 

Spre deosebire de Carpe Jugulum și de The Fifth Elephant, The Truth are un echilibru mai bun între latura umoristică și cea moralizatoare. Astfel, discuțiile despre presă și rolul acesteia pe care protagonistul le poartă cu Sacharissa, cu Vimes și cu Vetinari sunt contrabalansate de momentele comice cu personaje secundare (inclusiv cu câinele vorbitor Gaspode), iar critica subtextuală adresată claselor superioare privilegiate este îndulcită de o pleiadă de trimiteri intertextuale savuroase la Pulp Fiction.

(Ar merita menționat și că unii cititori mai atenți și mai informați decât mine au remarcat că numele protagonistului, William de Worde, combină prenumele lui William Caxton și numele de familie al lui Wynkyn de Worde, două persoane care, spre finalul secolului al XV-lea, au introdus tiparul în Anglia.)

Pe ansamblu, aș reciti oricând The Truth și vi-l recomand și dumneavoastră. (Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Ca urmare a celor de mai sus, probabil nu vă veți mira că, la relativ puțină vreme după ce am recitit acest roman, am decis să mai parcurg o dată un alt volum din seria Lumea-disc, intitulat The Science of Discworld. Însă, despre acela, cred că am discutat deja în detaliu cu altă ocazie aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)